Prin Cheile Turzii, in cautarea omului preistoric

TIPĂREȘTE

Cheile Turzii nu le poti strabate decat ”step by step”, pentru ca ele au fost concepute in acest sens, astfel incat nici macar o trotineta cu motor cu spirt nu poate viola sau polua frumusetea si salbaticia lor.

Dar, s-o luam de la inceputul inceputurilor…Oare cum aratau acest chei, cu mult, mult timp in urma? Timp in care Omul, Istoria sau Geografia, asa cum le stim noi astazi, nici nu aparusera pe lume? Pe-atunci, exista poate doar Fizica si Chimia pe-aceste meleaguri. Planeta noastra era inca in plina formare, zbuciumata si modelata de numeroase forte telurice si cosmice, era de-abia in stadiul unui nou nascut ce de-abia merge la gradinita si incepe sa se joace cu cuburi colorate. In acele timpuri imemoriale, Cheile Turzi, nu existau pur si simplu…Exista doar un munte de calcar poate subteran care datorita miscarilor placilor tectonice se inalta mai lent sau mai repede spre suprafata. Dar vai! , acest munte a aparut exact in fata cursului unui parau vijelios de munte, tulburandu-i curgerea. Existau doua alternative, ori ca raul sa ocoleasca muntele, ori ca acesta sa porneasca la lupta deschisa, fara menajamente si sa-si formeze propia sa albie prin muntele de creta ce-i aparu in fata. Raul Hasdate, caci despre el este vorba, a acceptat lupta. S-a incins o batalie de nedescris si fara de crutare. Batalia dintre Sparta si Atena, dintre Hercule si Minotaur, dintre Romulus si Remus sau dintre greci si troieni, era nimic pe langa batalia dintre acest parau muntele ce-i statea in fata... Nu-i usor sa sapi o albie intr-un bloc de calcar inalt de 300 de metri. Dar... cine credeti ca a castigat pana la urma, muntele sau apa? Raspunsul e simplu, daca picaturii de apa ii lasi la dispozitie suficient timp, ea poate dizolva chiar si cea mai dura roca. Cam asa au aparut majoritatea cheilor sau canioanelor din intreaga lume, prin eroziune. Si in cazul nostru, dupa milioane si milioane de ani, dizolvand roca ce-i statea in cale cu perseverenta sisifica a picaturii chinezesti, acest mic afluent al Ariesului, a reusit sa ne ofere prin titanica sa munca, un spectacol impresionant, numit Cheile Turzii, pe care, indraznesc sa le asez pe podium, pe locul 3, dupa Cheile Bicazului, care n-au egal in Europa, si dupa cele ale Nerei, care n-au egal in tara.

Cum ajungeti la Cheile Turzii? Simplu, mergeti mai intai la Turda si de-acolo, la sensul giratoriu de la iesire spre Campia Turzii, o luati pe DN 75, spre Alba Iulia, iar dupa cativa kilometri de mers veti vedea ca pe partea dreapta apare o tablie indicatoare pe care sta scris “Spre Cheia 5 Km. ”. Sunteti pe drumul cel bun!

Aceasta e o varianta ceva mai lunga dar drumul e mai bun... Se mai poate ajunge in chei si direct din Turda, urmand un traseu mai direct, dar trebuie sa fiti mereu cu ochii pe tablia indicatoate “Spre Cheile Turzii”, placuta indicatoare apare inca din oras, si, urmand-o ajungeti la un pod iar de acolo cheile nu mai sunt departe (distanta totala- 6 km de oras). Eu prefer insa prima varianta, caci intr-un an (2003 sau 2004, daca nu ma insel) am avut surpriza ca podul de care v-am vorbit, sa fie in reparatie si, pentru a ajunge in chei, a trebuit sa folosesc un drum forestier ocolitor greu accesibil. Prima varianta e ceva mai lunga dar mai sigura. Soseaua de Alba Iulia, cu deviere spre Cheia, despre care am vorbit, te”scoate” chiar in fata cheilor, unde vei intalni o parcare destul de bine amenajata, suficient de mare si populata uneori si cu cativa vanzatori ambulanti de "kurtos-kolaci", racoritoare, chips-uri si pufuleti, alteori insa parcarea e goala. Depinde de starea vremii. De acolo, din acea parcare, ai prima imagine superba a intrarii in chei si a serpentinei ce coboara-n chei, nu mai lunga de 1 km, unde poti ajunge cu masina sau pe jos, pana la o poiana larga, unde iarasi poti gasi mai ales in zilele insorite, comercianti ambulanti, vanzand diferite produse, ce-si asteapta rabdatori clientii in rulote. Unii aseaza chiar masute si scaune ca sa poti servi in liniste o cafea sau o placinta daca esti doar un simplu turist sau un “Red Bull” (poate cu adaos etnobotanic, la cerere), daca esti un alpinist mai timid si care ai venit pentru prima data in chei ca sa te cateri pe peretii verticali ai stancilor. Vara, aceasta poiana e plina de turisti veniti din imprejurimi si nu numai, la un "pic-nic la iarba verde”. La intrarea in chei gasesti si un restaurant cu aspect de castel medieval (in 2008 era inchis), dar care are macar un merit, este folosit ca suport pentru “cartea de vizita “ a cheilor - o pancarta turistica explicativa insotita de-o harta plina cu trasee montane. Langa acest restaurant vei gasi un fel de “poarta” de intrarea in chei, acolo sau la podul de metal din chei, era, in urma cu ceva vreme, o persoana care-ti rupea un bilet de intrare, dar in urma cu 2 ani, cand am invitat-o pe Dana sa viziteze si ea cheile, nici la “poarta”, nici la “pod”, nu mai era nimeni.

Intram asadar in perimetrul cheilor care e o rezervatie ecologica si naturala, protejata de Ministeriul Mediului printr-o lege, dar protejata ceva mai putin de catre om. Coboram niste trepte, apoi urmam un drum printr-o “padure galerie”, e-atat de multa vegetatie pe-aici ca nu mai vezi deloc cerul. E-o zi innorata de septembrie, lume prea multa nu prea e prin chei, c-au inceput scolile si concediile s-au terminat. Apare deodata insa, anuntat de-un susur usor, paraul Hasdate, pe stanga, il traversam pe primul pod dar urmeaza sa-l mai traversam inca de 3 ori pe alte trei poduri dintre care unul e de metal. Coroanele arborilor sunt inca verzi si “lumina tot nu se aprinde” in chei, mergem, mergem printr-o padure de-a lungul raului, cateva palme de cer patrund totusi prin frunzisul des al arborilor dar peretii cheilor inca nu se vad. De-odata insa, totul se lumineaza, arborii inalti dispar, facand loc stancilor si arbustilor, peisajul devine de-o salbaticie ce-ti taie rasuflarea. Privesti in sus si vezi pereti verticali de culoare alburie inalti de 200 sau chiar 300 de metri, asemenea unor "zgarie-nori" proaspat dati cu var. E totusi exagerat ceea ce afirm, caci aceste creste montane albicioase, dintre care una poarta numele de “ Turnul ascutit”, nu sunt cu "capu-n nori", platoul Transilvaniei are inaltimi de numai 350-400 de metri, la care daca mai adaugam si inaltimea de 250-300 de metri a piscurilor din chei, de-abia daca ajungi la 650-700 de metri, inaltime la care nori nu prea exista. De aceea Cheile Turzii sunt un loc predilect pentru escalade montane pe perete vertical, aici niciodata vreun alpinist nu se va pierde in nori. Exista chiar in mijlocul cheilor cativa pereti perfect verticali, pe care se vad urmele unor escaladari trecute…ba pitoane, ba carlige, ba chiar si cate un rest de cordelina…dar trebuie sa folosesti “zoom"-ul aparatului ca sa vezi bine ce-or fi acele artefacte plantate la cateva sute de metri deasupra capului tau. E-atat de frumos prin aceste chei, incat esti tentat sa umbi doar cu capul in sus, pana incepe sa te doara ceafa. Dar trebui sa te mai uiti si “pe unde calci” iar acolo vei vedea o flora bogata, unde “vedeta” este usturoiul salbatic, pe care unele animale din chei il consuma din instinct, pentru a scapa de viermii intestinali. Iar daca usturoiul salbatic e planta cea mai cautata de botanisti, acvila de stanca e vietuitoarea cea mai vanata de fotografi.

Cheile au suisuri si coborasuri domoale, la un moment dat apare o perdea de apa, asemanatoare unei instalatii de dus de la care s-a stricat mecanismul de oprire, apa curge intr-una si nimeni de la ACVASERV... "nu mai vine odata sa-l repare”! . Picaturile dusului natural se scurg dintr-un manunchi stralucitor de muschi fixat pe peretele de deasupra ta, doar la cativa metri si daca ai destul timp la dispozitie, poti sa faci chiar si un dus adevarat, mai ales dupa ce-ai facut o baie in parau, in a carei puritate n-ai incredere. Si s-ar putea sa ai dreptate…De ce? E drept, ca aceste frumoase chei in care a trait chiar si predecesorul nostru, omul preistoric, sunt aflate sub protectia UNESCO inca din perioada interbelica dar pana la UNESCO, mai aproape se afla Consiliul Judetean Turda si o formatiune de tineri ecologisti ce au grije de chei. In anul 2008, cheile erau curate, ici-colo, cate-o punga sau cutie de metal mai plutea in “rotiri de ape”, acolo deci, unde apa stagneaza ca in wirl-pool-ul masinii de spalat, dar in anii anteriori, radacinile cheilor erau pline cu conglomerate de pungi de plastic, carpe, saci de ciment, anvelope de biciclete si alte detritusuri ale civilizatiei "omului preistoric modern”.

Dar sa revenim la maretia naturii... Picaturile acelui interesant dus natural, in fata caruia se opresc mereu turistii curiosi, iti dau impresia ca apa picura din barba verde a batranului munte. Iata deci, ca aici in chei, putem continua serialul piratilor si a raufacatotilor “Barba Albastra” si “Black bear” cu “Barba Verde”, pe care-l vom adaposti precis intr-o pestera preistorica, dar…cine sa-ti spune astfel de povesti cand ori de cate ori am trecut prin aceste chei unice, niciodata n-am intalnit vreun ghid… “Barba Verde” al nostru insa, nu va face rau nimanui ci dimpotriva ne uimeste prin varietatea sub care apare “spectaculosul” in natura virgina. Intalnim si cateva grote langa malul paraului dar si altele suspendate la diferite inaltimi, nu mai adanci de cativa metri. Antropologii presupun ca aceasta vale era propice asezarii omului preistoric, datorita prezentei apei, a pesterilor, a lemnului pentru foc si a unei floro-faune bogate... sapaturile arheologice au scos la iveala diferite obiecte, oseminte de om si animale din epoca bronzului dar in chei a mai functionat in locul asa numit “La Piatra taiata”, chiar si o exploatare de “taierea blocurilor de calcar”, datand inca din vremea castrului roman Potaissa. In satul Cheia se mai gaseste un bloc de calcar ce are cele doua diensiuni standard de taiere din vremea romanilor, latura de 1,5 m si grosimea de 0,34 m. Cu aceste placi de calcar, usor transportabile dar fragile, romanii placau, printre altele, interiorul vilelor lor sau podeaua “termelor” in care se imbaiau zilnic. Pe acest perete de fosta cariera, se mai disting urmele daltii si ciocanului mesterilor “sfarma-piatra” din acea epoca. Astazi, acest perete este folosit pentru escalada.

Ajungem la un moment dat la un loc mai dificil, la un balcon suspendat, protejat cu o bara si prevazut si cu un cablu de prindere fixat in peretele stancii. De aici avem o panorama grozava asupra paraului si a catorva piscuri montane ce apar prin frunzisul copacilor. Nici spectacolul paraului Hasdate, cand lenes, cand involburat, cand presarat cu bolovani acoperiti de muschi sau cu radacini “mangroviene”, nu e de lepadat. Poti linistit sa sari din piatra-n piatra, sa te-asezi in mijlocul paraului si sa dai un telefon acasa la mama, ca sa te-astepte cu “ceva bun” la cina. Aici in chei, semnalul de telefonie mobila este omniprezent. Ajungem in fine la o pestera mai mare, sunt vreo 22 in chei (dupa parerea unora ar fi chiar mai multe) si, dupa un scurt urcus, intram in ea. E mare. In interior, pe peretii de calcar formati in milioane de ani, gasesti inscrise poate in doar 5 minute, o intreaga carte de telefoane, semn ca omului zilelor noastre ii plac excursiile fara ghid in lacasul predecesorului sau preistoric. Diferenta dintre cei doi este ca oamenii preistorici au impodobit pesterile lumii cu minunate picturi rupestre iar omul actual foloseste mai ales picturi abstracte, realizate cu grafiti si intitulate “Mimi, vino te rog deseara - 0722.952344 sau “Am fost si io p-aici. Puiu”. De la inaltimea acestei grote am obtinut una dintre cele mai cuprinzatoare imagini ale vaii.

Rezervatia Cheile Turzii se intinde pe o suprafata de 320 de hectare dar cheile au doar o lungime de 3 km, ele sunt accesibile, sunt usor de strabatut, intr-o ora si jumatate le-ai “terminat”, ele nu sunt lungi ci tin doar pana acolo unde incepe satul Petrestii de Jos. Flora cheilor e alcatuita din plante precum piciorul cocosului, omagul, stanjenelul violet, odoleanul, vulturica sau scorusul argintiu dar botanistii au recunoscut mai mult de 1000 de specii floricole Dana cunoaste multe specii, pentru mine insa ele toate se reduc la doua, “ierburi cu flori” si “ ierburi fara flori”. Fauna e alcatuita din mistreti, iepuri, vulpi, jderi, caprioare dar si serpi, broaste si pesti, iar ocazional mai e vazut prin chei si ”homo sapiens”, puah! ce denumire degradanta i s-a gasit acestei fiinte ce domina lumea, …auzi! “omul cu sapa”! , ar trebui s-o schimbam repede in “homo mapiens”, adica “omul cu mapa”...

PS. -Danei i-a placut foarte mult excursia din chei, mai ales floricelele, dar a “egzistat” si o exceptie… dupa ce ne-am parcat masina, am luat-o la vale pe iarba uda, pe-o “scurtatura”, unde Dana a luat trei serii de “trante” sau mai bine zis “caderi prin alunecare” pe care le-am imortalizat (si pe care le veti gasi la fotografiile nepunctabile). Si-asta cred, numai din cauza lipsei de leucoplast lipit pe talpa adidasilor.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI