Restaurantul “China Blue” din Tg.Mures

TIPĂREȘTE

Luna trecuta a avut loc intalnirea PUB (Papiu-Unirea-Bolyai), la restaurantul China Blue de pe strada Bolyai. E vorba de intalnirea colegilor mei de liceu. Urma sa stabilim strategia de urmat pentru intalnirea cincinala ce urmeaza sa aiba loc in luna mai a acestui an.

Restaurantul China Blue

Este un restaurant chinezesc aflat pe strada in panta numita Bolyai, cam pe la jumatatea ei, strada ce incepe in centrul orasului, cam in dreptul ceasului cu flori si se termina la statuia celor doi vestiti matematicieni, Bolyai Janos si Bolyai Farkas. In zona, ceva mai sus, se mai gasesc Colegiul Bolyai, bilioteca Teleki si Biserica Unitariana.

Restaurant China Blue ne place mult, are mult albastru in el, culoarea marii si a cerului si pentru ca fiind pe o strada in panta, dupa ce-ai ajuns la limita capacitatii tale culinare si te misti mai greu, plin cu tot felul de bunatati chinezesti si macar cu un litru de bere la activ, e foarte usor sa cobori pana in centru la statia de taxiuri.

Restaurantul e simpatic, la parter sunt doua sali unde poti servi masa, care au inceput sa se ocupe curand, noi am ales insa etajul, fiind un grup compact, unde ni s-a organizat o masa festiva. China Blue, are si o terasa ce functioneaza in sezonul cald, cand e ”full”. Doua tinere imbracate in costume chinezesti, au venit sa ne ia comanda, apoi au plecat sa aduca lumanari, caci acolo sus in separeul de la etaj, spatiul era destul de ingust, noi eram multi si lumina era putina. Si voiam sa facem si fotografii ca sa le punem pe Facebook, ca sa se zgarie pe ochi colegii care n-au venit. Aperitivul, format din diverse bauturi tari, bere sau ceai servit in portelanuri chinezesti, s-a consumat in semiobscuritate. Am aflat ca asa e obiceiul pe la ei. Ma gandeam asaaa, ce economie de electricitate poate sa faca un popor de peste un miliard de locuitori, care serveste cina formata mai ales din ceai si-un pic de orez, la lumina lumanarii. Poate asa au ajuns chinezii o mare putere economica. Apoi au venit meniurile

Ne-am aruncat cu totii pe ele cu o usoara retinere dar in final fiecare a fost multumit. Nota 10! Preturi rezonabile. Eu am luat orez cu carne de pui si sos de curry. A costat 16 lei. Singurul care a mancat cu betigase a fost un coleg ce si-a terminat studiile in Japonia, restul au cerut furculite si cutite. Cativa colegi au comandat pui cu orez si am avut de ales intre pui dulce-acru, pui Gong Bao, pui Jian Pao sau pui cu orez si curry. Curry e piper curat. Eu, dupa prima lingurita de curry, am luat foc si nu l-am stins decat cu 3 sticle de bere. Acum stiu de ce nu fac chinezii limbrici. Alti colegi au luat aripioare prajite de pui cu orez care aratau foarte bine. Cu 15 lei. Cei care stateau mai prost cu finantele au comandat un ceai si o portie de orez cu garnitura de orez.

De fapt, la astfel de intalniri nu prea conteaza unde esti si ce mananci, important e sa-ti revezi colegii de liceu. Noi facem treaba asta aproape in fiecre luna si mereu in alt restaurant. Le-am cam epuizat pe toate. Data viitoare va trebui sa alegem alt oras. Inatlnire a fost hazoasa mai ales din cauza unui chinez care s-a nimerit cu noi la masa.

Studentul Ciung-Shi-Lung

La masa a participat asadar si un chinez, pe nume Ciung-Shi-Lung, student in tara noastra de cand se stie el pe-aici. Unchiu-so are actiuni la un cazinou din Macao si inca 50 de restaurante chinezesti, raspandite prin lumea larga. Studentul nu era sigur daca nu cumva si localul de pe strada Bolyai n-o fi, tot a familiei lui. Pe vremuri, Shi-Lung locuia in partea agricola si foarte saraca a Chinei, intr-un mic sat cu doar 18 milioane de locuitori, unde toata lumea muncea din zori si pana seara indoita de spate, plantand orez in urma unui animal de povara, in apa pana la genunchi. Munca grea, dureri de spate. Intr-o seara, din cauza oboselii, studentul nostrum a uitat ca omul trebuie sa stea indaratul animalului si nu invers. De-atunci e ciung. S-a hotarat sa vina, sontac-sontac, in Romania la facultate, dupa ce si-a vandut vaca si unchiu-so, un restaurant. Mai are numai 49. Studentul era tare simpatic si volubil, ne-a povestit cum a inceput el in Romania, plin de entuziasm c-a scapat de orezarie, 4 facultati deodata, dar inca neterminate complet niciuna. Prima, a fost viticulatura, exporta vite in America pentru un McDo, a doua silvicultura, vindea silvapalinka (adica palinca de prune) la scotieni pentru wiskey trucat, a treia apicultura, adica exporta apa minerala in satul lui si apoi a mai inceput si matematicultura, ca sa stie si el cate milioanele de dolari a adunat in tara noastra. Acum e putred de bogat. “Vai ce bine e-n Romania, ce tara bogata aveti! Zice el. Nu trebuie decat sa te apleci si sa aduni dolarii de pe jos”. Cand au aflat sarmanii lui consateni ca la noi apa minerala se scurge “la liber” in santurile de la marginea drumului ba chiar oamenii de pe-aici isi spala animalele de povara si rotile de la caruta (ah, ce lux! romanii au deja si carute!) si ca palinca de-aici e de cinci ori mi tare decat “sake” a lor obtinut din orez, s-au decis sa vina cu totii la noi in tara. Dar le-au luat-o emigrantii inainte.

Piata Bolyai

Va ziceam ca pe strada Bolyai, ceva mai sus de restaurantul nostru, se afla statuia celor doi mari matematicieni, Bolyai Janos si Bolyai Farkas, recunoscuti pentru elaborarea teoriei “ne-euclidiene”, pe care degeaba ma intrebati ce este, ca eu am terminat o cariera umanista. Atata stiu doar ca printr-un punct exterior unei linii, nu poti trasa decat o singura alta linie, ce se pierde-n infinit. Aceasta teorie a fost precursoarea teoriei relativitatii a lui Einstein, pe care am inteles-o si mai putin decat pe cea a celor doi Bolyai, pe care n-am inteles-o deloc. Profu’ nostru de matematica incarca sa ne explice cum e cu linia aceea ce se pierde-n zare si cum arata infinitul… ”Pai, zicea el, ganditi-va ca mergeti departe, foarte departe, si cand ati ajuns acolo, mai margeti inca o buna bucata de vreme. Ei, de-abia de-acolo incepe drumul catre infinit! ”. La matematica aveam note din care nu puteai alcatui, nici daca le adunai, macar un cor mai ca lumea, ci mai degraba un duet, un tertet sau un cvartet. Dar mereu ma salva diriginta care-l lamurea pe profu’ de mate’ ca dau la medicina militara si ca pe front nu e nevoie decat de carne de tun.

Bolyai Janos i-a trimis lucrarile sale despre infinit, matematicianului Gauss, din Viena, care i le-a laudat de un infinit de ori, apoi si le-a insusit in nume-propriu, in asemenea hal, incat sarmanul nostru ardelean a facut depresie si a fost pensionat. Apoi Bolyai, i-a trimis teoria lui si unui mathematician rus, Lobacevski care l-a imitat pe Gauss. Bolyai n-a supravietuit ca sa vada si al doilea rapt intelectual. Posteritatea insa a facut dreptate, dandu-i ardeleanului nostru prioritate absoluta iar drept recunostiinta, un crater cu un diametru de 135 de kilometri, aflat pe partea intunecată a Lunii, ii poarta numele. Craterul a fost denumit ”Craterul Bolyai” in anul 1970, de catre Uniunea Astronomica Internationala. (Cred ca aceeasi uniune, le-a donat doua cratere mai mici si lui Gauss si lui Lobacevski, dar pe fata vizibila a Lunii).

Langa statuia lui Bolyai Farkas si Janos, se afla Biserica Unitariana. In urma cu ceva ani, dupa revolutie, doi belgieni in varsta, m-au rugat prin internet sa le organizez un tur al orsului si sa-i gazduiesc, in numele francofoniei din care faceam si eu parte. Turism cultural, schimb de familii. Erau simpatici. Si calvinisti. La calvinistri, lucru interesant, oamenii urati sunt considerati frumosi, la ei n-ai voie sa te rujezi, rimelezi, pudrezi ci trebuie sa ramai toata viata asa cum te-a facut Dumnezeu. Au vrut sa viziteze o biserica protestanta. I-am adus aici la cea de langa statuie. Le-a placut mult. De fapt le-a placut totul. Si mancarea si bautura noastra si concertul de la filarmonica si multe altele. Cand a venit momentul plecarii mele acolo, am primit un telefon… ”Stii, mon cher Calin”, noi suntem belgieni de la tara, saraci, avem doar un cal si cateva hectare de pamant pe care le cultivam, si traim doar din ele. Calul il folosim si la camp si la o sareta cand mergem in oras. Iti recomadam un hotel bun dar sa stii ca acum suntem foarte bolnavi amandoi si nu putem sa ne ocupam de tine. ” M-am bucurat totusi ca, fata de alte familii francofone din Franta, Elvetia sau Belgia, de care m-am ocupat, ei macar mi-au raspuns la telefon. Altii au pus robotul si mi-au permis sa le transmit doar un mesaj. La care nu mi-au mai raspuns niciodata. De atunci, am inceput sa iubesc Grecia. Si-mi fac aproape toate concediile acolo. De aceea, prietenii mei cei mai buni, (in afara de Mama-Natura) raman si vor ramane mereu aceeasi, marea familie a colegilor de liceu, cu care ne cunoastem de-o viata si cu care ne-am mai intalnit inca odata, la China Blue.

---

VIZUALIZĂRI: 2557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI