Solicitare CMR / ROMÂNIAîncărcată de pe telefon!

Procedura în aeroport fără bagaj de cala

Trimisă în 25.01.17 00:47
de cloverinaPA [Targoviste]
» VIZUALIZĂRI: 5062

Bună seara.

Poate întrebarea mea va suna penibil, însă chiar nu știu cum se procedează. Nu am mai zburat până acum cu o companie low cost și în niciun caz fără bagaj de cală. Vineri dimineață ne luăm zborul spre Milano, cu Ryanair, doar cu bagaj de mână și cu check-in-ul făcut de acasă.

Întrebarea mea este cum procedez în aeroport? Mai stau la coada de check-in, unde se verifică de obicei bagajul de cală? Am înțeles că Ryanairul are obiceiul de a lua bagajele de mână la cală, deci nu știu unde altundeva ar putea lua această decizie.

Îmi cer scuze dacă întrebarea este prea naivă ori penibilă. Mulțumesc anticipat!


  • PERIOADA: Ianuarie -- NOPŢI CAZARE: 2
  • BUGET: - -- TRANSPORT: -
  • ADULŢI: 2 -- COPII: - -- VÂRSTA: -

Răspunsuri la solicitare

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 01:39]

Buna.

Sunt convinsa ca vor veni raspunsuri cu nemiluita, fiindca lumea este foarte amabila pe AFA, dar ma bucur sa fiu eu prima care sa va dea raspunsul.

Vad ca sunteti din Targoviste, presupun ca plecati de la Bucuresti cu Ryanair.

Din Bucuresti, sunt zboruri pentru Malpensa, sau Bergamo.

Daca aveti cheking facut de-acasa, nu trebuie sa va mai inghesuiti la coada, la ghiseele unde se face facturarea.

Eu nu am stiut, si am urmat procedura clasica. Mi-au luat valiza (standard pentru cabina), la bagaj de cala, si nu m-am suparat.

Dupa aceea, am stiut, si am profitat. Am pus chestii care nu se admit in avion, fiindca stiam ca mi-o trimit la cala. Asta, doar daca se trece pe la ghiseul de facturare.

Acest lucru este posibil doar in Aeroportul din Bucuresti. Daca aveti bagaje curate, fiindca ele trec prin raze X, mergeti direct la punctul de control. Eventual, vi se vor lua la cala, la imbarcare. Vi se pune o eticheta galbena, si vi se spune sa le lasati la baza avionului.

In aeroporturile din Milano, nu mai este cazul sa treceti pe la ghiseele de facturare, fiindca nu va ia bagajul de cabina, la cala. Mergeti direct la punctele de control. Vedeti ca Malpensa este imens, trebuie sa va luati cam 3 ore avans. Si din Milano, autobuzul face cam 1 ora.

Bergamo este mai prietenos, si mai aproape. Un pic.

Deci, direct la punctul de control, si urmariti tabelele electronice pentru poarta de imbarcare. In Bucuresti, o luati la dreapta, dupa control; si urmariti sagetile.

Ryanair este o companie minunata. Va doresc o calatorie placuta.

Si daca mai aveti intrebari, oricand, cu drag.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2098 PMA (6 voturi)]

nicole33TIT[București]25r[25.01.17 06:43]
#G#B

@cloverina:

Întrebarea mea este cum procedez în aeroport? Mai stau la coada de check-in, unde se verifică de obicei bagajul de cală? Am înțeles că Ryanairul are obiceiul de a lua bagajele de mână la cală, deci nu știu unde altundeva ar putea lua această decizie.

Depinde şi ceea ce îţi doreşti tu. Eu nu doream sub nicio formă să-mi bage bagajele de cabină la cală, într-unul având laptopul care ar fi fost compromis cu ocazia manipulării acestora. Ryanair aplică regula de a lua bagaje de cabină drept bagaje de cală motivând lipsa spaţiului la bordul aeronavei.

