Dodona, acolo unde istoria se pierde în negura timpului

TIPĂREȘTE

Ştiu sigur că în ceea ce priveşte Dodona nu m-am gândit nici o clipă ca la un obiectiv precis, că nu a fost nimic premeditat, aşa cum fuseseră altele clare, bine stabilite încă de-acasă pentru cea de-a doua vacanţă din Parga. El a „răsărit”, aşa, la întoarcere, din autostrada Egnatia Odos când a apărut primul indicator de semnalizare de culoare maro. Atunci, pe loc, mi-am amintit că văzusem într-un pliant primit de undeva, de la Kassope, cred, despre Epir, cuvinte de laudă referitoare la amfiteatrul antic de la Dodona. Brusc, un gând mi-a trecut prin minte şi-mi întreb soţul preocupat cu condusul maşinii ce intrase de curând pe autostradă cu destinaţia Paralia Katerini, unde mai aveam de stat două zile: „Mergem şi noi la Dodona? ” Răspunsul a venit rapid: „Nu, nu ţi-au ajuns atâtea pietroaie în vacanţa asta? ” Trecând de încă un indicator ce arăta până la Dodona că ar mai fi fost de parcurs încă 7 km, şi de-acolo, lateral dreapta, încă 3 km, insist:”Te rog, nu vezi că e foarte aproape de autostradă? Dacă drumul e greu, ne retragem, cine ştie când mai ajungem pe-aici! ”, am încercat eu să-l înduplec. Am întrebat aşa pentru că bănuiam că motivele pregetării soţului meu erau, nu atât distanţa şi întârzierea cu care plecaserăm deja, din start, ci mai ales relieful accidentat ce ne-a dat bătăi de cap de multe ori din preajma anticelor oraşe-stat ce au fost întemeiate, de regulă, la poalele munţilor. „Bine, dar să ştii că mă-ntorc dacă nu-mi place drumul! ”, se învoieşte, după ce mi-a văzut faţa implorândă.

Aşa că ne-am lăsat în dreapta la semnul ce n-a întârziat să apară după discuţiile relatate. În felul acesta am ajuns să vizităm şi Dodona după ce tocmai plecaserăm din Parga de unde tot am făcut incursiuni în istoria vechii Elade.

La sit-ul antic de la Dodona n-a fost deloc dificil de ajuns, am găsit o parcare îngrijită, destul de mare, cu nu prea multe maşini staţionate, semn că nu era prea multă lume, ceea-mi plăcea. Preţul intrării a fost mic, doar doi euro/persoană, încă de la intrare, ni s-a atras atenţia ca situl este în restaurare, trebuie urmărit un anumit traseu pe care muzeografa ni-l povestea, că nu trebuie să-i încurcăm pe lucrători şi că, în fine, nu avem voie să urcăm pe treptele amfiteatrului. Puţin dezamăgiţi, acceptăm, că oricum nu mai aveam ce face, înţelegând de ce era ieftin accesul.

Mai înainte să purcedem la drum, să vedem ce este Dodona şi ce reprezintă. Originea numelui Dodona este incertă, dar poate deriva fie din nimfa oceanidă cu acelaşi nume sau de la râul apropiat, Dodoni. Dodona este un sit arheologic foarte atractiv în Epir, nu prea mare, dar, în opinia mea, cel mai bine structurat şi organizat din câte am văzut până în prezent. Situat într-o depresiune aflată la 630 metri înălţime la poalele munţilor Tomaros, el se află la aproximativ la 22 km sud-vest de Ioannina, fiind atât de vechi, că originile sale se pierd dincolo de trei milenii Î. C., însuşi vestitul Aristotel considerând că regiunea sa ar fi fost cea mai veche parte a Greciei, leagănul civilizaţiei elene. Aici a funcţionat unul dintre cele mai mari sanctuare cu oracol din lumea antică, fiind depăşit în faimă doar de cel de la Delphi, însă fiind cu mult mai străvechi faţă de acesta. El a fost închinat iniţial zeiţei mame a pământului Rhea sau Gaia, cunoscută aici ca Diona, ulterior dedicat lui Zeus, considerat consortul acesteia, şi, deşi, oracolul de la Dodona a fost folosit timp de peste 1.500 ani, acesta a ajuns să atingă apogeul după secolul al 4-lea Î. C., când au fost ridicate mai multe clădiri monumentale, şi a fost înfiinţat festivalul Naia care includea concursuri sportive şi spectacole de teatru, muzică. O statuetă de aur reprezentând un micenian excavată de la locul sitului şi mai multe arme de bronz şi unelte de ceramică indică faptul că Dodona a fost locuită încă din perioada miceniană (secolul al 15-lea Î. C.), situl câştigând celebritatea largă ceva mai târziu, în perioadele ce au urmat cu un sanctuar ce-l venera pe Zeus Naios și Diona Naia, ambii apărând alături pe monedele de la Dodona, ca reîncarnări ale zeului furtună şi, respectiv, zeiţei fertilităţii. Acestea pot fi admirate în Muzeul de Arheologie din Ioannina unde sunt expuse descoperirile de la Dodona.

Deşi încă din secolul al 8-lea Î. C. oracolul ridicat în cinstea lui Zeus a fost stabilit la Dodona, acesta a cunoscut cea mai înfloritoare eră în perioada elenistică, sub domnia lui Pyrrhus (319-272 Î. C.), regele Epirului, care a făcut din Dodona centrul său religios, a inaugurat festivalul Naia în onoarea lui Zeus, şi a construit un teatru mare, devenit simbolul locului şi-n ziua de azi, la vremea respectivă putând strânge la un loc circa 17.000 oameni. Pyrrus, de asemenea, a învins în luptă romanii si macedonenii cu care s-a confruntat, însă soarta Dodonei a luat o întorsătură în rău în 219 Î. C., când a fost jefuită de etolieni, poporul de la sud de Epir. Revanşa a fost luată în 218 Î. C. şi situl reconstruit la o scară mai mare. Dodona a suferit din nou un atac dezastruos în 167 Î. C., când romanii au cucerit Epirul şi au ars sanctuarul. Cu toate acestea, festivalul Naia a fost, reînviat şi a continuat să aibă loc până în secolul al 3-lea D. C... Sanctuarul a încetat să funcţioneze în păgânitate în secolul al 4-lea D. C. ca urmare a decretului împăratului roman Teodosie care l-a desfiinţat, stejarul oracolului (elemental de bază) fiind dezrădăcinat. În secolul al 5-lea către secolul al 6-lea a fost construită o bazilică creştină, iar la mijlocul secolului al 6-lea D. C., în urma invaziei slave, situl a fost abandonat definitiv.

Potrivit teoriei lui Herodot, părintele istoriei, oracolul a fost înfiinţat când doi porumbei negri au zburat de la Teba în Egipt, unul stabilindu-se în Libia găsind sanctuarul lui Zeus Amon, iar celălalt stabilindu-se într-un stejar la Dodona, proclamând un sanctuar ce putea fi construit acolo pentru Zeus.

Sanctuarul a dat profeţii pentru probleme de zi cu zi pe care vizitatorii le prezentau zgâriate pe tăbliţe de plumb şi înmânate unui preot care apoi le citea oracolului. Printre ele se numărau şi dileme atemporale precum:”Eu sunt tatăl copiilor ei? ” sau „Ce se va întâmpla cu mine? ” Exista un stejar sacru (vizibil şi astăzi, fiind replantat recent pe aproximativ locul unde se afla cel vechi), înconjurat din toate părţile de cazane aşezate pe pirostrii, fiecare dintre acestea atingându-l pe cel de lângă el, sub forma unui inel uriaş. Răspunsul consta în interpretarea dată de preot sunetelor făcute de frunzele stejarului şi de cazanele în care fierbeau leacuri tămăduitoare. Sanctuarul a fost menţinut printr-un ordin de preoţi cunoscut sub numele de selli (sau Helli), iar din secolul al 5-lea Î. C., trei preotese au păzit oracolul, mai târziu cunoscute ca "porumbeii", ce au interpretat într-o stare de transă şi au trecut pe tăbliţe răspunsurile lui Dumnezeu, aşa cum se întâmpla şi la Delphi. Aceste preotese sunt denumite de Herodot ca Promeneia, Timarete şi Nicandre.

În mitologia greacă oracolul a fost vizitat de eroi notabili, cum ar fi Iason, care a fost sfătuit să plaseze o ramură protectoare din stejarul sacru pe prova navei sale Argo înainte de a porni în căutarea lânii de aur. În Iliada lui Homer apare Achile care, de asemenea, a cerut ajutorul lui Zeus Dodoneanul în timpul războiului troian pentru a-l proteja pe Patrocles, cel mai bun prieten al său, în lupta sa împotriva lui Hector. În Odiseea, eroul Odiseu (Ulise) consultă, de asemenea, oracolul pentru a descoperi dacă el ar trebui să se întoarcă la Ithaca ca fiind el însuşi sau incognito. Există şi personalităţi istorice cunoscute care ar fi consultat oracolul precum Agesilaus, regele Spartei, sau împăratul roman Iulian.

Din secolul al 4-lea Î. C., un mic templu (Hiera Oikia) a fost construit lângă stejar, şi un perete cu o intrare de sud a fost ridicat pentru a încercui copacul, înlocuind inelul de trepiede de bronz. În 218 Î. C. programul de reconstrucţie a Hierei Oikia a fost extins cu o curte cu colonade şi o intrare monumentală i-a fost adăugată.

Săpăturile iniţiate de Kostas Karapanos în 1875 au identificat sanctuarul şi au marcat începutul unei serii de descoperiri. Un alt episod scurt de excavare a început după 1913, dar a fost întrerupt de evenimentele politice din 1921. Săpături sistematice au început să se execute în anii 1950 sub arhitecţii Evangelidis şi Sotiris Dakaris (acesta fiind faimos în zonă şi pentru Kassope, Nekromanteion), apoi continuate şi după moartea lui Evangelidis în 1959.

Fără îndoială, cel mai impresionant monument “supravieţuit” la Dodona este teatrul antic, ridicat în secolul al 3-lea Î. C., acum în plin proces de restaurare, care, odinioară, a avut o capacitate de aproximativ 17.000 de spectatori, fiind unul dintre cele mai mari din Grecia. Acesta a fost destinat, în principal, pentru a găzdui festivalurile Naiei care au avut loc la fiecare patru ani. Construit pe un deal, a fost atât de înalt (22 de metri înălţime), încât a necesitat un perete de susţinere, care are bastioane-turn impresionante. Teatrul semicircular a avut 55 de rânduri de scaune împărţite în trei secţiuni orizontale împărţite în câte zece trepte. Două scări mari separate dau acces mai rapid la fiecare capăt al auditoriului. Două parodoi monumentale (uşi), o orchestră circulară, şi o Skene completează caracteristicile tipice ale unui teatru elenistic. Cândva în timpul domniei lui Augustus, teatrul a fost transformat într-o arenă pentru gladiatori, jocuri şi lupte de animale. Actualmente, teatrul antic este în curs de restaurare cu scopul de a găzdui un festival anual, similar cu cel din Epidaurus.

Sala de spectacole Skene era o clădire cu două etaje şi patru coloane pătrate în faţă. În partea din spate, cu faţa spre drum, au existat 13 coloane dorice şi o arcadă care a furnizat accesul la faţa locului. Rândurile de jos, aproape de orchestră, erau rezervate pentru magistraţi şi alţi oficiali. Când teatrul fost transformat în arenă în epoca romană, primele două rânduri de scaune au fost îndepărtate şi un perete înalt de 2,80 metri a fost construit în scopul protejării spectatorilor de animalele sălbatice.

În centrul orchestrei se afla bazele thymele (altarul lui Dionysos). Adânc, şanţul din jurul orchestrei folosea în vederea scurgerii apei de ploaie din sală. În epoca romană, când luptele de animale salbatice înlocuiesc limbajul delicat al tragediilor şi comediilor, orchestra a fost înconjurată de un zid înalt care a înlocuit faţada Skenei împreună cu primele trei rânduri de auditoriu. Templul Afroditei a fost identificat prin intermediul a mai multor figurine de lut ale zeiţei găsite în jurul templului. Fundaţiile templului lui Hercules apar şi ele în zona templelor, acesta fiind construit în stil doric, datând din secolul al 3-lea Î. C.

Pereţii de fixare au fost construiţi deoarece dealul nu a fost suficient de mare pentru a găzdui dimensiunea completă a auditoriului, ziduri masive de fixare au fost construite în jurul lui. Aceste ziduri de sprijin iau un aspect monumental pe măsură ce se apropie de teatru. Peretele de est (de susţinere) a teatrului, prezintă un contur care se aseamănă mult cu muntele Tomaros care este vizibil la distanţă.

Hiera Oikia (Casa Sacră) a fost reşedinţa lui Zeus. Stejarul este unul recent pentru a simula locaţia aproximativă a celui vechi, iar incinta a suferit modificări în mai multe etape ale existenţei clădirii.

Iniţial, zona sacră a inclus un templu cu pronaos de lângă stejarul sacru, dar după mijlocul secolului al 4-lea Î. C., un zid de piatră a închis atât templul, cât şi copacul. La începutul secolului al 3-lea Î. C., zidul căzut al Hierei Oikia a fost înlocuit de unul mai înalt şi mai frumos. Acesta a inclus coloane ionice pe trei laturi.

Bazele templului Themis apar la vest de Hiera Oikia (parte a peretelui său vizibil pe dreapta). Avea o coloană ionică în pronaos.

Bouleuterion este clădirea în care membrii consiliului îşi exercitau activitatea lor de afaceri. Era o sală mare (1260 mp), cu o coloană dorică în faţă. Două uşi mari ofereau accesul lateral.

Prytaneion era format din mai multe încăperi şi o colonadă lungă ionică, care ajungeau la poarta de sud, principală a sanctuarului. A funcţionat ca sală de mese pentru prytaneis (magistraţi), şi, ca arhivă unde au fost păstrate documentele oficiale. A fost ridicat în secolul al 3-lea Î. C.

Ruinele de pe acropole situate mai sus şi la est de teatru, denotă că teatrul a fost închis de un zid de apărare înălţat mai târziu, după secolul al 4-lea Î. C. pentru a acţiona ca o protecţie în cazul unui atac. Avea 750 de metri lungime şi deţinea zece turnuri rectangulare şi trei porţi.

Bazilica creştină timpurie a fost construită în secolul al 5-lea D. C. având trei nave create de două colonade, fiecare cu şapte coloane de gresie şi după ce a fost avariată (probabil în urma unui cutremur) a fost reparată şi mărită în secolul al 6-lea D. C...

După cum am mai spus, întregul sit era în proces de restaurare, dealtfel de la intrare, în loc să facem la stânga imediat către teatru am fost deturnaţi pentru ocolire. Cel mai tare mi-a părut rău pentru fapul că, interzicându-ni-se să urcăm treptele sale, am ratat ocazia unei privelişti de vis şi a unor fotografii aşijderea, fiind obligaţi să ne mulţumim cu imagini luate de jos. Stadionul arată cel mai rău, pe el l-am putut identifica doar după forma sa alungită, în rest, ruinele clădirilor de altădată putând fi admirate. Stadionul de la Dodona a fost creat în secolul al 3-lea Î. C. pentru evenimentele sportive din timpul jocurilor Naia. Avea 21 sau 22 de rânduri de scaune.

Ne-am plimbat şi noi în voie, căci vizitatori au fost puţini în ziua aceea, deşi soarele ardea în preajma miezului zilei. Am rămas profund impresionaţi de edificiul teatrului, o adevărată bijuterie arhitectonică şi am plecat foarte încântaţi că, deşi, fuseserăm la un pas, nu am ratat această lecţie de istorie cu adevărat inedită!

---

VIZUALIZĂRI: 3468 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI