O Panoramă fără... panoramă

TIPĂREȘTE

Când un hotel își zice ”Panorama”, în minte îți răsare imediat imaginea unei ridicături de pământ (de preferință cât mai înalte) de pe a cărei culme, din balconul apartamentului închiriat, de pe ”rooftop” sau de la masa din restaurantul cu geamuri din tavan până-n podea te poți delecta cu priveliști splendide de golfuri stâncoase și hăuri cu apă cristalină, creste de munți înzăpeziți, lacuri înconjurat de sălcii plângăcioase ori niscai zgârie-nori cu arhitectură avangardistă.

Dar mie termenul acesta - ”panoramă” - îmi zice și altceva: o pantă posibil abruptă și eventual o mulțime nesfârșită de trepte care promit un final fericit, cu vederi uluitoare, dar numai cu prețul unor gâfâieli necontrolate (asta în cazul cel mai bun) și al genunchilor artritici supuși unor masive și nemeritate încercări. :(

Nu, panoramele astea nu-s de mine, mie îmi plac peisajele văzute de sus numai dacă acolo se ajunge cu mașina, autobuzul, căruța, ATV-ul, ascensorul - în fine, orice numai propriile picioare nu. =))

Și de aceea, după ce am ales drept destinație a vacanței din Corfu satul-stațiune Agis Georgios Argyradon vezi impresii, când a venit momentul rezervării unui spațiu de cazare, la început am ignorat cu încăpățânare Hotel Panorama. Am revenit însă asupra lui după epuizarea celorlalte alternative - prea îndepărtate de plajă, prea scumpe pentru buzunarul nostru ori prea fără grătar în curte, condiție sine qua non pentru mult necesara cură anuală de pește marin.

Și uitându-mă la poze și mai ales citind comentariile de pe booking, nu am descoperit să fie vorba de niciun urcuș, de nicio scară și, practic, de nicio... panoramă. De ce i-or fi zis așa hotelului, nu am habar :-?? , probabil că proprietarul a fost în criză de imaginație.

Ce-i drept însă, vila - căci nu este hotel - este situată în zona mai înaltă a stațiunii, mai precis în capătul său sudic, pe a doua alee la stânga de la Taverna Malibu, despre care am făcut vorbire (de rău) în reviewul precedent vezi impresii. Panta nu se află însă în fața clădirii, ci pe strada principală, pe care am străbătut-o cu mașina zilnic în drum spre plajă, căci din păcate cea mai apropiată întindere de nisip, adică cea din dreptul cârciumii sus-menționate, este poziționată la baza unui mal stâncos și abrupt.

Pe strada principală se află și un indicator, însă atât de mic și discret, încât este aproape invizibil. După ce cotiți pe aleea plată ca-n palmă, după vreo 50 m, pe partea dreaptă, vă veți împiedica de Panorama.

Dar înainte de a vă descrie pe îndelete vila cu toate facilitățile sale, e cazul să precizez că unul dintre argumentele majore în selectarea sa drept sediu al sejurului nostru corfiot a fost prețul de 237,60 euro pentru 8 nopți de cazare, adică 29,70 euro/noapte. Rezervarea am făcut-o în martie pe site-ul booking și am plătit un avans de 75 euro.

O să încep cu parcarea, care se găsește la câțiva zeci de metri de vilă, tot pe partea dreaptă, imediat după ce se intră pe alee. Este semnalizată cu... un carton prins de un țăruș înfipt în pământ :) și e de dimensiuni mai mult decât generoase, o parte fiind acoperită de o copertină.

De la parcare se trece pe lângă alte două vile și gata, am ajuns la Panorama.

E o clădire cu două etaje, din care cel mai de sus este folosit, nu știu dacă în întregime sau parțial, de gazda noastră Kostas și familia acestuia. Poate că de acolo, de la cucurigu, ai parte de „sea view”, cu toate că mă îndoiesc, căci copacii își cam fac de cap. Și tot acolo, sus, s-ar putea să se afle și apartamentele pentru patru persoane.

Vila e înconjurată de o grădină frumoasă, cu pomi și mulți trandafiri, cam scuturați la început de septembrie, dar asta e..., cu câteva șezlonguri, o masă de lemn cu scaune pentru socializare în grup, o bancă, o cișmea cu furtunul aferent, pentru spălat picioarele de nisip înainte de a intra în cameră, și un minunat barbeque unde Adrian și-a dovedit zi de zi iscusința de grataragiu. :)

Alături și vizavi sunt tot vile și pe stradă nu trec decât proprietarii lor și turiștii cazați în ele, așa că ne-am bucurat de o liniște desăvârșită, întreruptă doar de țârâitul greierilor.

Rezervarea noastră a fost pentru un studio economy și l-am căpătat la parter, pe cel mai apropiat de mica alee de intrare, lucru care nu m-a entuziasmat deloc, având în vedere că aproape de terasa noastră Kostas își începea ritualul de udare a grădinii și tot acolo își ambala în fiecare dimineață la 7:30 trecute fix motocicleta, cu care dispărea, nu se știe unde, pentru a reveni după o jumătate de oră. Cumpărături nu făcea, așa că misterul a rămas nedescifrat... :-??

Dacă tot l-am pomenit pe Kostas, să adaug că e un vorbitor acceptabil de limba engleză (și de italiană, dacă asta vă ajută cu ceva), și că e un bărbat brunet și bine făcut, de vreo 40 de ani, care se îmbracă într-un mod... original ;) , pe puțin spus: nu l-am văzut decât în șort dintr-ăla scurt de tot și tricouri foarte strânse pe corp. Dar cel mai tare m-au frapat combinațiile coloristice ale vestimentației: verde praz cu mov; galben lămâie cu roz; bleu pal cu frez... M-am jenat să-l fotografiez, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt.

Interacțiunea cu el s-a limitat la urările de bun venit și saluturile schimbate ori de câte ori ne întâlneam, însoțite de întrebarea dacă totul e în regulă și răspunsul nostru afirmativ. Singurul lucru care m-a deranjat a fost la sosire, când după ce ne-a condus la camera rezervată, s-a așezat tacticos pe un scaun și ne-a cerut banii, chestie care mă face să mă simt ca o infractoare și mă enervează întotdeauna. :( Cu soția și mama acestuia nu ne-am urat reciproc decât kalimera, căci nu vorbeau decât greaca.

Și acum, camera!

Cu încântare maximă am constatat că era într-adevăr mare, așa cum suna descrierea - cam 30 mp, lucru important pentru o ședere mai lungă, când ”te desfășori” cu ceva bagaje și accesorii după tine.

Patul matrimonial larg și lung, încadrat de noptiere cu câte o veioză deasupra, a fost mai mult decât OK. La sosire am fost întâmpinați cu un trandafir așezat în mijlocul său, un amănunt mic dar relevant pentru ospitalitatea gazdelor. Lenjeria de pat - imaculată - a fost schimbată după patru zile, la fel și prosoapele. Zilnic venea cineva în lipsa noastră pentru a duce gunoiul și a împrospăta stocul de hârtie igienică, dacă era cazul.

Mobilierul din cameră mai cuprindea un șifonier imens, cu sertare și spațiu pentru atârnat hainele, prevăzut cu suficiente umerașe; o masă cu două scaune; o comodă cu sertare și oglindă deasupra; un televizor mic, model vechi, cu puține canale, montat pe perete și pe care nu l-a deschis Adrian decât o dată sau de două ori pentru a urmări știrile pe BBC; aparatul de aer condiționat de deasupra ușii, pe care nu l-am folosit prea des pentru că de afară, din grădină, venea un aer răcoros, mai ales noaptea.

Zona de gătit, poziționată imediat la intrare, era dotată cu o plită electrică cu două ochiuri și fără hotă, un fierbător electric, un frigider care aș fi preferat să fie mai mare, nelipsita chiuvetă și două dulapuri în care am găsit un minim de ustensile și veselă. Niciun burete și nici detergent de vase. Depunctare serioasă! :( Noroc că veniserăm echipați de acasă.

Baia a fost de dimensiuni convenabile (pentru Grecia) și cu fereastră de aerisire, ceea ce anulează minusul de la dotările chicinetei. Am apreciat cădița înălțată, care împiedica scurgerea apei pe podea. Drept consumabile, în afara hârtiei igienice, nu am primit decât săpun lichid; nu că m-aș fi așteptat la altceva. În schimb, am fost luată prin suprindere de zgomotul făcut de ușă, care scârțâia îngrozitor... :(

Ieșirea pe terasă se face prin două uși glisante, una fiind oblonul iar cealaltă geamul. Cu țânțarii am rezolvat problema cu ajutorul aparatului din dotarea proprie, însă cu muștele am avut ceva de tras...

Terasa era mobilată cu o masă rotundă prea mică și cu blat de sticlă (chestie incomodă, după părerea mea) și cu două scaune, din fericire comode. Am suplimentat frânghia de agățat costumele de baie și prosoapele ude la uscat cu încă una adusă de acasă.

Acolo, pe terasă, cu trandafirii în nas, am mâncat și ne-am băut zilnic cafeaua, acolo mi-am descărcat pozele pe laptop și v-am citit reviewurile (Wi-Fi-ul a funcționat rezonabil, deși nu cu viteza luminii, ca acasă), și tot de acolo am privit dealurile, copacii, tufele de flori și am ascultat... liniștea.

Ce ambianță plăcută, relaxantă, visătoare!

De ce să nu o prelungim un pic cu ajutorul unei melodii frumoase a lui Nikos Vertis? :*

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI