Eretria antică, rivala eternă a Chalkidei

TIPĂREȘTE

Insula Evia, deşi are un trecut ce se pierde hăt-departe în negura timpului, nu abundă în situri arheologice ca alte plaiuri elene, însă cel de la Eretria reprezintă chintesenţa istoriei sale milenare, fiind cel mai de seamă sit antic din regiune.

Eretria este şi astăzi un important oraş în Evia centrală, situat la 20 km sud-est de capitala Chalkida, poarta de intrare în insulă. Sezonul estival relevă o staţiune oarecum elitistă, cu resorturi deţinătoare de multe stele, cu turişti mai pretenţioşi, diferită de restul Eviei predispusă preponderent la turismul rural. Eretria este şi un port însemnat conectat la continent printr-o linie de ferry ce traversează golful către oraşul Oropos, situat chiar în dreptul Eretriei.

Cetatea Eretria a fost fondată în secolul al IX Î. C., de grecii ionieni veniţi din Asia Mică, deşi descoperirile au arătat urme umane şi mai vechi în zonă, aşa încât nici într-o sută de ani devenise un polis însemnat fiind recunoscută ca o forţă navală şi comercială de seamă. Eretria ajunsese să controleze insulele Andros, Tinos, Chios din Marea Egee, deţinea teritorii pe continent, în Beoţia, ba chiar şi-a înfiinţat provincii de seamă în Magna Graecia, în sudul Italiei de astăzi, în insulele Ischia şi Sicilia.

În antichitate, Eretria şi Chalkida erau cele două mari oraşe-stat ale Eviei, despărţite de Câmpia Lelantină, veşnic rivale ce se războiau pemanent pentru a-şi disputa dominaţia asupra fertilei câmpii ce hrănea mare parte din insulă. De altfel, înfruntarea acestora care s-a numit Războiul Lelantin a durat mulţi ani, abia în secolul al VII-lea Î. C. Eretria fiind învinsă, iar Chalkida impunându-şi supremaţia, a devenit capitala Eviei.

De asemenea, se ştie că a trimis vase în Războiul Troian şi a sprijinit Atena în anul 490 Î. C. în războiul împotriva perşilor, drept urmare, regele Darius răzbunându-se, a incendiat Eretria. Reconstruită în scurt timp, Eretria a revenit la poziţia avută înainte, apoi a stat sub dominaţie macedoneană câteva sute de ani, ca în cele din urmă, romanii s-o cucerească definitiv în 198 Î. C. Din 87 Î. C. a fost distrusă şi părăsită. Abia după anul 1830, Eretria a fost repopulată cu refugiaţi din insula Psara în goana acestora de otomanii ce le invadaseră teritoriul.

Deşi Eretria a stat mereu în umbra Chalkidei, fiind întotdeauna cea de-a doua cetate a Eviei, nu trebuie neglijată nicidecum, ci trebuie privită realist, ca pe o mare putere a lumii antice greceşti care şi-a dovedit importanţa cu prilejul nenumăratelor războaie la care a participat.

În epoca modernă, excavaţiile la situl arheologic au început în anul 1890 şi au continuat până în anul 1964. Descoperirile se întind pe o supafaţă destul de mare, de la ţărm şi până la vârful colinei situată în punctul opus portului, acolo unde era acropolisul cetăţii, aşa încât şoseaua Chalkida-Kymi taie aria vizitabilă în două.

Desigur că Eretria, faimoasă prin “pietroaie” antice pentru care nu mi-am ascuns niciodată slăbiciunea, era una dintre ţintele noastre favorite, programând vizita la aceasta în partea a doua a vacanţei. Am ales s-o explorăm în aceeaşi zi cu Chalkida, “la pachet”, că şi-aşa şi-au legat numele una de cealaltă de-a lungul istoriei. Însă, din nefericire pentru arheologi, Eretria modernă s-a înălţat deasupra ruinelor cetăţii antice, şi nu în apropiere de acestea, cum s-a întâmplat de multe ori, aşa încât vestigiile anumitor obiective se află răspândite prin oraş, altele la marginea acestuia.

Fiindcă mai trecuserăm prin oraş în urmă cu câteva zile, cu ocazia mutării în Kymi, ştiam deja că mai multe obiective din sit sunt situate relativ aproape de şoseaua principală, inclusiv Muzeul de Arheologie aferent.

Am sosit în Eretria abia ce trecuse de orele 09,00 şi ne-am început incursiunea parcând lângă muzeu aflat exact lângă şosea. Acesta ocupă o clădire cu două corpuri unite în formă de L, fiind înfiinţat în 1960. Am cumpărat biletele de intrare în sit (3 euro/persoană) de la casieria acestuia, ocazie cu care am fost invitaţi să-l vizităm pentru a ne crea o imagine edificatoare asupra fostei cetăţi. Recunosc, a fost o idee bună, deşi în general muzeul unui sit era ultima verigă văzută (dacă mai încăpea în program), această abordare nu numai că ne-a ajutat pentru o înţelegere mai bună, dar a fost pe placul nostru, deoarece muzeul este micuţ, neavând decât trei săli de expoziţie, iar obiectele sunt bine aranjate înăuntrul său, atât cât să-ţi suscite intresul pentru a trece la explorarea ruinelor în teren şi să pleci mulţumit, cu sentimentul că nu ţi-a consumat prea tare timpul.

În muzeu mi-a atras atenţia statuia unei gorgone care este emblematică, din câte mi-am dat seama. Cel mai mult mi-a plăcut o machetă care demonstrează modul cum erau construite în antichitate templele măreţe, închinate zeităţilor.

Apoi, travesând strada, ne-am lansat la propriu printre ruine, prin partea de vest, aşa cum indica pliantul primit. Situl antic este foarte întins (cca 82 ha în totalitate) și are trei secţiuni (Parcul Arheologic, Acropolisul şi Centrul Oraşului) pentru care ar fi nevoie de câte o oră pentru a fi parcursă fiecare.

La prima privire, dar şi la următoarele, am sesizat că arealul nu este bine conservat, vestigiile fiind în stare destul de degradată, de multe ori chiar şi cu harta sitului în mână, sau cu panoul în faţa ochilor, şi tot nu prea îţi dai seama ce reprezintă bolovanii din faţa ta.

Aşa am străbătut cartierul de vest, trecând pe lângă heroon, locul unde s-au găsit mai multe morminte aflate lângă poarta de vest a cetăţii. Dincolo de poartă ar mai fi existat şi alte terase cu morminte, potrivit hărţii, dar nu le-am vizitat, am preferat să o cotim la dreapta unde ştiam că vom da de amfiteatru şi de templul lui Dionysos, amplasat chiar faţă în faţă. Din păcate, dezamăgirea a fost cam mare, fiindcă teatrul nu se vizitează fiind îngrădit şi închis, dar chiar şi aşa abia după formă am intuit că acolo ar fi putut fi un teatru tăiat în deal, altfel poate trece neobservat fiindcă rândurile de scaune nu prea mai există. La fel, în aceeaşi stare am găsit şi templul lui Dionysos a cărei fundaţie cu câteva pietroaie aruncate în formă dreptunghiulară abia am reușit s-o identificăm.

Însă, ceea ce am putut observa mai bine, a fost un pasaj care ducea de la poarta de vest, până la dedesubtul scenei teatrului, la locul în care puteau să apară obiectele şi personajele specifice jocurilor dramaturgiei. Totuşi, amfiteatrul reprezenta odinioară, una dintre piesele de bază ale polisului, fiind cel puţin la fel de vechi ca şi celelalte edificii ale oraşului reconstruite după distrugerea sa de către perşi.

La mică distanţă se află ruinele unui gymnasium (sală de gimnastică enormă şi camere de baie) şi ale unui palat, la fel îngrădite şi încuiate, însă nu acestea mi-au captivat atenţia, ci colina ce ni se desfăşura în faţa ochilor, în vârful căreia se afla acropolisul şi spre care încă se poate sesiza şirul de ziduri groase, poligonale pe lângă care e posibilă o ascensiune anevoioasă. Evident, că mă gândisem la ce vedere panoramică ni s-ar fi oferit de acolo, de sus, spre golf şi spre dealurile învecinate. Hotărâm să urcăm şi cu ceva efort, reuşim să-i cucerim vârful fiind răsplătiţi, într-adevăr, cu privelişti minunate din vârf, că nu ne mai venea să plecăm de-acolo. Pe parcurs am dat de ruinele templului Atenei şi de cele ale turnului din colţul nord-estic.

După ce am coborât, cum eram în apropierea altor elemente din Parcul Arheologic, am ales să trecem să le vedem: Casa cu Mozaicuri cu câteva camere ale căror podele erau frumos decorate, Băile Romane şi templul cultului imperial. Mozaicurile, deşi viu colorate şi bine conservate, nu m-au mai impresionat după tot ce văzusem cu trei luni în urmă în Sicilia, iar băile nu ieşeau cu nimic în evidenţă faţă de ceea ce ştiam.

De acolo, ne gândim să o luăm pe itinerarul “Centrul Oraşului” ştiind că mai aveam câteva obiective de seamă din sit: templul lui Apollo Dafniforos (purtătorul de laur), în vechime, cel mai de seamă edificiu din polis, imediat lângă acesta desfăşurându-se agora antică, locul unde cetăţenii oraşului se întâlneau şi socializau, alături găsindu-se şi ruinele unui tholos (clădire circulară cu rol de sanctuar) . Măreţul templu al lui Apollo Dafniforos, mândria Eretriei, a fost distrus în timpul invaziei perşilor, dar reconstruit ulterior, odată cu tot oraşul. Acum se prezintă sub forma câtorva coloane prăbuşite într-un loc îngrădit şi bine delimitat.

Deşi am mai fi avut de vizitat, fiindcă timpul trecuse ca nebunul şi eram, deja, în întârziere faţă de planurile noastre, ne-am decis să ne oprim pentru a putea ajunge în timp util şi în Chalkida, altfel am fi ratat obiective importante din capitală.

În drum spre parcare, am dat de Centrul de Informații Turistice din Eretria care m-a uimit prin modul impecabil în care este pus la punct. Acolo ni s-au pus la dispoziție o mulțime de hărți, pliante și recomandări, iar doamna care ni le-a oferit cu drag a fost impresionată că nu eram habarniști și că veniserăm în Evia cu multe lecții învățate.

Chiar dacă Eretria antică nu este un sit arheologic foarte bine conservat, chiar dacă e nevoie de câteva ore bune pentru a fi străbătut având în vedere întinderea sa considerabilă, merită toată atenţia unui turist pasionat sau nu de “bolovani” antici, fiindcă ascunde o părticică de istorie pe cât de veche, pe atât de interesantă.

Nu uitaţi că o vacanţă în insula Evia ar putea cuprinde şi oraşul antic Eretria care e îngemănat cu cel nou, una dintre principalele staţiuni ce ispiteşte destul de mulţi turişti.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=2Ou4UZ1e5pc

---

VIZUALIZĂRI: 7037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI