ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.12.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 7 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Mykonos Town (Chora), eleganță și stil cicladic desăvârșit

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Nu mă lăsa inima să nu scriu câteva cuvinte separat despre capitala insulei Mykonos, cea care ne-a găzduit şi ne-a nuanţat frumos vacanţa în alb şi albastru: alb de la casele micuţe, cicladice, albastru de la întinderea nesfârşită a mării înconjurătoare.

Chora, aşa cum îi spun localnicii, reuneşte mai mult de jumătate din populaţia insulei (cam 12.500 de suflete), fiind de la sine înţeles că este principala localitate şi motorul care porneşte toate acţiunile din Mykonos.

Însă, mai înainte de toate, Chora este un orăşel extrem de frumos, aproape fabulos. Construit oarecum amfiteatric, în jurul portului natural, are case albe, cubice, fără acoperişurile roșiatice și țuguiate cu care suntem noi obişnuiţi, cu uşi şi ferestre colorate, de obicei în albastru, dispuse pe străduţe labirintice, adesea încâlcite. De cele mai multe ori, casele sunt garnisite cu bougainvillea în diferite nuanțe de roz sau roșu, așa încât paleta coloristică este definitorie pentru Ciclade.

Desigur, această zonă este strict pietonală, fiindcă pe ulicioarele acelea nici nu ar putea încăpea vreo maşină, abia dacă îşi fac loc câteva asemănătoare celor folosite la jocul de golf, în trei roţi, care asigură servicii de curăţenie, aprovizionare, ridicat gunoi, etc.

Străduţele au pavajul din piatră şi sunt vopsite model fagure, cu alb, aşa încât albul aproape că îţi ia ochii, oriunde te-ai uita. Hăţişul acestora nu l-am putut descurca, dacă vă vine să credeţi, nici pe parcursul celor şapte zile/seri, însă abia dacă reuşeam să ieşim din el orientându-ne după mare.

Fiindcă în articolul de început, am descris vacanţa generală petrecută în insulă, în articolul de faţă mă voi referi doar la punctele de interes ale elegantei capitale unde luxul îşi spune acasă. De fapt, acesta vine în completarea primului, tocmai pentru a întregi imaginea despre orăşelul-capitală, principala atracţie a insulei.

Există câteva imagini iconice care reprezintă simbolurile oraşului şi care sunt recunoscute de toată lumea. De aceea, recomand ca fiecărui vizitator al capitalei, fie că este unul care trece doar o zi prin oraş venind cel mai probabil cu un uriaş vas de croazieră, fie că este turist de câteva zile care face hop-on hop-off prin Ciclade, să nu rateze măcar câteva dintre:

-Morile de Vânt, cunoscute şi sub numele de Kato Myloi (morile de jos) . Morile de vânt de pe dealul sudic al orașului nu au nevoie de prezentare. Iniţial au existat zece de mori de vânt în acest loc, din care astăzi au supravieţuit doar şase, dispuse într-un şir care le face să fie observate de departe de pe mare. Construite de venețieni în secolul al XVI-lea, acoperișurile lor din paie și ramele din lemn ale roților sunt emblematice, mai cu seamă că au fost restaurate de mai multe ori în ultima vreme. Au fost folosite la măcinarea grâului până la mijlocul secolului trecut când au devenit aproape decorative şi, desigur, un simbol al insulei;

-Mica Veneţie (Mikri Venetia) şi cartierul Alefkantra reprezintă câteva rânduri de case cu balcoane viu colorate, spânzurate deasupra mării, care se aliniază la malul apei. Primul rând dintre acestea a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea. Casele aparțineau inițial comercianților sau căpitanilor de vase, bogați, iar porțile de la subsol asigurau accesul ambarcaţiunilor direct la mare și la zonele de depozitare subterane, ceea ce i-a făcut pe oameni să creadă că proprietarii ar fi fost pirați. Cele mai multe case au fost acum transformate în restaurante, baruri, cafenele, mici magazine și galerii;

Pe de altă parte, Mica Veneție este considerat unul dintre cele mai romantice locuri de pe insulă și multă lume se adună acolo pentru a privi apusul soarelui. De fapt, porţiunea cuprinsă între morile de vânt şi cartierul Alefkantra, cel dinapoia Micii Veneţii, este locul în care mulţimile de turişti se înghesuie să admire asfinţiturile sărbătorind cu şampanie. Zona atrage şi mulți artiști care vin să picteze peisajele paradisiace;

-Panagia Paraportiani ar fi următorul obiectiv, dacă păstrăm linia ţărmului. Este o minunăţie de complex ecleziastic format din cinci biserici, dintre care patru se află la nivelul solului, iar a cincea a fost construită deasupra uneia dintre ele. Sunt destul de vechi, prima datează de aproape şase sute de ani, iar arhitectura tipic cicladică a acestora este remarcabilă. Au fost închinate Sfântului Eustațiu, Sfântului Sozontas, Sfinților Doctori fără de arginți (Anargyroi) și Sfintei Anastasia, iar numele său de ansamblu ar însemna Maica Domnului a Porţii Laterale.

Nu am găsit deschis la niciuna dintre ele pe parcursul vacanţei, cu excepţia celei de la„etaj” care a fost descuiată într-una dintre zile cu ocazia botezului unui copil de localnici mai de soi, însă a fost încuiată rapid pentru a nu se permite niciunui turist să vadă ceva dinăuntru;

-lipite lângă Panagia Paraportiani se găsesc ruinele scunde ale fortăreţei veneţiene, numită Kastro. Acestea găzduiau o expoziţie foarte interesantă de vechi fotografii puse la dispoziţie benevol de localnici, aşa că printre zidurile deloc înalte de piatră, abia restaurate, se puteau admira fotografiile ce relevau imagini începând cu anii ‘50 din care reieşea modestia locurilor şi miconienilor, ca să nu zic chiar sărăcia. Cât despre Kastro, practic un mic bastion ce ar fi datat din secolul al XIII-lea, a fost pus la pământ de atacurile piraţilor;

-dacă ne continuăm plimbarea pe linia ţărmului, dăm imediat de Muzeul de Folclor, aflat într-o reşedinţă stil vilă, cu mai multe camere. Aceasta este cea mai veche casă de pe insulă și găzduiește o colecție de mobilier din secolul al XIX-lea, bijuterii, broderii, obiecte din ceramică, sculpturi din marmură, etc. Muzeul aduce, de asemenea, un omagiu originilor navale tradiționale ale insulei Mykonos, cu modele de vase locale din secolul al XIX-lea, hărți, o ancoră și tunuri folosite în timpul Războiului de Independență al Greciei. Toate piesele sunt cele originale, iar intrarea este liberă, dacă turistul vrea, poate lăsa o donaţie cât de mică. Nouă ne-a plăcut vizita, tot ce am văzut ni s-a părut foarte interesant;

-la doi paşi se află Portul Vechi (Gialos) , un port natural care a servit ca principal punct de intrare sau ieşire pe/de pe insulă până la mijlocul secolului trecut când s-a construit, mai la nord, portul nou, Tourlos, mult mai mare. Acum este folosit pentru vase mai mici de excursii către vecina Delos, dar şi pentru vasele mici de transfer între porturi sau pentru ambarcaţiunile pescarilor care îşi pun captura la vânzare chiar la tarabe, în port. De-a lungul portului, se află şi o fâşie îngustă de plajă, amenajată şi preferată de mulţi turişti dar şi o faleză pe care ţi-e mai mare dragul să te plimbi. Se spune că aici ar fi și zona în care apare rareori în carne și oase și pelicanul Petros, mascota insulei, aflată la a treia sau a patra generație. Nu am fost norocoși să-l vedem aievea, din păcate;

-vecină cu Portul Vechi este şi Primăria din Mykonos (Dimarcheio) , o clădire însemnată, din primul rând de case aşezate cu faţa la mare, care iese uşor în evidenţă. Tot aici se află şi Autoritatea Portuară din Mykonos. Vis-á-vis de primărie, la țărm, se găsește o bisericuţă închinată lui Agios Nikolaos, sfântul ocrotitor al marinarilor, iar în linie cu primăria, alta mai mare având acelaşi hram;

-principala piaţă a oraşului, aflată pe la jumătatea falezei, aduce aminte prin denumire de personalitatea cea mai importantă a insulei: Manto Mavrogeni, o aristocrată ce și-a pus toate resursele materiale și nu numai în slujba luptei pentru independență. Cu puternice rădăcini elene, chiar miconiene, aceasta s-a născut, a trăit în prima parte a vieții și a fost educată în Trieste, ca mai apoi să se stabilească în Ciclade, mulți ani în Mykonos, de unde a militat organizând chiar bătălii la care a luat parte ea însăși. Cert este că s-a stins destul de devreme, singură, sărăcită și fără a-și vedea idealurile complet realizate. În piață se află bustul eroinei din Mykonos, ridicat pe un piedestal de marmură;

-în extremitatea nordică a portului vechi se află Muzeul de Arheologie, poate cel mai vechi și cel mai de seamă spațiu expozițional din insulă. A fost înființat la începutul secolului trecut pentru a pune în valoare descoperirile de pe insula învecinată, Rineia. Colecțiile sale includ piese datând din perioada preistorică până în perioada elenistică și, pentru că, nu este foarte mare, se pretează bine spre a fi vizitat de orice iubitor de istorie;

-traversând piața Manto Mavrogeni, așa cum ne semnalează un indicator responsabil cu obiectivele turistice, dăm de o clădire deosebită, care găzduiește Biblioteca Municipală din Mykonos. La bază, este vorba de un splendid conac, vechi de aproape trei sute de ani, fostă reședință a familiei Mavrogeni care, astăzi, reuneșe sub același acoperiș o colecție numeroasă de cărți vechi și foarte vechi donate de un localnic istoric și de un artist american care s-a mutat definitiv în insulă acum 50 de ani;

-de la Bibliotecă, intrăm în reţeaua de străduțe strâmte, amețitoare, cu case ca pentru pitici sau oameni minimaliști, fără pretenții de spații largi, dar de o frumusețe izbitoare. Totuși, în acest noian de ulicioare înguste, există una care se remarcă și este consemnată ca fiind cea mai importantă: Odos Matoyianni. Pe aceasta se pot întâlni o sumedenie de prăvălii sofisticate, galerii de artă, magazine de branduri celebre, bisericuțe, dar mai ales turiști care o bat la pas fermecați de ceea ce văd;

-gama muzeelor din Mykonos este completată de Muzeul Naval şi Casa Lena situate unul lângă celălalt, pe o prelungire a străzii Matoyianni, două muzee mici la care intrarea este tot liberă. Dacă Muzeul Naval evocă momente din trecutul maritim al insulei, Casa Lena, este o ramură a Muzeului Folcloric. Numele provine de la cel al doamnei a cărei familie a deţinut această casă, pare-se o familie bogată de căpitani de vase din secolul al XIX-lea. Casa redă o aranjare interioară tipică a spațiului în care se regăsesc mobilier vechi, bogat ornamentat, obiecte cu imprimeuri splendide, tapiserii, sculpturi în lemn, oglinzi vechi, farfurii pictate etc. ;

-lângă cele două muzee, la, umbra” unor magazine de firme celebre, se află trei fântâni, Tria Pigadia, construite de veneţieni acum trei sute de ani pentru alimentarea cu apă a oraşului. Le-am recunoscut uşor forma fiindcă văzusem aşa ceva în urmă cu două luni în oraşul croat Zadar. Spre deosebire de majoritatea fântânilor, care au o adâncime de peste 30 de metri, cele trei miconiene au o adâncime de doar 5-6 metri, deoarece au fost săpate în nisip, unde apa era mai ușor accesibilă;

-remarcabilă este cea de-a treia ramură a Muzeului Folcloric (Muzeul Agricol), care este amenajat în interiorul unei alte mori de vânt, ştiută ca Moara Boni, situată pe dealul ce mărginește orașul la răsărit, de unde i se trage şi numele de Ano Mili sau„moara de sus” . Tot acolo, pe deal se văd mai multe surori ale sale, dar nu mereu întreținute corespunzător. De la moara Boni se poate surprinde de sus o panoramă foarte frumoasă asupra oraşului;

-bisericile și bisericuțele presărate peste tot în oraș, foarte multe la număr, micuțe și delicate, unele având așa un aer intim, de parcă ar aparține unei persoane anume. Găsindu-le descuiate mai mereu, chiar și în cursul serii, intram și aprindeam lumânări, într-o discreție maximă, aceea care-ți dă posibilitatea să fii tu singur cu Dumnezeu;

Dintre acestea, ies în evidență prin dimensiune, stil și arhitectură Catedrala Catolică, dar și cea Ortodoxă, situate foarte aproape una lângă cealaltă, în cartierul Alefkantra, ajungând la ele făcând slalom printre mesele teraselor pline de turiști.

Acestea ar fi principalele puncte de interes din Chora Mykonos, însă trebuie menţionat că oraşul, în ansamblul său, reprezintă un mare obiectiv turistic ce impresionează prin stil ales și rafinament. Încotro îți îndrepți privirea, dai de încrengătura de străduțe întortocheate cu case albe pe care „curge” bougainvillea ce le sporește frumusețea. Nici nu știi pe care să o apuci, dar odată ce te-ai pus în mișcare vei fi uimit de multitudinea de prăvălii cu de toate, cu multe magazine de bijuterii, ceasuri, haine, încălțăminte ale celor mai faimoase branduri din lume, numeroase galerii de artă, foarte selecte. Toate acestea sunt interpuse între restaurante deosebite, mai mici sau mai mari, cu măsuțe scoase în față, terase, cafenele, baruri, așa încât tot orașul vibrează de turiști într-o atmosferă distinsă, relaxată de vacanță.

Viața de noapte din capitală atrage ca un magnet o mulţime de petrecăreţi din toată lumea, practic aici vin foarte mulţi turişti, în special tineri, pentru petrecerile din cluburi şi baruri, vestite în toată lumea. La fel, şi persoanele din comunitatea LGBT sunt acceptate şi primite destul de bine în insulă, după cum bine se ştie locul fiind tolerant, nefiind deloc de mirare să întâlnim cupluri gay plimbându-se prin oraş la orice oră.

Despre transportul local şi alte informaţii utile nu voi mai aminti, am făcut-o deja în articolul general vezi impresii.

Concluzie

Mykonos Town este perla insulei şi unul dintre cele mai frumoase oraşe din arhipelagul Cicladelor, aşa că dacă aveţi ocazia să ajungeţi aici chiar şi pentru puţin timp, dacă să zicem sunteţi pe un vas de croazieră care staţionează o zi-două în largul insulei, nu pregetaţi să vizitaţi capitala în ciuda renumelui că e un oraş costisitor şi capricios. Adevărul este undeva la mijloc şi ar fi păcat să nu simţiţi farmecul de netăgăduit al oraşului pe pielea voastră. Merită!

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 11.12.21 17:05:00
Validat / Publicat: 11.12.21 18:37:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 6958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Capitala văzută de sus, de la Moara Boni
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

Mihai18PHONE
[11.12.21 20:08:58]
»

Cândva, într-un dialog cu dv. ati scris că vă place să scrieți pe AFA și bine faceți. Sunteți unul dintre userii care face ca AFA să existe. AFA este o parte din viata mea și eu citesc cu consecventa ce scrieți

Prin rewievurile dv. sunteți o vasta sursa de informare.

Cu mult respect, vă spun o seară plăcută.

webmasterPHONE
[11.12.21 20:44:29]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[11.12.21 20:52:05]
»

@Mihai18: Aşa este, încă îmi place să scriu pe AFA, am avut norocul să am şi despre ce, doar că timpul nu prea îmi este un aliat bun. Mă ajută să îmi ordonez şi să îmi organizez informaţiile despre o anumită destinaţie în care am fost, altfel în timp aş uita multe dintre ele. Vă mulţumesc pentru aprecieri, mă bucur să aflu că îmi citiţi articolele, de votat văd că o faceţi constant, lucru pentru care vă sunt recunoscătoare. De asemenea, mă bucură atunci când userii sau nemembrii AFA găsesc utile review-urile mele măcar parţial şi îmi dau cumva de ştire.

O seară frumoasă vă doresc şi eu, multă sănătate! Respect!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[11.12.21 21:25:20]
»

@webmaster: Mulţumesc frumos!

Mihai18PHONE
[11.12.21 21:34:54]
»

@irinad: Va mulțumesc pentru răspuns. Pentru mine sunteți o colegă de suflet pe AFA. Nu pot uita când cu ani în urmă am primit un cartonaș galben și dv. ați fost singura persoana care ați luat imediat legătură telefonic cu mine și pe v-ați interesat ce ispravă am făcut (eram debutant pe AFA) și m-ati încurajat. Încă o dată va mulțumesc și contați pe mine, la nevoie.

Vă doresc mult bine.

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[12.12.21 14:45:56]
»

Desigur, ca și în celelalte insule, mai ales în Ciclade, capitala este cea mai cea. Așa și aici, frumoasa Chora, romantică și simplă în același timp... alb și albastru, ba chiar roșu și verde prin balcoanele de lemn sau scările ce asigură accesul la etaj. Mi-au plăcut tare mult pozele, m-am plimbat cu tine pe ulicioarele înguste, am admirat marea și morile de vânt.

O duminică frumoasă, cât mai e din ea și o săptămână liniștită, te pup cu drag!

irinadAUTOR REVIEW
[12.12.21 15:29:56]
»

@maryka: Aşa este, capitala, de regulă, pare a fi mai moţată în oricare dintre insule. Desigur, nici Cicladele nu fac excepţie, iar aici în Mykonos este clar adevărat. Parcă să zic că în Santorini, Oia ar fi pe picior de egalitate cu Fira, nu crezi?

Mă bucur că ţi-au plăcut fotografiile, mă bucur că m-ai însoţit pe străduţele înguste din oraşul vechi, precum şi la Morile de Vânt sau la Mica Veneţie. Mai înainte de toate, Chora este romantică şi fermecătoare.

La fel, o după-amiază plăcută îţi doresc, şi eu te îmbrăţişez cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonPHONE CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[12.12.21 22:29:57]
»

@irinad: Felicitări pentru întreg sejurul și seria de articole dedicate insulei, inclusiv pentru acest review interesant și util despre capitala sa.

Am in vedere Mykonos și dacă și când va veni vremea, voi ști la cine să apelez pentru îndrumări.

Toate cele bune!

irinadAUTOR REVIEW
[13.12.21 07:39:44]
»

@Carmen Ion: Mulţumesc frumos, Carmen! Mykonos este o insulă micuţă, însă are ce oferi iubitorilor de Grecia, aşa că, dacă te hotărăşti s-o vizitezi, vei constata că merită.

Îţi întorc cu drag toate urările de bine, să sperăm că vom avea vacanţe frumoase în Grecia şi de aici înainte!

elenaadinaPHONE
[16.12.21 16:10:14]
»

Minunat!

????????????

Uite-așa am fost și în Mykonos!

irinadAUTOR REVIEW
[16.12.21 20:26:49]
»

@elenaadina: Cu scuze pentru întârziere, mă bucur tare mult că te-am plimbat cu mine prin Chora cea elegantă şi plină de farmec şi mai ales că ţi-a plăcut. Mulţumesc frumos pentru aprecieri aprecieri!

elenaadinaPHONE
[17.12.21 14:34:58]
»

@irinad: ????????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, elenaadina, irinad, maryka, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mykonos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084113121032715 sec
    ecranul dvs: 1 x 1