Nu ştiu cum se desfăşoară lucrurile pe Otopeni, dar îţi povestesc cum procedează în Spania, pentru că am zburat cu această companie din Madrid în Tenerife şi retur. Eu am avut plătit şi bagaj de cală la ei şi atunci m-am prezentat la ghişeele de check in, deşi aveam check in-ul făcut online de acasă. Mi-au oprit doar bagajul de cală, cel de cabină a fost doar verificat dpdv al greutăţii şi dimensiunilor şi mi-au explicat că există posibilitatea/riscul de a-mi fi trimis şi celălalt bagaj tot la cală, gratuit, la poarta de îmbarcare, în funcţie de ordinea îmbarcării, risc care putea fi evitat dacă aş fi avut "îmbarcare prioritară", dar eu nu aveam. Deşi am fost printre primii la îmbarcare, am urcat în avion după "prioritari", dar am avut noroc şi am păstrat bagajele de cabină cu noi. Angajaţii Ryanair treceau printre cei aflaţi la coadă şi etichetau bagajele mai voluminoase, acestea urmând a fi predate la urcarea în avion pentru a fi trimise la cală. La întoarcere, nu am mai fost printre primii călători normali, a venit la noi o tipă cu etichetele galbene, i-am explicat în engleză că bagajele sunt fragile, ea nu ştia engleză, eu nu ştiam spaniolă şi m-a lăsat în pace, găsindu-şi alţi clienţi

Pentru a evita pe viitor asemenea emoţii, eu sunt hotărâtă ca la următorul zbor cu Ryanair să-mi iau din momentul rezervării îmbarcare prioritară, care nu costă o avere şi astfel nu mă doare capul.

În cazul tău care nu ai şi bagaj de cală şi ai deja check in-ul făcut online, sfatul meu este să te duci direct la poarta de îmbarcare, să încerci să ajungi acolo mai devreme şi să iei bagajul cu tine în cabină. Astfel, ai avantajul de a nu mai pierde timpul aiurea odată ajunsă la destinaţie pentru recuperarea bagajelor. La fel şi la întoarcere. Dezavantajul este acela că nu poţi lua în bagaj lichide neadmise la bord, dar zborul este scurt şi nu cred că asta este o problemă.

Vacanţă plăcută!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 4900 PMA (7 voturi)]

johnnyredlabelPA[Edinburgh]ConsAFA12r[25.01.17 07:30]

@cristina47: Am vazut ca sunteti familiarizata cu Malpensa Airport.

As avea o intrebare simpla. Intre terminalul 1 si terminalul 2 este distanta mare de parcurs?

Multumesc

N.B.: johnnyredlabel este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA

DragosCO[Bucureşti]ConsAFA192r[25.01.17 08:32]

@johnnyredlabel: Google is your friend, ma'frend!

goo.gl/YzOFdJ

Sunt vreo 5 km, se fac în cel mult 25 de minute (presupunând că ajungi în stație fix ca să vezi cum pleacă „naveta”).

PS NU se face niciun fel de facturare la biroul de check-in, așa cum afirma cineva mai sus.

On topic, cred că a spus nicole tot ce era de zis.

Drum bun!

N.B.: Dragos este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 3499 PMA (7 voturi)]

cloverinaPA[Targoviste]12r[25.01.17 08:48]

Mulțumesc tuturor!

Nu, nu vreau să îmi las bagajul la cală, amândoi având ghiozdane noi și frumoase

Voi merge direct la control, căci nu am de gând să iau lichide (în afară de minimul de cosmetice de câte 100 ml) și nici altceva nepermis.

Zburăm pe (și de pe) Bergamo, unde am înțeles că rareori se iau bagajele la cală.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

CostiCO[Piteşti]68r[25.01.17 10:15]

@cloverina:

Dacă bagajele voastre sunt de tipul „ghiozdan”, sau „rucsac”, stai liniștită că nu-ți va lua nimeni bagajul la cală. Acolo trimit doar bagajele de tip „valiză”, mai ales dacă sunt mai mari, pentru că acestea nu pot fi depozitate sub scaunul din față, ci doar în spațiul pentru bagaje de deasupra. „Ghiozdanul” nici nu trebuie să te obosești să-l sui la cutie, îl ții la picioare.

Acest procedeu, de a prelua o parte din bagajele de mână la cală este folosit pentru a nu supraîncărca spațiile de bagaje din cabină. Alte low-costuri nu folosesc sistemul, pentru că sunt mult mai zgârciți. Ryan Air permite accesul în cabină, gratis, cu două bagaje, un bagaj de 10 kg (dimensiuni maxime: 55 cm x 40 cm x 20 cm) și un bagaj de mână (dimensiuni maxime: 35 cm x 20 cm x 20 cm).

Prin comparație, Wizz Air permite pentru cabină, gratis, doar un bagaj mic, de mână (dimensiuni maxime: 42 x 32 x 25 cm).

Cei de la Blue Air (care, că veni vorba, din 2016 au depășit Taromul și sunt cea mai mare companie aviatică românească) sunt puțin mai „darnici” în comparație cu compania maghiară, bagajul de cabină admis gratuit fiind unul singur, dar mai mare, de maxim 10 kg, dimensiuni maxime: 55 cm x 40 cm x 20 cm.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 3850 PMA (6 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 13:38]

@johnnyredlabel: Buna.

Eu am fost doar la T1. Insa, autobuzul a trecut si pe la T2. Cam 5 minute, in autobuz.

Autobuzul meu era cel cu care mergeam in Milano, insa exista autobuze gratuite care asigura transferul intre intre T1 si T2. T1 si T2 sunt diferite si separate intre ele.

Drum bun!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 350 PMA (1 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 15:52]

@Dragos: Ba se face la "ghiseu"-ul check-in din Otopeni. Nu am folosit termenul "birou", nene Dragos. Si daca nu stiti, nu ati trecut prin aceasta experienta, nu e nevoie sa scrieti, doar ca sa scrieti. DECI; SE FACE!!!

Oricine poate accesa google. Insa utilizatorul johnnyrediabel mi s-a adresat mie, fiindca a citit ca am fost in Malpensa, nu am cautat pe google. Si am fost cu Ryanair.

Cat despre recomandarea si aprecierea dumitale pentru acest topic, am inteles foarte bine cum stati cu simpatiile. Consider ca raspunsul meu a fost complet, si cam....gata!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + -3 PMA (3 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 16:10]

@cristina47: Cred ca nu voi mai scrie pe AFA, fiindca deja mi-am facut doi prieteni buni, plus satelitii.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + -1 PMA (1 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 16:13]

@cloverina: Am zis eu ca vor raspunde multi prieteni de pe AFA.

Deci, daca aveti numai rucsac-uri, nicio problema. Direct la punctul de control (oricare). Cureaua se scoate, ghetele, cizmele, daca aveti catarame metalice.

Laptop-ul, tableta se scot din bagaje si se pun in tava separata: deci o tava pentru rucsac, haina, ghete... alta pentru laptop sau tableta. Nimeni nu este idiot sa-si dea laptop-ul la bagaje de cala. Si nu este considerat bagaj. Deci: bagajul de mana (rucsac), plus o geanta gen poseta, plus geanta de la laptop, eventual, din care scoateti laptopul, la control.

Sa va uitati la review-ul meu despre Bergamo.

Se apropie data calatoriei, asa ca va doresc sa aveti o pista buna, un zbor linistit si vreme buna in Milano.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 697 PMA (4 voturi)]

DragosCO[Bucureşti]ConsAFA192r[25.01.17 16:34]

@cristina47:

Oricine poate accesa google.

Corect, dar link-ul oferit de mine, cu ajutorul GOOGLE, îi indica și traseul de urmat și orele de funcționare a navetei.

Ba se face la "ghiseu"-ul check-in din Otopeni. Nu am folosit termenul "birou", nene Dragos. Si daca nu stiti, nu ati trecut prin aceasta experienta, nu e nevoie sa scrieti, doar ca sa scrieti. DECI; SE FACE!!!

Cum frazele de mai sus sunt puțin eliptice de subiect, îl reamintesc - era vorba despre facturare.

Și din cauza acestei contradicții, mi-am pierdut vreo 15 minute din timpul meu ca să obțin un răspuns autorizat, din partea unui reprezentant Ryanair; îl redau în original mai jos:

Peter D, Support Agent Ryanair:

Peter D Hello Dragoș. How may I help you?

Dragoș Hello Peter

English only?

Peter D Yes please if i may.

Dragoș OK; then here goes: is it possible to obtain an invoice at the check-in desk in OTP airport? (Bucharest Otopeni). Thank you

Peter D What is the route of the flight?

Dragoș Bucarest Milan

Peter D Your Travel Itinerary or Email Confirmation is also your receipt of purchase. No VAT applies on air fares or fees when travelling on international journeys.

Dragoș I mean not for the ticket, but for checked baggage.

Peter D If you paid for it at the airport then you will have a receipt if not you have to use the itinerary.

Dragoș A receipt, not an invoice, yes?

Peter D Yes the itinerary has the prices of the bags added to your reservation.

Dragoș What do you mean by "itinerary"? And what if I carry a bag over 15 kg as already paid for?

Peter D There may be a penalty fee if the 15 kg checked bag is more than 15 kg.

Dragoș OK, I know that - but there is still the question: do I get a receipt, or an invoice if I pay the difference at the desk? (if I can pay it at the desk).

Peter D Yes if you are charged at the airport you will be given a receipt.

Dragoș Not an invoice?

Peter D No a receipt only.

Dragoș OK, that's all.

Thank you very much!

Peter D Thank you for using our Live Chat Service. If you would like to receive a transcript of this conversation, please click on the little envelope on top left corner.

Goodbye.

Chat closed.

Deci Ryanair confirmă: NU se face facturare la Otopeni.

Scuze de offtopic.

Cum zice și mai sus: chat closed!

PS nu e vorba aici despre simpatii sau altceva, ci despre a oferi altora o informație cât mai corectă și exactă.

N.B.: Dragos este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2449 PMA (5 voturi)]

cristina47SE[Bucureşti]44r[25.01.17 16:52]

@Dragos: Ba se face facturare, la ghiseu, pentru Ryanair La Otopeni. Dar poate pui tu o pila, ca tot ce este bun, sa se termine. Reclama, ca te-as vedea in stare! Esti genul ala, din bancul cu politistul comunist, care si-a reclamat tatal.

Ma faci mincinoasa??? Citeste articolele mele referitoare la zborurile cu Rynair. Si cu Vueling. Mi-au luat bagajul de mana, la cala, de-acolo, de la ghiseul de facturare.

Ai pierdut timp pretios, 15 minute, ca sa intrebi in engleza, pe chat. Poate vii la aeroport, si vezi care e treaba, in limba romana.

Nu mai vreau sa iti raspund de-acum inainte. Deci, ignore. Va bagati ca musca in lapte oriunde. Stiti, nu stiti. Trebuie sa scrieti voi ceva. Pfffff!


DragosCO[Bucureşti]ConsAFA192r[25.01.17 17:10]

@cristina47: Chiar sunt curios, tot spui că ai trecut prin această procedură și susții în continuare că se face: poți prezenta o factură emisă de Ryanair pe OTP?!? (repet: FACTURĂ, nu chitanță!)

N.B.: Dragos este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA

HuskyGD[Bucuresti][26.01.17 00:56]

@Dragos:

Of of of, domnule Dragoş! Păcat de timpul pierdut. Evident că nu este vorba de nici o „facturare” la Otopeni. Haideţi că vă explic eu: simplu, este vorba de „cheking”, cum se exprimă userul mai sus (

Daca aveti cheking facut de-acasa
)

Doar că (...) şi-au pus adânc amprenta pe vocabularul userului, care nu mai reuşeşte să facă distincţia între cuvintele spanioleşti şi cele româneşti. Ca o paranteză, mie îmi aminteşte de interviurile date de un fotbalist, Răducioiu, prin anii '90, doar că acolo era implicată limba italiană.

Sunt absolut sigură că a preluat, pe nedigerate, spaniolul „facturar” care se traduce în engleză prin „check in” şi, pe cale de consecinţă, a rezultat în română barbarismul „facturare”, cel care a stârnit întreaga controversă.

PS V-aţi găsit beleaua cu acest user şi credeți-mă că ştiu ce spun. Eu sunt păţită.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2799 PMA (5 voturi)]

HuskyGD[Bucuresti][26.01.17 01:01]

Deci, daca aveti numai rucsac-uri, nicio problema. Direct la punctul de control (oricare). Cureaua se scoate, ghetele, cizmele, daca aveti catarame metalice.

Laptop-ul, tableta se scot din bagaje si se pun in tava separata: deci o tava pentru rucsac, haina, ghete... alta pentru laptop sau tableta. Nimeni nu este idiot sa-si dea laptop-ul la bagaje de cala. Si nu este considerat bagaj. Deci: bagajul de mana (rucsac), plus o geanta gen poseta, plus geanta de la laptop, eventual, din care scoateti laptopul, la control.

Evident OFFTOPIC, precizările de mai sus se referă la controlul de securitate care se desfăşoară aproximativ la fel pe orice aeroport din lumea asta mare, cel puţin de la Nine Eleven încoace. Faptul că nu are nicio legătură cu Ryanair, deja nu mai miră pe nimeni. După ce a descoperit apa caldă, acum userul ne învaţă să zburăm cu avionul. Situaţia mi se pare absolut jenantă pentru Cloverina care a declarat că nu este la primul zbor din viaţa ei, ci doar la primul zbor cu o companie low cost, deci ştie exact cum decurge controlul de securitate din aeroport.

Însă nu pot să nu remarc faptul că userul DEZINFORMEAZĂ în mod flagrant atât autoarea solicitării, cât şi cititorii site-ului. Compania Ryanair NU permite trei bagaje: rucsac+poşetă+geantă laptop.

Pentru conformitate, de pe site-ul oficial al Ryanair (ryanair.com/ro/ro/planifi ... calatorie/bagaj) aflăm că:

Limita maximă a bagajului de mână

Toți pasagerii Ryanair au gratuit 2 bagaje de mână, un bagaj de 10 kg (dim. max.: 55 cm x 40 cm x 20 cm) și un bagaj de mână (dim. max.: 35 cm x 20 cm x 20 cm), la tariful nostru obișnuit.

Adulții cu un bebeluș (cu vârsta între 8 zile şi 23 de luni) care călătoreşte în braţele lor pot transporta o geantă pentru bebeluş de maxim 5 kg pe lângă bagajul de mână permis.

Din cauza spaţiului limitat din cabină, aici pot fi transportate doar 90 de bagaje de mână de dimensiuni mari (55 cm x 40 cm x 20 cm), bagajele de mână rămase vor fi transportate gratuit la cală.

Atunci când este posibil, pasagerilor care au achiziţionat Îmbarcare prioritară nu li se va cere să îşi depoziteze bagajul de mână la cală. Dacă ai nevoie de bagaj suplimentar, vezi mai jos tarifele pentru bagajul de cală.

Se observă cu uşurinţă faptul că laptopul nu apare. Având în vedere dimensiunile unui laptop obişnuit, acesta poate fi transportat doar în interiorul bagajului de maxim 10 kg, că-n poşetă nu încape

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 5599 PMA (9 voturi)]

cloverinaPA[Targoviste]12r[26.01.17 01:10]

@all: calmați-vă, vă rog! Mulțumesc tuturor pentru răspunsuri mai mult sau mai puțin on-topic. Toți învățăm unii de la alții, așa că haideți să fim puțin mai buni sau măcar mai puțin răutăcioși.

Așa este, nu e primul meu zbor, ci al optulea, însă nu am avut ocazia să zbor doar cu bagaj de mână sau cu o companie low-cost. Știu deci și cum e împărțit "marele" aeroport Otopeni și cum arată porțile de securitate. Știu și politicile companiei cu care zbor (căci mă interesez mereu înainte, direct pe site). Așa este, Ryanair permite zborul cu 2 bagaje de mână: unul mare și unul mic, laptopul (pe care NU îl car după mine) trebuind să stea în unul din cele două bagaje deja menționate.

Singura mea problemă era cu mersul direct la control, mai ales căci am citit în nenumărate rânduri despre "bagaj de mână luat la cală", ceea ce m-a indus în eroare, neștiind cum se procedează de ajung la cală.

Acum m-am lămurit și vă mulțumesc încă o dată tuturor!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (3 voturi)]

Admin[Timisoara][26.01.17 08:26]

@cristina47, @Husky: Devine plictisitoare această "vendetă reciprocă", "urmăriri" palpitante, din topic în topic, etc... Văd că ai mei colegi v-au tooot avertizat, eu voi fi mai drastic.

Galben şi 2 zile de pauză, frăţeşte... ăstaaa... soreşte[ ... pentru ambele

Când reveniţi, după expirarea suspendării, vă invit să vă concentraţi pe solicitările autorilor şi să vă ignoraţi reciproc. În caz contrar, vă ajut eu

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 700 PMA (1 voturi)]

giulianiSR[Stuttgart [DE]][26.01.17 10:26]

Vad ca s-au cam impartit minusuri si cartonase mai ceva ca la un derby din Argentina, nu cred ca era nevoie de jigniri pentru a exprima parerile.

Eu am zburat de 4 ori cu Ryanair, de fiecare data doua persoane cu un bagaj mare de cala, deci unul dintre noi nu avea niciodata altceva decat un rucsac. La ghiseele unde lasi bagajul de cala nu ne-a intrebt nimic despre al doilea pasager (cel ce nu avea pe numele sau bagajul de cala), doar ne-au spus sa mergem la benzile de control al bagajelor de mana.

Deci, mergi linistita direct la acele benzi. Cand stateam la coada sa urcam in avion au venit si au mai intrebat daca cineva doreste sa lase bagajul de mana la cala, dar le spuneau doar celor care aveau trollere de dimensiunea bagajului mare de mana la Wizz (nu stiu ce dimensiune are dar e sigur mai mare decat un ghiozdan).

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1750 PMA (3 voturi)]

cloverinaPA[Targoviste]12r[26.01.17 16:23]

Revin cu o întrebare către toată lumea: găsesc acele punguțe de 20*20 pentru recipientele lichide în aeroport la Otopeni?

Citisem undeva că găsesc acolo gratuit. Dacă nu, să dau o fugă la supermarket.

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + PMA (0 voturi)]

DragosCO[Bucureşti]ConsAFA192r[26.01.17 19:06]

@cloverina: Sunt și la aeroport, dar există mereu riscul să ajungi fix când e „stoc zero”. Așadar, e mai bine să fii pregătită de acasă. Există și niște „gentuțe” din plastic ceva mai gros, transparent, cu un fel de fermoar - gen trusă de toaletă (vezi foto; vezi foto).

Sau clasicele pungi „la metru” pentru sandvișuri (cam foiță de țigară) sau congelator (astea-s mai rezistente ca primele).

Am mai găsit, și cumpărat acum vreun an, ceva flacoane (la IKEA) de fix 100 ml (4 la set) în care am „strecurat” ceva suc neacidulat și m-a ținut foarte bine după controlul de securitate până la destinație.

Chestiile astea se găsesc ori la raioanele de articole casnice, ori la cele de călătorie.

N.B.: Dragos este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1050 PMA (2 voturi)]

  • [21] total răspunsuri, până acum
  • Sunteți NELOGAT (neautentificat) -- pagina vă este afișată din cache, versiunea din 17.01.20 -- 15:10:46 (acest segment de cache se va actualiza în 17.01 23:10:46)

    Pentru a accesa versiunea curentă, actualizată „la secundă”: rog logați-vă — folosiți meniul „VIZITATOR” sus-dreapta;
    • Dacă nu aveți un cont AmFostAcolo, vă puteți crea unulCONT NOU
    #E#M

    SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #M#D
    #AF
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre
    [+] GRUP discuții AFA pe FB — neoficial, "al mariei55"
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată

    Website Security Test
    pagină generată în 0.930802106857 sec