ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Focșani
ÎNSCRIS: 11.05.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Corfu - Dragoste la prima vedere

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am sa incep prin a spune ca desi am facut 24 de ore pe drum pana cand am ajuns la hotel, nu regret nici o secunda.

Pur si simplu acel drum este minunat, am mers cu autocarul, eu fiind o mare fana a vacantelor cu autocarul.

Intr-adevar de ce sa mint, este incomod, daca mai mergi si cu un autocar mai vechi este si mai problematic, dar in final, toate neplacerile se sterg odata cu minunatia de insula ce ni se iveste in zare.

Inainte de a pleca, toata iarna aproape am tot citit de AFA impresii de calatorie, mi-am facut un dosar intreg scos la imprimanta si l-am luat cu mine in calatorie.

Pe mine m-a impresionat foarte mult autostrada Egnatia Odos, este o capodopera, o minunatie, peisajele de-a lungul drumului sunt parca desprinse din basme, totul a fost extraordinar, nu mai stiam pe care parte a drumului sa privim, imi pare foarte rau acum ca nu am filmat si nu am pozat macar o bucatica din acel drum…... alta data cu siguranta o voi face.

Drumul cu ferry a trecut foarte repede, am savurat un frapee privind Marea Ionica pe care o vedeam pentru prima oara. Eram atat de fericita, nu pot exprima in cuvinte ceea ce simteam, mi-am dorit foarte foarte mult sa ajung in Corfu, a fost visul meu implinit.

Am avut cazare in statiunea Ipssos, aceasta se afla la 14 km departare de Kerkira, locul unde am mers aproape in fiecare zi cu Green Bus, ieftin, confortabil, aer conditionat, soferi buni.

Pentru ca am mai scris despre Ipssos, nu mai intru acum in alte detalii caci nu vreau sa ma repet.

Am sa spun in acest articol ce mi-a placut atat de mult la aceasta insula.

In primul rand pot sa spun ca la orice pas am intalnit oameni zambareti, ma refer la localnici, ni s-a intamplat de multe ori sa fim salutati pe strada Kalimera, fara sa ne cunoastem, mie una mi-a placut foarte mult acest aspect. Pentru ca nu eram prima oara in Grecia, pot sa spun chiar ca mi-a fost foarte dor de aceasta tara si de atmosfera ei pe care nu am intalnit-o in alte locuri.

Apoi mi-a mai placut faptul ca in orice magazinel intrai erai intampinat frumos cu un zambet si toata lumea era parca la picioarele tale, chiar daca nu cumparai nimic din acel loc, parca iti era si jena sa nu intri si sa vezi ce are respectivul magazin, ca sa nu se supere proprietarul. Cel putin asta am gandit eu la momentul respectiv.

Kerkira este un oras de vis, vazusem poze pe site inainte de vacanta, dar realitatea este coplesitoare. Desi era o caldura infernala, pentru ca eram in luna iulie, parca nu ne puteam opri din mers, eram insetati sa descoperim cat mai multe din acest frumos oras.

Minunatele stradute rustice, pline cu tavernute si cu magazinele de toate felurile, vegetatia aceea, flori colorate la orice pas, leandri si bungavilea (nu stiu daca am scris corect, scuze), palmierii semeti si chiparosii, doamne ce frumuseti mi se ofereau privirii, este ceva spectaculos. Nu degeaba i se spune insula verde, intr-adevar isi merita pe deplin numele.

Pentru ca vreau sa scriu mai multe articole am sa punctez mai pe scurt unele aspecte.

Spun din start ca am hotarat de comun acord cu sotul sa nu ne inscriem la excursiile optionale propuse de agentia cu care am calatorit, asta deoarece am considerat ca ar fi mai bine sa exploram insula de unii singuri fara sa avem un program stabilit si fara sa depindem de nimeni si bine am facut.

Am stat si la plaja dar am si vizitat. Nu am inchiriat masina deoarece transportul in comun este bine pus la punct si pentru ca sotul in tot timpul anului merge zilnic cu masina, a vrut sa ia o pauza.

Aveam programul de la Green Bus care se respecta intocmai asa ca nu au fost deloc probleme cu transportul.

Si pentru ca am citit atat de multe pareri aici despre Kanoni, primul meu gand a fost sa ajung neaparat si acolo. Zis si facut. Am intrebat in prealabil la receptia hotelului cum se ajunge la Kanoni, acolo erau niste persoane extrem de amabile, ne-au scos la imprimanta programul autobuzelor pe diverse destinatii ori de cate ori am avut nevoie.

Ca sa ajungi la Kanoni, asta daca nu esti cu masina personala sau inchiriata, exista autobuz special ce pleaca din Kerkira, face cam 20 de minute cred, merge foarte repede, aer conditionata, fara probleme.

Odata ajunsi acolo, ce sa spun… acel loc m-a fascinat din prima clipa, o priveliste mirifica, avioanele ce aterizeaza si decoleaza mai mereu in plin sezon, acea bisericuta minunata Vlacherna situata in mijlocul marii, imagine ce apare in multe ilustrate ale insulei, toata privelistea asupra Marii Ionice vazuta de sus de acolo de la inaltime… … intr-adevar este ceva de neuitat.

Desi era foarte cald, totusi am coborat sa vedem si Vlacherna, daca ma intorc in timp cred ca as fi regretat foarte mult sa nu fi ajuns si pana acolo, se coboara mai multeeeeeee scari, dar merita din plin efortul.

Pentru ca nu am mers niciodata cu avionul, pentru mine a fost cu atat mai mult o experienta inedita, sa vad avioanele atat de aproape, sa vad cum decoleaza un avion, sa vad cum aterizeaza. M-am gandit ca poate asa imi voi face curaj ca anul urmator sa merg cu avionul, dar…. ma mai gandesc … …. inca nu sunt convinsa deplin.

Si pentru ca pe desktop la servici aveam chiar o imagine cu terasa de la Kanoni, am fost foarte hotarata sa imi fac si eu propriile fotografii din acel loc, ceea ce am si facut si ma uit acum cu mult drag la ele.

Unde am mai fost???

Pai …. in alta zi am fost la Palat sa vedem unde era resedinta de vara a printesei Sissi. Acolo am ajuns tot cu autobuzul din Kerkira spre Achilion, sper sa nu plictisesc pe nimeni, dar poate mai sunt cititori asa cum am fost noi, care nu am inchiriat masina si nici nu am fost cu maina personala si ma gandesc ca le-ar fi util sa stie ca se poate ajunge usor acolo folosind Green Bus.

Mi-a placut foarte mult si acel loc, si palatul in sine, dar gradina este ceva spectaculos, am descoperit inca un loc desprins parca dintr-o poveste frumoasa cu printi si printese, doar ca de data aceasta povestea fusese chiar reala.

Mentionez aici si privelistea de la terasa Bella Vista de langa palat, ceva unic, un loc ce iti ramane in suflet pentru totdeauna.

Gradina acestui palat imi va ramane pentru totdeauna in suflet, este ceva de vis, nu trebuie sa ratati vizita acesteia, veti intalni o priveliste unica.

Recunosc faptul ca cel mai mult mi-a placut sa ma plimb prin nesfarsitele stradute inguste din Kerkira, nu ma mai saturam de ele, imi doream sa le descopar pe fiecare cu tavernutele ei, cu magazinelele ei, etc. iar ceea ce e minunat acolo este ca nu ai cum sa te ratacesti sub nici o forma, pe oriunde ai merge, gasesti fara doar si poate iesirea.

Am vazut si vechea fortareata, nu am intrat pana acolo caci era foarte foarte cald, in schimb am facut poze in zona, un loc impresionant ce dainuie in ciuda timpului si parca spui ca iei a fost construit. Sunt sigura ca daca urcam in fortareata acolo gaseam o priveliste unica, dar poate alta data bifez si acest obiectiv in spelndoarea lui.

Am ajuns si la Palatul Saint Michael and George, nu am intrat sa il vizitam, dar am facut fotografii in zona, iar gradina de langa palat este splendida, acolo am stat sa ne odihnim la umbra palmierilor si a florilor de bungavilea si am admirat deschiderea spre mare de unde se vedeau feriboturile, splendid.

In alta zi am ajuns din Ipssos, plecand pe jos pana in urmatoarea statiune Barbati, un loc splendid, dar atentie, nu sfatuiesc pe nimeni sa mearga pe jos pana acolo, noi am fost indusi in eroare de un mosulet de la un magazin care ne-a spus vai mergeti pe jos pana acolo ca sunt numai doi kilometri. De unde atata???

Cred ca am mers vreo 6, pe o caldura de nedescris, dar odata ajunsi acolo a meritat tot efortul.

Barbati este un loc superb, o plaja minunata si o apa de vis, un turcoaz clar, limpede, ceva extraordinar.

Am nimerit acolo intr-o zi de weekend, prilej cu care am constatat ca este pobabil unul din locurile preferate de grecii de pe insula, caci plaja era plina de ei. Intr-adevar un loc select, cam scump, cel putin asa mi s-a parut mie, dar frumos frumos frumos, insa apa foarte adanca, noi nu am stat decat foarte apoape de mal.

Cel mai mare regret al meu este ca nu am ajuns pana la Paleokastritsa, ramane ca obiectiv de viitor, caci fara doar si poate pot sa spun ca ma voi intoarce si alta data in Corfu.

Acum am cu totul o alta viziune asupra acestei minunate insule, acum stiu ca este un loc de vis in care nu se poate sa nu te simti bine, acum stiu ca imi va ramane in suflet pentru totdeauna si ca imi va fi foarte dor de el pana la o viitoare revedere.

Imi este dor de palmierii batrani semeti si de florile ce ma intampinau la orice pas, de leandrii multicolori, de apa clara curata si turcoaz a Marii Ionice, pana si de pietricelele de pe plaja imi este dor, imi este dor sa savurez un frapee rece la una din tavernutele din centrul Kerkirei, imi este dor pana si de pungutele multicolore cu harta insulei pe care le primeam la orice magazinel, imi este dor sa spun Kalimera si sa mi se zambeasca simtind bucuria localnicului mandru ca ii vorbesti in limba lui, imi este dor de stradutele inguste, de cladirile vechi, de Liston, pana si de Green Bus imi este dor… … … offfff… …. ce amintiri frumoase… … ….

Ce mi-a placut si mai mult a fost faptul ca la orice cafenea ne hotaram sa stam sa savuram un frapee preferatul nostru, acesta ti se aducea la masa automat cu un pahar de apa langa el si cu un bol de chipsuri sau alune fistic arahide etc, sau in alte locuri cu niste biscuitei sau prajiturele gen fursecuri, ceea ce mi s-a parut foarte dragut din partea lor.

De aemenea cand am fost la Palat pentru ca ne era foame am luat niste sandvisuri foarte bune de la o tavernuta situata exact langa poarta pe care se iesea dn Palat, am dat 5 euro pe doua sandvisui mari, care la fel ne-au fost aduse impreuna cu doua pahare de apa rece din partea casei si au fost calde facute pe loc si exact ceea ce ne trebuia la timpul respectiv sa ne potolim foamea.

Apropos de Kanoni, acolo era un restaurant unde se putea lua masa, noi la ora respectiva nu simteam nevoia de a manca, atentie sunt preturi maricele acolo, noi am luat cate doua sticle de apa pentru ca era foarte foarte cald si nu ne trebuia nimic decat sa ne potolim setea.

Mare atentie in Kerkira, daca va hotarati sa bet ceva in zonele centrale, preturile sunt mari la cafenele, in general acolo veti intalni foarte multi nemti, englezi si nordici, incercati sa va opriti la una dintre cafenelele de pe stradutele despre care am vorbit in articol, acoo sunt pretui pentru orice buzunar si cam pe la toate se gasesc aceleasi bauturi si aceleasi mancarui traditionale.

Ma adresez aici celor care dispun de un buget mai redus, asa cum am fost noi, dar chiar si asa pot sa spun ca in acest concediu nu ne-am privat de nici o pofta, am baut si am mancat tot ceea ce am dorit, fiind chibzuiti cu banutii si iata ca ......se poate........

Pot sa spun Am Fost Acolo din toata inima, pot sa spun oricui Du-te Acolo ca nu vei regreta, pot sa spun Am sa mai merg Acolo!!!

PS rog webmaster daca se poate sa ataseze melodia aceasta articolului meu, multumesc.

https://www.youtube.com/watch?v=yArFBatEvMI

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de flaviana77 in 07.08.15 09:33:17
Validat / Publicat: 07.08.15 11:13:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 4105 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (flaviana77); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 celebra fortareata din mijlocul marii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmaster98
[07.08.15 09:56:30]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[07.08.15 11:03:40]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

***

Foarte util celor ce nu se deplasează cu mașina personală sau închiriată pe insulă.

flaviana77AUTOR REVIEW
[07.08.15 11:05:13]
»

@webmaster -

efharisto poli webmaster!

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[07.08.15 12:14:46]
»

Foarte frumos. Într-adevăr, Corfu este o destinaţie în care să vrei să te întorci, mai ales că într-o singură săptămână abia reuşeşti să faci cunoştinţă cu ea.

Eu am fost de două ori câte o săptămână şi o dată 2 săptămâni şi tot n-am văzut tot ce aş fi vrut.

E adevărat că dacă ai maşină e mai uşor, dar şi cu autobuzul se poate chiar foarte bine.

Şi pentru că n-aţi ajuns la Paleokastritsa este motiv în plus pentru încă o vacanţă în Corfu.

adryana
[07.08.15 12:24:05]
»

un articol care iti merge direct la suflet, foarte frumos povestit, se simte bucuria si emotia traita in vacanta, felicitari!

danamandache
[07.08.15 12:25:55]
»

Felicitari, Flaviana! Imi plac mult articolele tale, imbini sfaturile utile cu trairile tale. Esti un om sensibil si realist!

flaviana77AUTOR REVIEW
[07.08.15 12:27:39]
»

@adryana -

multumesc mult

intr-adevar de trei ani mi-am dorit sa pot spune Am Fost Acolo.

poate nu exprima cuvintele mele ceea ce am simtit cu adevarat, dar am trait la maxim fiecare clipa din tot sejurul si imi va ramane in suflet for ever

flaviana77AUTOR REVIEW
[07.08.15 12:36:21]
»

@adryana -

va multumesc din suflet

flaviana77AUTOR REVIEW
[07.08.15 12:44:40]
»

@almona -

cu siguranta asa va fi, mai ales ca am reusit sa il contaminez si pe sotul meu cu virusul meu numit Grecia

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[07.08.15 13:16:51]
»

@flaviana77 -

Dacă v-aţi contaminat, aţi încurcat-o! Nu vă mai faceţi bine.

Am păţit-o de mult şi nu mai scap. În fiecare an mă gândesc să mai schimb ţara şi nu reuşesc. Fac ce fac şi tot în Grecia ajung. Şi de fiecare dată ultimul locul în care merg e cel mai frumos. La început a fost Thassos, apoi a fost Zakynthos, acum e Corfu. Anul viitor cine ştie ce o mai fi.

Oricum, aştept tot setul de impresii din corfu pe care ni l-ai promis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
onisoru*
[07.08.15 14:33:48]
»

Am avut onoarea superbonus-ului, am fost acolo, a fost dragoste la prima vedere, restul e cancan!

flaviana77AUTOR REVIEW
[07.08.15 15:27:35]
»

@onisoru*: multumesc poate pare banal dar chiar va multumesc sincer tuturor e o mare satisfactie sa vad atatia cititori la articolele mele

elviramvio
[08.08.15 17:51:21]
»

Ai scris din sufletul tau pt sufletele noastre. Astept restul articolelor pt ca vreau sa ma indragostesc de Corfu in primavara lui 2016, deci citesc tot ce este si va fi pe aici.

flaviana77AUTOR REVIEW
[10.08.15 09:49:34]
»

@elviramvio -

foarte frumos ai spus, cu siguranta ceea ce citesti aici iti va prinde bine, dar odata ce ai calcat pe insula o sa vezi ca iti creeaza dependenta, cel putin asta am simtit eu, care iubesc enorm Grecia, nu am fost in prea multe locuri, dar in viata asta sper sa vad cat mai mult si iti spun din toata inima, Corfu este cel mai frumos loc in care am fost vreodata si inca nu am vazut decat o mica parte din minunata insula.

noroc cu fata de la agentia de unde am luat bilete, oscilam intre Corfu si Lefkada, citisem despre amandoua si ea mi-a spus doamna va recomand Corfu, cand va veti intoarce imi veti multumi, mergeti cu incredere si nu veti regreta si asa a si fost, la intoarcere am mers cu ciocolata la agentie si i-am spus fetei ai avut mare dreptate si sunt fericita ca am mers pe recomandarea ta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ovidiuyepi
[15.09.15 11:49:26]
»

@flaviana77: Mai convins. Pentru la anul aleg un sejur iîn Corfu. Nota maximă din partea mea.

flaviana77AUTOR REVIEW
[15.09.15 13:08:05]
»

@ovidiuyepi -

ma bucur foarte mult

atunci cand am plecat desi am citit foarte foarte mult inainte ca de iarna este lunga si este timp de citit aveam asa o strangere de inima ca nu stiam cum va fi.

nu stiu cat de bine am reusit sa redau in cuvinte impresiile mele, dar se pare ca gandul meu se indreapta tot spre Corfu si mereu va ramane in inima mea ca un loc special de care chiar pot sa spun ca m-am indragostit la prima vedere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ovidiuyepi
[15.09.15 14:41:29]
»

@flaviana77: Ai perfectă dreptate. Se spune o vorbă referitor la Arhipelagul Ionic: insula Kefalonia este cea mai mare, dar Corfu rămâne cea mai frumoasă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, almona, danamandache, elviramvio, flaviana77, onisoru*, ovidiuyepi
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Corfu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084682941436768 sec
    ecranul dvs: 1 x 1