Mykonos Town (Chora), eleganță și stil cicladic desăvârșit

TIPĂREȘTE

Nu mă lăsa inima să nu scriu câteva cuvinte separat despre capitala insulei Mykonos, cea care ne-a găzduit şi ne-a nuanţat frumos vacanţa în alb şi albastru: alb de la casele micuţe, cicladice, albastru de la întinderea nesfârşită a mării înconjurătoare.

Chora, aşa cum îi spun localnicii, reuneşte mai mult de jumătate din populaţia insulei (cam 12.500 de suflete), fiind de la sine înţeles că este principala localitate şi motorul care porneşte toate acţiunile din Mykonos.

Însă, mai înainte de toate, Chora este un orăşel extrem de frumos, aproape fabulos. Construit oarecum amfiteatric, în jurul portului natural, are case albe, cubice, fără acoperişurile roșiatice și țuguiate cu care suntem noi obişnuiţi, cu uşi şi ferestre colorate, de obicei în albastru, dispuse pe străduţe labirintice, adesea încâlcite. De cele mai multe ori, casele sunt garnisite cu bougainvillea în diferite nuanțe de roz sau roșu, așa încât paleta coloristică este definitorie pentru Ciclade.

Desigur, această zonă este strict pietonală, fiindcă pe ulicioarele acelea nici nu ar putea încăpea vreo maşină, abia dacă îşi fac loc câteva asemănătoare celor folosite la jocul de golf, în trei roţi, care asigură servicii de curăţenie, aprovizionare, ridicat gunoi, etc.

Străduţele au pavajul din piatră şi sunt vopsite model fagure, cu alb, aşa încât albul aproape că îţi ia ochii, oriunde te-ai uita. Hăţişul acestora nu l-am putut descurca, dacă vă vine să credeţi, nici pe parcursul celor şapte zile/seri, însă abia dacă reuşeam să ieşim din el orientându-ne după mare.

Fiindcă în articolul de început, am descris vacanţa generală petrecută în insulă, în articolul de faţă mă voi referi doar la punctele de interes ale elegantei capitale unde luxul îşi spune acasă. De fapt, acesta vine în completarea primului, tocmai pentru a întregi imaginea despre orăşelul-capitală, principala atracţie a insulei.

Există câteva imagini iconice care reprezintă simbolurile oraşului şi care sunt recunoscute de toată lumea. De aceea, recomand ca fiecărui vizitator al capitalei, fie că este unul care trece doar o zi prin oraş venind cel mai probabil cu un uriaş vas de croazieră, fie că este turist de câteva zile care face hop-on hop-off prin Ciclade, să nu rateze măcar câteva dintre:

-Morile de Vânt, cunoscute şi sub numele de Kato Myloi (morile de jos) . Morile de vânt de pe dealul sudic al orașului nu au nevoie de prezentare. Iniţial au existat zece de mori de vânt în acest loc, din care astăzi au supravieţuit doar şase, dispuse într-un şir care le face să fie observate de departe de pe mare. Construite de venețieni în secolul al XVI-lea, acoperișurile lor din paie și ramele din lemn ale roților sunt emblematice, mai cu seamă că au fost restaurate de mai multe ori în ultima vreme. Au fost folosite la măcinarea grâului până la mijlocul secolului trecut când au devenit aproape decorative şi, desigur, un simbol al insulei;

-Mica Veneţie (Mikri Venetia) şi cartierul Alefkantra reprezintă câteva rânduri de case cu balcoane viu colorate, spânzurate deasupra mării, care se aliniază la malul apei. Primul rând dintre acestea a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea. Casele aparțineau inițial comercianților sau căpitanilor de vase, bogați, iar porțile de la subsol asigurau accesul ambarcaţiunilor direct la mare și la zonele de depozitare subterane, ceea ce i-a făcut pe oameni să creadă că proprietarii ar fi fost pirați. Cele mai multe case au fost acum transformate în restaurante, baruri, cafenele, mici magazine și galerii;

Pe de altă parte, Mica Veneție este considerat unul dintre cele mai romantice locuri de pe insulă și multă lume se adună acolo pentru a privi apusul soarelui. De fapt, porţiunea cuprinsă între morile de vânt şi cartierul Alefkantra, cel dinapoia Micii Veneţii, este locul în care mulţimile de turişti se înghesuie să admire asfinţiturile sărbătorind cu şampanie. Zona atrage şi mulți artiști care vin să picteze peisajele paradisiace;

-Panagia Paraportiani ar fi următorul obiectiv, dacă păstrăm linia ţărmului. Este o minunăţie de complex ecleziastic format din cinci biserici, dintre care patru se află la nivelul solului, iar a cincea a fost construită deasupra uneia dintre ele. Sunt destul de vechi, prima datează de aproape şase sute de ani, iar arhitectura tipic cicladică a acestora este remarcabilă. Au fost închinate Sfântului Eustațiu, Sfântului Sozontas, Sfinților Doctori fără de arginți (Anargyroi) și Sfintei Anastasia, iar numele său de ansamblu ar însemna Maica Domnului a Porţii Laterale.

Nu am găsit deschis la niciuna dintre ele pe parcursul vacanţei, cu excepţia celei de la„etaj” care a fost descuiată într-una dintre zile cu ocazia botezului unui copil de localnici mai de soi, însă a fost încuiată rapid pentru a nu se permite niciunui turist să vadă ceva dinăuntru;

-lipite lângă Panagia Paraportiani se găsesc ruinele scunde ale fortăreţei veneţiene, numită Kastro. Acestea găzduiau o expoziţie foarte interesantă de vechi fotografii puse la dispoziţie benevol de localnici, aşa că printre zidurile deloc înalte de piatră, abia restaurate, se puteau admira fotografiile ce relevau imagini începând cu anii ‘50 din care reieşea modestia locurilor şi miconienilor, ca să nu zic chiar sărăcia. Cât despre Kastro, practic un mic bastion ce ar fi datat din secolul al XIII-lea, a fost pus la pământ de atacurile piraţilor;

-dacă ne continuăm plimbarea pe linia ţărmului, dăm imediat de Muzeul de Folclor, aflat într-o reşedinţă stil vilă, cu mai multe camere. Aceasta este cea mai veche casă de pe insulă și găzduiește o colecție de mobilier din secolul al XIX-lea, bijuterii, broderii, obiecte din ceramică, sculpturi din marmură, etc. Muzeul aduce, de asemenea, un omagiu originilor navale tradiționale ale insulei Mykonos, cu modele de vase locale din secolul al XIX-lea, hărți, o ancoră și tunuri folosite în timpul Războiului de Independență al Greciei. Toate piesele sunt cele originale, iar intrarea este liberă, dacă turistul vrea, poate lăsa o donaţie cât de mică. Nouă ne-a plăcut vizita, tot ce am văzut ni s-a părut foarte interesant;

-la doi paşi se află Portul Vechi (Gialos) , un port natural care a servit ca principal punct de intrare sau ieşire pe/de pe insulă până la mijlocul secolului trecut când s-a construit, mai la nord, portul nou, Tourlos, mult mai mare. Acum este folosit pentru vase mai mici de excursii către vecina Delos, dar şi pentru vasele mici de transfer între porturi sau pentru ambarcaţiunile pescarilor care îşi pun captura la vânzare chiar la tarabe, în port. De-a lungul portului, se află şi o fâşie îngustă de plajă, amenajată şi preferată de mulţi turişti dar şi o faleză pe care ţi-e mai mare dragul să te plimbi. Se spune că aici ar fi și zona în care apare rareori în carne și oase și pelicanul Petros, mascota insulei, aflată la a treia sau a patra generație. Nu am fost norocoși să-l vedem aievea, din păcate;

-vecină cu Portul Vechi este şi Primăria din Mykonos (Dimarcheio) , o clădire însemnată, din primul rând de case aşezate cu faţa la mare, care iese uşor în evidenţă. Tot aici se află şi Autoritatea Portuară din Mykonos. Vis-á-vis de primărie, la țărm, se găsește o bisericuţă închinată lui Agios Nikolaos, sfântul ocrotitor al marinarilor, iar în linie cu primăria, alta mai mare având acelaşi hram;

-principala piaţă a oraşului, aflată pe la jumătatea falezei, aduce aminte prin denumire de personalitatea cea mai importantă a insulei: Manto Mavrogeni, o aristocrată ce și-a pus toate resursele materiale și nu numai în slujba luptei pentru independență. Cu puternice rădăcini elene, chiar miconiene, aceasta s-a născut, a trăit în prima parte a vieții și a fost educată în Trieste, ca mai apoi să se stabilească în Ciclade, mulți ani în Mykonos, de unde a militat organizând chiar bătălii la care a luat parte ea însăși. Cert este că s-a stins destul de devreme, singură, sărăcită și fără a-și vedea idealurile complet realizate. În piață se află bustul eroinei din Mykonos, ridicat pe un piedestal de marmură;

-în extremitatea nordică a portului vechi se află Muzeul de Arheologie, poate cel mai vechi și cel mai de seamă spațiu expozițional din insulă. A fost înființat la începutul secolului trecut pentru a pune în valoare descoperirile de pe insula învecinată, Rineia. Colecțiile sale includ piese datând din perioada preistorică până în perioada elenistică și, pentru că, nu este foarte mare, se pretează bine spre a fi vizitat de orice iubitor de istorie;

-traversând piața Manto Mavrogeni, așa cum ne semnalează un indicator responsabil cu obiectivele turistice, dăm de o clădire deosebită, care găzduiește Biblioteca Municipală din Mykonos. La bază, este vorba de un splendid conac, vechi de aproape trei sute de ani, fostă reședință a familiei Mavrogeni care, astăzi, reuneșe sub același acoperiș o colecție numeroasă de cărți vechi și foarte vechi donate de un localnic istoric și de un artist american care s-a mutat definitiv în insulă acum 50 de ani;

-de la Bibliotecă, intrăm în reţeaua de străduțe strâmte, amețitoare, cu case ca pentru pitici sau oameni minimaliști, fără pretenții de spații largi, dar de o frumusețe izbitoare. Totuși, în acest noian de ulicioare înguste, există una care se remarcă și este consemnată ca fiind cea mai importantă: Odos Matoyianni. Pe aceasta se pot întâlni o sumedenie de prăvălii sofisticate, galerii de artă, magazine de branduri celebre, bisericuțe, dar mai ales turiști care o bat la pas fermecați de ceea ce văd;

-gama muzeelor din Mykonos este completată de Muzeul Naval şi Casa Lena situate unul lângă celălalt, pe o prelungire a străzii Matoyianni, două muzee mici la care intrarea este tot liberă. Dacă Muzeul Naval evocă momente din trecutul maritim al insulei, Casa Lena, este o ramură a Muzeului Folcloric. Numele provine de la cel al doamnei a cărei familie a deţinut această casă, pare-se o familie bogată de căpitani de vase din secolul al XIX-lea. Casa redă o aranjare interioară tipică a spațiului în care se regăsesc mobilier vechi, bogat ornamentat, obiecte cu imprimeuri splendide, tapiserii, sculpturi în lemn, oglinzi vechi, farfurii pictate etc. ;

-lângă cele două muzee, la, umbra” unor magazine de firme celebre, se află trei fântâni, Tria Pigadia, construite de veneţieni acum trei sute de ani pentru alimentarea cu apă a oraşului. Le-am recunoscut uşor forma fiindcă văzusem aşa ceva în urmă cu două luni în oraşul croat Zadar. Spre deosebire de majoritatea fântânilor, care au o adâncime de peste 30 de metri, cele trei miconiene au o adâncime de doar 5-6 metri, deoarece au fost săpate în nisip, unde apa era mai ușor accesibilă;

-remarcabilă este cea de-a treia ramură a Muzeului Folcloric (Muzeul Agricol), care este amenajat în interiorul unei alte mori de vânt, ştiută ca Moara Boni, situată pe dealul ce mărginește orașul la răsărit, de unde i se trage şi numele de Ano Mili sau„moara de sus” . Tot acolo, pe deal se văd mai multe surori ale sale, dar nu mereu întreținute corespunzător. De la moara Boni se poate surprinde de sus o panoramă foarte frumoasă asupra oraşului;

-bisericile și bisericuțele presărate peste tot în oraș, foarte multe la număr, micuțe și delicate, unele având așa un aer intim, de parcă ar aparține unei persoane anume. Găsindu-le descuiate mai mereu, chiar și în cursul serii, intram și aprindeam lumânări, într-o discreție maximă, aceea care-ți dă posibilitatea să fii tu singur cu Dumnezeu;

Dintre acestea, ies în evidență prin dimensiune, stil și arhitectură Catedrala Catolică, dar și cea Ortodoxă, situate foarte aproape una lângă cealaltă, în cartierul Alefkantra, ajungând la ele făcând slalom printre mesele teraselor pline de turiști.

Acestea ar fi principalele puncte de interes din Chora Mykonos, însă trebuie menţionat că oraşul, în ansamblul său, reprezintă un mare obiectiv turistic ce impresionează prin stil ales și rafinament. Încotro îți îndrepți privirea, dai de încrengătura de străduțe întortocheate cu case albe pe care „curge” bougainvillea ce le sporește frumusețea. Nici nu știi pe care să o apuci, dar odată ce te-ai pus în mișcare vei fi uimit de multitudinea de prăvălii cu de toate, cu multe magazine de bijuterii, ceasuri, haine, încălțăminte ale celor mai faimoase branduri din lume, numeroase galerii de artă, foarte selecte. Toate acestea sunt interpuse între restaurante deosebite, mai mici sau mai mari, cu măsuțe scoase în față, terase, cafenele, baruri, așa încât tot orașul vibrează de turiști într-o atmosferă distinsă, relaxată de vacanță.

Viața de noapte din capitală atrage ca un magnet o mulţime de petrecăreţi din toată lumea, practic aici vin foarte mulţi turişti, în special tineri, pentru petrecerile din cluburi şi baruri, vestite în toată lumea. La fel, şi persoanele din comunitatea LGBT sunt acceptate şi primite destul de bine în insulă, după cum bine se ştie locul fiind tolerant, nefiind deloc de mirare să întâlnim cupluri gay plimbându-se prin oraş la orice oră.

Despre transportul local şi alte informaţii utile nu voi mai aminti, am făcut-o deja în articolul general vezi impresii.

Concluzie

Mykonos Town este perla insulei şi unul dintre cele mai frumoase oraşe din arhipelagul Cicladelor, aşa că dacă aveţi ocazia să ajungeţi aici chiar şi pentru puţin timp, dacă să zicem sunteţi pe un vas de croazieră care staţionează o zi-două în largul insulei, nu pregetaţi să vizitaţi capitala în ciuda renumelui că e un oraş costisitor şi capricios. Adevărul este undeva la mijloc şi ar fi păcat să nu simţiţi farmecul de netăgăduit al oraşului pe pielea voastră. Merită!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI