Când te atinge 'dreptane', insula Corfu

TIPĂREȘTE

A sta doar patru zile pe insula Corfu pare o mare prostie dar uneori, timpul scurt face cât pentru alții o sută de zile. În zilele astea am văzut capitala, am fost cu submarinul galben, am urcat la mânăstirea de la Paleokastritsa, l-am atins pe Ahile, am admirat marea de la Gastouri, am scrutat zările asemeni împăratului Wilhelm al II-lea, am făcut puțină plajă la Glyfada, am colindat magazinașele de suveniruri, am cunoscut oameni simpatici, am mâncat în micile taverne ce nu aveau un nume la vedere, ne-am odihnit sufletul la Mon Repos dar ne-am ferit să bem apă din izvorul uitării ținuturilor natale, am numărat banii istoriei, am văzut mândria corfioților prin arta asiatică pe care Alexandru Machedon, spun grecii, a influențat-o. Dar n-am uitat de Poseidon și ne-am rugat uneia din cele 81 de iubiri feminine ale lui, Kerkira, mama lui Phaeax, să ne păzească de tridentul lui, furios uneori în apa mării dar și pe maluri. Și fără a ține cont de planul de acasă, am colindat puțin insula pheacilor, urmașii lui Phaeax, în lung și lat, prin locuri celebre dar și prin sate unde azi n-am ști să mai ajungem ușor.

Plaja Glyfada a fost loc de odihnă mai mult decât plajă, pentru că pe acolo ne-a prins prânzul. Acolo, la o terasă mare, aproape de plajă, cu ochii la valurile doar putin nervoase, am servit două din mâncărurile specifice insulei, "pastitsada" - carne de vită (în vremurile acestea), cu sos de roșii, ceapă, piper, usturoi și muuultă scorțișoară, plus paste după cum zice și numele, eu nefiind fan paste dar acest fel a fost bun; soțul a luat "sofrito", adică mușchi de vită cu sos de usturoi, mult usturoi fiert în vin alb. Bun dar mai bună pastitsada mea deși nu sunt obișnuită cu așa cantități de scorțișoară în mâncăruri cu carne, însă bucătarii venețieni au ghicit acum 4 - 500 de ani că în mileniul trei vom fi fani ai bucătăriei arabe! Totul, adică și limonada bună, recomandate de un ospătar albanez pe care soțul meu l-a atins pe suflet când i-a zis că prin anii "80- "85 Skenderbeu era prietenul multor români, unii încă mai țin sticlele goale așa ca memento. Poate de aceea salata de fructe din partea casei a fost mai bogată decât a clienților de la alte mese! A urmat o lungă siestă pe plaja destul de goală în mai, pe nisipul auriu, puțin răscolit de vânt, o plăcere când nu ai vecini care să-ți dea nisip în ochi și crezi că ești stăpânul zărilor albastre, măcar o fărâmă de timp. Este cam la 16 km de Corfu Town, drumul este bun până acolo.

Dar ne-am plictisit să stăm așa degeaba pe nisipul destul de fierbinte pentru luna mai. Am plecat iar pe drumurile uneori foarte înguste și cu multe viraje în pantă, destul de pustii de ziceai că insula nu-i locuită, printre păduri, am intrat în sat la Pelekaș, ne-am amuzat de numele unor taverne nu prea aspectoase - Pink Panther ne-a dat ceva de glumit - am admirat marea de sus și am tras pe dreapta să lăsăm un grup mare de bikeri, tineri, vârstnici și copii, pe care i-am găsit la capăt de drum, după hotel Levant, admirând zările albastre. Două plaje frumoase, micuțe, pe a treia n-am călcat-o căci este singura plajă de nudiști din Corfu și chiar erau acolo destui.

Tronul Kaiserului, un loc pe care cred că-l știe orice turist care trece prin Corfu, nu atât pentru istoria lui cât pentru frumusețea peisajelor văzute de acolo. Pe stânca de aici, la aproximativ 270 m deasupra nivelului mării, panorama de 360 grade este copleșitoare: se văd satele și văile înverzite, turla unei biserici și ziua când este multă lumină, chiar siluetele colorate ale lui Corfu Town. Se spune că apusul de soare este superb văzut de aici. Locul a fost amenajat în 1907 când ultimul împărat al Imperiului German, Wilhelm al II-lea, un strateg slab dar un pasionat al artelor, a cumpărat palatul Achilleion de la moștenitoarea împărătesei Sissi și a descoperit acest loc superb unde venea aproape în fiecare seară de vară pe care o petrecea pe insulă, pentru a admira apusul. Un binoclu vă e de folos dacă ajungeți aici, pe platformă este un telescop care înghite câte un euro dar sunt destui turiști de obicei care se înghesuie să-l folosească. După o oră petrecută pe tronul de piatră dar și prin păduricea sălbatică din zonă, am făcut cale întoarsă prin satul destul de modest, răsuflând ușurați că am scăpat cu bine de pe străzile înguste și am ajuns la drumul principal, nici rău dar nici foarte bun.

Achilleion, palatul pe care spuneam că l-a cumpărat împăratul Wilhelm al II-lea, a fost construit de frumoasa împărăteasă Elisabeth (Sissi) a Austriei, celebră pentru frumusețea ei dar și pentru destinul tragic și viața neîmplinită, nefericire către care a dus-o dragostea, de altfel reciprocă, cu împăratul Franz Josef. Despre Achilleion, aici pe AFA este un articol complet pot spune, pe care și eu l-am avut de ghid căci nu cred că avea rost să mai caut alte materiale, atât de bine documentat este. Este scris de Vlado2. Știind atât de multe din acel articol, n-am luat audioghid. Impresionantă este în interiorul clădirii atât scara ce duce la etaje, Scara Zeilor Greci, capela catolică ce pare a emana multă căldură, multă chemare spre meditație, fresca "Triumful lui Ahile" și portretele împărătesei cu bogatul păr care a făcut-o faimoasă și a cărei aranjare dura uneori și trei ore. Grădina palatului suferă puțin de lipsa florilor frumoase, altfel este destul de curat. Așa cum am spus mai sus, nu are rost să descriu etapele vizitei când este aici un articol foarte bun. Pot să spun că am petrecut ceva timp pe malul mării admirând statuia imensă a unui Ahile victorios (adusă de kaiser), gândindu-mă la această femeie pe care se spune că a vrut să o cumpere un padișah, uimit de frumusețea ei, se zice cea mai frumoasă împărăteasă dar căreia bogăția nu i-a ajutat; bolile trupești și mintale de care a suferit atât ea cât și fiul Rudolf, consecință a căsătoriilor repetate a verilor din familiile conducătoare ale Europei (chiar Sissi și Franz Josef erau veri și s-au căsătorit cu dispensă religioasă, căci ce darnică-i biserica în politicile statului), și-au pus amprenta pe destinul ei și al împăratului care o diviniza. Inteligentă, cunoscătoare a multor limbi străine, chiar și ceva română, a lăsat urme și la noi, prin Banat. Ne-am întors spre porțile mari, spre parcare, trecând pe lângă "Ahile murind", statuia iubită a împărătesei, o statuie cu multe simboluri dacă ne gândim la legenda ei: Ahile abia născut a fost dat cu ambrozie, călit în foc și scufundat de mamă în apele râului Styx din Infern, ape care te făceau invulnerabil. L-a ținut însă de călcâi și acolo a fost locul vulnerabil, săgeata regelui Paris fiind dirijată de zeul Apollo drept spre acel punct. Sorții nu i te poți împotrivi, este doar o iluzie.

Palatul are un program de vizitare toată ziua, depinde de sezon, nu a aderat la programul zilelor gratuite de vizitare așa că am plătit 6 €/persoană în ziua muzeelor, fotografiatul este gratis. Pentru 3€ se poate lua un audioghid în limbile franceză, engleză, germană, cred că și rusă. Pliantele pe care le-am mai găsit la intrare erau doar în italiană și spaniolă. Există loc de parcare, destul de plin cu autocare când am fost noi deși era doar luna mai. Destul de aproape de Corfu Town - 7 km prin Benites, merită o vizită și un popas în parcurile lui sau în păduricile din zonă.

Paleokastritsa este locul unui alt popas de câteva ore, "castelul vechi" în traducere, locul unde ne-am reîntâlnit cu legendarul Ulise și nava lui pietrificată, am primit o lecție despre reflexul lui Pavlov în timpul plimbării cu Yellow Submarine când într-un anumit loc peștii și-au primit hrana. Prima dată am ales să urcăm spre mânăstire, poate bine zis "drumul Golgotei" din Corfu. Fusesem informați la hotel că de obicei mânăstirea se închide după amiaza, după ora 13.30 și se redeschide abia spre seară, poate de aceea cei cu turism organizat erau așa mulți. Iarna totuși nu se poate vizita decât la sărbători. Aglomerat, foarte aglomerat chiar la primele ore, multe autocare pe un drum îngust, e drept cu semafor, mulți șoferi care încearcă să ajungă cât mai aproape de Altar dacă se poate și dacă nu apare din când în când un om al mânăstirii să-i mai ordoneze. Am avut un astfel de noroc, o grecoaică forte, trăită probabil doar cu pită și ulei de măsline la ce mușchi avea, cu ecuson de gât să nu avem dubii, a liberat drumul spre ultima parcare aproape goală unde am lăsat și noi mașina; la coborâre a fost civilizat, am stat la stop destul dar ordonat.

Mânăstirea Theotokos (Maica Domnului) despre care tot așa s-a scris pe aici destul de mult și documentat, este un lăcaș frumos, muzeul aglomerat că abia te strecori, o curte curată și plină de flori, enoriașele feline tocmai primiseră ceva castronele cu hrană dar unele tot doreau o mângâiere. În muzeu puteți zăbovi cât vreți, este bogat în exponate vechi, icoane bizantine și postbizantine, manuscrise, haine vechi de slujbă lucrate migălos, după tradiția bizantină dar și cu influențe venețiene, exponate valoroase. Desigur turiștii erau mult mai atrași de uriașa scoică decât la vorbele ghizilor (nemți, englezi și francezi în același timp!). Am zăbovit ceva în micuța cramă-muzeu unde printre altele este expusă o veche presă pentru obținerea uleiului de măsline, obiecte folosite la producerea vinului, altele. Când studiam săpunul expus pentru vânzare, soțul m-a întrebat dacă îmi e dor de ceva, arătându-mi un portret al Preafericitului Daniel. Drept nu-mi era dor tocmai de el dar am râs puțin de întâmplare și am comentat între noi, astfel că "fratele"de serviciu la vânzare s-a prins, întrebând doar: "România? ". Am cumpărat două sticle de vin, nu foarte scump dar sincer nu prea merită, am luat și puțin ulei de măsline, de fapt comercial și nu bisericesc cum este prezentat. Dar așa este azi în multe biserici, una ne este lăudat, alta luăm, nu-i păcatul nostru (am cumpărat pentru că deja luasem un bidon în altă parte și aveam nevoie de o sticluță mică pentru salate până acasă). După un scurt popas în curte ne-am îndreptat spre tunul amplasat strategic de peste două secole și am așteptat răbdători ca nemții să se dea jos de pe el să putem ajunge și noi să admirăm "Kolovri ", barca împietrită a lui Ulise sau, după o altă legendă, barca unui pirat algerian ce vroia să jefuiască mânăstirea și care s-a pietrificat la ruga starețului. Soțul i-a ajutat pe nemți să se pozeze pe tun, au plecat într-un final și atunci am văzut semnele heraldice ale dinastiei Holstein-Gottorp- Romanov din perioada țarului Pavel I, fiul marii Ecaterina a II-a a Rusiei, tun amplasat acolo din ordinul amiralului Ushakov la eliberarea insulei de ocupație franceză. Oare nemții nu știau că s-au cățărat chiar pe o mică parte din propria istorie, nu numai a rușilor?

Aici, la Paleokastritsa, capetele încoronate ce au poposit pe insulă și-au petrecut multe clipe frumoase, Sir Adam a vrut să construiască un spital militar, planuri au fost multe, în timp a rămas doar un sat, animat astăzi de turiști.

Dacă faceți o plimbare cu barca nu ratați imaginea crucii mari de pe stâncă văzută de pe luciul albăstrui al mării.

Drumurile noastre prin insula Dreptane (secera), nu s-a oprit la cele descrise aici sau în articolele mele trecute despre Kerkira, Kanoni, Lefkimi, ci au fost drumuri printre pădurile de pin și chiparoșii falnici, prin mijlocul insulei, pe plaje cu multe pietricele unde doar am admirat întinderile albastre, prin taverne micuțe de care mi-e tare dor. Am ceva locuri în care îmi doresc să revin, să reiau poteci ascunse, miros de pin, tigăile cu pește și pită caldă stropită cu uleiul insulei, să savurez acolo și numai acolo o tzitzibira sau să mă plimb prin una din celebrele lor crame pe care le-am ocolit acum din lipsă de timp și mai ales de al doilea, lipsă de alt șofer (am cumpărat doar de la Ambelonas o sticlă, păcat că doar una da-i cam valoros la preț, păcat că nu am putut rămâne mai mult acolo decât pentru o prăjitură cu semințe de aur, kumquat).

Despre Corfu s-a scris și se va scrie încă mult, cu plăcere, chiar cu patimă, acolo în zilele senine dar și târziu după vizita făcută, "secera" se înfige adânc în vise.

P.S. Webmaster, merită oare cititorii să le găsești un videoclip frumos pe care să-l atașezi articolului ? Mulțumesc foarte mult.

---

VIZUALIZĂRI: 3821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI