Solicitare CMR / GRECIA - # EXCURSII și CĂLĂTORII

Traseu optim spre Nikiti (Sithonia, Halkidiki) și recomandări plaje, taverne etc.

Trimisă în 11.05.15 09:04
autor sev7SV [Curtea de Argeş [AG]]
» VIZUALIZĂRI: 14639

buna

- La sfarsitul lunii iunie calatoresc impreuna cu familia mea (sotia si cele 2 fetie) in Nikiti Sithonia Halkidiki. As dori sa imi recomandati un traseu sigur (avand in vedere ca merg pt prima data in Grecia...), ceva sfaturi legate de drum (vignete... preturi motorina... zone recomandate de oprit pentru eventuale pauze... orice considerati util pentru a avea un parcurs sigur si fara probleme).

- Pentru zona mentionata (Nikiti Sithonia Halkidiki)... imi puteti recomanda ceva zone de plaja interesante!? (suntem cazati la Athena Pallace Village Resort [Elea])... eventuale taverne... preturi pt masa de pranz... sugestii de luat in consideratie...

va multumesc anticipat

Catalin aka sev7


  • PERIOADA: iunie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1500 -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 9 ani , 7 luni

Răspunsuri

EduardMJR1r[11.05.15 10:09]

Buna,

Eu am fost 2 ani la rand in Nikiti la acelasi hotel (Porfi Beach) situat la 2 km inaintea indicatorului de intrare in Nikiti. Traseul pe care l-am urmat a fost prin Sofia grecia.de-weekend.ro/bucuresti-halkidiki.

Vignete am cumparat la intrare in Bulgaria, din cate i-mi aduc aminte a trebuit sa cumpar 2 pentru 7 zile. Pentru Grecia nu am platit nici o taxa de drum pentru ca pe traseul pe care l-am urmat nu am intalnit nici un punct de taxare. Referitor la plaje am fost mai mult pe partea cu Vourvourou.

1. La intrarea in statiunea Vourvourou faci stanga si intrii pe un drum de tara pe care ajungi la mare. De acolo poti inchiria barca cu motor (este un nene mai grasut, nu-mi amintesc numele acum) care te va costa 80 euro + benzina pentru o zi intreaga. Cu barca poti merge la "apele albastre unde nu am vazut asa culoare a apei in toata Grecia" si in afara de asta poti ajunge pe mai multe plaje care se afla pe diferite insule din imprejurimi.

2. Mai recomand Kiridi Beach sau Ormos Panagias (este situata undeva in stanga portului.

Ca taverne eu am mancat si am fost foarte multumit de serviciile oferite inainte de hotelul unde am stat (am fost 4 adulti si 3 copii, mancam doar seara si ne costa in jur de 90-100 euro+ 10 euro tips). Din sosea se vede ca un magasin parasit cu o mica terasa langa el. Recomand mancarea de acolo pentru ca este proaspata, gustoasa, si este facuta de proprietari. Daca tot ajungeti acolo recamand sa vorbiti cu proprietarul sa puteti cumpara de la el masline si ulei de masline. Noi mancam acolo o seara da si una nu. Uleiul de masline este presat la rece si ambalat in bidoane de tabla de 5 litri pretul 25 euro/bidon. Maslinele sunt in bidoane de plastic de 5 kg si costa parca 3 euro/kg (noua nu ne-a mai luat bani pe masline, adica 2 bidoane) Toate tavernele de pe faleza din Nikiti pot spune ca sunt OK. In multe taverne gasesti ospatari romani si vorbesti cu ei despre mancare si tot ce te intereseaza.

In Nikiti noi nu prea am avut ce vizita in mod special decat odata la 2 seri cate o plimbare prinmagazine, port sau pe faleza (ca dupa o zi de plaje nu prea mai aveam chef de plimbari). Nu stiu daca am omis ceva dar in mare cam asta este. Acum sper ca-ti este de folos recamandarea mea. Sa aveti un concediu cat mai placut.

Marian D.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

sev7SVAUTOR SOL[11.05.15 10:18]

@EduardM - multumesc de raspuns.

am observat ca google maps ma "duce" prin Veliko Tarnovo-Haskovo-Komotini... Stiti ceva despre acest traseu!?

este un traseu nou!?? ... este ok!? ... sau imi recomandati cel cu ocolire pe centura Sofiei... !?

multumesc

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dannaaPM5r[11.05.15 10:47]

@sev7 - Noi am fost anul trecut pe traseul de care zici, mai putin partea cu Veliko Tarnovo, pentru ca am fost intai la mare la bulgari (am iesit din Romania prin Vama veche) si am intrat pe traseu in dreptul orasului Stara Zagora, venind dinspre Burgas. Am iesit din Bulgaria/intrat in Grecia prin vama Makaza. A fost Ok din toate punctele de vedere, mai putin coada la vama, ca am ajuns pe la pranz si era plin de romani care mergeau in aceeasi directie. Dar drumul e bun si mai scurt, nu are serpentine spectaculoase la intrarea in Grecia, noua ne-a placut.

Am fost si pe varianta cu Sofia la intoarcere. Ok si pe-acolo. Vezi impresii drum.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

sev7SVAUTOR SOL[11.05.15 10:52]

@dannaa - multumesc de raspuns!


EduardMJR1r[11.05.15 11:12]

Da este un traseu nou. Eu nu am ales sa merg pe Sofia deoarece acel traseu am inteles ca trece prin munti, se formeaza o coada foarte mare la trecerea frontierei dintre Bulgaria si Grecia si anul trecun in perioada cand eu am plecat a fost inundat si toata circulatia a fost deviata.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

sev7SVAUTOR SOL[11.05.15 11:14]

@EduardM - multumesc

... deci sa inteleg ca ati urmat traseul mentionat de mine...

este ok!?


Carmen IonTITCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA190r[11.05.15 11:19]

@sev7 - Athena Resort este între Nikiti şi Neos Marmaras. N-am stat niciodată acolo (am trecut pe lângă complex de multe ori), dar am văzut pe net că au plajă privată (deşi pare cam îngustă). Nu te sfătuiesc să mergi la alte plaje cu un copil atât de mic. Totuşi, dacă vrei să încerci altceva, plaja din Nikiti e cu nisip. Îţi poţi întinde prosopul în zona neamenajată, dar există şi o porţiune amenajată cu umbrele şi şezlonguri, care e deservită de un beach bar - nu trebuie să plăteşti pentru şezlonguri şi umbrelă dar trebuie să faci consumaţie: un frape, un suc, o apă, o bere. (S-ar putea ca de când nu am fost eu, respectiv 2011, să fi apărut mai multe beach baruri). La fel, înainte de intrarea în Neos Marmaras cum vii dinspre Nikiti, vei vedea un indicator Paradeisos (sau Paradisos) Beach - e o plajă cu nisip fin.

Mare lucru nu ai ce face la Nikiti, dar despre zona Neos Marmaras am scris un review: vezi impresii

Dacă-ţi faci timp să-l citeşti, vei vedea că Neos Marmaras este cea mai mare şi mai animată staţiune din Sithonia, cu multiple posibilităţi de distracţie, şi că în imediata apropiere a sa se află satul turistic Parthenonas dar şi complexul Porto Caras. Ambele merită vizitate, la fel şi întregul braţ Sithonia, în sud până la Toroni şi Port Koufo, iar pe partea estică până la Vourvourou şi Sarti. Din Neos Marmaras poţi face o croazieră până pe braţul Kassandra sau la Muntele Athos.

În legătură cu drumul de urmat până în Halkidiki, sfatul meu este să traversezi Bulgaria nu pe la Veliko Târnovo şi punctul de frontieră Makaza. Deci îţi recomand următorul traseu:

- Girurgiu - Ruse - Plevna (atenţie, după ce treci de Byala, drumul spre Plevna şi Sofia se face la dreapta, pe E83, dacă o iei înainte ajungi la Veliko Târnovo), ghidează-te după indicatorul SOFIA;

- când te apropii de Sofia fii iarăşi atent ca să nu intri în oraş; pe dreapta vei vedea indicator KULATA, care e punctul de frontieră la greci, urmează acest indicator şi intră pe şoseaua de centură a Sofiei - e aglomerată dar oricum e mai bine decât să intri în oraş si să te rătăceşti, pe şoseaua de centură ghidează-te după indicatorul Kulata;

- la ieşirea din Sofia vei intra pe E79 şi vei trece prin mai multe localităţi, printre care Blagoevgrad şi Sandanski - urmăreşte indicatorul KULATA;

- la intrarea în Grecia vei fi tot pe E79, te duce practic drumul (indicator THESSALONIKI); nu intra în Salonic; la un moment dat vei vedea indicator HALKIDIKI, urmează-l şi intră pe şoaseaua de centură a Salonicului;

- după ieşirea de pe şoseaua de centură ghidează-te tot după indicatorul HALKIDIKI: urmează o porţiune cu 2 benzi pe sens până pe la Nea Moudania; aici drumurile se bifurcă; urmăreşte indicatorul PORTO CARAS (sau SITHONIA), pentru a intra pe braţul din mijloc al Peninsulei Halkidiki; vei trece prin Agios Mamas şi alte câteva mici localităţi; ajungi la Nikiti şi la ieşirea din el, iarăşi, atenţie, e o altă bifurcaţie: urmăreşte în continuare indicatorul de PORTO CARAS şi după vreo 10-15 km vei ajunge la resort (e pe dreapta).

Vacanţă plăcută!

N.B.: Carmen Ion este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

sev7SVAUTOR SOL[11.05.15 11:22]

@Carmen Ion - multumesc!!


dana1974GD8r[11.05.15 15:27]

Am fost de 3 ori la Athena Pallas. Plaja hotelului nu e prea grozava, fiind destul de ingusta si, fiind orientata spre vest, dimineata nu prea bate soarele, insa in apropiere, la 5-10 minute de mers cu masina, gasesti plaje frumoase: spre Nikiti Agios Ioannis, Kouviou Beach, Kologria Beach, iar spre Neos Marmaras plaja de langa hotelul Anthemus Beach cu nisip si intrare foarte lina in mare. Ceva putin mai departe, in Vourvourou, e Karidi Beach, preferata copiilor mei.

Pranzul il puteti lua fie la hotel, fie la tavernele din Nikiti sau Neos Marmaras

Vacanta placuta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

sev7SVAUTOR SOL[11.05.15 15:32]

@dana1974 - multumesc

imi puteti spune ceva despre preturile pt bauturi si mancare in interiorul resortului!?


webmasterX[11.05.15 15:59]

@dana1974

Am fost de 3 ori la Athena Pallas.

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

În plus, când vei solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care îţi răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" tău turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul tău, locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dana1974GD8r[11.05.15 16:26]

@sev7: Am fost ultima dată in 2012, asa ca nu stiu cat de corecte ar fi informatiile referitoare la preturi. Preturile in resort nu au fost foarte mari raportat la cele de la taverne, undeva la 10-15% mai mari.

O varianta mai ieftina de pranz ar fi supermarketul Massoutis din Nikiti, unde se gasea mancare gatita buna si ieftina.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

  • [12] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.18764185905457 sec
    ecranul dvs: 1 x 1