Restaurant 'La Cetate', Căpăţâneni, comuna Arefu, Argeş

TIPĂREȘTE

Acum o săptămână ne-am gândit, ca tot omul, să ieşim la o plimbare...

De fapt, planificasem ceva mai demult ieşirea, aşa că, în ciuda previziunilor meteorologice, am purces la drum.

Ţinta finală era lacul Vidraru şi castelul Poienari. În drum, ne-am oprit, bineînţeles şi la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Traseul, pentru cine nu-l cunoaşte, face parte din Transfăgărăşean, un drum spectaculos, dar căzut oarecum în uitare, de când mai proaspăt asfaltatul Transalpina a fost dat în folosinţă.

Ziua începuse bine şi cerul senin ne dădea speranţe că ea va decurge şi mai bine.

Din păcate însă, deja la plecarea din parcarea mănăstirii, nori negri au început să se îngrămădească pe cer şi, la sosirea la baraj ne-a întâmpinat o ploaie măruntă, de munte, care de obicei ţine câteva zile.

S-a mai întrerupt ea din când în când, cât să facem câteva fotografii şi să dăm o raită prin zonă, dar orice plan de plimbare cu vaporaşul pe lac a ieşit din discuţie.

Ca urmare, ne-am întors la baza muntelui, pe acelaşi drum, care chiar şi pe ploaie este la fel de spectaculos.

Aici, la baza muntelui, unde, în subteran se află şi hidrocentrala, este un loc mai larg, cu amenajări pentru cei dornici de un grătar.

Tot aici se află şi pensiunea La Cetate (pensiunealacetate.ro/index.html), la al cărei restaurant ne-am oprit şi noi, pentru că ploaia se înteţise şi nu prea era de stat pe-afară. Chiar şi pe această vreme, am constatat că totuşi erau curajoşi care se încumetau să urce cele peste o mie de trepte până la cetatea Poienari, adevăratul castel al lui Vlad Ţepeş.

În ciuda vremii, sau poate tocmai datorită ei, restaurantul era plin “ochi”. Acesta este totuşi destul de încăpător (are 110 locuri), aşa că totuşi am găsit şi noi o masă unde să ne aşezăm pentru ceva vreme, pentru că se făcuse ora prânzului.

Oricum, am fi putut sta şi pe terasa acoperită, unde mai sunt încă 100 de locuri, dar cam bătea vântul şi am preferat să rămânem în interior.

Restaurantul are două compartimente: unul în dreapta intrării, pentru fumători, celălalt, în stânga, pentru nefumători, compartiment pe care l-am ales şi noi.

Nici nu am apucat să privim mai pe-ndelete trofeele vânătoreşti de pe pereţi că a şi sosit o chelneriţă amabilă, care ne-a adus meniul, lăsându-ne pentru scurt timp să alegem fiecare ce-şi dorea.

Meniul oferit aici este cu specific tradiţional românesc: o gamă destul de diversificată de ciorbe, bulz, platouri combinate, cu care poţi sătura câteva persoane, frigărui, pastramă şi alte bunătăţi, că nici nu te poţi hotărî ce să alegi.

După îndelungi dezbateri, am decis fiecare ce doreşte şi am dat comanda. Din şase persoane, câţi eram, doar două au decis să comande acelaşi fel doi, restul comenzilor fiind diferite. La sfârşitul mesei, toţi s-au declarat foarte mulţumiţi de calitatea produselor oferite.

Timpul de aşteptare a fost mediu: nici prea scurt, ca să te duci cu gândul la o mâncare veche şi reîncălzită, nici prea lung, ca să ţi se lungească urechile de foame.

Preţurile nu mi s-au părut nici mici, dar nici exagerate. Puteţi constata şi voi acest lucru, privind nota de plată şi fotografiile ataşate: pentru un bulz “La Cetate”, o porţie de păstrăv prăjit (provenit de la o păstrăvărie din apropiere), o tochitură “La Cetate”, o porţie de clătite cu dulceaţă, două beri Ursus şi un Campari Orange, am plătit 73,50 lei.

Pentru cei rămaşi fără “cash”, trebuie să vă spun că este posibilă plata şi cu cardul.

Singura observaţie cu privire la rubrica “bucătărie şi condiţiile de servit masa” este că mesele nu au feţe de mese şi nici suporturi pentru veselă. Farfuriile şi celelalte obiecte sunt puse direct pe lemnul mesei.

Despre pensiune nu vă pot spune nimic, deoarece nu am stat acolo, dar ca poziţie ea este foarte bine amplasată, în imediata apropiere a cetăţii Poienari şi a barajului şi lacului de acumulare Vidraru şi la mică distanţă (25 km) de Curtea de Argeş. În zonă sunt şi alte obiective turistice, mai ales pentru iubitorii muntelui.

Aşa că, vă invit la un traseu pe Transfăgărăşean (tunelul se deschide la 1 iunie) şi, eventual la un popas la pensiunea şi restaurantul “La Cetate”. Dar să ştiţi că pe traseu sunt multe alte locaţii bune, unde puteţi rămâne peste noapte, sau doar pentru o masă bună.

Călătorie plăcută!

---

VIZUALIZĂRI: 13312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI