In ajun de armindeni prin secuime

TIPĂREȘTE

"Armindeni - 1 mai este ziua lui Ieremia, care avea darul prorociei. În slavonă, era numită "Ieremiinu dini", iar prin românizare şi simplificare a devenit Armindeni" (de aici); alţii susţin că "armindeni" vine de la termenul latinesc "armentum" - cireada, turmă - ca un simbol al caracterului pastoral al sărbătorii.

În ajunul acesteia, în tradiţia teutonă, este noaptea Walpurgiei.

Este ziua când românii, încă din vechi timpuri, serbează trecerea la anotimpul cald, roditor; când se "schimba sângele" cu o cupă (sau mai multe) de vin pelin şi ceva friptură la proţap (mai nou - la grătar)... :)

Anul acesta, sărbătoarea nu a picat tocmai bine, pentru a beneficia de câteva zile libere legate la un sfârşit de săptămâna, fiind chiar duminica.

Şi cum, în acest week-end tot mă aflam în inima "Ţinutului secuiesc", (la Odorheiul lor propriu şi personal), m-am hotărât după oleacă de cumpănire intre câteva destinaţii posibile, sa merg spre Sovata. Era de altfel şi cel mai apropiat loc mai turistic din zonă (cel puţin, din câte ştiam eu şi din informaţiile ce le aveam la dispoziţie).

Drumul este relativ bun (chiar spre foarte bun pe alocuri, dar şi cu vreo câteva cratere ce vă vor pune bine la încercare reflexele) şi nu foarte lung, având doar 44 de km. Trece şi prin Corund (unde am făcut o halta inutilă pentru a 'admira' produsele de artizanat mai mult sau mai puţin chinezesc - păcat, în zona încă mai există meşteri, dar tarabagii nu cred ca îi mai cunosc...) şi Praid (unde nu am mai oprit, prea era înghesuială spre zona de intrare la salină). Prin mai toate satele prin care am trecut, la porţi erau legaţi brazi împodobiţi cu tot felul de "chestii" colorate (voi pune şi poze) - nu am reuşit să aflu rostul lor (posibil să fie legat tot de sărbătoare, dar ştiam că se pun crengi verzi [armindeni] la casele fetelor de măritat, nu brazi împodobiţi!)

Ajungând în Sovata, m-am simţit ca şi cum aş fi revenit într-un loc unde pentru o scurta perioada am fost acasă. Şi cam asa era... Am urcat până sus, în staţiune şi am parcat maşina aproape de parcurile din centru (Petofi şi Bălcescu, parcă), apoi am sărit în trenuleţul celor de la "Danubius" care tocmai terminase o tură prin staţiune şi am aşteptat să ne plimbe şi pe noi, măcar să treacă ploaia de primăvară, liniştită, ce tocmai se pornise ca să ne întâmpine şi să facă florile multicolore din toată staţiunea să ne zâmbească fericite.

În scurta tura de prezentare a staţiunii (circa 30 de minute) este prezentat în trei limbi un scurt istoric şi o descriere a staţiunii şi lacurilor sale.

Aşa cum am bănuit, până să ne întoarcem în punctul de unde pornisem în scurta plimbare, ploicica s-a domolit, iar în timp ce am început a ne plimba pe malul lacurilor şi pe la muntele de sare, chiar s-a oprit de tot şi a lăsat locul liber pe cer unui soare jucăuş, ce se mai ascundea din când în când pe după câte un nor.

Am avut prilejul sa vedem şi un şarpe (!) cam devreme ieşit din hibernare, după părerea mea, dar o fi fost mai blândă vremea pe-acolo ca pe la noi... da' arăta cam ciudat, n-am reuşit să-mi dau seama ce specie era. O sa pun şi poza aia, poate ma lămureşte cineva priceput.

Din păcate, trebuie să spun că, pe lângă o curăţenie deosebita şi o paletă coloristica foarte bogata şi armonios îmbinată intre clădirile staţiunii şi florile plantate peste tot, am observat şi un lucru pe care sper ca autorităţile locale sa-l remedieze cât mai curând: pista de tartan din jurul lacului Ursu, era cam 40-50% stricata, probabil din cauza proastei realizări iniţiale combinate şi cu o iarnă mai grea... Nu e un capăt de ţară, dar era un "accesoriu" util celor care veneau să facă şi mişcare, nu doar tratament.

Aş fi crezut/sperat sa fie ceva mai putina lume, dar fiind şi sâmbătă, şi ajun de sărbătoare (catolicii, în prima duminică de după Paşti îşi conduc odraslele la prima împărtăşanie), era multa lume, localurile erau pline (cele care erau deschise, pentru că foarte puţine - mai ales terasele, încă nu erau toate în funcţiune), era lume şi la cursele trenuleţului mai sus amintit, şi pe alei în parcuri şi pe lângă lacuri, prin pădurea de un verde crud amestecat cu arămiul frunzelor moarte, încă nestrăpunse de verdeaţa ce se aşterne pe sol ceva mai târziu, dar pătată ici-colo de florile de primăvara ce îşi încercau norocul, doar-doar or agata şi ele vreo albinuţă...

As mai fi mers eu pe acolo prin natură, dar foamea începea să îmi aducă aminte că trebuie să o potolesc, altfel încep sa-mi crească rapid urechile, că rezerve nu am...

Drept pentru care, după ce ne-am adăpat potaia dintr-un pârâiaş cu apă dulce care se scurgea prin pădure spre lacul Ursu, am mers cu toţii spre parcare, ne-am recuperat maşina şi am coborât la pizzeria Szorvos, unde, aşa cum zisei (aici), am regăsit aceeaşi calitate şi bune servicii (dar şi preţuri) de anul trecut. După care, am plecat mai tihniţi spre Odorhei, la pensiune, pentru ultima noapte (de dragoste :)) )...

---

VIZUALIZĂRI: 3285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI