Hotel Belvedere – revedere după 36 de ani

TIPĂREȘTE

Recunosc, nu sunt un fan al Văii Prahovei și asta nu din cauză că nu mi-ar plăcea, dimpotrivă, ci din cauza aglomerației și a supralicitării locurilor (e drept, cu motive serioase, care țin de infrastructură și de relativa apropiere de Capitală).

La hotelul Cioplea, rebotezat între timp Belvedere, am poposit o singură dată, în 1979, pe la începutul verii, cu un grup mai larg, pus pe distracții.

Iată-ne, deci reveniți după ceva vreme, la hotelul trecut, între timp, prin tot felul de modificări: de patronat, de nume, de aspect.

Aspectul exterior nu s-a modificat prea mult, la interior, evident însă că au avut loc modificări, probabil mai multe și în mai multe etape. De altfel, după ce au povestit alți membri AFA, este posibil ca aceste modificări să fie încă în plină desfășurare, din moment ce am citit și despre camere cu mocheta obosită, ce necesita schimbarea evidentă.

Am sosit vineri, pe la 13:30, după un drum mizerabil, ca stare, ce m-a făcut să parcurg 160 km în peste trei ore. Am ales varianta Pitești-Predeal prin Târgoviște, Sinaia, peste Păduchiosu, pentru că cea prin Câmpulung și Râșnov am evitat-o ca urmare a unor lucrări între Pitești și Câmpulung, cu zece puncte de semaforizare și circulație alternativă pe o singură bandă. La întoarcere am ales o rută mult mai bună, pe DN1 până la Florești, apoi prin Filipeștii de Pădure, Moreni, Târgoviște, Găești, A1, până la Pitești. Doar trecerea prin Târgoviște este pe drumuri proaste, în rest starea drumului pe această variantă este foarte bună.

Am găsit un loc de parcare destul de aproape de intrarea hotelului (încă nu veniseră nici jumătate din participanții la întrunire), dar mai târziu am observat că parcarea și zonele adiacente au făcut față numărului mare de mașini, corespunzător ocupării la capacitate maximă a hotelului.

Am intrat în holul de la recepție, care în mod obișnuit pare mare (nu și când a fost invadat de „clubul” AFA), unde am primit ecusonul, am constatat că uitasem obiectul de tombolă, după care ne-am oprit la recepție, pentru formalitățile de cazare. Acestea nu au durat mult, iar cei de la recepție mi s-au părut amabili și serviabili. La fel s-a întâmplat și la plecare. O notă proastă este însă păstrarea formularelor de cazare de pe vremea comunistă, când exista o lege care, printre altele, îi obliga pe hotelieri să raporteze zilnic la miliție datele privind persoanele cazate. Culmea, nu le-a ajuns un singur formular, pentru titularul camerei, soția mea fiind și ea obligată să completeze unul. Nu am înțeles de ce le trebuia și CNP-ul, drept pentru care nu l-am completat, dar nici nu mi-a zis nimeni nimic.

Am primit în loc de cheie un card magnetic, a cărui funcționare, pentru mine, obișnuit cu chestiile electronice nu a reprezentat o problemă. Oricum, doar un singur card mi s-a părut insuficient, de obicei, pe la alte hoteluri, se dau două carduri, dacă sunt două persoane în aceeași cameră. Pe de altă parte, folosirea cardului se justifică doar atunci când în cameră e și un sistem de decuplare automată a alimentării cu energie electrică atât timp cât cardul nu este introdus într-o fantă specială, ceea ce aici nu era cazul; cardul folosea numai pentru deschiderea din exterior a ușii.

Camera noastră, 121, o cameră dublă cu pat matrimonial, era situată la etajul I. Nu am folosit niciodată liftul, preferând să merg pe scări, pentru a-l lăsa pentru cei care stăteau mai sus, mai ales că mi s-a recomandat să fac mișcare. :))

Camerele duble am văzut că sunt pe albastru: mocheta, tapițeria scaunelor, cuvertura, draperiile. La cele twin, culoarea este alta: roșu.

Am intrat în cameră și NU mi s-a părut mică. Am stat în camere cu adevărat mici, dar nu este cazul aici. E drept, nici mare nu este, dar pentru un hotel de trei stele, este dimensiunea cea mai des întâlnită: 14 m². Iar mocheta era nouă, chiar am remarcat acest lucru.

La intrare, holul are pe stânga (sau dreapta) ușa de intrare în baie și, de o parte și de alta a acesteia, două dulapuri, unul pentru haine atârnate (în camera noastră erau cinci umerașe) și celălalt cu rafturi. Era și o pătură pe acolo, dar nu am avut nevoie de ea. Când am intrat, nu era foarte cald, dar am rotit robinetul caloriferului în sensul acelor de ceasornic la maximum și s-a făcut cald. :))

În continuarea holului, fără o altă ușă despărțitoare, se află camera. Un pat dublu, mare, cu o saltea comodă, ocupă cea mai mare parte a ei. De o parte și de cealaltă a patului sunt două noptiere, deasupra cărora se află câte o veioză, cu lumină suficientă pentru citit. În fața patului, lipită de peretele opus acestuia, se află o masă cu un taburet, sub care se află un frigider mic, încărcat cu diverse băuturi (alcoolice și non-alcoolice), ciocolată și alune. Informații privind numărul lor și prețul se găsesc în dosarul de pe masă, care mai cuprinde un pliant cu informații despre hotel și un altul, foarte interesant, cu infrastructura pentru practicarea schiului pe Valea Prahovei (pârtii, telecabine, telescaune, teleschiuri etc.).

Spre ușa balconului se mai află o măsuță și două fotolii. Pe lângă telefonul aflat pe una din noptiere, camera mai dispune și de un televizor. În cazul nostru, acesta era unul cu tub, destul de vechi, dar, din pozele de prezentare, am văzut că unele camere sunt dotate cu televizor LCD cu diagonală mare. Poate că nu le-au ajuns banii și cumpără televizoare cu țârâita … :))

Telecomanda era și ea, firesc, veche, motiv pentru care butoanele de schimbare pas cu pas a canalelor nu mai funcționau. Dar tastele cu cifre erau încă în bună stare … Canalele erau doar românești, cele uzuale, fără costuri suplimentare. Oricum, nu am folosit televizorul decât în după-amiaza zilei de vineri, ca să ne facem puțin chef de somn, pentru odihna de vreo oră, înaintea petrecerii.

Pe balcon nu am ieșit, doar am aruncat o privire, pentru că la vântul și ploaia de afară, nu era cazul de mai mult. Am văzut că au fost unii supărați că nu era balconul măturat … :)

Baia este destul de mare, cu dotări suficiente, cu două excepții: lipsa unui uscător de păr și a unei aerisiri active (cu ventilator). De asemenea, aici cred că patronii s-au scumpit la tărâțe (vorba proverbului), pentru că au dotat băile cu cabine de duș ieftine, care, deși nu sunt montate de multă vreme, trebuie deja înlocuite. Și la baia de la camera noastră, una din ușile cabinei de duș nu mai funcționa normal, așa cum am citit și la impresiile altora.

În schimb am avut patru prosoape albe, curate și pufoase, gel de duș și săpunele cu un miros plăcut. A doua zi, în lipsa noastră, a trecut camerista, ne-a aranjat patul, a luat gunoiul, a schimbat prosoapele și ne-a pus alte pliculețe de gel și săpunuri. Mai erau și două cutiuțe cu căști de duș, iar într-unul din dulapuri erau și bureței de făcut pantofii.

La prânz, chiar înainte de a ne duce bagajele în cameră, am coborât la restaurant, să mâncăm. Aici am avut plăcuta surpriză să întâlnim familia Pami, adică Mirela și Patrick. Am stat la masă cu ei și am avut o conversație foarte plăcută, chiar dacă Patrick a avut uneori nevoie de traducerea Mirelei. :)

Serviciul a fost prompt și chiar dacă nu am găsit chiar tot ce doream în lista-meniu, s-a rezolvat foarte ușor. E drept, nu aveam de gând să comandăm cine știe ce mâncăruri sofisticate. Așa că am comandat câte o supă-cremă de legume, o salată asortată, și o salată bulgărească. Salata bulgărească nu figura în listă, dar ea mi-a fost preparată exact așa cum îmi doream.

Un meniu asemănător am avut și a doua zi la prânz, singura deosebire fiind că i-am cerut chelnerului să-i spună bucătarului să nu-mi mai pună șuncă în salata bulgărească, ci ton. Nu a fost nicio problemă. Mi-a plăcut că nu a trebuit să plătesc acolo, cele două cheltuieli fiindu-mi adăugate pe contul camerei.

În privința meselor de seară, lucrurile sunt amestecate: și bune și rele, dar mai mult bune.

La masa de vineri seara, meniul a fost respectat, ba mai mult de atât, am avut și vin, deși în meniul comunicat, acesta figura doar sub formă de vin fiert, cel de la focul de tabără. Și apropo de acesta, chiar dacă paharele de unică folosință erau doar de aproximativ 100 ml, chelnerul mi-a umplut și a doua oară paharul, ba chiar ne invita pe mine și pe alții să ne mai dea. Îmi aduc aminte de faza de același fel de la Moieciu, când am cerut un „supliment”, iar chelnerul m-a refuzat politicos, pentru că „nu ajungea pentru toată lumea”.

Aperituvul de la masa de vineri a fost destul de controversat. E drept, poate pentru mulți un aperitiv bazat pe legume nu e prea atractiv, mai interesant ar fi fost ceva „mezel” și alte lucruri asemănătoare, dar asta se știa de la bun început, deci nu am de ce să mă plâng.

La masa de sâmbătă, am identificat imediat „șalăul” ca fiind în realitate un pangasius autentic, lucru condamnabil în sine, dar mă gândesc că diferența de preț s-a regăsit în vinul de la masa de vineri seara. Nu ni s-a adus cafeaua la masă, ea a fost adusă la o măsuță situată central, la vedere, într-un distribuitor din cele folosite la micul dejun, de unde cine dorea își putea lua, fără să aibă o cotă anume. Eu nu beau cafea la ore târzii, așa cum probabil fac și alții, așa că a rămas cu siguranță și ni s-a păstrat caldă la micul dejun. :))

Micul dejun a fost suficient și destul de bun, dar asta este părerea mea de persoană care nu a prea mâncat de multe ori dimineața. În ultimul timp, mănânc ceva lapte (în care îmi pun și cafeaua) cu cereale, sau cu o felie mică de pâine cu gem, iar așa ceva am găsit și aici. Alături de castronelul cu lapte și fulgi de ovăz și porumb, am adăugat pe o farfurie și vreo două linguri din salata de porumb fiert cu ton și câteva felii de roșii și castraveți, astfel că masa de dimineață a fost pentru mine îndestulătoare. Nu știu cum a fost pentru adepții unui mic dejun englezesc, nu am văzut pe-acolo fasole, dar recunosc că nu am fost realmente interesat decât de ceea ce-mi place mie.

Nu am constatat că erau tăvi goale, care se înlocuiau cu întârziere, dar asta poate s-a produs mai târziu, când s-a mai aglomerat. Eu m-am sculat mai devreme și am coborât la micul dejun între 8 și 9 dimineața.

În ce privește servirea, nu am nimic de reproșat. Nici la mesele de prânz, nici la cele de seară, nici la cele de dimineață nu am constatat atitudini sau practici nepotrivite ale personalului, dimpotrivă, țin să remarc promptitudinea și amabilitatea celor care ne-au servit la masa 13. A fost o singură mică excepție. Da, chelnerii se grăbeau cu debarasarea meselor (probabil pentru că eram și mulți), motiv pentru care i-au luat farfuria cu nu mai țin minte ce fel de mâncare unei colege de masă, în timp ce ea era la o horă, deși ea ar mai fi avut ceva de mâncat. A doua oară, au fost preveniți și nu au mai făcut-o. :))

E drept, asta vine din slaba pregătire a chelnerilor (în general). Dacă ar fi știut limbajul tacâmurilor, ei nu ar mai fi avut probleme cu luatul farfuriilor înainte de vreme. În ideea că vreunul dintre ei citește și review-urile de pe aici, le spun eu cum stă treaba. Dacă tacâmurile sunt puse pe farfurie încrucișat, asta înseamnă că respectivul face doar o pauză, dar mai vrea să mănânce (dacă farfuria e goală, înseamnă că respectivul nu știe nici el limbajul tacâmurilor). Dacă tacâmurile sunt puse pe farfurie paralel cu marginea mesei, cu mânerul în dreapta, chelnerul poate lua cu toată încrederea farfuria, chiar dacă ea este plină; clientul nu mai mănâncă (sau nu știe limbajul tacâmurilor, dar asta e treaba lui).

Pe net veți găsi și alte bazaconii, provenite mai ales din mintea greoaie a americanilor, care oricum mănâncă cu mâna, dar când e vorba de bune maniere, tot la francezi trebuie să ne uităm. Uite aici. :)

Cât privește aprecierea unui hotel (oricare ar fi acesta) și a serviciilor oferite de el, eu o fac în funcție de ce pretinde el că oferă și de prețul cerut. Dacă am fost de acord cu prețul cerut, evident că mă aștept să primesc serviciile promise.

Iar în cazul hotelului Belvedere, așteptările mele au fost, în mare parte, în concordanță cu oferta inițială.

Bila neagră cea mai mare pe care o acord hotelului Belvedere, din Predeal, este pentru că a renunțat la niște standarde, încă înainte să ajungem acolo. Așa cum ne-a spus și Cornel și așa cum ați observat singuri (semnele erau afișate peste tot), hotelul se pretinde de nefumători. Cu toate acestea, s-au grăbit să renunțe la standardul pretins, admițând să se fumeze. Mergând în acest sens, puteau să permită fumatul și în camere, că tot erau instalați proaspăt senzorii de fum. Cu alte cuvinte, au sacrificat o majoritate, în favoarea unei minorități.

Dacă cei de la hotel tot au vrut să aplice zicala Clientul nostru, stăpânul nostru! , măcar ar fi putut scoate afișele alea cu Fumatul interzis! și atunci am fi știut cum stau lucrurile.

În final, să vă mai spun doar două vorbe. Totul se rezumă la așteptări. Important este să corelezi așteptările cu realitatea; altfel, dezamăgirea va fi cruntă.

Eu unul mă declar pe ansamblu mulțumit de serviciile oferite la hotelul Belvedere, pentru că ele au corespuns așteptărilor.

Notele mele sunt:

CONDIȚIILE DE CAZARE: 8

CADRUL NATURAL: 10

SERVICIILE GENERALE ale unității: 8

BUCĂTĂRIE și conditiile de servit MASA: 8

Media: 8,50

---

S-auzim de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI