Solicitare CMR / ROMÂNIA - OLTENIA

Restaurant nunta Bucuresti (sau aproape de ~)

Trimisă în 05.01.13 17:55
autor gvalySR [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 23649

Salut si La Multi ani sanatosi tuturor!

va rog sa-mi recomandati un restaurant pentru nunta, as avea urmatoarele cerinte:

- sa aiba o gradina, sa nu fie intre blocuri, case, vile

- sa nu aiba niste preturi foarte mari

- personalul sa fie f amabil, sa te simti bine, sa iti doresti sa revii

- in principiu sa nu fie sectoarele 5, 6, poate fi si undeva in Ilfov dar aproape (nu la 30 km

chiar daca nu ati facut nunta sau botez acolo, v-as fi recunosctor de o recomandare

multumesc anticipat!



Răspunsuri

Dragoș_MDAUCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA209r[05.01.13 18:12]

Deşi nu prea e conform cerinţelor expuse de tine, eu totuşi recomand Howard-Johnson - acolo şi-a serbat nunta fiul meu (a fost exclusiv alegerea lor, după ce au colindat multe variante).

Bucătar este unul dintre cei 3 de la @MasterChef (îmi pare rău că n-am reţinut care dintre ei - nu că ar conta prea mult din p. d. v. al calităţi mâncării şi a serviciului).

Să nu neglijăm şi faptul că sala este dotată cu tot ce trebuie în ceea ce priveşte sistemele audio, video (la nevoie), iluminat şi aer condiţionat pentru a face faţă cu brio unor evenimente de acest fel.

N.B.: Dragoș_MD este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

webmaster[05.01.13 18:15]

Casă de piatră!! Nu pot să-ți fasc recomandări în zona București, dar mă/ne bucurăm că AmFostAcolo te (sper) poate ajuta!


ela7PM19r[05.01.13 18:37]

Iti recomand, din tot sufletul, restaurantul La Seratta, din Otopeni. Ceva fff select! Intra pe site-ul lor si pe pagina de Facebook. http://www.laseratta.ro/

Este al lui Randi, de la Morandi, dar de restaurant se ocupa fratele si cumnata lui. Niste tineri cu totul si cu totul deosebiti! Este o locatie in care te simti EXCELENT! Si nu este deloc departe! Imediat se ajunge pe DN1. Casa de piatra!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

FloriaPRCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA85r[05.01.13 18:50]

Am fost in luna octombrie la nunta unor tineri care-mi sunt foarte dragi si apropiati la Bolta Rece pe Strada Popa Savu, in apropiere de Aviatorilor. Restaurantul este situat intr-o zona cu vile construite la inceputul secolului trecut, linistita si discreta.

Vila in care functioneaza restaurantul este construita inainte de 1900 dar recent renovata. Exista mai multe saloane, cel mai mare poate primi cel mult 200 invitati. Restaurantul are si gradina de vara dar nu stiu care dintre saloane trebuie rezervat pentru a beneficia de gradina.

Pretul pentru o persoana mi s-a parut foarte bun tinand cont de zona in care este amplasat restaurantul si de serviciile oferite. (anul trecut pretul a fost 280 lei de persoana). In pret a intrat si decorarea salii (foarte elegant, doar florile de pe masa au fost aduse de miri), fructele, covrigeii, alunele, tortul de nunta delicios care se alege-cu degustare-din vreo 10 sortimente.

Manacarea a fost foarte gustoasa, portiile mari, "artistic prezentata". Meniul ales a fost clasic-aperitiv cu de toate, salau cu garnitura, sarmale cu mamaliguta (de obicei mie nu-mi plac sarmalele la restaurant dar aici au fost foarte bune), friptura de porc, pui si carnacior cu cartofi taranesti. Pozele de pe site corespund in totalitate cu realitatea.

Bauturile au fost servite la masa, fara limita (limita bunului simt a functionat perfect) si de calitate buna.

Personalul-numai baieti, foarte atenti, fiecare avea in grija anumite mese intreaga seara, astfel incat nu ne-a lipsit nimic.

Mi-a placut atat de mult incat am glumit cu ai mei ca aici as face si nunta baiatului meu, dar nu are decat 17 ani!

N.B.: Floria este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

celesteSR9r[05.01.13 18:54]

Eu iti recomand restaurantul Trattoria Capuccini... este in sectorul 3 la Matei Ambrozie... nu este intre blocuri este chiar pe b-dul Camil Ressu (langa benzinaria Luk Oil).

Noi am facut aici revelionul si cu 3 saptamani inaintea revelionului am fost la ziua nepotului... au muzica live de vineri pana duminica... nu au cantat manele nici la ziua nepotului nici de revelion (de altfel patronul a tinut si tine la chestia asta) se mananca destul de bine si in schimb au si o terasa destul de draguta, iar preturile sunt acceptabile (acum la meniul de nunta poti negocia). De revelion a cantat Alina Dinca semifinalista la Romanii au talent, Rodica Cretu -muzica de petrecere si inca o tipa careia nu i-am retinut numele... in concluzie muzica ne-a placut f. mult... se poate intra pe site-ul restaurantului.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

benescu75GD8r[06.01.13 16:21]

Buna ziua,

am fost la o nunta la La Seratta, a fost ok, mancarea buna, atmosfera buna, servirea buna, ai unde parca, e curat, are si curte. Era si Randi pe acolo dar de restaurant se ocupa fratele lui am inteles, .

Ce nu mi-a placut la Randi a fost ca desi stia ca este o nunta acolo la el in restaurant a venit imbracat in pantaloni scurti si tricou, mi s-a parut putin o impolitete, dar asta nu a afectat cu nimic nunta.

In afara faptului ca meniul mi se pare putin cam scump recomand locatia ca, corespunzatoare pentru ceea ce iti doresti.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

ChloePR125r[07.01.13 11:36]

Buna,

am pentru tine urmatoarele recomandari:

- club Floreasca (pe bd. Mircea Eliade) - personal cam comunisto-ceausist, locatia este inca a RAAPPS-ului, insa mincarea si preturile sunt foarte ok; minunata este si sala cu terasa si iesire la lac

- club Cortina (Corbeanca) - preturile cam piperate aici, insa locatia face toti banii

- hotel Caro - bd. Barbu Vacarescu (au o sala cu iesire la o gradina superba)

- restaurant Mc Moni's (vizavi de Facultatea de Agronomie) - au sali de diferite capacitati, gradina frumoasa cu ceva leagane si 2 terase acoperite

- restaurant Residence - La Conac (pe sos Odaii - sos de centura) - restaurantul arata bine, au iesire in spate catre o piscina care, luminata, e de mare efect

Toate cele de mai sus au site-uri de prezentare, le poti gasi cu usurinta dand o cautare pe Google.

Iar daca iti plac locatiile mai atinse de patina timpului , iti recomand Casa Oamenilor de Stiinta, Casa Universitarilor, Vila Elchingen de la Palatul Mogosoaia sau Domeniul Stirbey din Buftea.

Casa de piatra!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

ariellaPM7r[08.01.13 10:47]

COS (Casa Oamenilor de Stiinta - are o gradina si o terasa foarte frumoasa, salonul are chiar si un pian - da bine ca si impresie artistica!


gvalySRAUTOR SOL39r[08.01.13 21:08]

multumesc f mult tutoror


Andreea1945689CH[21.03.15 23:12]

Buna!

Va scriu in calitate de miresica, mai exact a anului trecut, intr-o frumoasa sambata de iulie.

Pentru noi, intreaga poveste a fost ceva mai speciala, daca-i pot spune asa. Ne cunosteam deja de mai bine de 7 ani si consideram nunta doar o formalitate, ceva nu indispensabil, simtindu-ne perfect exact asa cum eram si nesimtind nevoia de a oficializa in vreun fel stransa noastra legatura fizica si sufleteasca. Insa, dupa cum multe dintre voi probabil deja stiti, insistentele parintilor si ale prietenilor de ambele parti ne-au condus catre un moment in care ne-am trezit cautand locatie, formatii si toate nebuniile de rigoare.

Am inceput toata nebunia asta intr-un mod spontan, cu nici trei luni inainte de eveniment. Ganditi-va prin ce am trecut, avand in vedere ca majoritatea locatiilor erau booked pentru intreaga vara, de formatii nu mai zic.

Ca sa nu va plictisesc cu detalii, o sa va povestec cum am reusit sa-mi gasesc locatia. A fost greu, dar, din fericire, mai exista si oameni care vor sa faca bine neconditionat. Anyways, dupa ce am vizitat aproape toate saloanele cu "nume" din Bucuresti, cum ar fi Aristocrat (care sincer mi s-a parut o gluma, mai ales cand ni s a spus ca trebuie sa trecem printr-o parcare ca sa ajungem la o fasie de spatiu "verde", si aia impartit cu alte nu stiu cate saloane; si care dainuia langa alte nu stiu cate Jubileeuri, Presidential si alte glumite de saloane in care nici n am mai avut curajul sa intram dupa ce am vazut in ce stare deplorabila de curatenie se aflau lobbyurile), Militari Ballroom (despre care, sincer, aveam senzatia ca mai are putin si pica pe noi la propriu), am hotarat alegem un salon care nu se afla in mijlocul Bucurestiului, dar care ne putea oferi ceea ce cautam: accesul catre un spatiu verde in adevaratul sens al cuvantului. Astfel ca le-am luat strategic pe fiecare, in functie de distanta fata de capitala. Am fost la Palatul Mogosoaia, care intr-adevar oferea spatiu verde foarte prietenos, dar care parea foarte slab intretinut (iarba uscata, netunsa si plina de frunze si un cort prea "basic", cu un ring de dans nu prea prietenos) si care presupunea si o taxa de 1500e. Nicio problema, am spus. Ne asteptam sa fie ceva costuri in plus pentru accesul catre spatiu verde, insa nu pentru acela.

La recomandarea unor cunostinte, urmatorul pe care l-am vazut a fost Palatul Snagov. Am facut, ce-i drept, cam 30 de minute pana acolo, dar am zis ca nu-i nimic, inchiriem un autocar sau doua si le punem la dispozitia invitatilor, nu asta ar fi problema. Locatia in sine e foarte ok, avand o arhitectura frumoasa si impunatoare, insa putin prea impunatoare pentru gusturile noastre. Am cautat ceva mai cald si mai modern in acelasi timp, avand in vedere ca majoritatea invitatilor nostri nu au depasit 35 de ani. Si la Snagov am gasit spatii verzi, chiar mai primitoare ca la Mogosoaia, insa cand ni s-a spus de cei 3000 de euro aferenti, am inghitit putin in sec si am avut tendinta de a ne lua gandul de la un local decent, care sa vina si cu "moftul" asta. Am luat frumusel oferta, am multumit si am transmis ca ramane sa ne gandim, sa facem niste calcule, etc.

Urmatorul salon, care s-a dovedit a fi si ultimul vizitat, a fost cel care ne va ramane mereu placut in amintire datorita evenimentului minunat pe care ni l-a oferit, si anume Ambasad'Or Events din Otopeni. Ca sa va spun sincer, faptul ca era atat de mediatizat si controversat aproape ca ne-a facut sa-l evitam. Si credeti-ne, am fi facut o mare greseala. Nu doar ca, dintre cele vizionate, era cel mai aproape de Bucuresti, dar ne-a oferit si spatiul verde atat de mult dorit de noi. Si, poate nu va vine sa credeti, dar nu a presupus niciun fel de taxe. Ne-am incadrat cu numarul de persoane in salonul New York, adica cel din fata, cu intrarea principala. Complexul are 4 sali de evenimente si un cort (sau Pavilion de Vara, cum il numesc ei) minunat. Daca am fi avut mai multe persoane, cu siguranta am fi ales cortul si piscina cu zonele ei aferente (baldachine, lounge, bar exterior, o adevarata nebunie). In fine, revenind la salonul nostru, ceea ce ne-a placut foarte tare a fost lobby-ul deosebit de spatios si zona verde din fata lui, cu fantanile luminate, bancute, mese de cocktail si tot tacamul. Exact ceea ce cautam. Nici prea mare, nici prea mic si sa fie AL NOSTRU, sa nu fim nevoiti sa-l impartim cu invitatii altor miri. De asemenea, intrarea in salon a fost doar a noastra, fiecare dintre cele 4 avand intrare proprie si lobby propriu. Deci niciun fel de interferente cu alti invitati.

La interior, salonul e cu adevarat pompos si creat cu gust, o combinatie foarte reusita intre somptuozitate si intimitate. Ceea ce ne-a placut foarte tare a fost ca sala nu are stalpi interiori si, desi s-a fumat intens, aerul a fost foarte curat si respirabil. Baile, de asemenea, cel putin ale noastre, ale doamnelor, foarte spatioase si pline de oglinzi. Cred ca am mai multe poze din baie decat din salon haha. Un alt aspect de care am tinut foarte tare a fost mancarea. Am cautat expres un salon unde mancarea se face in casa si nu se lucreaza cu catering. La Ambasad'or totul se prepara in bucatariile proprii, in ziua evenimentului. Si asta s-a vazut in momentul in care au fost servite felurile de mancare. Nu am avut niciun fel de probleme in sensul asta. Servirea, de asemenea, foarte ok. Am avut 2 ospatari pentru fiecare 3 mese si, desi ne temeam ca nu vor fi de ajuns, a fost mai ok decat ne-am asteptat. Ne-a placut ideea de a nu pune niciun fel de bauturi, fructe sau altceva care sa incarce mesele. Avand meniul in fata, invitatii au comandat ospatarilor bautura respectiva si li se aducea de la bar. Desi am avut mai multi invitati decat ne-am asteptat, ringul de dans a ramas foarte prietenos si s-a demonstrat inca o data avantajul unei sali fara stalpi interiori. Pe partea de organizare am fost foarte norocosi. S-a ocupat de noi o domnisoara foarte draguta, Maria, care ne-a ajutat cu toate informatiile si zecile de intrebari pe care le-am avut. L-am cunoscut si pe patronul locatiei, domnul Nicusor Stan, care a fost foarte prietenos si care s-a ocupat de tot ce tine de formatie si momente artistice (pentru ca serviciul de wedding planning a fost inclus). Dupa cum v-am spus, eram pe ultima suta de metri si am crezut ca va trebui sa renuntam la micile placeri pe care ni le doream, de genul artificiilor, candybarului, protapului si a altor nebunii.

Totul s-a desfasurat foarte bine, cu mici dereglari ale programului la care, de altfel, ne asteptam. Sincer, ne-am simtit mai mult invitati decat gazde

La sfarsit ni s-a prezentat o foaie cu toate calculele si am platit exact cat ne calculasem, plus cateva meniuri extra ale invitatilor care nu-si confirmasera prezenta.

In ciuda diversitatii parerilor despre Ambasad'Or, pentru noi a fost un succes si poate mai mult de atat. Ne vom aminti mereu cu drag de locul acela si vom reveni mereu cu toata placerea (cu atat mai mult cu cat am primit carduri pentru intrari nelimitate la piscina, hihi).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

to8utesCH[10.11.15 16:26]

Salut!

Din pacate circumstantele m-au obligat sa organizez un eveniment la restaurantul Bolta Rece din Bucuresti, Popa Savu. Experienta a fost una dezamagitoare, din urmatoarele motive:

Mancarea a fost un esec total, aperitivul arata infiorator si continea ingrediente de foarte proasta calitate, iar invitatii s-au plans ca sarmalele au fost crude.

Seful de sala a facut tot posibilul ca petrecerea sa se termine cat mai repede. La ora 10, au fost aduse inclusiv saramalele, frecventa intre felurile de mancare fiind de o ora si un pic. Ia sugerat DJ-ului ca noi am vrea sa terminam repede petrecerea, deci sa puna muzica care sa nu scoata lumea la dans.

Sotia mea avea nevoie de o camera pentru alaptat, care a fost promisa in momentul contractului. In schimb ni s-a oferit o camaruta insalubra langa bucatarie, care era plina de fum de gratar, improprie pentru alaptat copil de 3 luni.

Chelnerii au fost obraznici inclusiv cu invitatii.

Nu am primit factura/bon sau orice altceva data fiind suma destul de mare pe care a trebuit sa o achitam.

Cel care s-a ocupat de decoratiuni, Iulian Vatamanu, care se declara pompos Event Planner, nu a catadicsit nici macar sa calce un pic fundele de pe scaune iar unele din fetele de masa erau agatate.

Pentru toate astea restaurantul are nota 1 de la mine, sper sa nu mai existe oameni care sa faca greseala pe care am facut-o noi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

laurentia5CH[14.03.16 22:01]

Recomand cu toata increderea locatia Ambasad'Or Events din Otopeni Bucuresti. Acolo mi-am facut eu nunta si a fost mult peste asteptarile mele. Pe langa preturile care sincer vorbin, eu credeam ca o sa ma depaseasca, au fost foarte convenabile la ceea ce a iesit. Dn-ul Stan este un om foarte serios si are grija ca totul sa iasa bine pana la cel mai mic detaliu, ca sa nu mai vorbim de imaginatia exorbitanta pentru momentele serii si pentru profesionalismul de care a dat dovada, atat el cat si angajatii lui.

Pentru detalii sa nu ezitati sa ma intrebati orice doriti sa stiti despre aceasta locatie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

webmasterX[10.11.16 14:06]

@NicoletaIon, @IleanaS, @Cosminelu, @Ioanaaaa & @EAP: Numere de telefon, adrese de mail și alte date ce pot fi considerate informații personale nu pot fi menționate în mesajele publice.

Puteți trimite, in schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (click pe "nume_utilizator", apoi pe linkul TRIMITE MESAJ PERS - e afişat cu roşu în usercard-ul acelui utilizator)...

După o analiză mai atentă, am constatat (nu era oricum prea greu) că toți cei de mai sus sunt de fapt un singur om, care a creat mai multe conturi pentru a promova o afacere. Așadar, am șters mesajele și am dat un cartonaș albastru (7 zile pauză) pe contul de bază (NicoletaIon) - restul au fost banați.


  • [13] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.22687697410583 sec
    ecranul dvs: 1 x 1