Solicitare CMR / GRECIAîncărcată de pe telefon!

GRECIA

Trimisă în 11.12.16 16:25
autor Nica Anca*JR [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 4068

In anul 2017 ne-am hotarat sa ne petrecem concediul in Grecia, unde nu am fost niciodata.

Am gasit foarte multe pareri, dar nu ne-am hotarat inca la niciuna.

Ne dorim un concediu unde sa vedem ceva frumos, fara plaja.

Ex: METEORA. Dar, am inteles ca in 1 cel mult 2 zile se pot vizita. Restul de 3-4 sau chiar 5 zile ce se mai poate vedea?

Va rog sa-mi specificati si locuri de cazare, preturi si ce se poate manca specific.

Multumesc.


  • PERIOADA: august -- NOPŢI CAZARE: 5
  • BUGET: 1000 euro -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

Ioan RaitaPA32r[11.12.16 16:41]

@Nica Anca: Meteora se vizitează intr-o singură zi, printr-o excursie dintr-o stațiune de pe coasta de est într-ut timp mai scurt, iar de pe coasta de vest, un timp ceva mai lung.

De exemplu de la Parga pentru vizitarea meteorelor, este suficient o zi deși este mai departe, decât stațiunile de pe coasta de est.

Excursiile de două zile, sunt de la Atena și in această situație ele vor include și Delfi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

elviramvioAU55r[11.12.16 17:06]

@Nica Anca:

Este destul de greu de recomandat ceva anume. Am vazut ca vreti fara plaja, aveti masina proprie si bugetul pentru o saptamana este foarte bun raportat la preturile care au fost in vara 2016.

Daca doriti sa vizitati manastirile de la Meteora eu v-as recomanda doua nopti cazare in Kastraki sau Kalampaka, asa aveti o zi intreaga pentru manastirile ce se pot vizita; și daca puteti, nu ratati grota Theopetra din apropriere - 4 km de la Kalampaka. In drum spre Meteore puteti opri in Edessa la cascade iar daca va plac concediile cu mai multe opriri, gen circuit, puteti sta o noapte aici, orasul este frumos. De la Meteore, mergeti doua nopti la loannina sa vizitati cetatea, insula lui Ali Pasa si pestera Perama din aproprierea orasului. La intoarcere spre tara, o oprire la Salonic este de dorit (sunt probleme cu parcarile dar cu rabdare gasiti). Sau puteti opri la Kavala, un oras superb unde iar v-ar trebui doua nopti. Exceptand Salonicul, despre restul am scris aici. Despre Salonic au scris de curand Irinad si Dragos. Intre Kalampaka si Ioannina este un satuc unde puteti poposi 2-3 ore, Metsovo, despre care a scris Traian Leuca.

Daca dati mai multe date cu dorintele dvs. ar fi mai usor de recomandat ceva.

In cazul in care faceti un circuit legat de Meteore, in drum, fara efort, puteti vizita Muzeul Policentric Aigai (vedeti articolul) si Muzeul figurilor de ceara Vrelis, cititi articolul. Traseul il faceti usor pentru a atinge aceste obiective deosebite ale Macedoniei grecești, zona centrala.

Despre cazari, eu aleg numai pe booking.com si pana acum n-am avut probleme, in Kastraki am rezervat după o recomandare AFA, am articol anul trecut, o pensiune buna si cu parcare. Referitor la mancare, sunt mai multe de spus, asta tine si de regiunea unde mergeti, de ex. la Grevena indicate sunt ciupercile, este orasul lor, cu festival dedicat. O masa obisnuita de doua persoane, cu bere sau vin este cam 25 -35 € la tavernele normale.

Daca va mai pot raspunde la ceva, nu ezitati sa ma intrebati.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2099 PMA (4 voturi)

CesereSR14r[11.12.16 17:54]

Circuit muntele olimp-valea tempi-delphi-meteora-metsovo...

Zei combinați cu sfinti si munte... cam 4-5 zile e traseul clasic propus.

Însă Grecia fără mare e ca gyros fără mithos.

ca souvaki fără tsipoura.

Kleftiko fără ouzo...

Grecia fără mare e nimic

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

costy69*SE18r[11.12.16 18:40]

@Nica Anca: Eu vă propun următorul circuit: 2 nopți de cazare în Salonic (aveți ce vizita, nu vă plictisiți), 1 noapte în Kalambaka pentru a vizita Meteorele și 2 nopți în Parga.

Atenție, Salonicul e ff aglomerat și un loc de parcare aici e un vis frumos. Căutați un hotel cu parcare proprie sau unul la marginea orașului (e ceva mai ieftin și au parcare). Dacă optați pentru a doua variantă, sfatul meu este să ajungeți în Salonic la cel târziu 08.30 pentru a găsi un loc de parcare.

În drumul spre Parga puteți să vă abateți din autostradă doar 4-5 Km și să vizitați pitorescul orășel Metsovo, a cărui populație e majoritar aromână.

Parga e un oraș-stațiune frumos, unde puteți vizita: Castelul Venețian, puteți să cumpărați o excursie în insulele Paxos și Antipaxos sau în Corfu sau în Albania. La câțiva km de oraș puteți vizita Castelul lui Ali Pasha, cascada și moara de apă, toate situate în satul/apropierea satului Anthousa.

În Parga sunt multe taverne în zona portului, multe dintre acestea organizează și seri grecești. O tavernă f. bună este Sakis, situată la 300 m de Castelul Venețian. Dacă doriți mai multe detalii despre Parga am scris un review.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

calator65SR7r[11.12.16 18:51]

Foarte bune si detaliate recomandarile pe care le-ati primit deja. Eu ma gandisem la cazare undeva relativ aproape de mare, pe riviera Olimpului (nu pentru plaja, cat pentru peisaj) - de exemplu: Dion, Platamonas sau chiar Leptokaria. De pe riviera Olimpului va puteti inscrie la diverse excursii de cate o zi (Meteora, Salonic, cascadele de la Edessa) mergand din statiunea "de resedinta" pana in Paralia Katerini sau Leptokaria cu masina proprie si de acolo cu autocarul, fara sa va mai stresati cu traseul si parcarile la obiective turistice. Muntele Olimp, inclusiv micile localitati pitoresti de la poalele lui (Palaios Panteleimonas, Litochoro cu manastirea Sf. Dionisie Olimpianul si canionul Enipeas cu cascada lui Zeus) se pot vizita intr-o excursie de o zi cu masina.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Radix7PA20r[11.12.16 19:20]

@Nica Anca: Intr-adevar poti vedea Meteora si intr-o zi dar si in 3-4 zile. Va recomand o excursie si pe jos, prin imprejurimi, pe unde pastorii isi manau turmele, pe unde eteristii luptau cu otomanii, sa simtiti locul si istoria sa. Sunt carari spre zonele inalte, cum altfel? , sus pe platou puteti sa va bucurati si de liniste si de peisaj. La coborare sigur va poate aduce cineva, turisti, autocare, s. a.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

elviramvioAU55r[11.12.16 19:28]

@Nica Anca:

Revin, toate recomandarile colegilor sunt foarte bune si sigur vor veni si altele, Grecia are multi prieteni pe AFA. Este de dorit sa ne spuneti cu aproximatie cati km vreti sa faceti in concediu si daca vizitarea diferitelor obiective preferati sa o faceti prin agentii (Meteorele totusi eu nu recomand asa si eventual pot argumenta). De asemeni este bine de stiut daca vreti o singura locatie pentru cazare si de acolo sa va deplasati zilnic. Si eventual ce va intereseaza: istorie, natura, gastronomie, shopping, turism rural. Doriti sa vizitati doar zona continentala sau si insule?

Deci cu drag veti fi ajutata insa plusati putin cu doleantele.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dianameaSECONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA26r[11.12.16 22:35]

Eu va propun sa va asigurati cazarea in Atena cam 4-5 zile. Pana la Atena, opriti o noapte la Salonic si o noapte la Meteora. La Atena vizitati principalele obiective din Atena, riviera Atenei pana la cap Sounion, din portul Piraeus puteti face excursie de o zi in insulele Aegina, Poros si Hydra si mai puteti face o excursie cu vaporasul pe canalul Corinth. La intoarcere, puteti sta o noapte in Volos, de unde sa faceti o excursie in Skiathos, Skopelos si Alonnisos, apoi inca o noapte pe riviera Olimpului. Desigur ca daca timpul nu va permite, puteti renunta la unele dintre propuneri, in sensul ca sa opriti numai o noapte la Salonic la dus dar sa vizitati Meteora in drum spre Atena, si una la intors pe riviera Olimpului.

N.B.: dianamea este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

irinadAPLCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA186r[12.12.16 08:30]

@Nica Anca: Eu v-aş propune, dacă vă doriţi neapărat Meteora, după ce vizitaţi mănăstirile de-acolo, să vă îndreptaţi atenţia spre sud, spre Peloponez, trecând şi pe la Delfi. Apoi, aţi traversa pe podul Rio-Antirio, iar oferta este foarte bogată pe acele plaiuri: siturile antice Olimpia, Micene, Epidaur, Nemea, aţi putea lua cazare în Nafplio, prima capitală a Greciei moderne, un oraş încântător pe ale cărui străduţe e o plăcere să te pierzi. La întoarcere, aţi putea urma alt traseu prin Corint, cu vizitarea canalului, al oraşului vechi de sus şi de jos, un scurt popas la complexul ridicat în cinstea eroului de la Termopile. E un traseu mai lung, dacă vi se pare obsitor, acestea sunt doar câteva idei din care puteţi extrage ceva, dacă vi se potriveşte.

În Grecia cazarea variază de la 25-30 euro/noapte până la 50-60 euro/noapte în locuri ceva mai pretenţioase şi vă recomand să vi le alegeţi pas cu pas, dacă vreţi un fel de circuit.

De mâncat, o masă pentru două persoane poate începe de la 25-30 euro şi poate urca până la 50-60 euro în funcţie de dorinţe, cantitate, etc.

Vacanţă plăcută şi alegere înţeleaptă vă doresc!

N.B.: irinad este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

ioana74PA7r[12.12.16 13:42]

Cazare Patras pentru a vizita Peloponezul. Recomand hotelul Porto Rio 4* din Patras daca se rezerva din timp are tarife super ok.


kelppaJR[12.12.16 18:54]

@Nica Anca:

Subscriu si eu la parerile unor useri, musai Meteora, Parga chiar si cascadele de la Edessa

Parga e un orasel de vis, wow, iar de Meteore nu are rost sa mai dezvoltam, pozele sunt fenomenale, insa cat vezi cu ochii tai, e ceva care te pune serios pe ganduri. Cred ca dupa ce trece afluxul de autocare, Meteorele sunt mult mai ok de vizitat, cel putin in zona exterioara, e mai multa liniste, te simti mult mai conectat, ca sa zic. Insa difera programul de vizitare in interior, unele pot fi inchise in anumite zile, altele deschise.

Cred ca ar trebui incercat si putina mare, plaja, briza, un pranz sau o cina pe malul marii, taverne bune in multe locuri, mancare fabuloasa, stropita cu mythosrece sau vin, ouza, dupa preferinte.

Bafta si alegeri inspirate

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

edbica2000GD[13.12.16 01:32]

@Nica Anca: sa-mi fe cu iertare, dar de ce te-ai duce "... sa vedem ceva frumos, fara plaja" in August???

Delphi, Meteora, Atena, etc sunt la fel de frumoase si interesante si in mai sau in noiembrie, fara sa fie cineva nevoit "sa intre in asfalt" la 40 de grade in august.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

elviramvioAU55r[13.12.16 06:53]

Pap-1 / fost "papone"

Ai dovedit inca o data ca scrii fara sa gandesti. Poti da mesaje negative la toate articolele si ecourile mele, draga fost user "papone", ti-ar prinde bine si tie si site-ului sa faci asta.

Argumentul meu pentru doua nopti este logic la ce oferta turistica are Ioannina, ca eu am gresit anul asta si am stat doar o noapte, o dovedeste recomandarea mea (vezi impresii, vezi impresii).

A fi user, este usor, a fi domn, e lucru mare!

Un an bun sa ai in 2017 si sa-ti aduca Mosu' bucurii reale !

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

webmaster20r[13.12.16 08:37]

Cum ziceam - oamenii nu se schimbă. Şi nu degeaba zice românul că pentru unii nimic "nu e destul până nu e şi fudul"

A vrut să ne asigure de asta printr-un snop recent de voturi negative cu "argumente" pe măsura.. fuduliei sale. Date astă noapte târziu, evident :-)

Îl invit însă pe pap-1 să şi-o etaleze prin alte locuri. AFA a devenit, evident, prea mic pentru el....


  • [15] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.27304601669312 sec
    ecranul dvs: 1 x 1