Slujba de duminică la Mânăstirea Cocoş

TIPĂREȘTE

De la Tulcea se ajunge relativ uşor până acolo: se merge pe şoseaua spre Isaccea, dar în dreptul Niculiţelului, viraţi la stânga pe un drum desfundat de vremuri şi de nepăsarea autorităţilor locale, spre Mânăstirea Cocoş. Nici indicatoare nu-s prea multe odată părăsit DN-ul. Dar ajungeţi sigur; o vizualizare a locaţiei, în prealabil, este poate utilă: click aici.

La poarta sfântului lăcaş e o parcare generoasă (aproape goală când am ajuns noi). Trebuie totuşi să remarc prezenţa unui autocar cu număr din alt judeţ! înseamnă că mai umblă şi alţi turişti pe aici... şi totuşi era duminică dimineaţa şi se ţinea slujba. Mă gândeam că n-o să avem loc nici să intrăm, când colo... Era lume, dar biserica fiind foarte mare, părea aproape goală!

Aşa că am intrat şi, deşi iniţial am vrut doar să mă uit puţin la interior, să mă închin la icoane şi să rostesc o rugăciune simplă, cuvintele preotului care săvârşea slujba, corul bărbătesc ce-i ţinea isonul, liniştea enoriaşilor mi-au legat parcă picioarele de podea şi am rămas acolo ca încremenit până la sfârşit. (era totuşi o sărbătoare importantă: click aici! )

Făcând click aici, puteţi afla date mai multe şi mai exacte despre istoricul acestui lăcaş sfânt aproape bicentenar.

Pe mine personal, m-a impresionat în mod deosebit slujba; aproape nu am mai avut ochi să remarc impunătoarea clopotniţă (pe sub care am trecut atât la intrare, cât şi la ieşirea de acolo) sau chiliile cu muşcate la ferestre, sau paraclisul... Am făcut în grabă nişte poze, apoi am pornit mai departe (de fapt... mai aproape, spre Tulcea) către altă mânăstire cu vechime pe aceste locuri, anume Celic dere - mânăstirea de lângă râul de oţel.

Ce am vorbit eu puţin despre prima, despre asta chiar nu pot spune nici pe jumate.

Dar, făcând click aici sau click aici, puteţi afla ceva mai multe...

Am ajuns aici pe o căldură deja arzătoare şi am dedicat doar puţin timp vizitei; ora era înaintată şi nu ne rămăsese mult timp la dispoziţie. Am urcat totuşi până la biserică (deja golită de credincioşi, tocmai se retrăgeau şi preoţii care slujiseră iar măicuţele strângeau şi dereticau pe acolo), am intrat sfioşi şi oarecum pe grabă am trecut prin faţa icoanelor (există aici câteva icoane sfinte cu o poveste deosebită, una fiind cea care “se curăţă singură” sau a Maicii Domnului, de 2 ori scăpată din foc! ) şi cu mare regret, am pornit spre ieşire. Nu am părăsit totuşi biserica, până nu am intrat şi în micuţul “magazin” cu mici suveniruri religioase. Doream neapărat şă îmi iau o cruce de lemn, care s-o înlocuiască pe cea care ne protejează maşinuţa, “curăţată” perfect, fără urmă, la o spălătorie auto, nu demult (aia era de lângă Buzău, de la Ciolanu)... Am pozat şi aici câteva instantanee şi... pe-aci ţie drumul! În scurt timp eram în Tulcea, de unde după un dejun frugal ne-am luat rămas-bun de la amabilele noastre gazde şi am revenit (pe acelaşi traseu ca la venire) în Bucureşti.

---

VIZUALIZĂRI: 6004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI