Solicitare CMR / GRECIA - I. CORFU (i. Ionice)

Prima vacanță cu bebe

Trimisă în 22.07.15 16:37
autor baby eyesSR [Orăștie [HD]]
» VIZUALIZĂRI: 2832

Am pornit hotărâtă să vă cer sfatul și uite că nu știu cum să încep...

Pentru că tânjim după o vacanță pe care o tot amânăm și/sau o anulăm, zilele astea ne-a prins dorul de mare si de Grecia, dar bugetul e cam departe de vise.

Ar fi prima vacanță în noua formulă de trei deci primul gând îmi e la copil: vreau cazare aproape de plajă într-o localitate linistită, studio, plaja cu nisip fin și intrare lină (oare am uitat ceva?).

La un moment dat mă gândeam la AI pentru ca ar fi mai comod, dar parca tot o cazare fără masă la un studio ar fi mai potrivit pentru Grecia, nu-i așa?

Soțul (și nu doar el) e curios de Creta, dar acolo bănuiesc că cel mai ușor de ajuns ar fi prin agenție cu avionul, deci probabil costurile ar fi mai mari și ar fi cam greu cu bebe și regim self-catering în lipsa autoturismului.

Ufff... n-am idee de ce capăt să iau la puricat Grecia de pe AFA (cred că nici timpul nu mi-ar ajunge) așa că vă rog să-mi scrieți un sfat, o părere, ce-ați făcut sau ce ați face voi.

În inimile noastre vacanța din Agios Gordios, Corfu, e la loc de cinste.

Poate și din cauza asta îmi e greu să caut și să aleg


  • PERIOADA: septembrie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 500 euro
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 1a5l

Răspunsuri

Corina70SR[22.07.15 17:17]

irinadAPLCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA186r[22.07.15 18:17]

@baby eyes - Cred că cel mai potrivit pentru tine şi familia ta ar fi un sejur în Thassos, dacă nu cumva ai mai fost, deşi laşi de înţeles că aţi mai fost în Grecia, Corfu. Situându-se cel mai aproape de România, chetuielile cu transportul vor fi ceva mai mici, şi de asemenea, şi celelalte cheltuieli privind consumurile prin insulă sunt ceva mai mici decât în alte insule. Aşa te vei putea încadra în bugetul vostru nu prea generos. Cazarea la studiouri este foarte des întâlnită în Thassos, dacă alegi o cazare la plaja Golden Beach, aşa cum vrei cu nisip fin intrare lină în mare, vei fi tare mulţumită, se poate şi mai ieftin de 60 euro/noapte.

Creta e o insulă mai scumpă, atât din punctul de vedere al drumului care este mult mai costisitor, dar şi din punctul de vedere al vieţii cotidiene de acolo. Dacă nu vrei o insulă, poţi alege o staţiune de pe continent: Riviera Olimpului, Halkidiki, Asprovalta, Nea Vrasna care au renumele de a fi ceva mai ieftine decât altele din Grecia.

Succes în a alege ce-i mai bun pentru voi!

N.B.: irinad este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

adrianaglogoSE15r[22.07.15 19:24]

renteaPA4r[22.07.15 20:05]

Fiindca in titlu ai spus ca vrei o vacanta cu bebe... prima vacanta... si abia apoi ai mentionat Grecia, imi place sa cred ca nu esti hotarata 100% sa pleci din tara cu cel mic (nou nascut din cate am inteles). Nu o face. Nu ai nimic de castigat, numai agitatie, eventuale complicatii sau probleme. Cand bebe va creste, veti avea ani si ani la dispozitie sa mergeti afara din tara cu el... cat este sugar nu e cazul.

Mergeti la noi la mare sunt atatea locuri frumoase (curate, luxoase, mai putin luxoase, linistite sau cum vreti voi).

Va recomand din inima zona Venus, Saturn (sunt acolo hoteluri de 5 stele care fac de rusine muuulte altele din Grecia, de exemplu Hotelul Inter Venus, incercat recent de mine tot impreuna cu un copil mic) si va incadrati perfect cu bugetul tau.

Orice s-ar intampla (si, da, din pacate, se poate intampla cat bebe este foarte mic) esti ACASA si poti reactiona in consecinta. Vei vedea ca lucrurile se vor schimba fundamental in concediu cat timp il vei avea pe cel mic cu tine. Experimenteaza aceasta schimbare acasa la tine in tara, nu departe, printre straini.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

lidiacojeaGD4r[22.07.15 23:36]

Messonghi Beach Holiday Resort, perioada 1-8 septembrie, camera dubla + un patut copil, all inclusive, 655,20 euro (depaseste un pic bugetul, dar include toate mesele). Daca aveti copil mic cea mai buna solutie este all inclusive si avand in vedere ca va este dor de Corfu, iata link-ul catre o oferta super de pe Booking.com.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Denisa13PA30r[23.07.15 01:14]

Iti recomand si eu vila Memories din Skala Potamia- Thassos. Noi am dat 40 de euro anul trecut pe o camera cu trei paturi in luna august. In septembrie ar trebui sa fie mai ieftin. Citeste review-ul meu despre acesta locatie si daca iti face cu ochiul i-a legatura direct cu proprietara. Plaja este foarte lata aici si intrarea in mare foarte, foarte lina... chiar enervant de lina . Plaja este cu nisip, ideala pentru micut. Prima mea experienta in Grecia a fost cand fetita mea avea tot un an si cinci luni. Atunci am fost in Olympic Beach. Zona Ok, potrivita pentru copii mici, linistita dar nu spectaculoasa. Are avantajul ca e mai ieftina.

Alegere inteleapta si vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

irinadAPLCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA186r[23.07.15 11:45]

@baby eyes: Da, ai inteles bine, numai ca Golden Beach e splendida peste tot!

Să ai vacanta plăcută!

N.B.: irinad este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA

M'LiviuPA1r[23.07.15 12:04]

@rentea: nu te supara dar hotelul inter are niste preyuri cu mult peste hotelurile din turcia. Eu asa am vazut pe un site foarte popular. Ma intreb oare pe ce se cere acesti bani? Pacat...


flaviana77SR12r[23.07.15 12:06]

buna si eu recomand Golden Beach Thassos si o cazare in Skala Panagia, noi am stat la Vila Athina, citeste rewie-ul meu despre vila Athina, este aproape de plaja si in opinia mea este o zona linistita, frumoasa si plaja de la Golden Beach mi se pare cea mai frumoasa din Thassos plus ca mi se pare si potrivita pentru copil caci apa nu este adanca la mal si cred ca in septembrie veti gasi un pret rezonabil.

intr-adevar este mai putin animata Skala Panagia dar este atat de frumos... merita crede-ma si cu siguranta te vei incadra in bugetul precizat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

renteaPA4r[23.07.15 13:16]

@m liviu: mult peste preturile unui hotel de 5 stele de top din Turcia? Nu cred, sincer! Retine te rog faptul ca h. Inter este un hotel adevarat de 5 stele (stii bine ca nu e obligatoriu ca un hotel care afiseaza niste stele sa le si respecte). Este drept ca preturile pe booking sunt exagerate. Nu stiu de ce, daca suni la receptie si ceri o camera vei avea o surpriza placuta... cam cu 30-40% mai placuta .

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

vega06PR5r[23.07.15 13:33]

@baby eyes -

Buna ziua.

Avand in vedere varsta de doar 1 ½ a micutului, nu trebuie sa va ganditi la destinatii mai indepartate ce implica drumuri lungi si obositoare pentru el. Si eu as merge pe recomandarea insulei Thassos, superba de altfel si aflata aproape de Romania. A te afla pe o insula, este totusi altceva decat pe continent

Ca si cazare in Thassos, noi am stat in Limenas, in apropierea portului unde va lasa ferryboat-ul (daca il veti lua pe cel din Keramoti) si am fost cazati la Villa Teresa vezi impresii un complex de doua vile (parter + doua etaje), o locatie excelenta si care noua ne-a intrecut asteptarile atat in privinta comfortului si conditiilor oferite, dar si datorita amplasarii vilelor intr-un loc linistit si retras, situat destul de departe de sosele circulate. Complexul se afla pozitionat la 15-20 m de o plaja neamenajata, insa la ~ 80 m in partea stanga si la fel in dreapta, veti gasi inca 2 plaje, acestea din urma amenajate cu sezlonguri, umbrele si beach bar-uri. Toate aceste trei plaje au nisip fin si intrare lina in mare. Insa din loc in loc mai exista cate o stanca in mare, asadar pericol de arici de mare.

Plaja perfecta pentru copil vati gasi insa in Golden Beach - Plaja de Aur, care se intinde pe aproximativ 1 km intre doua sate, Skala Potamia si Skala Panagia. Plaja este asadar lunga si este si suficient de lata astfel ca sezlongurile si umbrelele sa nu fie inghesuite. Nisip fin, te duci destul de mult spre larg inainte sa se adanceasca apa, un loc bun de plaja si balaceala pentru copii. Pentru a nu mai implica deplasarea cu masina, cautati cazare langa ea, in Skala Potamia sau Skala Panaghia.

Eu va doresc vacanta placuta

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (5 voturi)

baby eyesSRAUTOR SOL19r[25.07.15 09:59]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

aurorreSV2r[26.07.15 10:16]

Nea Potidea-Haus Niko. Este o locatie potrivita-plaja aproape, intrarea in apa lina, taverne aproape si cred ca va incadrati si la bugetul vostru.


honey.booyahUC[23.05.17 15:56]

Nu stiu daca am voie sa pun vreo întrebare aici, însă stiu sigur ca atâta timp cat subiectul despre care as avea întrebări este deja deschis, nu este in regula sa creez un post nou.

In August am vrea sa plecam in Grecia împreuna cu bebele nostru care va avea 1 an. Pentru ca este încă micuț, ne-am gândit sa nu optam pentru o vacanța pe insule (Corfu, Santorini, Mykonos, etc) evitând astfel stresul lui bebe de a călători cu ferryboat-ul, si sa optam pentru o vacanța pe continent. Ma tenta Lefkada - care nu e chiar pe continent, însă măcar traversezi pe pod - , dar ma gândesc ca este un pic mai departe fata de Halkidiki de exemplu, unde se pare ca este la fel de frumos, din ce am citit pe site-ul vostru.

Întrebarea pe care o am este daca aveți recomandări pentru cazare in Halkidiki (studio, pensiune, direct de la proprietari, etc) pentru ca este un pic cam scump sa merg la hoteluri - sau cel puțin prețurile pe care le-am gasit eu sunt un pic cam mari. (pentru 9-10 nopți)

Iar ca plaje? Aveți vreo recomandare? Ne-ar plăcea ceva mai puțin aglomerat Vom merge cu mașina, deci vom putea alege câte o plaja in fiecare zi

Va mulțumesc mult

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

flaviana77SR12r[24.05.17 09:32]

@honey. booyah:

nu stiu in ce masura te va satisface raspunsul meu, insa as vrea sa iti dau un sfat.

eu stiu si inteleg dorinta voastra de a calatori si de a vedea cat mai multe plaje etc, insa luna august este extrem de calda in Grecia, bebele tau este mic, eu zic din start sa uiti de Lefkada pentru ca este departe si nu are sens sa te chinui sa pleci la un asemenea drum cu un bebe atat de mic.

in ce priveste Halkidiki cred ca este o alegere buna, nu pot sa iti dau sfat referitor la cazare acolo, oricum este foarte scump caci va fi sezon plin.

uite eu am un baietel de 6 ani si nu m-am hazardat sa plec cu el cu masina pana acum in Grecia, anii trecuti am facut concedii numai in tara, anul asta vreau si eu sa plec in Grecia insa cu autocarul si inca nu sunt hotarata caci nu stiu daca va rezista atata drum pe autocar.

spui ca vrei sa mergi in fiecare zi pe o plaja, eu iti spun ca va fi obositor pentru voi sa faceti asta, dar tu stii mai bine.

spor in a alege o decizie cat mai buna.

de ce nu va orientati la Bulgaria de exemplu ca stati in Bucuresti si este mult mai aproape? si cred ca si preturile sunt mai mici.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

honey.booyahUC[24.05.17 12:14]

@flaviana77: iti mulțumesc pentru răspuns Sa precizez de ce am spus ca putem merge in fiecare zi pe alta plaja: acum 2 ani am fost pe Creta. Am stat in Heraklion (150€ închidere pe o luna - am avut o Mătușa care mi-a gasit un studio). Acolo plaje sunt la mică distanță una de alta. Vorbesc de plaje slab populate. Noi in fiecare zi mergeam in alte locuri. Pe internet găsești plaje foarte cunoscute, însă între ele sunt multe locuri foarte bune pentru cei cu copii. In sfârșit, va depinde totul de cum se comporta piticul meu. Cu siguranța nu il voi "târî" spre plăcerea de a avea noi doi o vacanța frumoasa. De aceea refuz sa plec către insule pentru care e nevoie sa luam ferryboat. Deși e un copil cuminte, sociabil si curios, ii place viața de oraș si nu se teme de aglomerație, nu e bine sa il supun la stresul de a naviga. O sa iau in calcul si varianta Bulgariei. Iti mulțumesc de părere multa sănătate si sa auzim numai de bine!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

flaviana77SR12r[24.05.17 12:20]

@honey. booyah:

ce bine ca ai avut ocazia de a vedea Creta.

deocamdata pentru mine este un vis datorita preturilor foarte mari.

eu am privit si din prisma copilului meu care e mai energic mai nazdravan si nu sta locului o clipa dar momentan al tau este mic si nu se pune problema sa nu il poti stapani.

iti doresc sa gasesti cazarea potrivita si sa ai o vacanta superba.

sanatate micutului si voua de asemenea.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

honey.booyahUC[24.05.17 12:31]

@flaviana77: Nu mi se pare deloc scump. Pe noi ne-a costat 1600€ - 3 saptamâni!!! Am mers cu mașina si am vizitat mai multe locuri pe insula (am făcut 1000 km pe insula). Am avut noroc de garsoniera închiriată cu 150€. Mergeam la supermarket si găteam câte ceva in garsoniera sau mâncam legume - fructe de sezon. Am cheltuit 1600€ in condițiile in care am si mers de vreo 4-5 ori la restaurante in cele 3 saptamâni. Deasemenea, seara de seara mergeam pe jos 3,5 km (7 km dus-întors) pana in centru, unde beam un suc, latte, etc. In preț este inclus si drumul cu mașina pana in Pireus si cel de pe insula, drumul cu ferryboat-ul (drum de 9 ore!!!) ape sau suc pe plaja, suveniruri, câte un sandwich daca eram pe vreo plaja mai îndepărtată de cazare.

Eu zic ca nu e scump pentru 3 saptamâni.

Este foarte frumos. Imi pare rău ca nu am apucat sa văd si mai multe pentru ca sunt niște locuri superbe de care nu știam la momentul respectiv.

Sper sa ajungeti curând acolo!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [22] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.36262488365173 sec
    ecranul dvs: 1 x 1