ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.02.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
LUNA
NOV-2016
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Un ospăţ (chiar două) pe cinste la taverna Todoros din Salonic

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

În Salonic panoplia de locuri în care să iei masa (sau de mâncătorii cum ar zice o colegă dragă de sait, ştiţi voi cine) este atât de largă, că nimeni nu poate să spună că ar putea flămânzi. Am văzut atâtea patiserii, covrigării şi plăcintării, că am rămas uimită. E-adevărat că, parte a unei amprente turceşti pusă în aproape jumătate de mileniu de dominaţie, aceste locuri amintesc fie şi pe departe, de farmecul unui Istanbul în miniatură. Dar şi tavernele, restaurantele, cafenelele sunt numeroase, e plin Salonicul la tot pasul de astfel de locuri. Mai mult decât atât, oraşul fiind eminamente universitar, studenţii mişunând peste tot, abundă în locuri tip „împinge-tava”, dar ceva mai stilate, constituite chiar în „lanţuri” de genul acesta de localuri, răspândite prin tot oraşul vechi. Acestea fiind date, după cum v-aţi dat seama, nici preţurile nu sunt de speriat, cum bine am sesizat imediat, există ofertă pentru toate buzunarele, nici unui turist nerămânându-i varianta de a se văita că moare de foame.

După o asemenea introducere, vă spun că am căutat pe AFA încă dinainte de a ajunge la Salonic locuri recomandate pentru a lua masa, însă nu am găsit nici un articol în acest sens. Apoi mi-am amintit că eu, însămi, am scris anul trecut despre o tavernă (Okeanis) din cartierul Kalamaria, dinspre aeroport, dar în situaţia noastră nu avea relevanţă, căci nouă ne trebuia ceva în centrul vechi. Aşa că nu ne rămânea decât să ne orientăm la faţa locului, că de ales, aveam de unde! Din primul moment de cum am păşit pe faleză, am vrut să mâncăm cel puţin o dată la unul dintre fiţoasele restaurante înşirate pe marginea sa stând cu faţa la mare, privind trecătorii şi respirând mireasma mării. Dar n-a fost să fie, deşi nu părea prea scump, poate la viitoarea vizită!

Fiindcă paşii ne-au purtat zilnic în mereu alte colţuri ale Salonicului, ne-am lăsat oarecum la voia întâmplării în ceea ce priveşte locurile de luat masa, căci ştiam că vom fi găsit ceva convenabil. Taverna Todoros ne-a ieşit în cale pe când ne întorceam din Ano Poli pe lângă zidurile de vest ale oraşului şi frumoasa biserică Agioi Apostoloi, rupţi de foame cu gândul să ajungem pe faleză la o tavernă mai de soi. Numai că se pare că, fie răbdarea noastră era pe terminate, fie localul micuţ şi familiar ne-a făcut cu ochiul imediat, că am intrat şi bine am făcut!

Se află pe strada Paparigopoulou, paralelă cu zidurile vestice de apărare şi perpendiculară pe faimoasa stradă Egnatia, la nr. 15, cartierul Vardaris. Localul Todoros nu e chiar o tavernă în adevăratul sens al cuvântului, este o „cafe-ouzomezedes καφέ- ουζομεζέδες”, adică aduce mai mult cu o cafenea sau o ouzerie, un loc unde tradiţia grecească e la ea acasă, fără a fi, însă, o bodegă de cartier. De asemenea, este şi o psistaria „ψησταρια”, adică aici se consumă şi preparate la grătar. Este un local destul de vechi, înfiinţat în anul 1965, drept pentru care şi-a propus să păstreze atmosfera vintage a acelor ani combinată cu mobilier şi piese de decor din timpuri chiar mai de demult, dar cu discrete semne de modernitate din prezent. Pe prima pagină din meniu, am găsit povestea restaurantului înfiinţat de un anume domn Thodoros în urmă cu mai bine de 50 ani, în inima Salonicului, într-un cadru istoric. De trei generaţii încoace, se încearcă cele mai bune reţete din bucătăria grecească tradiţională împletite cu idei noi. Localul constă în două incinte modeste ca spaţiu, în prima fiind şi barul unde se prepară băuturile, fiecare dispunând de maximum şapte mese, diferite ca formă şi ca număr de scaune, afară, pe timp frumos, terasa din faţa tavernei are alte câteva mese cu faţa la stradă.

Ne-am aşezat la o masă pe colţ, cu canapea, în cea de-a doua încăpere. De-acolo, ne-am aruncat privirile în jur şi am dat cu ochii de un veritabil godin unde focul ardea cu lemne deşi exista şi încălzire centralizată, de obiecte vechi ce decorau pereţii: ceasuri, aparate de radio, lămpi, fier de călcat, cântar, ustensile de bucătărie, chiar şi o maşină de cusut Singer, toate cum se spune pe la noi: „de pe timpuri”. De asemenea, peste tot erau expuse fotografii cu diverse imagini din Salonic din diferite perioade, dar şi nişte desene însoţite de texte, pare-se, destul de sugestive pentru greci. Ambianţă plăcută, muzica grecească „ne gâdila într-un mod plăcut urechile”, aer intim, ce să mai vorbim, ne-a cucerit pe loc. A venit un chelner excesiv de amabil cu care ne-am înţeles bine de la început, apoi chiar ne-am împrietenit, după ce a aflat de unde suntem. Ne-a destăinuit că mama sa e de origine vlahă şi prin urmare înţelege şi el româneşte, deci pricepuse tot ceea ce vorbiserăm între noi. Mai mult decât atât, ne-a făcut o demonstraţie că ştie să numere până la zece în română cu accent străin. Ne-a mai spus că pe timp de vară lucrează în diverse resorturi în Halkidiki unde vin mulţi români cu familiile şi îi face plăcere să-i asculte şi uneori se amuză pentru că înţelege ce vorbe îşi adresează.

Deşi oferta de preparate culinare este bogată la taverna Todoros, regăsind în meniu multe feluri de mâncare preferate, pornind de la aperitive, salate, până la cele gătite îndelung la cuptor, noi ne-am oprit, în principal, tot la fructe de mare şi peşte.

Prima oară, am comandat kalamari, midii şi gavroşi, câte o porţie din fiecare, punându-l pe chelner în încurcătură, căci nu ştia ce şi cui să aducă, fiind vorba de trei porţii şi două persoane. I-am răspuns că nu contează, că oricum le mâncăm în comun. Pentru a uşura calea lighioanelor marine gătite pané, am ales retsina Malamatina, un vin alb sec, foarte bun şi deloc scump. Din partea casei am primit la început câte un păhărel minuscul de ouzo ca se ne încălzim, că tot era frig afară, iar la final câte un păhărel de digestiv home-made, ca să nu ne pice cumva greu festinul. Porţiile au fost îndestulătoare, foarte gustoase, iar preţul foarte atractiv: şase euro/porţie de kalamari şi midii, cinci euro/porţie de gavroşi. Pentru delicioasa lor pâine cu susan şi ulei de măsline, galbenă, prăjită, cu aromă îmbietoare, nu am fost taxaţi. Retsina a costat doar 2,80 euro, apa un euro, bacşişul legal un euro, aşa încât cu un total de plată de 21,80 euro ne-am declarat mai mult decât încântaţi şi hotărâţi să revenim şi-n ziua următoare, ultima în Salonic. E adevărat că sezonul nu mai era unul de vârf, şi nici nu mai eram pe vreo insulă în mijlocul Ionicei sau Egeei, deci acestea pot fi explicaţii pertinente pentru preţurile mai dezumflate.

Ziua următoare, ne puseserăm în minte să încercăm şi salata grecească horiatiki χωριάτικη, celebră, pe care ne-o mai preparăm şi acasă câteodată, dar acolo la mama ei are un gust divin, mai ales că era îmbogăţită şi cu nişte crutoane savuroase care se topeau imediat în gură. Chiar dacă ne-a fost adusă aceeaşi pâine minunată ca în ziua precedentă, soţul meu, mare amator de cartofi prăjiţi, nu s-a putut abţine să nu comande o porţie, apoi ne-am delectat papilele gustative cu câte o porţie de kalamari excelent gătiţi în combinaţie cu aceeaşi retsina Malamatina.

Fireşte că s-au bucurat când au văzut că am revenit şi a doua zi, fireşte că am primit din nou ouzo la început din partea casei, parcă în păhărele un picuţ mai mari, dar nu garantez, iar la final au fost mai darnici, căci pe lângă digestiv ne-au adus şi desert: două prăjiturele de casă, diferite, siropoase şi dulci din cale afară. Nota de plată: 23,30 euro. Am primit în fiecare zi notă de plată cu bon fiscal, foarte rar în Grecia, referindu-mă la bonuri fiscale mai ales.

Desigur că mâncarea a fost, de fiecare dată, foarte bine gătită (curcubeu pe cerul gurii cum ar spune nişte prieteni), dar cel mai important a fost felul în care am fost primiţi şi trataţi, unul foarte apropiat şi amabil, iar atmosfera intimă, ca şi cum am fi făcut parte din familie, ne-a dat gata. Spun asta pentru că la final, aflând că a doua zi urma să plecăm către casă, dar dacă am mai fi stat tot la ei am fi mâncat, au venit şi bucătarul, şi barmanul, şi patronul să ne salute şi să ne cunoască. Când ne-am luat rămas bun, le-am spus că voi scrie despre localul lor în termeni laudativi pe un site de impresii turistice din ţara mea, pentru că merită din plin ca şi alţi conaţionali de-ai noştri să se bucure de ospitalitatea lor. Aşadar, dacă sunteţi doar în trecere de-o seară prin Salonic, sau dacă alocaţi timp mai mult oraşului lui Alexandru cel Mare, vă puteţi opri să luaţi masa la taverna Todoros, aflată în apropiere de toate hotelurile situate central, preferate de români, veţi fi primiţi cum se cuvine! Recomand! Din tot sufletul!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=E5Mu6jynJ_g


[fb]
---
Trimis de irinad in 15.02.17 21:52:05
Validat / Publicat: 16.02.17 00:20:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 14486 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Taverna Todoros din stradă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50150 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

mishu
[16.02.17 07:25:08]
»

@irinad: Tare mult mi-a mai placut, mi-e o foame de mor, am un concert adevarat in stomac si astept sa plece baietii ca sa ajung si eu in bucatarie.

Am sa retin recomandarea ta si daca voi ajunge pe acolo sigur nu voi rata acest loc si sunt convinsa ca nu voi fi dezamagita.

Inca nu am vazut pozele si nu stiu daca sa ma uit acum la ele sau dupa ce mananc ???? Imi asum insa riscurile si ma voi uita acum.

Felicitari, votat cu mare drag.

PS -A, revenit, am vazut pozele, vedeam cate o poza, mai inghiteam si eu in sec. am vazut cum arata gavrosii, intuiam ce ar fi dar nu stiam. Cat despre paharelele de care spui ca erau minuscule, ai facut poza precum comerciantii care stiu sa-si laude marfa, pun poze mari pentru impact psihologic si apoi vezi de fapt cam ce ai ????. Acum ca am vazut si pozele iti dai seama ca ca te-am trecut la favorite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26
[16.02.17 08:08:48]
»

@irinad: Mutat în rubrica "Unde mâncăm in Salonic ?, SALONIC" (nou-creată pe sait)

flaviana77
[16.02.17 09:26:10]
»

irinad am citit si votat cu placere ca de fiecare data cand citesc un articol de la tine.

imi place faptul ca la fiecare articol incerci sa pui cate o melodie care sa poarte cititorul cu gandul spre frumoasele meleaguri grecesti.

imi este tare dor de Salonic, de multa vreme nu am mai ajuns acolo si de fiecare data numai in trecere am fost.

mereu mi-am dorit sa raman sa vad si eu acel oras in toata splendoarea lui, odata si odata sper sa reusesc.

amintiri dragi sufletului meu care isi au locul lor bine stabilit acolo in inimioara.

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[16.02.17 09:48:37]
»

@irinad: Felicitări pentru alegerea făcută: un articol care mi-a mers la suflet şi s-a oprit drept în stomac .

Ce rău îmi pare că de-a lungul anilor n-am făcut nicio fotografie din restaurantele din Salonic pe unde am mâncat...

Încercând acum să-mi sistematizez experienţele culinare din acest oraş grecesc pe care îl iubesc nespus, aş zice aşa:

- Pentru peşte şi fructe de mare, zona cea mai potrivită este într-adevăr Kalamaria. Am aflat asta în 1991, la prima noastră descindere în Grecia, când, după ce ne-am cazat în Salonic şi am vizitat câte ceva, am oprit un taximetrist şi l-am întrebat ce ne recomandă în materie de fish şi sea food iar el ne-a poftit să ne urcăm în taxi. Şi ne-a dus la Kalamaria, o suburbie a Salonicului, într-un loc unde se înşirau, una după alta, vreo zece fish taverns. Ne-am aşezat la una din ele, era pe la 7.30 seara şi era goală, chestie care ne-a cam speriat. Aveam să aflăm, dar ceva mai târziu, că grecii nu ies din casă decât pe la 9 seara. În fine, fiindcă eram mulţi (6 adulţi şi 5 copii, veniţi cu 3 taxiuri), fiecare a comandat altceva şi ne-am servit la comun. Atunci m-am împrietenit pe vecie cu calamari, octopus, doradele, midiile, gavros şi alte vieţuitoare marine.

Atenţie însă: localurile acestea din Kalamaria sunt cam scumpe.

- Pe faleza din Salonic restaurantele sunt de fiţe, cu mâncare mai degrabă gen bistrou, porţii mici şi preţuri mari, mai mult salate şi gustări. Mult mai bine e să te aşezi la o cafenea pentru a sorbi un frappe, o bere, un vin sau a mânca o îngheţată uitându-te în zare spre Turnul Alb şi mare. Părerea mea!

- Pentru mâncare grecească autentică şi ieftină eu recomand tavernele din Modiano market, piaţa alimentară cea mai mare din Salonic, aflată la o aruncătură de băţ de Aristotelous Square. De fiecare dată când ne-am cazat la Neos Marmaras, pe braţul Sithonia, noi de acolo ne-am aprovizionat cu peşte, pui, legume, fructe, măsline şi ulei de măsline, pe care le preparam la vilă. Şi tot acolo se găsesc taverne cu plăcinte delicioase, kokoretsi, tzadziki, souvlaki, papoutsaki, stifado, musaca etc. etc.

Îmi plouă în gură

Mihai18
[16.02.17 10:09:47]
»

Review cu titlul Salonic.

Mi-am zis. Acesta trebuie citit rând cu rând, nu din 10 în 10.

Frumos videoclipul. Frumoasă și grecoaica din videoclip. Webmaster, te rog, mai caută unul la fel, că mi-a mers la suflet (glumesc). Dar, videoclipul, la sufletul cui n-ar merge?

Unde mâncăm în Salonic?

Irina, când vei mai merge la Salonic și vrei să mănânci și să petreci bine, dă și tu „o strigare” pe AFA. Pot să-ți spun și eu, dar lungesc ecoul. Vă voi trimite un PM, în lipsa unei adrese pe Yahoo.

Lasă, lasă. O trece ea și iarna asta grea. Glezna mea s-a vindecat. Sunt frech.

Faptul că în cca. 1 oră ai primit 18 voturi și trei ecouri, plus al meu, denotă că reviewul este reușit.

Cu bine și spre noi reviewuri.

irinadAUTOR REVIEW
[16.02.17 18:56:30]
»

@all: Dragii mai, vă multumesc din suflet pentru ecouri şi aprecieri, va scriu de pe telefon, căci azi-noapte am plecat într-o mică plimbare. Acum am putut intra şi am văzut mulțimea de ecouri care mi-au mers la suflet.

Ca de obicei, Grecia ne fascinează pe toți, indiferent că e vorba de mâncare sau vacanțe.

Cu doamnele ma voi vedea la Slănic si vom detalia, pe @mihai18 îl salut cu mare drag, mai ales că am aflat că i-a trecut piciorul si sper să vorbim pe PM.

O seară frumoasă vă doresc!

irinadAUTOR REVIEW
[16.02.17 19:03:38]
»

@webmaster26: Cred ca era nevoie de o astfel de rubrică, multumesc!

Mihai18
[17.02.17 08:42:35]
»

@irinad: Aveți un PM recent.

flaviana77
[17.02.17 10:07:43]
»

@irinad:

abia astept sa te cunosc la Slanic, iti spun de pe acum ca sa stii, chiar imi doresc foarte mult sa ne cunoastem si sa stam de vorba pe indelete si spun asta pentru ca iarna a trecut mai usor datorita plimbarilor virtuale pe care le-am facut in Grecia prin intermediul scrierilor tale si ale celorlalti indragostiti iremediabil de frumoasa Elada.

irinadAUTOR REVIEW
[18.02.17 01:02:57]
»

@flaviana77: Îți mulțumesc este mult pentru toate cuvintele tale frumoase. Şi eu abia aştept să te cunosc. Te rog să nu te superi că îți răspund aşa târziu, sunt plecată pentru trei zile într-o scurtă vacanță şi vin seară după zece, după ce plec dimineața pe la opt din hotel. În acest timp am telefonul inchis, scuze pentru eventualele greşeli.

Să ne vedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
flaviana77
[20.02.17 09:51:12]
»

@irinad:

nici o suparare draga mea stai linistita.

fiecare este prins cu treburi personale asa ca nici vorba de suparare ok?

sper ca a fost frumos in scurta ta calatorie.

mai este putin si ne vom petrece la slanic, abia astept.

ioana74
[20.02.17 13:08:29]
»

@irinad: vaiiii ce mi-ai facut-o cu articolul asta. Imi ploua in gura (la propriu) si e si amiaza... Mi-e dor de mancarea greceasca si de fructele de mare, of, sper ca in 3-4 luni sa ajung prin vreun coltisor de Grecie (in interes de servici) si sa imi scot parleala atunci Delicios meniul vostru iar pozele minunate, redau atmosfera cat 1000 de cuvinte. Felicitari, votat cu mare drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[20.02.17 15:23:39]
»

@ioana74: Oh, îmi pare rău că-ti fac poftă, dar la gândul că în câteva luni mergi un pic prin Grecia m-am linistit ca nu te-am pus într-o situație neplacută. Atmosfera din taverne m-a dat fara şi pe mine mereu, acolo regăsesc de fiecare dată spiritul autentic grecesc.

Mulțumesc mult pentru toate aprecierile tale, ştii că ele înseamnă mult pentru mine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosminp
[17.06.17 22:06:25]
»

@irinad: ploua afara, ploua in casa... mi-ai facut o pofta crunta, mai ales ca peste cateva zile merg la Salonic.

Poti, te rog, sa localizezi taverna?

irinadAUTOR REVIEW
[17.06.17 22:18:28]
»

@cosminp: Ce-mi spui tu referitor la ploaie nu-mi prea place, însă cu siguranță mă bucur că ți-a plăcut articolul meu.

Taverna este pe str. Paparigopoulou, lângă biserica Agioi Apostoloi, strada aceasta fiind perpendiculară pe bld. Egnatia, destul de central, deci. Se mănâncă bine şi deloc scump.

Călătorie plăcută la Salonic îți doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cosminp, flaviana77, ioana74, irinad, Mihai18, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne, restaurante în Salonic:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076302051544189 sec
    ecranul dvs: 1 x 1