Un circuit Tg.Mureş-Ploieşti-Tg.Mureş

TIPĂREȘTE

Introducere

Intotdeauna am fost un mare friguros. Poate pentru ca m-am nascut iarna sau pentru ca m-am nascut om. Deasupra pielii mele nu mi-a crescut niciodata nimic, nici macar par pe piept iar dedesubtul ei nici macar un deget de grasime ca la alte vietuitoare, plus ca m-am ales si cu o chelie precoce. Asadar, mi-am dat repede seama ca voi tremura de frig toata viata. Brrr! Eram format doar din muschi, piele si oase. Pielea cred ca avea doar rolul ca sa-mi tina laolalta oasele ca sa nu se imprastie iar muschii, sa ma indrepte mereu catre o soba fierbinte de care ma lipeam pana simteam ca iau foc. Daca mi-ar fi oferit cineva gratis un circuit in tarile nordului, ca sa admir minunatele “drakkar”-uri si fiorduri ale vikingilor sau aurora boreala, m-as fi lipsit bucuros de ele in schimbul unui tur al Greciei, al sudului Italiei sau al Spaniei, unde sa nu fac altceva decat sa ma lafai pe nisipul fierbinte si sa fac baie in marea calda. Ador caldura si soarele. Cuvantul “nord” sau "crivăţ”, imi produce un frison de-a lungul sirei spinarii.

Si colac peste pupaza, anul ce-a trecut, a fost un an capricios, am avut parte in concediile mele, de mult frig si ploaie.

Cuprins

Am sa va descriu un circuit in care am fost si eu angrenat in anul trecut, si va dau de pe-acuma un sfat, daca doriti sa calatoriti cu microbuzul, imbracati-va bine iar daca doriti s-o faceti cu trenul, iarna, nu scoateti nasul afara! Circuitul a fost urmatorul Tg. Mures-Sighisoara-Brasov-Predeal-Sinaia-Ploiesti, “by bus” si Ploiesti-Brasov-Sfantu Gheorghe-Tusnad-Miercurea Ciuc-Izvorul Muresului-Gheorghieni-Toplita-Deda-Reghin-Tg. Mures “by train”.

In data de 28 decembrie 2012 dimineata, ajung in autogara Tg. Mures, imi aleg “microbuzul rapid” potrivit, se pleaca pe ruta Tg. Mures-Bucuresti din 2 in 2 ore, (prima cursa e la ora 5,15) si voi ajunge la Ploiesti (unde opreste la supermarketul Metro), in 5 ore si jumatate si pretul biletului e de 60 de lei. Cu o jumatate de ora inainte de plecare, soferul, un tanar foarte amabil si simpatic, ne ia banii de bilete si ne pofteste “in vagoane”. Intram asadar in micobuz, dar totul acolo e receeee…mai ales scaunele pe care ne asezam, sunt si multe fete tinere in microbuz, cistita curata! Soferul lasa o vreme usa deschisa larg. Afara erau vreo 6 grade peste zero, inauntru, doar cateva. Prevad un transport la clasa “economic”, “de criza”. Cred ca soferul, suflet de aur, dorea ca cele 6 grade de-afara sa intre in microbuz si sa-l incalzeasca, cat de cat. Cand pornim, microbuzul e deja “full”, ruta de Bucuresti e mereu aglomerata. Temperatura in interior urca cu 1-2 grade, datorita caldurii degajate de pasageri., care se foiau toti timpul pana sa devina tepeni ca niste stalagmite facute covrig. In microbuz, lume pestrita, cativa unguri, un student congolez, negru, negru, (mai negru decat cea mai neagra culoare neagra) care, atunci cand se va faca intuneric in masina, precis c-am sa-l pierd din vedere, ma mai incalzesc nitel la gandul ca-n tara lui e mereu cald, o familie de romi bogati, formata din mama si fiica, (bogati? , se vede dupa cojocul de hermelina pe care il purta fetita). Copilita insa era sensibila la stomac, si cum microbuzul goneste, goneste, nu glumeste, fetita scapa cu greu de serpentinele Sighisoarei, numai cu-o greata, dar de padurea Bogatii nu mai scapa, asa ca domnisoara ne etaleaza frumos printre scaune tot ce-a mancat ea de dimineata. Oprim o clipa masina ca sa intre aer proaspat si soferul sa dea cu mopul. Totul e bine in acest microbuz, transportul e rapid (oprire doar de 15 minute in autogara Brasov, 10 minute la Predeal si Sinaia si 20 de minute langa Campina, la hanul “Casa bucatarului”, soferul e amabil, nu ciubucareste, ia orice calator pe parcurs, chiar si pe distante mici (acesti pasageri stau in picioare), dar soferul…nu baga caldura! Pe la picioare circula nepasator un curent de aer atat de rece de parca simteai ca microbuzul merge nu pe sosea ci pe fundul unui râu cu apa de munte, parca stateai cu picioarele goale pe un bloc de gheata. Pana la urma o femeie mai modesta la imbracaminte da’ cu gura mare, care n-avea cizmulite calduroase din piele “ca tot omu” ci din plastic, n-a mai rezistat si-a izbucnit intr-o suava limba munteneasca “Da ma bagati si caldura in rabla asta de ***** dom’le c-am dat bani pe bilet, ce******, lua-va-r mama dracului de firma de tot… biiip! …. ”. Asa ca de la Brasov, incolo s-a facut mai cald. Traiasca cizmulitele de plastic! O injuratura plasata la vremea ei iti schimba adesea starea de spirit si te scapa de raceala. Am uitat sa va zic ca pe langa acel student african, cele doua rome si cativa unguri, mai erau si cativa romani, asa ca transportul devenise nu intern ci unul international, deci caldura in microbuz, căpăta o oarecare justificare. La Brasov urca, “o umbra de femeie”, o batranica subtire, subtire, mergea pana la Predeal. Nimeni nu-i ofera locul in afara de “black man”, care vorbea bine romaneste si “mama romanes”, care isi ia fica in brate, dar femeia nu vrea sa se aseze nicaieri. Incerc si eu sa ii ofer locul de pe bancheta din spate, dar de-abia ma strecor de-acolo, un scaun era defect si bloca iesirea. “Lasa mama, ca ajung repede la Predeal, multumesc”. Asa ca si batranica e nevoita sa suporte serpentinele dure, in “ac de par”, pana la Predeal, serpentine, care-ti muta stomacul cand in parbrizul din stanga, cand in cel din dreapta, cand in ceafa soferului, la franele bruste. Dar, spre deosebire de “fetita romanes”, batranica nu mancase nimic la micul dejun. In acest fel de microbuze de vreo 18 locuri, e bine sa stai cat mai in fata, sau chiar langa sofer, dar in general spatiul intre scaune e stramt iar daca nimeresti pe unul din cele 4 locuri aflate chiar “deasupra rotii”, care bombeaza in interior, intre scaune, n-ai ce face decat sa stai cu talpile pe “roata” si cu genunchii-n gat.

Un sfat! Cand calatoriti la astfel de temperaturi polare, luati cu voi cate un termos cu ceai fierbinte sau o butelie de tuica de prune, distilata da doua ori, doua randuri de ciorapi de lana si haine de blana. Dar chinul trece repede, mi-e mila de cei ce fac insa Spania, Italia sau Franta cu acest microbuz, iarna.

La Ploiesti, inca inainte de Revelion cu cateva zile, imi cumpar un bilet “retur” la un tren “Interregio”, via Ploiesti-Tg. Mures, (76 lei), la clasa II-a, ca la a-ntaia nu mai era loc. E mare aglomeratie in acea perioada a anului. La ora 12, soseste si trenul in gara Ploiesti, tren format din locomotiva si 4 vagoane, din care unul era cel restaurant. Aceste trenuri rapide sunt moderne, au media de viteza de 50-60 km la ora si media de viata de un secol, fiecare vagon are doua compartimente mici de 6 locuri, situate langa un al treilea, gigantic, cu vreo 50-60 de locuri, unde stau la gramada, grupuri-grupuri de cate 3 sau cate 4 oameni ce se privesc fata in fata daca stau asezati si se vad cu totii, daca se scoala in picioare. Acest unic megacompartiment de clasa a II-a a fost obtinut prin desfiintarea restului de compartimente mici. Ai totusi senzatia de ceva maret si modern, e cald si macar nu esti inghesuit intr-un compartiment mic, care e mai intim dar mai stramt. Insa pe coridorul comun de trecere, mai stau si alti pasageri in picioare sau aciuiti pe lateral, pe capacul de la ingustele cutii metalice de gunoi, si care-si tin de obicei bagajele in brate. De la Bucuresti la Brasov, trenul e aglomerat, e 2 ianuarie, lumea circula, dar de la Brasov si pana la Tg. Mures, trenul se goleste in buna parte. Pana la Brasov merg cu spatele-nainte sau mai bine zi cu fata-napoi, de la Brasov, directia se schimba, si merg si eu ca tot omul cu fata-nainte. Am noroc de loc la geam, vedeti ce-nseamna o vorba buna, adica sa-i vorbesti casieritei de la Ploiesti in romaneste si zambind tot timpul si spunandu-i ca-n reclama cu “Farmacia inimii catennaaa…” fiti amabila, draguta doamna, si vad ca sunteti tare draguta…bla, bla, bla…m-am ales cu-n bilet la geam! ” Traiasca publicitatea TV! . De la Sfantu Gheorghe, incepi sa vezi valea Oltului superior, se face al naibii de frumos si frig totodata. In tren e cald dar sa nu incerci sa scoti nasul pe fereastra sau sa iesi pe peron in timpul stationarii! Pe-aici prin “tinutul antarctic al secuilor”, e cam pustiu, si e-un frig de crapa si geamurile de la tren, care seamana, pe alocuri, cu niste panze de paianjen. Soarele traverseaza repede ingusta vale a Oltului, la un moment dat astrul zilei dispare intermitent dupa brazii de pe coasta unui deal, apoi reapare, se joaca de-a v-ati ascundselea cu mine. Vad campuri acoperite cu zapada, sate infrigurate din casele carora se inalta lungi coloane de fum, parca as asista la un iminent atac al tatarilor... Depozite mari de lemne stau gramada prin curtile oamenilor. Ce s-ar face secuii fara imensele lor resurse lemnoase? Nu vad bine acesta zona frumoasa, daca se merge in acest ritm cu defrisarile de paduri, “Tinutul secuiesc” va deveni in cateva decenii “Desertul secuiesc”. Tot romanul stie ca judetul Covasna si Harghita sunt pe locul doi si trei la defrisari ilegale, un hectar pe zi, dupa unele surse, dar cand esti aici, in patria cartofului, lemnului, apelor minerale (si cam atat), pe la Bodoc, Tusnad, Ciuc, Izvorul Muresului, Izvoru Oltului, Joseni, …brrrr! (polul frigului), sau la Gheorghieni si Toplita, la minus 25 sau minus 30 de grade, n-ai decat doua alternative sa te incalzesti, ori cu o bautura forte fabricata la alambic, ori cu lemnul padurii. Valea Oltului “de sus” e insa minunata…un râu inghetat pe jumatate, cu poduri de gheata pe alocuri, ingust, pe care vara il poti trece cu piciorul, un rau repede si mereu susotitor, incorsetat de menghina stancilor si padurilor de brad si stejar, care sunt înca aici, langa linia ferata, “la vedere”, inca n-au cazut sub furia drujbelor…ce mai, intre Sfantu Gheorghe, si Toplita, fie vara, fie iarna, nu-ti desprinzi nasul de langa geamul trenului! Oltul te insoteste ca un prieten bun pana la Izvorul Oltului. Fac numeoroase fotografii, dar lumina e slaba, geamurile sunt murdare si in miscare totul e mai neclar. Pe la Miercurea Ciuc, urca doua fete tinere imbracate ca doi ursi polari. Asta spune mult despre vremea de-afara. Una dintre ele vrea sa mearga la toaleta, dar oamenii din compartiment ii fac semn sa mearga la cealalta, caci una e deja “full”. Nu va arat poza cu toaleta “full”, ca poate astazi mai doriti sa mancati cate ceva.

Frigul cosmic de afara ma transforma intr-un filozof, oare cum se traieste la zero absolut, la minus 273 de grade Celsius, cand noua ne ingheata nasul si la minus 25 de grade? Apoi, combinatia de lumini si umbre dispare aproape brusc, pe la ora 17, intre Ciuc si Gheorghieni pierzandu-se in neant si scufundand superbul defileu Deda -Toplita in intuneric. Soarele apune iar noaptea vine repede, luminitele ce semnaleaza gospodariile omenesti, se unesc, ca intr-o fantastica simfonie nemuritoare dar rece, cu stelele cerului.

Prin Tusnad, brrrr! si iar brrr! , lacul Ciucas de trei metri adâncime este o mare bucata de gheaţa... ei, atunci m-am gandit la teoria lui Einstein, la moarte, la viata, la frig şi la al său zero absolut, si... evrika!... am realizat de ce inca nici un dragalas ET n-a reusit sa ne viziteze tara, e frig, e tare frig pe la noi, pana si lumina a-ngheţat saraca in timp ce spre noi gonea, rostogolindu-se pe-o unda-corpuscul dolofana ca o gogonea, si am inceput si eu, doar gandindu-ma la ea, sa dârdâi un pic, dar m-a mai incalzit imaginea negrului din Africa. Apoi, pe la Ciuc, am purces a trrremurrra de-a binelea si intr-una, caci culmea! , la Ciuc, ghinion, 2 ianuarie pica, tocmai, Miercurea. Intr-o alta gara siberiana, m-a mai incălzit si intrigat nitel imaginea unei impiegate, care n-avea cum sa sufere de frig, o invidiez, caci avea pe spate si pe şale niste slaninuţeeee, mortale! Apoi, in acea seara tarzie si geroasa, am ajuns in sfarsit, acasa si am surprins in centrul urbei mele o pura secventa de amor sub bradul de Craciun. Si-am cugetat, la ce bun? Atata Emc2, frig, intuneric, nemarginire si intalniri de gradul trei misterioase cand exista pe lume un FMI ce ne tot da imprumuturi si in tara, un Eminescu si atâtea fete frumoase? ". Si-apoi, ce sa ne mai batem capul, cand…

“La steaua care-a rasarit, e-o cale-atat de lunga, ca mii de ani i-a trebuit, luminii sa ne-ajunga, poate ca demult s-a stins in drum, in departari albastre, iar raza ei de-abia acum, luci privirii noastre, icoana stelei ce-a murit, incet, pe cer se suie, era, pe cand nu s-a zarit, azi o vedem si nu e! "...

Incheiere

Nu pot sa inchei fara sa va povestesc despre cele mai mari friguri rutier-hoteliere ce le-am tras eu la viata mea, in sezonul toamna-iarna. Intr-o toamna la Gura Humorului, sa-ti vina sa razi nu alta cu gura pana la urechi, la un hotel de tranzit (nu-i mai stiu numele), intr-o camera mica cu trei paturi, era rece, rece, dar receptionera mi-a zis, “asteptati oleaca domnu’ sa mai pice doi clienti, c-apoi incalzim camera”, la Poitiers in Franta, la Hotel Regina, am tras un frig de m-am acoperit cu tot ce-am gasit prin camera, inclusiv cu covorul de pe jos (“Ice Hotel” de la Balea era cald pe langa acesta), la Jagerstadel, langa granita germano-austriaca, la etaj, am lasat usa deschisa spre hol ca sa se incalzeasca camera mea de la singura soba aflata la parter, la Brunico (Gesthaus hotel), in Italia, am dardait, caci am fost averizat politicos ca “stiti monsegniore, aici incalzirea nu se porneste decat dupa 15 noiembrie, cand incepe sezonul de schi”, la Hotel Brădet din Sovata in cantonament cu o echipa de baschet, ne-am facut cu totii covrig intr-o iarna, caci pentru “cateva camera nu incalzim intreg hotelul” nici apa din piscina, in Polonia, la Lublin, prima noapte a fost frig, apoi cand si-au dat seama polonezii ca s-ar putea strica niste relatii diplomatice, s-a dat drumul la incalzire, tot la Sovata, la Vila Taberei de elevi, toate camerele erau OK, minus una care avea ferestrele defecte si intra gerul in camera ca la el acasa. La Baile Banffy din Toplita, in camping, in plina vara, noaptea, tremuri ca varga, acestea n-au decat un reşou pentru a te incalzi. In drum spre Bucuresti, pe la Romanesti, la un motel, mi s-a spus de la receptie direct si sincer, “avem camera incalzite la 90 de lei si neincalzite la 50 de lei”. Frig am rabdat si la Breaza-Nistoresti la motelul Belvedere in urma cu cativa ani. Dar cea mai urata combinatie (frig-oboseala-intuneric) aveam s-o suport nu in spatlile de cazare ci in gari sau in trenuri, inainte de ’89. Trenurile nu erau incalzite deloc, nici salile de asteptare ale garilor. Drumul de iarna de la Tg. Mures la Botosani, era un calvar. Ajungeam la destinatie in 14 ore (unui avion ii trebuia de la Bucuresti la New York doar 9 ore), schimbam trenul in doua gari (Razboieni si Veresti), calatoream cu glacialul “tren al foamei”, (Timisoara-Iasi), accelerat care transporta in general studenti inspre cele doua centre universitare importante ale tarii. La Veresti am ramas doua nopti in gara unde era bine sa te misti tot timpul daca nu vroiai sa ramai nemiscat de-a pururea. O tanara a inghetat (hipotermie) in gara si noaptea nu aveam pe cine anunta dar un ofiter s-a dezbracat de mantoul lui gros si a invelit-o, apoi, o locomotiva s-a oferit s-o duca pana la Suceava. Alta varianta pentru a ajunge in “patria Crivăţului”, Botosani, era cu acceleratul Timisoara-Galati, cu schimbare la Adjud. Si la Adjud am dormit peste noapte intr-o gara rece, dupa ce am coborat dintr-un tren si mai rece, caci acceleratele nu se asteaptau unul pe celalalt. Un drum de pomina a fost si Bucuresti-Sighisoara, intr-o noapte de februarie cu minus 25 de grade Celsius, in anii trecuti. Ne-am adunat toti pasagerii vagonului intr-un compartiment si cineva a scos o sticla de votca, ce ne-a salvat. La Sighisoara, pe la 4 dimineata, sala de asteptare a garii era plina cu oameni ai strazii care dormeau pe jos claie peste gramada, caci o teracota duduia din greu si era cald. Nu mai aveai loc unde sa te asezi, asa ca am ramas afara pana s-a deschis, pe la ora 5, sala de asteptare a autogarii, rece si ea. La 6,30 pleca primul autobuz spre Tg. Mures. Un geam al cursei era insa din “placaj” deci inauntru era un frig de nedescris. Totusi cel mai mare frig l-am indurat la Paris, in aeroportul Beauvais si la Viena in Gara de Est, gari care se inchid pe timpul noptii cate 5-6 ore pentru curatenie si tu stai toata noaptea si te-nvarti in jurul lor si a bagajelor pe care trebuie sa le pazesti de fauna ce misuna pe-acolo. In aceste doua gari, indiferent de vreme, esti poftit politicos afara, in frig si intuneric. La Beauvais, stai afara si dardai ca varga privind printr-un geam, oamenii ce fac curatenie, imbracati sumar. Intre ei si tine, adica intre frig si caldura, nu e decat un perete de sticla.

Dar, ce mai conteaza trecutul, important e viitorul, ia ganditi-va un pic, pana la vacanta viitoare din luna lui “cuptor” n-au mai rams decat 10 luni!

@Web, te rog videoclipul, mersi! http://www.youtube.com/watch?v=XVgz4sorUmQ

---

VIZUALIZĂRI: 3314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI