Casa Domnescu – relaxare în natură

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 13 – 16 octombrie 2023

La începutul lunii octombrie, speriată de diversele zvonuri, alarmiste şi nu prea, în legătură cu suspendarea şi apoi anularea voucherelor de vacanţă acordate unor anumite categorii de bugetari, m-am hotărât foarte din scurt să-mi valorific dreptul legal :D şi am început căutările pentru o minivacanţă în România, mai mult un weekend prelungit de vineri până luni.

Teoretic, ce ar putea fi mai simplu decât să cauţi o cazare în ţara ta? Practic însă, mai repede fac o rezervare în Turcia, Egipt sau Bulgaria, alegând, fără greş, hotelul care se pliază cel mai bine pe nevoile şi dorinţele mele, plec fără emoţii şi mă întorc foarte mulţumită sau chiar încântată din vacanţă.

Am apelat şi de această dată la site-ul internaţional de rezervări şi am tot luat la puricat variantele oferite din cele câteva zone pe care le-am avut în vedere, dar fără rezultate notabile. Nu am găsit cazări la preţuri convenabile, în zone drăguţe. Ce-mi plăcea mie ori era mult prea scump ori nu avea disponibilitate în perioada dorită ori ambele :D, iar ce se încadra în preţ nu întrunea niciun alt criteriu în afara preţului. Eram dezamăgită de nu se poate după o săptămână de căutări fără rezultat.

Deja intrasem în criză de timp şi cu mai puţin de o săptămână înainte de plecare am schimbat strategia şi am sunat un prieten şi anume pe Radu :*. Iniţial voiam sugestii de hoteluri sau pensiuni de prin Oltenia, cu gând să fie mai aproape de casă şi mai uşor de ajuns, însă Radu a reuşit să mă convingă să aleg Mărginimea Sibiului, o zonă superbă, pe care el o iubeşte necondiţionat şi o cunoaşte în amănunt. Mai mult chiar, singur s-a oferit, parcă citindu-mi gândurile 😊, să sune el şi să vorbească pentru mine cu proprietarii pensiunilor la care fusese şi erau destule, astfel că, după numeroase încercări fără succes din lipsă de disponibilitate, într-un final a reuşit să-mi rezerve o cameră la Pensiunea Domnescu din Sălişte, ultima din lista lui de recomandări, însă singura care mai avea camere libere, urmând ca a doua zi să o contactez eu direct pe proprietară şi să clarific unele detalii.

Cum spuneam, am ajuns la Pensiunea Domnescu cu recomandare. Am sunat-o pe Doamna Maria cu trei sau patru zile înainte, mi-a răspuns o voce plăcută, veselă şi amabilă, i-am spus că am o cameră rezervată pe numele lui Radu, i-am spus că voi ajunge vineri pe la prânz, în funcţie de trafic, ea mi-a atras atenţia că ora de check in este 14.00, nimic nou sub soare, dar nu bănuiam că se va crampona aiurea de această oră, i-am spus că vreau factură şi că voi achita sejurul cu numerar, a fost de acord şi am mai cerut detalii despre mesele pe care le oferă, pentru mine fiind important ca soţul meu să mănânce mâncare proaspătă şi bine gătită.

Mi-a părut destul de încântată de faptul că doresc să mănânc la ei şi aşa am aflat că nu oferă decât mic dejun şi cină, o cină ca un prânz întârziat, cu ciorbă şi un fel principal, dar nu mai devreme de ora 19.00, cam târziu, dar nu puteam comenta. Nu prea mi-a plăcut tonul pe care mi-a spus că ei gătesc doar un singur fel de mâncare, practic, neavând de ales. Am acceptat şi asta, deşi cu inima îndoită. Eu fiind mai mofturoasă de fel, parcă nu-mi convenea să dau atâţia bani şi să nu pot să mănânc, dar am plecat cu speranţa că nu oi fi eu atât de ghinionistă să nimeresc tocmai felurile de mâncare de care nu mă ating şi chiar aşa a fost.

Am revenit cu un telefon de pe drum vineri dimineaţă, după ce trecusem de Piteşti, pentru a afla meniul din seara respectivă şi a ne „înscrie” şi noi la cină, dacă era ceva pe placul meu şi a fost.

Drumul spre Sibiu a fost acceptabil la dus, am condus relaxată, pentru că nu aveam motive să mă grăbesc, am prins doar un semafor pe Valea Oltului, unde se efectuau nişte lucrări, în rest s-a circulat normal, fără probleme sau surprize neplăcute, cum am păţit la întoarcere ☹.

În apropiere de Sibiu am pornit şi GPS-ul, care, abia trezit din somn, încă nu avea chef de glume şi ne-a dus direct până în poarta pensiunii, aceasta aflându-se pe partea stângă a străzii în sensul nostru de mers. Am găsit poarta larg deschisă, astfel că am intrat în curte şi ne-am oprit tocmai la capătul curţii, în parcare, unde exista suficient spaţiu pentru 6-8 maşini, noi fiind primii sosiţi.

Am parcat maşina şi ne-am îndreptat spre pensiune să ne anunţăm sosirea, nu înainte de a admira curtea frumos amenajată şi decorată, precum şi bogăţia de flori de toate culorile care ne zâmbeau din cele mai neaşteptate locuri. Am intrat pe terasa restaurantului, dar uşa spre interior era încuiată. Habar nu aveam unde era recepţia şi pe unde trebuia să intrăm, însă nu mă grăbeam, eu abia aşteptam să-mi trag sufletul după drum şi să fumez o ţigară. Bine, ar fi mers şi o cafea, dar nu am fost atât de norocoasă.

Tot căutând noi intrarea în pensiune am ajuns iar la poartă şi ne-am întâlnit cu doamna Maria care tocmai se întorcea cu nepoţelul de la plimbare. Ne-am prezentat, doamna ne-a îmbrăţişat călduros de parcă ne-ar fi cunoscut de când lumea, ne-a urat bun venit, totul cu o aparentă amabilitate. Spun „aparentă” , deoarece, pentru mine, toată primirea călduroasă a fost anulată de faptul că m-am simţit „trasă de urechi” pentru îndrăzneala de a ajunge la Sălişte mai devreme de ora specificată (14.00). Nici acum nu-mi explic nici cu ce am deranjat-o atât de mult venind de la ora 12.20 în loc de 14.00, încât a simţit nevoia să-mi reproşeze asta de trei ori în mai puţin de cinci minute ☹ şi asta în condiţiile în care doar am parcat maşina într-o curte absolut goală, nu am cerut să mă cazeze mai devreme, practic nu i-am cerut NIMIC şi nu cred că am încurcat-o în vreun fel de la treburile ei. Culmea că avea camerele deja pregătite şi cu atât mai greu de înţeles este atitudinea ei. În fine, am trecut şi peste asta.

Pensiunea Domnescu dispune de 12 camere duble şi 2 camere triple. Proprietarii locuiesc în aceeaşi curte într-un corp distinct, primul dinspre stradă.

Ni se făcuse foame, era deja ora prânzului, iar noi sărisem şi peste micul dejun în graba plecării. Ştiam că la pensiune nu servesc masa de prânz, cina începea abia după ora 19.00, aşa că trebuia să mâncăm altundeva. Înainte de a căuta pe AFA impresii despre „mâncătoriile” din zona în care ne aflam, am preferat să sun un prieten, care mi-a făcut imediat o recomandare, doar că nu în Sălişte, ci în Orlat şi deja ne pregăteam să plecăm spre restaurantul respectiv, când a reapărut gazda noastră cu o altă recomandare, chiar în Sălişte, asigurându-ne că vom mânca foarte bine acolo şi aşa a fost.

Într-un acces brusc de generozitate se hotărăşte să ne ofere şi camera cu o oră mai devreme, că noi oricum plecam să mâncăm :D şi mă lasă să aleg din două variante 4 sau 5, care erau pregătite dinainte de venirea noastră.

Ştiam unde venisem, aşteptările mele erau corelate suficient de bine cu clasificarea pensiunii, astfel că nici măcar nu mă interesa prea mult camera pe care urma să o primesc, niciuna din camere neavând balcon. Am întrebat doar dacă este disponibilă singura cameră situată la parter. Nu era, dar nu a fost niciun bai, chiar dacă scările înguste şi în spirală spre etaj m-au cam enervat, precum şi iluminatul scărilor bazat pe senzori de mişcare, însă a fost un risc asumat. Aşa am fumat şi mai puţin în această minivacanţă.

Accesul spre camere se face pe două uşi. Mie mi s-a indicat a doua uşă. Am urcat la etajul 1 şi am vizionat cele două camere, diferite una de alta. Camera nr. 4 avea vedere spre curtea din spate şi spre munte, un nuc bătrân aflat chiar în faţă asigura şi umbră naturală. Mi-a plăcut că era luminoasă şi spaţioasă, însă avea o baie extrem de mică. Camera 5, aflată vis a vis, era vizibil mai mică, avea vedere spre stradă şi era expusă zgomotului străzii destul de intens circulată, însă avea o baie mult mai frumoasă, de dimensiuni generoase şi cu geam pentru aerisire. Cum nu intenţionam să petrec în baie mai mult timp decât era strict necesar, am ales fără să clipesc camera mai mare şi am şi cărat în ea bagajele, apoi ne-am urcat în maşină şi am plecat să mâncăm.

Camera nr. 4

Am remarcat şi apreciat din primul moment curăţenia fără reproş. Camera era dotată destul de basic, fără aer condiţionat şi fără frigider, însă nu pot spune că mi-au lipsit la jumătatea lunii octombrie. Am înţeles că ar exista un frigider mare pus la dispoziţia tuturor celor cazaţi în pensiune, cam puţin în opinia mea, dar nouă nu ne-a trebuit, pentru că nu plecasem cu mâncare în traistă.

Am beneficiat de un pat matrimonial de dimensiuni normale, cu o saltea bună care ne-a asigurat un somn odihnitor. Cearceafurile erau curate şi aveau un miros plăcut. Pe post de noptiere aveam două taburete de o parte şi de cealaltă a patului. Pe peretele opus patului se afla un televizor cu o diagonală cam mică pentru dimensiunile camerei, dar pe mine nu m-a interesat.

Dincolo de o arcadă se afla un dulap micuţ cu două uşi, suficient pentru hainele necesare unui sejur de scurtă durată, cu rafturi şi bară cu umeraşe. În dulap am găsit pernele şi prosoapele, dar şi două pături suplimentare, pe care nu le-am folosit. În dreptul ferestrei aveam o măsuţă joasă şi un singur fotoliu, nu două, aşa cum văzusem în pozele de prezentare. Geamurile termopan erau de bună calitate şi asigurau o bună izolare fonică şi termică. Exista şi o plasă contra insectelor. Mi-a mai plăcut şi aspectul modern dat camerei de iluminatul cu led-uri, mocheta curată şi frumos asortată cu draperiile, perdelele şi cuvertura.

Baia, de dimensiuni reduse, cum am menţionat deja, era dotată cu cabină de duş, curată şi funcţională. Consumabilele primite au constat din două săpunuri solide mici, vreo două trei pliculeţe cu gel de duş & şampon şi hârtie igienică. Ca de obicei, am folosit cosmeticele proprii. Nu am avut uscător de păr şi nici nu am întrebat dacă pot primi unul la nevoie.

Încălzirea pensiunii este asigurată de o centrală pe lemne. Când gazda mi-a sugerat să aleg camera mai mică dacă sunt mai friguroasă, m-am temut că vor fi probleme cu căldura, deh... preţurile au tot crescut peste tot, însă nu au fost. A fost cald, chiar puţin mai cald decât aş fi avut nevoie.

A doua zi am fost plecaţi la plimbare prin împrejurimi întorcându-ne abia după amiaza. Nu s-a intrat în camera noastră. Nu am comentat, neavând practic nevoie de nimic. A treia zi ne-am relaxat la pensiune, doamna ne-a văzut şi s-a oferit să ne schimbe prosoapele, dar am refuzat-o eu. Nu ştiu cât de des se face curăţenie în cazul unui sejur mai lung.

Micul dejun şi cina

Tariful camerei de 220 lei pe noapte includea doar cazarea, restul meselor fiind opţionale. Eu am căutat o cazare cu cât mai multe mese incluse, astfel că am discutat de la început la telefon cu doamna Maria despre posibilitatea de a lua masa la pensiune. Gazda mi-a părut bucuroasă când a auzit că doresc să mănânc la ei, m-a informat că preţul micului dejun este de 40 lei pe zi de persoană, iar al cinei, care include o supă/ciorbă şi un fel principal, este de 60 lei de persoană. Nu prea mi-a plăcut tonul şi modul în care mi-a spus că ei, de fapt, soţul care este bucătar profesionist, gătesc doar un singur fel de mâncare în fiecare zi, deci nu aveam variante în cazul în care nu-mi plăcea ceva, eu fiind mai mofturoasă de felul meu.

Am stabilit de principiu că vom lua la ei în fiecare zi micul dejun, rezervându-mi dreptul de a declina oferta de la cină, dacă aceasta nu era pe placul meu, ei urmând să ne informeze dimineaţa în legătură cu ce vor găti pentru seară. Având în vedere zona în care mă aflam, am intuit corect că nu vor fi surprize şi nu au fost.

Despre mesele luate la Pensiunea Domnescu, foarte pe scurt, aş putea spune că au fost extraordinare, prea bun, prea mult, prea ca la ţară, ca să parafrazez o reclamă foarte cunoscută 😊, şi tot ce am mâncat a fost pe gustul meu.

Micul dejun, de fapt, mai aproape de realitatea de la Domnescu, ar fi să povestesc despre marele dejun a fost o adevărată risipă, în nicio dimineaţă nereuşind să-l dovedim. Nu am înţeles de ce acesta nu a fost servit în regim bufet, completând doar la nevoie. Acesta ne-a fost servit la masă.

Să spun că micul dejun a fost repetitiv, aşa cum adesea citesc pe sait? Da şi nu. O parte din produse s-au repetat în cele trei zile, altele au variat în fiecare zi. Am primit un platou cu tobă, slănină afumată, lebăr, cârnaţi, muşchi afumat, un alt platou cu trei bucăţi de brânză diferite, o altă farfurie cu legume tăiate felii: roşii, castraveţi, ardei verzi şi roşii, cubuleţe de unt, un bol cu dulceaţă, alt sortiment în fiecare zi, un bol cu zacuscă de două ori şi o dată cu fasole. În prima zi am primit câte două ouă prăjite, a doua zi câte două ouă fierte, iar a treia zi omletă.

Cafeaua era la discreţie în nişte termosuri, cafea la filtru, bună, precum şi pliculeţe de ceai să-şi prepare fiecare ceaiul cum doreşte, plus lapte pe care l-am folosit la cafea.

 Degeaba a încercat soţul meu să-l convingă pe domnul Costel să facă porţiile mai mici, că este mai mult decât putem mânca oricât ne-am strădui şi este păcat să risipească aşa bunătăţi. Noi suntem fani all inclusive, avem şi experienţă şi destul antrenament, dar niciodată nu ne-am pus atâta mâncare pe masă, tocmai pentru că nu ne place să lăsăm în farfurie, dar se pare că aşa se mănâncă în Mărginime: mult şi foarte bun 😊

După o masă atât de copioasă trebuia să ne mai tragem puţin sufletul şi ieşeam pe terasa acoperită şi frumos decorată să ne savurăm cafeaua şi să fumez. Dacă ar fi fost mai cald afară, am fi luat toate mesele afară pe terasă.

În prima zi la cină am mâncat o ciorbă ardelenească gustoasă, cu mult tarhon, şi o tochitură cu mămăligă şi brânză de burduf, ambele excelente, şi o salată de murături asortate, în oţet, din păcate pentru mine, dar, la fel, porţiile erau prea mari.

În a doua seară meniul a constat dintr-o supă de pui cu tăiţei şi sniţel vienez cu piure de cartofi şi salată de varză albă.

Din vorbă în vorbă cu domnul Costel, în a doua seară i-am povestit că prietenii mi-au recomandat să nu ratez muşchiul sibian dacă ajung în Mărginime. Omul a înţeles imediat apropoul meu şi mi-a promis că încearcă, astfel că la cina din ultima seară pe lângă ciorba gustoasă de porc am primit muşchi sibian cu garnitură mixtă de orez şi cartofi la cuptor, plus o salată asortată din care eu am ciugulit doar frunzele de salată. Surprinzător pentru mine nu a fost faptul că mi-a îndeplinit dorinţa, deşi iniţial spunea că nu toţi agreează acest fel de mâncare, ci că a gătit special pentru noi, doar pentru noi doi, ceilalţi turişti cazaţi primind un alt fel principal. De apreciat gestul.

Turiştii mai vechi lăudau de nu se poate prăjiturile preparate de doamna Maria. Eu în patru zile nu am văzut sau mirosit nimic dulce, darămite să fi gustat :D. Pentru sănătatea şi silueta mea a fost un avantaj, dar soţul meu s-ar fi bucurat să primească şi un mic desert, ceva dulce, orice.

În fiecare seară am comandat de băut câte o carafă mică cu vin roşu, vinul casei, un vin fără mari pretenţii, dar care mie mi-a plăcut. Ce nu mi s-a părut prea OK a fost faptul că am comandat în orb, fără a avea habar despre preţurile băuturilor, nevăzând nicăieri vreo listă de preţuri afişată şi nu este vorba doar despre vin, ci şi despre tării, bere, sucuri sau apă.

Citeam prin articole mai vechi cum că vinul sau ţuica/afinata, după caz, ar fi fost din partea casei. Aşa o fi fost cândva. Ei bine, în cazul meu, absolut nimic nu a fost gratuit. Eu am plătit pentru tot ce am consumat acolo, fără excepţie, cu factură şi bon fiscal. Nu căutam pomană, să ne înţelegem, însă aş fi apreciat măcar o cafea de bun venit la sosire, care mi-ar fi prins tare bine după ce condusesem singură câteva sute de kilometri până acolo, cafea care nu mi-a fost oferită nici pe bani.

Eu ospitalitatea adevărată o văd în gesturi mărunte, în timp ce aici am găsit doar amabilitate şi atât.

Altele

După ce am tot povestit despre mesele îmbelşugate şi mâncarea foarte gustoasă gătită de domnul Costel, un motiv suficient pentru a alege această pensiune, să scriu câteva cuvinte şi despre poziţionarea extraordinară a pensiunii, care pe mine m-ar determina oricând să revin.

De la prima vedere mi-a plăcut mult de tot curtea plină de flori şi cele două terase minunate mai ales în sezonul cald, dar cel mai mult mi-a plăcut partea de deal a teritoriului. Am urcat pe o scară cu trepte de piatră, cu balustrada aferentă, scara fiind străjuită de brazi falnici, până sus în pădure. Din loc în loc am găsit mese şi bănci, ideale pentru relaxare. Ozon, verdeaţă, linişte şi eu nu mi-am dorit nimic altceva decât să lenevesc acolo, cu gândurile mele. Un pui de veveriţă extrem de jucăuş şi foarte curios ne-a tot dat târcoale. Gazdele au fost destul de mirate că noi am preferat să ne odihnim şi să ne bucurăm de aerul curat de munte în loc să alergăm cu maşina toată ziua în încercarea de a vizita sau măcar bifa la repezeală cât mai multe obiective turistice din împrejurimi, dar şi din judeţele învecinate, cum au făcut ceilalţi turişti cazaţi acolo cu care am mai schimbat impresii.

În fiecare seară ne-am strâns la poveşti pe terasă, noi şi ceilalţi turişti cazaţi, împreună cu gazdele, care ne-au oferit cu generozitate sfaturi şi ponturi preţioase despre ce am putea vizita, oricum prea multe pentru un sejur atât de scurt. Aşa am renunţat la Transalpina, pe care o aveam în plan demult, pentru că doream să mă simt bine şi după mic dejunurile atât de copioase, la Alba Iulia pentru că mai fusesem, la fel şi în Vâlcea, precum şi la unele obiective din Mărginimea Sibiului la care îmi doream să ajung, însă era prea mult de urcat iar sănătatea nu ne mai permitea asemenea eforturi fizice.

Am admirat şi eu impresionanta colecţie de păpuşi de porţelan a doamnei Maria, achiziţionate cu cheltuială şi destulă trudă de prin vestul Europei, judecând după ţinutele acestora, păpuşi care decorau frumos ferestrele restaurantului, însă eu nu am fost pasionată de păpuşi nici în copilărie, când preferam, de departe, maşinile. Mult mai încântată am fost de bogăţia de flori de toate culorile, o bucurie pentru ochi şi suflet sau de micul iaz cu peşti exotici obţinut probabil prin captarea unui izvor de al cărui susur liniştitor mă despărţeam cu greu.

Tot pentru relaxare în curte mai exista un balansoar şi două leagăne.

Există şi o zonă de grătar, bine amenajată, dar cam... inutilă. Nu venisem acolo cu gând să fac grătar, dar tot m-a surprins afişul prin care se interzicea folosirea grătarului 😇, probabil de către turişti, nu ştiu, dar părea să fie acolo doar de decor.

Nu puteam să nu remarc şi colecţia bogată de obiecte vechi, fotografii vechi şi costume populare, cu care era frumos decorată terasa restaurantului, chiar dacă nu simt vreo înclinaţie deosebită spre etnografie şi în ultimii doi ani era deja a treia cazare la care se punea mare accent pe tradiţional, pe rustic.

M-a mirat puţin lipsa oricăror facilităţi pentru copii, când peste tot se încearcă amenajarea unui loc de joacă oricât de mic sau de modest şi poate că nu a fost deloc întâmplător faptul că, pe durata sejurului meu, în pensiune au fost cazate doar cupluri fără copii, ceea ce mie mi-a convenit, recunosc 😊

Dependenţii de internet şi în vacanţă pot sta liniştiţi în această privinţă, existând două reţele WiFi gratuite, cu parolă, care funcţionau OK, din spusele soţului meu. Eu am folosit doar datele mobile din abonamentul propriu.

Concluzii

Mie mi-a plăcut minivacanţa petrecută aici, m-am odihnit bine şi am mâncat foarte bine. Condiţiile de cazare sunt OK, de apreciat curăţenia şi căldura. Parcarea în siguranţă în curte a maşinii este un avantaj important. Gazdele sunt implicate, amabile şi este de apreciat efortul acestora pentru ca lucrurile să meargă bine şi să aibă clienţi mulţumiţi şi dornici să revină. Eu nu am prea rezonat cu doamna Maria, însă este posibil să fie şi vina mea.

Raportul calitate preţ nu este unul strălucit, pentru că la preţul de 220 lei pe noapte camera dublă FĂRĂ nicio masă, găseam cu siguranţă variante mai bune, mai ales dacă rezervam din timp, camere cu mai multe dotări, gen cu frigider în cameră sau/şi cu balcon.

Toată distracţia m-a costat 1300 lei pentru trei nopţi practic cu demipensiune. Pentru mine a fost OK, având în vedere că mi-am valorificat dreptul la vouchere de vacanţă.

Poziţionarea pensiunii, dar mai ales acel deal împădurit care aparţine proprietarilor şi unde te poţi relaxa în voie, m-ar face să revin oricând, chiar mai mult decât bucatele atât de gustoase gătite impecabil de domnul Costel.

Recomand Pensiunea Domnescu din Sălişte atât celor care doresc doar relaxare în natură, cât şi celor care caută o bază de unde să plece în fiecare zi în explorarea împrejurimilor. Gurmanzii vor fi încântaţi, fiecare masă luată la această pensiune fiind o adevărată provocare, în timp ce persoanele aflate la dietă sigur nu-mi vor mulţumi :D

---

VIZUALIZĂRI: 1796 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI