ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.01.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
LUNA
OCT-2023
Cuplu
PREȚ 119+15 lei
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Casa Românească din Căciulata – mâncare gustoasă, servire rapidă, ambient tradiţional

TIPĂREȘTE URM de aici

16 octombrie 2023

Casa Românească a fost alegerea noastră pentru masa de prânz pe drumul de întoarcere acasă dinspre Sibiu. A fost o alegere aproape spontană, cumva de nevoie, iniţial noi având în plan să mâncăm abia pe la Piteşti. Dar... socoteala de acasă nu s-a potrivit chiar deloc cu cea de pe Valea Oltului :D.

Cum orice deplasare pe minunatele drumuri ale patriei noastre este cât se poate de imprevizibilă şi se poate transforma oricând într-o adevărată aventură, nu întotdeauna plăcută ☹, aşa am păţit şi noi într-o banală zi de luni, reuşind performanţa greu de egalat de a parcurge trei sute de kilometri în OPT ore. Pentru eventualii cârcotaşi voi preciza că am mers cu maşina, nu cu căruţa :D.

Din cauza nervilor, inevitabili în condiţiile date, poate alţii sunt mai căliţi ca mine după experienţe repetate şi reușesc să rămână calmi şi resemnaţi, a început să mă doară stomacul şi era musai să mănânc ceva, chiar dacă nu îmi era neapărat foame.

Deschid internetul, intru pe AFA şi caut variante de luat masa în zona Călimăneşti Căciulata. Da, toate astea în timp ce conduceam, dar stați și nu dați cu pietre, pentru că eu doar mă aflam pe scaunul șoferului și aveam pornit motorul mașinii, dar în rest STĂTEAM PE LOC, așa că nu încălcam vreo regulă și nu puneam în pericol pe nimeni. Îmi aminteam eu că regretatul coleg NRS recomandase o mâncătorie bună în zonă. Cum nu-l mai puteam suna să-i cer detalii :((, am profitat de articolul scris pe AFA şi am setat GPS-ul să mă ducă fix la Casa Românească.

Hotelul de patru stele Casa Românească se află chiar la intrarea în Căciulata dinspre Sibiu, pe partea dreaptă, fiind greu de ratat chiar și în absenţa GPS-ului.

Parcare

Am apreciat mult faptul că există două parcări gratuite la dispoziţia clienţilor, una lângă hotel şi o a doua, extrem de generoasă, chiar peste drum. În aceasta din urmă am parcat şi eu, cea de lângă hotel fiind deja ocupată.

Adresa: Calea lui Traian nr. 803, Căciulata 245601

Coordonate GPS: 45.27327 N; 24.31292 E

Website: casa-romaneasca.ro

Social Media: https://www.facebook.com/CasaRomaneasca[/#]

Telefon: 0757.720.722

Program: zilnic: 07.30 ÷ 24.00

Ajunşi în faţa hotelului mi-am amintit că mai fusesem acolo în urmă cu nişte ani. Atunci oprisem doar pentru o cafea, un suc şi o pauză de condus. Am stat pe terasa generoasă, cu acces de pe o scară exterioară. Acum am încercat aceeaşi manevră, dar am avut ghinion, terasa tocmai se închisese pentru clienţi, mai erau doar câţiva muncitori care demontau scena şi boxele, pe perioada sezonului rece toate activităţile artistice urmând să se desfăşoare în interior se pare. Cu puţin regret, ne-am repliat rapid şi am urcat la primul nivel unde se află restaurantul.

Mi-a plăcut mult aspectul foarte rustic al restaurantului, cu mult lemn sculptat, foarte tradiţional. Am fost surprinsă să constat că într-o banală zi de luni la ora prânzului, restaurantul era destul de plin, mai bine de jumătate din mese erau deja ocupate, ceea ce m-a cam încurcat neputând face fotografii în voie, deşi interiorul chiar merita mai multă atenţie.

Ne-am ales o masă aflată în apropierea barului şi a ferestrelor spre stradă. Masa avea blatul din lemn sculptat şi era acoperită parţial cu un fel de ştergare, pe post de faţă de masă. Scaunele erau tot din lemn, aveau spătarul frumos sculptat şi şezutul acoperit, pentru un plus de confort, cu o pernă ca de blană. Pe masă am mai găsit o olivieră drăguţă într-un suport din lemn stilizat, cu solniţă, şerveţele şi scobitori.

O ospătăriţă a apărut la masa noastră imediat ce ne-am aşezat, ne-a salutat, ne-a lăsat două meniuri şi ne-a dat timp să ne decidem ce dorim să comandăm. Mi-a plăcut meniul colorat, cu poze extrem de sugestive ale felurilor de mâncare din meniu, cu informaţii nu doar despre preţuri, ci şi despre gramaj, ingredientele folosite şi chiar şi timpul de aşteptare, informaţie pe care nu-mi amintesc să o mai fi văzut până aici, de mare utilitate pentru cei mai nerăbdători, aşa ca mine 😊.

De băut am comandat imediat o bere Beck's la sticlă de 0,33 l (10 lei) pentru soţul meu şi o limonadă neîndulcită la 0,4 l (18 lei) pentru mine. Băuturile ne-au fost aduse în scurt timp, reci şi bune.

Am trecut în revistă felurile de mâncare tradiţional românească, servite tradiţional pe platouri de lemn, şi m-am oprit, ca de obicei, la şi mai tradiţionala ciorbă de burtă =)). Am comandat două porţii de ciorbă de burtă, la preţul de 25 lei porţia, preţ care includea şi smântâna şi ardeiul, noi ardei nu consumăm, dar am mai cerut suplimentar mujdei, care, surprinzător, nu a apărut pe nota de plată. Ciorbele au venit în timpul precizat în meniu, fierbinţi şi gustoase, iar după „reglarea” cu smântână şi mujdei, pot spune că au fost exact pe gustul nostru.

Am comandat şi o Pizza Casa Românească de 450 grame la 33 lei, conţinând mozzarela, bacon, salam uscat, cârnăciori, măsline, ciuperci, ardei gras, toppingurile noastre preferate, cu gând să o împărţim amândoi.

Până să fie gata pizza comandată, noi ne-am astâmpărat foamea cu ciorba de burtă, o ciorbă foarte săţioasă, aşa că am cerut să luăm pizza la pachet, asigurându-ne astfel şi cina din ziua respectivă :)).

Ne-am terminat băuturile, am fumat o ţigară, afară din local, ca să fie clar! şi să nu vină careva să-mi măsoare grosimea obrazului =)), am cerut nota de plată şi am achitat cu numerar, chiar dacă se putea plăti şi cu card bancar. Toată „distracţia” ne-a costat 119 lei + 15 lei, pentru că am fost mulţumiţi şi de rapiditatea servirii, dar şi de gustul mâncării. Preţurile le apreciez ca medii. Scumpă mi s-a părut doar pâinea :D, deoarece am plătit 8 lei pentru fix două felii de pâine, adică 4 lei/felia.

Ne-am urcat în maşină şi ne-am continuat drumul spre Bucureşti, mult mai calmi acum după ce mâncasem bine, iar dacă mai prindeam vreun blocaj pe traseu, apelam imediat la pizza salvatoare :D.

Recomand cu încredere restaurantul Casa Românească atât celor care îşi petrec vacanţa în zona Călimăneşti – Căciulata, cât şi celor aflaţi în tranzit, pentru ambientul plăcut şi foarte tradiţional, pentru servirea rapidă şi pentru mâncarea gustoasă. Parcarea spaţioasă disponibilă gratuit constituie un avantaj important.

 

 

 


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 05.01.24 00:21:06
Validat / Publicat: 05.01.24 00:53:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.

VIZUALIZĂRI: 2225 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Casa Românească din Căciulata – vedere de peste drum
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[05.01.24 10:02:19]
»

@nicole33:

Am trecut în revistă felurile de mâncare tradiţional românească, servite tradiţional pe platouri de lemn, şi m-am oprit, ca de obicei, la şi mai tradiţionala ciorbă de burtă

Asta asa ca, traditional, sa-mi faci mie in ciuda! Hmmm, dar nu ti-a iesit! 🤣 Desi am citit azi-noapte la 1:15, NU am mancat traditionalul iaurt din simplul motiv CA NU AVEAM!

Si oricum, ora nu era indicata decat pentru apa, bauta cu sete (in loc de Beck's).

Am comandat două porţii de ciorbă de burtă, la preţul de 25 lei porţia, preţ care includea şi smântâna şi ardeiul, noi ardei nu consumăm, dar am mai cerut suplimentar mujdei, care, surprinzător, nu a apărut pe nota de plată. Ciorbele au venit în timpul precizat în meniu, fierbinţi şi gustoase, iar după „reglarea” cu smântână şi mujdei, pot spune că au fost exact pe gustul nostru.

&

Preţurile le apreciez ca medii. Scumpă mi s-a părut doar pâinea deoarece am plătit 8 lei pentru fix două felii de pâine, adică 4 lei/felia.

Pana la paine, seamana cu Sfintii mei. Doar ca acolo a costat 1.5 lei / felie. Si tot doua am mancat!

Si eu am multumit in gnd prietenului @nrs, Domnul aibe-l in paza lui. 😭. Multumita recomandarii lui, uite ce loc frumos ati gasit!

Sa va fie de bine!

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.01.24 11:38:57]
»

@nicole33:

Nici nu mai știu de câte ori am trecut pe lângă Casa Românească, dar niciodată nu m-a interesat să mă cazez sau să mănânc la ei. Cu niște ani în urmă am citit unele recenzii negative, și poate mi s-a fixat chestia asta în cap, să nu merg acolo. Dar lucrurile se pot schimba, câțiva prieteni de-ai mei au fost de Revelion la Casa Românească, ieri am discutat cu ei, spuneau că a fost super, deja au făcut rezervare pentru un week-end, la începutul lunii martie. Pe lângă referințele prietenilor mei, ai scris și tu acest review, un motiv in plus să merg la acest complex turistic, tu știi că am încredere în recomandările tale.

Cum ciorba de burtă nu mă tentează, cu toate că în trecut mâncam așa ceva, dar asta e, sunt o ciudățenie a naturii nu-mi rămâne decât să menționez că pizza arată bine, sunt sigur că a fost pe gustul vostru... iar eu trebuie să comand pizza, că m-a văzut Octav scriindu-ți acest ecou, și i-ai făcut poftă!

Să vă fie de bine, și așteptăm următoarea mâncătorie, cea de la Săliște. 😉

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.01.24 12:07:53]
»

@nicole33: Noi am mâncat la acest restaurant în urmă cu un an de zile și ne-au plăcut și nouă mâncarea, servirea și prețurile OK. Ne-am plimbat puțin și prin complex, ne-a plăcut cum arată și piscina exterioară, precum și priveliștea, muntele care se vede de acolo. În 2021 au renovat camerele, au și piscina interioara, așa că suntem cu ochii pe ei pentru un sejur în viitorul apropiat la Căciulata.

doinafil
[05.01.24 14:34:55]
»

Ptiuuuu , ce frumusețe de decorație interioară! A avut ceva de muncă cioplitorul în lemn! A fost atent la detalii, se vede că a lucrat cu pricepere și dăruire! Să lambrisezi toți pereții și tavanul, să ornezi mobilierul - mese, scaune, uși, dulapuri, rafturi - cu motive populare românești, nu-i ușor lucru! Până și oliviera este din lemn ; la fel și mânerele dulapurilor.

Tare mult mi-a plăcut!

Nu sunt „fan” ciorbă de burtă, nici de pizza, dar arată foarte bine amândouă! Mă bucur că v-ați potolit foamea într-un loc așa de fain!

După cum scrie mai sus colegul nostru @Safta Radu,

Cu niște ani în urmă am citit unele recenzii negative, și poate mi s-a fixat chestia asta în cap, să nu merg acolo. Dar lucrurile se pot schimba

e bine să consultăm părerile mai recente! Încet, încet, se vede treaba că românii pricepuți în ale HORECA, se adaptează din mers la cerințele turistului modern!

nicole33AUTOR REVIEW
[06.01.24 09:57:25]
»

@Zoazore:

Asta asa ca, traditional, sa-mi faci mie in ciuda! Hmmm, dar nu ti-a iesit! Desi am citit azi-noapte la 1:15, NU am mancat traditionalul iaurt din simplul motiv CA NU AVEAM!

Eu te-am avertizat, dar tu ai tot insistat şi atunci eu ce era să fac?

Ai dreptate. Apa este cea mai sănătoasă

Pana la paine, seamana cu Sfintii mei. Doar ca acolo a costat 1.5 lei / felie. Si tot doua am mancat!

Şi mie mi s-a părut asemănătoare experienţa de aici cu a ta de la Brăila, însă preţul feliei de pâine mi s-a părut exagerat şi nu puteam să nu menţionez şi asta. Nu am sărăcit, dar mă felicit că nu am mâncat decât câte o singură felie fiecare.

În rest, numai de bine. Mi-a plăcut

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[06.01.24 10:22:36]
»

@Safta Radu:

Nici nu mai știu de câte ori am trecut pe lângă Casa Românească, dar niciodată nu m-a interesat să mă cazez sau să mănânc la ei.

Şi eu am trecut de multe ori pe acolo, fără să mă gândesc să opresc. Mai repede opream la DADA. Acum însă eram hotărâtă să mănânc. Când am urcat scările exterioare spre terasă mi-am amintit că mai fusesem cândva acolo, nimic planificat, doar pentru o cafea, o scurtă pauză şi alte nevoi şi probabil din acest motiv nu reţinusem nici numele locaţiei.

Cu niște ani în urmă am citit unele recenzii negative, și poate mi s-a fixat chestia asta în cap, să nu merg acolo. Dar lucrurile se pot schimba, câțiva prieteni de-ai mei au fost de Revelion la Casa Românească, ieri am discutat cu ei, spuneau că a fost super, deja au făcut rezervare pentru un week-end, la începutul lunii martie.

Sunt experienţe şi experienţe. Lucrurile se pot schimba, dar şi oamenii pot avea zile şi zile. Eu am avut o experienţă bună la Casa Românească, am scris şi am recomandat restaurantul.

Nu exclud nici o revenire acolo pentru un scurt sejur dacă voi avea chef de bălăceală în sezonul rece.

Pe lângă referințele prietenilor mei, ai scris și tu acest review, un motiv in plus să merg la acest complex turistic, tu știi că am încredere în recomandările tale.

Îţi mulţumesc pentru votul de încredere acordat şi îmi doresc ca recomandările mele să nu te dezamăgească vreodată.

Cum ciorba de burtă nu mă tentează, cu toate că în trecut mâncam așa ceva, dar asta e, sunt o ciudățenie a naturii nu-mi rămâne decât să menționez că pizza arată bine, sunt sigur că a fost pe gustul vostru... iar eu trebuie să comand pizza, că m-a văzut Octav scriindu-ți acest ecou, și i-ai făcut poftă!

Ştiu că nu reacţionezi precum Zozo la vederea unui castron cu ciorbă de burtă, oricât de gustoasă s-ar dovedi a fi. Sper că Octav a fost mulţumit şi poftele au fost satisfăcute

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[06.01.24 10:48:30]
»

@cris1982:

Noi am mâncat la acest restaurant în urmă cu un an de zile și ne-au plăcut și nouă mâncarea, servirea și prețurile OK.

Mă bucur când cineva îmi confirmă spusele pe baza propriei experienţe

Eu nu am avut timp să explorez Complexul, ştiam ce facilităţi oferă din cele citite pe internet, văzusem şi poze din camere, totul mi se părea OK, chiar şi preţurile , astfel că nu exclud posibilitatea de a-i face o vizită de vreo două trei zile. Îmi convine şi distanţa rezonabilă faţă de Bucureşti şi parcarea generoasă.

Mulţumesc mult pentru completări, vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[06.01.24 11:19:51]
»

@doinafil:

Ptiuuuu, ce frumusețe de decorație interioară! A avut ceva de muncă cioplitorul în lemn! A fost atent la detalii, se vede că a lucrat cu pricepere și dăruire! Să lambrisezi toți pereții și tavanul, să ornezi mobilierul - mese, scaune, uși, dulapuri, rafturi - cu motive populare românești, nu-i ușor lucru! Până și oliviera este din lemn; la fel și mânerele dulapurilor.

Tare mult mi-a plăcut!

Şi mie mi-a plăcut decorul extrem de tradiţional, toate acele detalii, rodul unei munci migăloase, chiar dacă nu sunt neapărat un fan al acestui gen. Am fost uimită când am văzut că până şi uşile de la toalete erau tot aşa din lemn sculptat, pentru a se încadra perfect în ambientul tradiţional creat.

Nu sunt „fan” ciorbă de burtă, nici de pizza, dar arată foarte bine amândouă! Mă bucur că v-ați potolit foamea într-un loc așa de fain!

Ştiu că tu eşti prietenă mai mult cu peştele, dar te asigur că toate cele comandate de noi nu doar că arătau bine, dar au fost şi bine gătite, excelente la gust.

Dacă voi reveni la Casa Românească eu mi-aş dori să încerc şi platourile tradiţionale, mai scumpe, dar foarte tentante. Acum nu a fost timp pentru asta.

Interiorul localului este foarte bine realizat pe tematica dorită, însă eu aş fi preferat să mănânc afară pe terasa de sus, la aer, deoarece vremea de la mijloc de octombrie încă îmi permitea asta, dar nu a fost să fie de data asta.

e bine să consultăm părerile mai recente!

Corect. Pentru că lucrurile se mai schimbă, impresiile mai recente pot fi relevante, dar, la fel de bine, poţi prinde şi bucătarul într-o zi mai proastă sau un ospătar supărat pe viaţă care să nu te servească aşa cum ar trebui şi astfel de incidente izolate să schimbe impresia generală.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

doinafil
[06.01.24 13:45:49]
»

@nicole33:

... dar, la fel de bine, poţi prinde şi bucătarul într-o zi mai proastă sau un ospătar supărat pe viaţă care să nu te servească aşa cum ar trebui şi astfel de incidente izolate să schimbe impresia generală

ȘI aici ai mare dreptate! Am pățit-o la Mare, la 2 Mai, prin 2017, unde am mâncat într-un restautant de pe o stradă mai retrasă. „la Babușcă” îi spunea. Am fost cu Mihai și-am mâncat o saramură de crap de m-am lins pe degete, așa de bună era!

Când a venit și cumnata mea la noi, în week-end, am mers și cu ea acolo, și-am lăudat saramura de crap, numai că... era alt bucătar și-am luat „plasă” : nu mai avea deloc același gust! Drept urmare n-am mai călcat pe-acolo!

Acum funcționează la 2 Mai numai restaurantul de la strada principală, numit tot „La Babușcă” , (același patron) unde vine lumea buluc, are cel mai mare „vad” . Aici nu au timp să spele midiile pescuite din marea noastră și am găsit - în două rânduri și-n ani diferiți - urme grosolane de nisip, ba chiar și o perluță miiică, de vreo 2mm în diametru!

De fiecare dată am reclamat și ne-a răspuns patronul că a mâncat și el, dar n-a găsit. I-am arătat și nisipul și perluța, daaaar...

„-Ce să fac, Doamnă?! E cererea mare și eu nu le import, ca alții!”

M-am jurat că nu mai mănânc midii la el niciodată

Adina - addcont
[14.01.24 20:41:48]
»

Am mancat si noi aici de doua ori, ultima data fiind prin 2022 si ne-a placut.

Ma bucur sa constat locuri unde se pastreaza calitatea si a serviciilor si a preparatelor.

Sa va fie de bine!

nicole33AUTOR REVIEW
[15.01.24 18:12:10]
»

@addcont:

Am mancat si noi aici de doua ori, ultima data fiind prin 2022 si ne-a placut.

Ma bucur sa constat locuri unde se pastreaza calitatea si a serviciilor si a preparatelor.

Hei! Lume nouă Bine ai revenit!

Mă bucur când cineva confirmă o "mâncătorie" pe care o recomand, semn că este OK dacă şi alţii au fost mulţumiţi la momentul vizitei/vizitelor lor şi nu doar o simplă întâmplare.

Mulţumesc mult pentru urări, vizită şi ecou!

M'LiviuPHONE
[15.01.24 22:32:40]
»

Nicole ai ajuns pe meleagurile mele... Aici la Casa Românească am avut o perioadă când eram client fidel. Pe atunci locuiam in Călimănești. Acum trec mai rar poate de 2... 3 ori pe an dar în trecut cel putin vara eram prezent saptamanal. Evident veneam la piscină. Am poze cu piscina veche, ulterior au renovat au făcut și piscină interioară au mai construit încă un corp de clădire.

Cât privește mâncarea aici întotdeauna a fost 👌 in trecut seara aveau și formație in restaurant

Eu in continuare apreciez pizza lor făcută pe vatră si nu numai.

Mă bucur că ai avut un prânz reușit!

Toate cele bune!!!

nicole33AUTOR REVIEW
[19.01.24 07:48:13]
»

@m liviu*:

Nicole ai ajuns pe meleagurile mele... Aici la Casa Românească am avut o perioadă când eram client fidel. Pe atunci locuiam in Călimănești. Acum trec mai rar poate de 2... 3 ori pe an dar în trecut cel putin vara eram prezent saptamanal. Evident veneam la piscină.

Nu ştiam că eşti chiar din zonă

Ştiam de facilităţile complexului, de interes pentru amatorii de bălăceală, mai ales în extrasezon, Casa Românească fiind relativ uşor accesibilă şi bucureştenilor pentru un weekend prelungit de exemplu.

Cât privește mâncarea aici întotdeauna a fost 👌 in trecut seara aveau și formație in restaurant

Eu cred că şi acum au formaţie, sus pe terasă când vremea permite şi în interiorul restaurantului, în rest. Nu ştiu dacă au program artistic în fiecare seară sau doar în weekend şi la evenimente.

Eu in continuare apreciez pizza lor făcută pe vatră si nu numai.

Mă bucur că ai avut un prânz reușit!

Chiar dacă atunci nu a mai fost loc şi pentru pizza, am luat-o la pachet şi am savurat-o acasă, reîncălzită. A fost foarte OK, nimic de reproşat.

Mulţumesc mult pentru vizită, confirmări şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[19.01.24 08:02:47]
»

@doinafil:

Am pățit-o la Mare, la 2 Mai, prin 2017, unde am mâncat într-un restautant de pe o stradă mai retrasă. „la Babușcă” îi spunea. Am fost cu Mihai și-am mâncat o saramură de crap de m-am lins pe degete, așa de bună era!

Când a venit și cumnata mea la noi, în week-end, am mers și cu ea acolo, și-am lăudat saramura de crap, numai că... era alt bucătar și-am luat „plasă” : nu mai avea deloc același gust! Drept urmare n-am mai călcat pe-acolo!

Situaţiile de acest gen sunt, din păcate, destul de frecvente, iar tu, ca şi client, nu prea ai cum să ştii dinainte dacă ai nimerit tura cu bucătarul iscusit sau cea cu cel mai puţin priceput. Este frustrant să mergi cu toată încrederea într-un loc şi mâncarea să nu fie la nivelul & gustul aşteptat.

Acum funcționează la 2 Mai numai restaurantul de la strada principală, numit tot „La Babușcă” , (același patron) unde vine lumea buluc, are cel mai mare „vad” . Aici nu au timp să spele midiile pescuite din marea noastră și am găsit - în două rânduri și-n ani diferiți - urme grosolane de nisip, ba chiar și o perluță miiică, de vreo 2mm în diametru!

De fiecare dată am reclamat și ne-a răspuns patronul că a mâncat și el, dar n-a găsit. I-am arătat și nisipul și perluța, daaaar...

Foarte rar am mâncat midii şi doar în străinătate, însă, recunosc, nu am avut niciodată asemenea surprize.

Amuzantă faza cu perluţa Cine ştie, dacă perseverai, poate îţi ieşea de un colier sau măcar de o brăţară ceva

Îţi doresc doar experienţe reuşite!

doinafil
[19.01.24 15:11:42]
»

@nicole33 :

Situaţiile de acest gen sunt, din păcate, destul de frecvente, iar tu, ca şi client, nu prea ai cum să ştii dinainte dacă ai nimerit tura cu bucătarul iscusit sau cea cu cel mai puţin priceput. Este frustrant să mergi cu toată încrederea într-un loc şi mâncarea să nu fie la nivelul & gustul aşteptat

Daaaaa... ai dreptate! Îmi pare rău doar pentru cumnata mea care - din politețe, probabil - a spus că i-a plăcut, dar ea făcea, acasă la ea, o saramură excelentă, după cum mi-a spus Mihai.

Amuzantă faza cu perluţa. Cine ştie, dacă perseverai, poate îţi ieşea de un colier sau măcar de o brăţară ceva

Uite, la asta nu m-am gândit! Poate mă „îmbogățeam” și eu, așa, peste noapte!

Să știi că am păstrat câteva luni perluța în portofel, dar... s-a rătăcit printre acte

Nu-i bai, am eu perle d'alea mai mari și adevărate, dar nu se prea mai poartă! Prefer altfel de bijuterii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
PSC2017
[03.02.24 00:20:54]
»

Noi am avut o experienţă proastă cu acest restaurant, în 2022. Am vrut să-i facem o surpriză unui prieten şi să-l invităm aici la masă. Din păcate nu s-a putut. La 2 ore după sosirea noastră ar fi urmat să aibă loc un eveniment manelistic cu VIP-urile judeţului Vâlcea, aşa că pur şi simplu am fost poftiţi afară; consumaţia noastră nu s-ar fi întins pe 2 ore, mai mult ca sigur. Pentru ca prietenul să nu leşine de foame, am ales un alt local, Yummy. Experienţa nu a fost senzaţională, dar nici tocmai rea.

Evenimentul manelistic nu a mai avut loc, VIP-urile vâlcene alegând un club privat, însă restaurantul a fost închis clienţilor în acea seară.

Cu vreo 10 ani înainte de această întâmplare, deci prin 2012, am mai încercat să mâncăm aici. Fie din cauza aglomeraţiei, fie din cauza lipsei de personal, fie din ambele motive, în 30 minute nu a venit nimeni să ne ia comanda, deşi tot trecea un ospătar pe lângă noi care repeta "Imediat, imediat... " după care alerga în altă parte. La plecare (tot cu foamea-n gât) am constatat că aveam maşina blocată de unul care îşi oprise bolidul negru, german, chiar la intrarea în parcare; deh, eram în Vâlcea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[03.02.24 12:30:11]
»

@PSC2017:

Noi am avut o experienţă proastă cu acest restaurant, în 2022. Am vrut să-i facem o surpriză unui prieten şi să-l invităm aici la masă. Din păcate nu s-a putut. La 2 ore după sosirea noastră ar fi urmat să aibă loc un eveniment manelistic...

Tot ce se poate!

Însă eu nu aş spune că a fost o experienţă proastă, practic nu ai avut o experienţă de niciun fel. Este ca şi cum ai vrea să te cazezi undeva, fără rezervare prealabilă, şi nu ai găsi camere libere. Ghinion. Cauţi altceva.

În cazul unor evenimente, manelistice sau nu , rezervarea întregului local şi concentrarea întregii atenţii pe pregătirea meniului pentru eveniment este o practică uzuală şi cumva de înţeles. Mi s-a întâmplat nu doar o dată la diferite restaurante din Bucureşti, asta a fost, mi-a încurcat puţin planurile, dar am găsit imediat alte variante.

Cu vreo 10 ani înainte de această întâmplare, deci prin 2012, am mai încercat să mâncăm aici. Fie din cauza aglomeraţiei, fie din cauza lipsei de personal, fie din ambele motive, în 30 minute nu a venit nimeni să ne ia comanda

Experienţa neplăcută din urmă cu doisprezece ani nu mi se pare relevantă pentru condiţiile actuale. Eu am fost acolo într-o zi de luni la ora prânzului, erau destui clienţi care luau masa, am fost servită corect, iar timpii de aşteptare au fost absolut normali şi asta ţi-o spune o persoană care, de obicei, nu are răbdare să aştepte.

Maşina am parcat-o peste drum de restaurant tot în parcarea celor de la Casa Românească şi nu mi-a blocat-o nimeni. Există o trecere de pietoni chiar în faţa intrării, deci, nu a fost nicio problemă.

PSC2017PHONE
[17.02.24 13:38:30]
»

@nicole33: La niciun restaurant care se pregătea de un eveniment nu ne-a fost refuzată servirea. Doar aici, la Casa Românească și la Lacu Roșu am pățit-o. Cât despre trecerea de pietoni din față... e bine să ai o iconiță în buzunar când treci.

Comparația cu a te caza fără rezervare și a nu găsi camere libere este total irelevantă. Aici erau mese libere, dar nu au vrut să ne servească. Probabil că se bazează pe evenimente și nu pe turiștii ocazionali. Așa o fi politica firmei, dar pentru mine tot o experiență neplăcută a fost și voi evita locația mereu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[17.02.24 14:19:22]
»

@PSC2017:

La niciun restaurant care se pregătea de un eveniment nu ne-a fost refuzată servirea. Doar aici, la Casa Românească și la Lacu Roșu am pățit-o.

Înseamnă că eşti mai norocos ca mine, dacă ai avut doar două asemenea dezamăgiri

Dar nu crezi că ar fi mai util pentru toată lumea să ne povesteşti despre experienţele tale reuşite la alte restaurante, pe care, probabil, le recomanzi?

Eu am fost servită corect la acest restaurant, am mâncat bine şi, ca atare, recomand Casa Românească şi voi reveni cu toată încrederea. Ce motiv aş avea să nu o fac?

Cât despre trecerea de pietoni din față... e bine să ai o iconiță în buzunar când treci.

Nu am crezut că m-am expus unui pericol iminent, mai ales că am traversat chiar de două ori, prima dată spre restaurant şi a doua oară înapoi spre maşină, dar se pare că am avut noroc sau am fost ocrotită

... pentru mine tot o experiență neplăcută a fost și voi evita locația mereu.

E dreptul tău să alegi sau să ocoleşti orice locaţie doreşti de oriunde. Mie nu-mi pasă. Eu am povestit strict experienţa mea acolo, una pozitivă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Adina - addcont, cris1982, doinafil, M'Liviu, PSC2017, Safta Radu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Călimanești / Căciulata?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.09856104850769 sec
    ecranul dvs: 1 x 1