Karpathos, o insulă surprinzătoare, dar aproape necunoscută

TIPĂREȘTE

Cum am ales Karpathos, insula dodecaneză dintre Creta și Rhodos

Insulele grecești sunt fascinante, cel puțin pentru mine, îndrăgostită până peste cap de Elada și ale sale meleaguri fermecătoare. Nu mă înțelegeți greșit, nu fac lobby pentru insule în defavoarea părții continentale, dar în opinia mea, insulele au un ceva aparte, un farmec altfel.

Aveam în plan pentru anul trecut, plan făcut de pe la finele lui 2019 să mergem cu Aegean Airlines în Santorini în iunie, apoi amânat în septembrie. Nu s-a materializat, iar în urma anulării zborurilor spre/dinspre insulă, am primit de la Aegean Airlines un voucher consistent, de peste 550 € care putea fi folosit timp un an, după care, dacă nu era utilizat, era pretabil a fi transformat în bani. La vremea rerspectivă, am fost foarte mâhnită pentru anularea zborurilor, fiindcă îmi tăia, practic, posibilitatea de ajunge în insula-vedetă a Greciei, însă am avut marele noroc până la urmă, de un alt zbor, nou introdus pe o rută new entry de Wizzair, aşa încât visul vacanţei santorineze a devenit o minunată realitate.

După ce am trecut în 2021, Aegean a început să-mi bombardeze căsuţa de e-mail cu tot felul de notificări de zboruri la promoţie, la care eu am rămas multă vreme imună, fiind încă supărată pe situaţie, până când soţul meu, mult mai împăciutor decât mine, mi-a zis că trebuie să ne gândim să folosim voucherul într-un mod eficient şi înţelept, adică pe o destinaţie îndepărtată, care să merite un preţ atât de mare al biletelor. Atunci, am avut un declic şi am reacţionat gândindu-mă că trebuie să ne orientăm la una dintre frumoasele insule ale Eladei, greu accesibile, la care nu ajung cursele directe, pentru a se justifica zborul şi pentru a ne bucura de exotismul unei insule deosebite.

Şi uite aşa am ajuns la Karpathos, după ce am periat îndelung aria Mării Egee să vedem care dintre insule ne-ar face cu ochiul. Pentru a o localiza repede în minte, vă spun că este situată în sud-estul ariei egeene, între Creta și Rhodos, parcă un pic mai aproape de Rhodos, la doar vreo 50 km în vestul acesteia. M-am documentat sumar, am ajuns la concluzia că ar fi bine să ne cazăm în capitală, drept care am ales ceva pe sufletul nostru, desigur cu ajutorul prietenului booking.

Karpathos părea insula perfectă pentru noi din punctul de vedere al cadrului natural excepțional, al plajelor fabuloase pe care le posedă, al lipsei de aglomerație și al multelor posibilități de explorare a arealului înconjurător. Perioada de vacanţă era dinainte stabilită, în luna iunie având amândoi o tranșă mai consistentă de concediu.

Pe la mijlocul lunii mai, Aegean Airlines, pentru a nu se dezminți de la surprizele neplăcute pe care mi le-a făcut în trecut, mă anunță că zborurile de dus, de fapt cel pe segmentul Atena-Karpathos, se anulează și călătoria se amână cu totul pentru ziua următoare, deci vacanța se scurtează cu o zi. Încă mai puteam modifica gratuit cazarea, care trebuia și ea ajustată, în consecință, am procedat fără tăgadă la modificat. Dar ce mai conta, mergeam în Elada şi asta era cel mai important: eram vaccinaţi încă din aprilie cu cea de-a doua doză, iar grecii erau dornici să primească cu precădere turişti imunizaţi, deci nu ne putea sta în cale nimic.

Pe ultima sută, am completat şi noul PLF, doar un pic diferit faţă de cel de anul trecut, conținând în plus date despre protecția anticovid. Codul QR, ca răspuns la PLF, l-am primit imediat de cum a bătut gongul ce anunța intrarea în ziua plecării și cu mare emoție, de cum s-a luminat de ziuă, l-am printat și am plecat cu elan spre aeroport. Alături am pus cu grijă şi adeverinţele de vaccinare.

Zborurile au fost agreabile, mai puţin escala de şase ore care ne-a prelungit nerăbdarea de a ne aduce în faţa ochilor noi plaiuri elene. Însă aşteptarea a meritat din plin, fiind răsplătiţi de zei cu un coup de foudre de netăgăduit.

Despre Karpathos, insula peisajelor sălbatice şi a localnicilor din cale afară de ospitalieri

De Karpathos nu se ştiu prea multe, de fapt insula este destul de puţin cunoscută la noi, nefiind promovată aproape deloc, însă nici printre greci nu este foarte mediatizată. Ea este însă raiul italienior şi al olandezilor, primii numărând peste trei sferturi dintre vizitatori.

Ca situare, din punct de vedere geografic, aşa cum am spus într-un subtitlu, Karpathos face parte din grupul Insulelor Dodecaneze (douăsprezece insule, în traducere), ce se află în sud-vestul Mării Egee, la 50 km sud-vest de Rhodos şi vreo sută de km de coasta nord-estică a Cretei. Nu-i o insulă mare, chiar dacă este a doua ca dimensiune dintre dodecaneze (după insula Rhodos), însă are un relief covârşitor muntos şi o formă alungită şi subţire ca un fus, practic lanţul muntos ce o străbate pe lungime, de la nord la sud, apare ca şi o coloană vertebrală susținătoare. Din anumite puncte din nord unde insula se îngustează măsurând câteva sute de metri în lăţime, de pe şoseaua împlântată în coasta înaltă sau chiar deasupra acesteia, se poate privi marea atât de pe latura vestică, cât şi de pe cea estică. Un lucru interesant, neîntâlnit foarte des!

Ca să vă faceţi idee, suprafața acesteia este de 325 kmp, iar populaţia permanentă nu depăşeşte 7.000 de suflete la care se adaugă în sezonul turistic alte mii de vilegiaturişti. Dintre rezidenți, jumătate trăiesc în capitala insulei, Pigadia, oraş ce se găseşte în sud-estul insulei într-un superb golf natural. Oricum, insula este slab populată, acesta fiind principalul motiv pentru care oamenii formează o adevătată comunitate, parcă sunt toţi neamuri între ei chiar dacă locuiesc în sate diferite, existând şi excepţii de la această regulă, desigur. Karpathos mai are două mici insule în administrare: Saria în imediata apropiere, la nord, și Kasos situată la sud-vest, înspre Creta.

Saria este nelocuită în zilele noastre, dar cu o bogată istorie și vestigii pe măsură, în trecut făcând corp comun cu Karpathos, fiind desprinsă de aceasta de un puternic cutremur. Kasos este una dintre dodecanezele liliputane care alcătuiesc arhipelagul ce depășește ca număr douăsprezece insule (dodecaneze în greacă), fiind pământul a cinci sate și a unor corăbieri iscusiți.

Istoria insulei Karpathos este foarte veche, de pildă Homer o descria ca cea a vânturilor, denumind-o Anemoussa, aşa fiind cunoscută multă vreme. Deci, marele poet punctase încă din antichitate principala caracterisitică a sa: vântul, adică acel meltemi uscat, fiindcă el este cel ce face legea în insulă, bătând uneori de te spulberă, nu alta! Pinii expuşi direct în bătaia sa erau contorsionaţi de-a binelea, iar restul vegetației pitice deformată înspre traiectoria în care suflă.

A făcut parte din Imperiul Roman, apoi din cel Bizantin, apoi a fost capturată pe rând de genovezi şi veneţieni, ca din 1538 să intre în posesia otomanilor care o numeau Kerpe şi aveau s-o deţină până în 1912. în acel an, arhipelagul dodecanezelor a fost ocupat de italieni până în 1948 când a revenit patriei-mamă, Elada. În timpul dominaţiei italiene, insula a beneficiat de o bună dezvoltare a infrastructurii, iar italienii i-au zis Scarpanto, nume sub care şi astăzi este cunoscută printre aceştia. De fapt, în prezent, aşa cum am mai spus, cu o tradiţie de ani buni, italienii constituie marea majoritate a turiştilor care vin în insulă, iar toate panourile informative sau alte pliante, hărţi, etc. sunt în greacă, engleză şi italiană. La rândul nostru, şi noi eram luaţi drept italieni datorită asemenării limbilor noastre latine, lucru ce nu ne deranja deloc.

Desigur că numele insulei, pentru noi, românii, intrigă într-o oarecare măsură, amintindu-ne de Carpați, dar nu există ncio legătură între acesta și munții noștri cei falnici, totul fiind doar o potrivire și atât.

Relieful înalt ce culminează în mijlocul insulei, în vârful Kali Limni 1215 m (în traducere Lacul Bun) se face vinovat de dificultatea de abordare a interiorului insulei, în sud înălţimile fiind mai domoale şi lăţimea mai generoasă, permiţând nu foarte demult construirea aeroportului naţional chiar în extremitatea sudică, aterizarea avioanelor părând mai degrabă o plonjare în mare, şi nu o atingere a solului.

Ariditatea, atât de specifică insulelor din bazinul egeean central și sudic, nu este prezentă chiar peste tot, munții poartă păduri mai dese sau mai rare de pini, iar în zonele în care munții se îngemănează direct cu țărmul, pinii sau eucalipții dau locuri umbroase, perfecte la plajele de pe latura estică. Karpathos se bucură de mult soare pe parcursul anului, ploile ușoare fiind posibile doar iarna și în lunile de toamnă târzie sau primăvară timpurie.

Karpathos este o insulă rurală, dar nu înapoiată, având unsprezece sate mai însemnate, dintre care cele de munte sunt adevărate bijuterii, la care se adaugă capitala Pigadia sau Karpatos Town ce reprezintă și principalul port al insulei, iar cel de-al doilea ca importanță, Diafani, situat în nord-est, a fost construit de sătenii celei mai vestite așezări a insulei: Olympos.

Karpathienii se ocupă, preponderent cu creşterea animalelor (capre şi oi), viticultură şi se mai practică ceva culturi pe un platou înalt, în nord, la Avlona. Însă, în trecut, după cel de-al doilea război mondial, mulţi dintre aceştia au emigrat în America de Nord sau Australia, formând adevărate comunităţi karpathiene, agonisind ceva bani şi întorcând-se, apoi, în satele de origine unde au investit în case arătoase sau mici afaceri.

Cea mai mare calitate a insulei Karpathos, cel puțin pentru mine, o reprezintă faptul că nu este deloc comercială, ci autentică, naturală, de cele mai multe ori sălbatică, cu localnici ospitalieri ce-și păstrează cu sfințenie tradițiile și obiceiurile. Este extraordinar să mai vezi în secolul nostru că oamenii din anumite sate se îmbracă zilnic în portul popular și că respectă niște cutume vechi de peste o mie de ani şi vorbesc un dialect cu rădăcini doriene, să vezi că mai există zone nealterate de turismul de masă, dar în care străinii sunt respectați și tratați ca niște musafiri de vază. Localnicii salută primii oriunde te-ai afla, îţi zâmbesc şi sunt foarte amabili. Te întreabă de unde eşti şi încearcă să-ţi intre în voie în semn de preţuire că le-ai vizitat insula.

Cu siguranță, Karpathos este cu totul altfel față de restul insulelor pe care le-am mai vizitat, cu un farmec aparte și oameni calzi și primitori care m-au impresionat foarte plăcut.

Câteva aspecte practice şi organizatorice

Karpatos nu-i un loc uşor accesibil, în această insulă ajungându-se fie pe cale aeriană, aşa cum am făcut şi noi, prin Atena, zburând pe două segmente, fie pe cale maritimă din Pireu, un drum cu ferryboat-ul durând până la 10 ore. Şi-ntr-un caz, şi-n celălalt, un drum spre/dinspre insulă consumă timp considerabil, aproximativ o zi, ceea ce nu pare prea încurajator. Nici din punct de vedere financiar nu e tocmai facil, ambele variante nefiind deloc ieftine, aşa încât nu putem decât să sperăm că atunci când vom avea curse aeriene directe, Karpathos va deveni o preferată a compatrioţilor, aşa cum s-a întâmplat în timp şi cu alte destinaţii.

Odată sosiţi în insulă, transferul de la aeroport se face în principal cu taxi, transportul public local fiind destul de slab reprezentat. Există KTEL şi în insulă, dar autobuzele sunt puţine, fac curse către anumite destinaţii, la anumite ore, după un program prestablilt şi afişat în autogara din capitală, mai multe informaţii - karpathosbus.wordpress.com/schedule.

Pe noi cursa de la aeroport către Pigadia ne-a costat 25 euro, pe cea spre aeroport am plătit 28 euro. Însă, noi veniserăm chitiţi să închiriem maşină, lucru pe care l-am făcut pentru cinci zile bătând palma pentru un Hyundai I10 şi 120 € cu asigurare full. De fapt, insula este periată de maşini închiriate în orice colţişor al său, firmele de închiriat având serios de lucru peste tot.

Staţiile de alimentare sunt numai două în toată insula, una în capitală, cealaltă într-o localitate de pe ţărmul vestic (Arkasa), iar preţul benzinei de 1,85 €/litru.

Drumurile insulei sunt în general bune, insula putând fi străbătută pe asfalt, dar trebuie ţinult cont că în cele mai multe cazuri avem de-a face cu serpentine spectaculoase. Înguste, uneori doar pe o bandă, construite în stânca munţilor, având în cealaltă parte hăul şi o frumoasă privelişte la mare, drumurile reprezintă ele însele adevărate provocări la adrenalină crescută, dar şi atenţie sporită. De pe munţi cad pietre care se văd pe şosea, şi pe care lucrătorii ce întreţin drumurile nu le pot face faţă mereu. E un lucru care dă fiori, dar real...

Cel mai recent construit drum important, dar şi cel mai impresionant, este cel spre Olimpos, până atunci, singura modalitate de a ajunge acolo era pe mare. Şi asta s-a întâmplat numai acum câteva zeci de ani...

Despre preţurile din insulă, nu pot spune că au fost mai mari faţă de cele din alte insule, dimpotrivă parcă mi s-au părut mai joase. Karpathienii au avut anul trecut o perioadă foarte grea, turiştii lipsind în mare măsură, aşa că am avut senzația că sunt dispuşi la diverse concesii pentru a-şi reveni. Am găsit hoteluri, cafenele, localuri închise ce nu păreau să se redeschidă prea curând.

Pentru o masă la tavernă, cu gustări mărunte la început, fel principal, vin sau bere şi apă pentru două persoane, am plătit în medie 30-33 €, cea mai scumpă a fost 44 €, la care mai adăugam bacşişul de rigoare. Mâncarea a fost gătită excelent peste tot pe unde ne-am oprit prin insulă la masă, totul proaspăt, uneori gătit pe loc. În aproape toate locurile, am primit la final ceva din partea casei: desert sau digestiv.

Cea mai mare bucurie a fost când, după vreo două zile de la sosirea noastră, câteva dintre taverne începuseră să ofere muzică live seara şi le-am devenit clienţi fără să stăm prea mult pe gânduri. Un adevărat răsfăţ, căci grecii ştiu să se distreze, să facă atmosferă şi să încânte audienţa la maximum.

Ce am făcut pe zile/Experienţa noastră

În această vacanţă am avut de toate: ghinion, noroc, vreme superbă cu soare din plin fără pic de nori, vânt, distracţie, bucurie, emoţie, dar şi un pic întristare. Am început cu stângul la sosirea în Karpathos când am constatat că bagajul meu de cală nu a ajuns odată cu mine, ci se pierduse pe undeva pe drum, pesemne că mai văzuse o altă insulă... După o zi şi jumătate, mi-a fost adus la hotel, l-am găsit în cameră.

Momentele de spaimă le-am trăit atunci când am trecut prin două cutremure, dintre care unul de 5,7 grade pe scara Richter în toiul nopţii, la ora 01,14, urmându-l pe unul mai scurt şi de intensitate mai mică pe la orele 20,00 al serii precedente. Însă, totul este bine când se termină cu bine, aşa că le-am trecut la categoria „peripeţii vacanţeşti” .

În prima zi, am ajuns în insulă târziu, pe seară, aşa încât după ce ne-am cazat, n-a mai rămas timp decât pentru o masă la tavernă şi o plimbare nocturnă prin port pentru a respira aerul de care ne fusese atâta dor.

Următoarele două zile le-am petrecut în Pigadia pe care am ţinut s-o cunoaştem îndeaproape: la plimbare pe străduţele în pantă ale orăşelului, în port, la plajă, la mici cumpărături.

În cea de-a patra zi, am plecat în croazieră în insula Kasos, sora sa mai mică, de fapt ne-am făcut programul vacanţei oarecum în funcţie de această ieşire, fiindcă aveam nevoie de cinci zile consecutive cu maşină închiriată, iar plecările în Kasos cu boat-trip-ul sunt doar două pe săptămână.

În cele cinci zile în care am beneficiat de maşină, am parcurs 427 km prin insulă, consumând combustibil (benzină) de 60 €. Am cutreierat insula în lung şi-n lat, de la nord la sud şi de la est la vest, încercând să cuprindem cât mai mult din ceea ce aveam recomandat ca fiind de interes atât de gazde, de ghiduri sau localnici.

Am vizitat mai întâi plajele cele mai faimoase de pe latura estică: Achata, Kira Panagia, Apela, Agios Nikolaos Spoa care se întrec în frumuseţe unele pe altele, fiind exemple reuşite ale reliefului înalt ce îmbrăţişează marea, unde apa are nuanţe incredibile într-o paletă largă.

Apoi, ne-am îndreptat spre nord, unde am ţinut neapărat să vizităm Olympos, cel mai vestit sat de pe insulă, pe care-l recomandă la unison, toată lumea ca pe un must-see pe bună dreptate. Realmente, este unic şi nu trebuie ratat nicidecum de către cine păşeşte în insulă, are o poveste absolut uimitoare pe care sper s-o spun în alt review, fiindcă ar fi prea multe de zis. De acolo, am plecat înspre ţărm, la Diafani, portul pe care şi l-au făurit olympiţii, localnicii vrednici ai Olymposului, în dorinţa şi nevoia lor de a avea ieşire la mare.

După aceea, am plecat către sud, am vizitat plajele Ammoopi, Votsalakia, Damatria, am trecut apoi la cele din preajma aeroportului, dintre care Diakoftis ne-a lăsat cu gura căscată. Senzațională! Am mers pe urmă în sud-vest, la Arkasa, fostă cetate antică din care n-a mai rămas mare lucru, actualmente cea mai importantă localitate de pe acestă latură a insulei, şi la cea mai cunoscută plajă a sa, Agios Nikolaos. La întoarcere în Pigadia, am vizitat Menetes, un minunat sat de munte, poziţionat amfiteatric pe coline.

Celelalte două zile le-am dedicat vestului insulei cu plajele sale Lefkos, Finiki şi satele aferente, apoi ne-am aventurat până la Mesochori, satul alb amplasat în trepte de unde se vede un colţ de Creta, dar şi alte sate superbe de munte: Pyles, Othos, Volada, Aperi situate în interiorul insulei. Nici nu ştiu despre care să spun că e mai frumos, din toate priveliştea către mare îţi taie respiraţia, nu alta.

Concluzie

Karpathos este insula ideală pentru cei ce preferă natura bine conservată, peisajele sălbatice, obiceiurile şi tradiţiile păstrate de secole, localnicii deschişi şi primitori, pe scurt un loc necomercial, autentic, de o frumuseţe absolut uluitoare. Ea poate oferi oricărui turist fie o vacanţă activă cu tot felul de preocupări şi aventuri, fie una liniştită, de relaxare, în funcţie de ce-şi doreşte fiecare. Noi am încercat să gustăm din tot farmecul său, experimentându-i cât mai multe aspecte, însă am rămas cu regretul că nu am avut timp de drumeţii montane deşi plecaserăm în dotare cu încălţăminte adecvată. Insula este recunoscută pentru mulţimea de trasee cu grade diferite de dificultate, de altfel se pot vedea peste tot indicatoare ce-i ghidează corect pe cei ce se încumetă pe acestea. Se pot face chiar și cățărări din ce am citit.

Dar, am avut satisfacţia petrecerii unei vacanţe într-un loc aproape exotic, recunoscut pentru puritate şi lipsă de artificial, neaglomerat, în care nu am întâlnit conaţionali aproape deloc şi în care viața pare mai simplă, timpul curge parcă mai lent, fără stres şi în care uiţi de grijile cotidiene şi în care îţi reîncarci bateriile aproape instantaneu! O recomand din toată inima!

Vă rog, ataşaţi urmotul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=ssROuUhhJIY

---

VIZUALIZĂRI: 1778 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI