Septembrie în Peloponez. Cât de albastră poate fi marea?

TIPĂREȘTE

Descrierea de mai-sus îi aparţine lui Nicholas Urfe, protagonistul cărţii, un tânăr profesor de limba engleză narcisist, şi se referă în fapt la Spetses. Asta după propriile mărturisiri ale lui Fowles, care a predat el însuşi la o şcoală de pe insulă între 1951-1951, pe vremea când, pentru a-l cita, „Grecia avea un aspect de mare sat.”

Publicat în 1966 şi devenit bestseller, mai ales după adaptarea cinematografică din 1968, cu Anthony Quinn, Michael Caine şi Candice Bergen în rolurile principale, romanul „Magicianul” a pus Spetses pe harta destinaţiilor turistice mondiale.

Nu e, desigur, pentru prima (şi nici pentru ultima) dată când opere artistice sau personalităţi de talie internaţională atrag vizitatori într-un anume loc al lumii.

Mă mărginesc la două exemple: cartea „Un an în Provence” (1989) a lui Peter Mayle a dezvăluit englezilor (şi nu numai) farmecul vieţii rurale din această frumoasă regiune din sudul Franţei A creat, aşa cum aminteam într-un articol mai vechi postat pe AFA, o adevărată isterie în masă şi a provocat un aflux de turişti nemaiîntâlnit până atunci acolo.

Şi al doilea exemplu, mai „apropiat” de Spetses: insula Hydra a devenit celebră odată cu turnarea filmelor „Băiat pe un delfin” (1959), în regia lui Jean Negulesco, cu Sophia Loren, şi „Insula iubirii”, o comedie din 1963, şi de când cantautorul de origine canadiană Leonard Cohen şi-a cumpărat aici o proprietate în 1960.

Deci nimic nou sub soare...

De ce am ales totuşi citatul din Fowles ca introducere la acest review? Pentru că reflectă întru totul realitatea. Frumuseţea peisajului m-a copleşit şi pe mine. Spetses e o insulă mică (22 kmp) şi se vede în întregime la traversarea de pe continent, de pe vas – ţărmul presărat cu case albe, dealul împădurit din spate. Nu ştiu totuşi dacă aş descrie nuanţa apei mării folosind cuvântul „ametist”, căci nu am sesizat irizaţii violet. Mie marea mi s-a părut mai degrabă de un albastru foarte intens, de cerneală, pe care nu-mi amintesc să-l fi văzut în altă parte – poate că termenul „siniliu” ar fi mai adecvat.

Dar să lăsăm deoparte referirile literare pentru a ne concentra asupra temei acestui articol: INSULA SPETSES.

Mă simt datoare să vă previn de la bun început că voi consacra o bună parte din review prezentării sale generale, motivul fiind acela că pe AFA nu există niciun articol consacrat acestei destinaţii.

Dacă tot am amintit de insula învecinată Hydra, ar trebui probabil să menţionez că din Tolo (vezi impresii), unde ne-am stabilit „cartierul general” din Peloponez, se putea face o croazieră, cu vizitarea ambelor insule, la preţul de 34 euro/persoană. Cum costul ar fi fost prea mare pentru noi, am preferat drumul cu maşina pe coasta Golfului Arcolic (vezi impresii).

Şi aşa am ajuns la Kosta, localitatea de îmbarcare către Spetses. Localitate e prea mult spus: nu are decât câteva zeci de rezidenţi şi e de fapt o parcare uriaşă, destinată celor care îşi lasă aici maşinile pentru a vizita insula. Are în schimb o mică plajă de nisip. Cu mare greutate am reuşit să dibuim un spaţiu (fără plată), undeva mai pe deal, pentru Loganul nostru. Deşi eram la jumătatea lui septembrie, parcarea amenajată era full.

Am coborât apoi spre cheu, unde, între o tavernă şi un chioşc cu răcoritoare şi snacksuri, stăteau ancorate caicurile („kaiki” în limba greacă) ce îşi aşteptau muşteriii (încap cam 30 de persoane, după socotelile mele). Ulterior aveam să aflu că Spetses este unul dintre puţine locuri din Grecia unde se mai fabrică asemenea ambarcaţiuni. După vreun sfert de oră s-a adunat un număr mulţumitor de clienţi şi căpitanul a pornit motorul. Ajutorul său a trecut pe la fiecare din noi pentru a colecta taxa de 2 euro şi în 12 minute eram în Spetses.

În Spetses se mai poate ajunge cu caicul şi din Porto Heli şi Hermioni, iar din portul Pireu cu feribotul sau hydrofoilul.

Spetses face parte, alături de Egina, Salamina, Poros, Agistri şi Hydra, plus alte câteva insule mai mici, din arhipeleagul argo-saronic. Măsoară cca. 2,5 km în lungime, fiind deci uşor de străbătut la pas, mai ales în zona plată dinspre continent, unde se află şi oraşul Spetses, cu 4.000 de locuitori. În rest, pe dealurile împădurite, cu cea mai mare altitudine de 248 m la Profitis Ilias, mai răsar din loc în loc câteva case izolate. Insula se bucură de o climă blândă tot anul, fiind rareori bătută de vânturi puternice pe timpul iernii şi răcorită vara de brize cu miros de iasomie. La fel ca multe alte insule greceşti, este lipsită de apă.

Descoperirile arheologice atestă locuirea ei din cele mai vechi timpuri. E amintită sub numele Pityoussa, adică „loc acoperit de pini” în scrierile istoricului Strabon din sec I d. Hr. Ulterior a devenit un oraş important al Argolidei din cauza numărului mare de refugiaţi ce s-au adăpostit aici din calea raidurilor goţilor şi bizantinilor.

Numele actual a fost dat insulei de către veneţieni în sec. XV. Ei i-au spus „Isola delle spezie”, „spezia” însemnând „mirodenie”, din cauza poziţiei sale pe acel important drum comercial. Iar de aici a derivat grecescul „Spetsai”.

Satul vechi Spetses a fost întemeiat şi fortificat în sec. XVIII de arvaniţi, populaţie creştină originară din Albania. În veacul următor insula avea să devină o importantă forţă maritimă, navele sale participând la Revolta Orlov („Orlofika”) din 1770, ridicarea la luptă a locuitorilor din Peloponez împotriva turcilor, cu sprijin din partea flotei ruseşti conduse de comandantul Alexei Orlov. Drept răspuns, turcii au distrus satul, care a rămas neocupat până în 1774, când, ca urmare a Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, a fost recolonizat. Perioada tulbure de după războiul ruso-turc a permis proprietarilor de nave din Spetses să se îmbogăţească din comerţ cinstit, dar şi din piraterie.

Revolta Orlov a fost preludiul Războiului de Independenţă (1821-1829) purtat de greci împotriva otomanilor, în cursul căruia Spetses a jucat, alături de alte două insule – Hydra şi Psara – un rol major. Flota elenă, formată ad-hoc, a fost echipată în principal de proprietarii bogaţi de vase; fiecare insulă a asigurat echipajul şi a întreţinut propria escadră, aflată sub comanda unui amiral local. Navele lor au participat la asediul fortăreţelor din Nafplio şi Monemvasia şi la bătăliile navale de la Samos (1824) and Kafireas (1825).

Spetses se mândreşte cu faptul că în data de 3 aprilie 1821 a ridicat, prima dintre insulele greceşti, steagul de luptă, dar şi cu o figură de marcă a acelor vremuri: Laskarina Bouboulina (1771-1825).

Mărturisesc că până a vizita acum Peloponezul şi a mă documenta, cât de cât, asociam acest nume exclusiv cu porecla lui Madame Hortense din romanul „Zorba grecul” al lui Nikos Kazantzakis şi din excepţionala ecranizare cu Anthony Quinn şi Alan Bates în rolurile principale. Bouboulina a existat însă în realitate şi a fost o eroină. Provenea dintr-o familie avută de arvaniţi din Hydra, care s-a mutat în Spetses la puţin timp după naşterea ei. Bouboulina s-a căsătorit cu un căpitan de vas, bogat şi el, şi după moartea acestuia, în 1811, i-a preluat cu succes afacerile şi a construit patru vase, printre care nava de război Agamemnon (i-a mituit pe turci pentru a închide ochii la dimensiunile şi dotarea lui). Se pare că a fost una din puţinele femei din organizaţia secretă Eteria, constituită în scopul obţinerii independenţei Greciei. Ce se cunoaşte cu certitudine este că a echipat, pe cheltuială proprie, vasele sale, inclusiv Agamemnon, în luptele purtate împotriva otomanilor şi că unul din fiii ei a murit în bătălia de la Argos. Bouboulina a fost ucisă în 1825, în urma unui conflict domestic legat de fuga unui alt fiu al său cu fata unui localnic. Ţarul Alexandru II i-a acordat post-mortem titlul onorific de amiral al flotei imperiale ruse şi până de curând Bouboulina a rămas singura femeie din lume cu acest titlu. (A doua a fost americanca de culoare Michelle Janine Howard, în 2006). Statuia Bouboulinei se află chiar pe faleza din Spetses şi am văzut-o iar casa ei a fost transformată în muzeu memorial.

Începuturile turismului pe insulă se datorează – cum altfel? – unui vizionar pe nume Sotirios Anargyros, descendent al unei vechi şi scăpătate familii spetsiote. Anargyros a emigrat în SUA în 1868 şi a revenit pe plaiurile natale, în calitate de milionar, în 1899. Şi-a construit un conac pe insulă şi şi-a invitat prietenii atenieni să-l viziteze. În scurt timp şi-a dat seama de potenţialul insulei şi în 1914 a construit Poseidonion Grand Hotel, după modelul Carlton din Cannes şi Negresco din Nisa. Hotelul, de 5 stele, există şi astăzi pe faleză, l-am văzut, şi promite oaspeţilor că „vor fi trataţi ca o celebritate”. Aşa că dacă aveţi bani... Tot Anargyros a ridicat prima şcoală-internat din Spetses (la care avea să predea şi Fowles) şi a finanţat replantarea pe dealuri a mii de pini, după ce ani de zile trunchiurile acestor arbori fuseseră folosite ca lemn de foc şi pentru construcţia de catarge.

După Poseidonion au urmat alte hoteluri şi Spetses a devenit o destinaţie pentru grecii din înalta societate, amatori de servicii de lux, dans sub stele, plimbări cu măgăruşii şi baie în mare.

În anii 1960-1970 Spetses a fost frecventat cu precădere de greci care şi-au construit reşedinţe pe insulă sau veneau cu iahturile personale pe care le acostau în port. Din 1980 a devenit însă şi o destinaţie favorită a turiştilor străini, în special britanici, atraşi aici de pachete de vacanţă cu preţuri modeste (pentru puterea lor de cumpărare). Prezenţa unor vizitatori prea amatori de beţii şi petreceri zgomotoase nu a convenit însă localnicilor şi de pe la jumătatea anilor 1990 autorităţile nu au mai încurajat vânzarea de pachete de vacanţă. Mi se pare interesantă această orientare, e un exemplu de marketing – nu ştiu dacă de succes sau nu, deocamdată pare să funcţioneze...

Astăzi, clientela din hotelurile şi vilele din Spetses este formată în majoritate din turişti individuali (cei mai mulţi greci) cu dare de mână. Rezultatul? O îmbunătăţire a serviciilor dar şi o creştere alarmantă a preţurilor, care îi afectează mai ales pe rezidenţi. Ea e vizibilă nu numai la tarifele de cazare, dar şi în taverne, baruri sau magazine.

Sezonul estival ţine în Spetses doar două luni, iulie-august, motiv pentru care administraţia locală încearcă să îl prelungească prin organizarea unor evenimente. Unul dintre acestea este cursa de iahturi între Spetses şi Kosta, care se desfăşoară în iunie. Un al doilea este aşa-numitul „Armáta Festival”, care are în centru recrearea bătăliei navale de la Monemvasia de pe 8 septembrie 1822.

Ce o fi fost în capul meu? Doar citisem despre festival, ştiam că e în septembrie, eram acolo în acea perioadă a anului, şi totuşi nu am intrat pe net ca să verific în ce zi anume se ţinea sărbătoarea. De abia când am ajuns în Spetses am văzut afişe cu programul festivalului: recrearea bătăliei navale avusese loc cu o zi înainte! Programul mai cuprindea şi concerte, dar care aveau loc seara de pe la ora 8 sau 9, prea târziu pentru a avea timp să ne întoarcem la Tolo. Dacă ajungeţi pe insulă în septembrie, poate veţi fi mai inspiraţi decât mine şi veţi reuşi să prindeţi câte ceva din festival, şi mai ales recrearea bătăliei.

După părerea mea, cele mai bune lucruri pe care le poţi face în Spetses este să te plimbi ca să te bucuri de spectacolul pe care ţi-l oferă strada, să te răcoreşti cu o baie în mare şi să savurezi o băutură la un bar sau un prânz la o tavernă.

Şi în ordinea aceasta am şi procedat. Am început cu o plimbare de circa o oră pe ţărm, dintr-un capăt în celălalt, după care ne-am întors în port pe străzile din spatele falezei. La mică distanţă de ţărm veţi vedea, alături de bărcile pescăreşti, şi iahturi luxoase. Portul Dápia (termenul înseamnă în turcă şi albaneză „loc fortificat”) este centrul vieţii mondene, unde turiştii sorb din frappéuri sau mănâncă dulciuri, stau la taclale, citesc ziarele (pe hârtie sau pe tablete) şi îşi verifică mailurile; înţeleg că de pe la 10 seara barurile acestea se transformă în cluburi de noapte. Evident, se practică preţuri piperate. Din port puteţi lua un taxi-boat pentru a face înconjurul insulei – cost 20 euro.

Pe faleză se înşiră cele mai frumoase clădiri din Spetses, cu două-trei etaje, zugrăvite în alb, o parte din ele foste case ale căpitanilor de vase, frumos restaurate şi reinventate ca hoteluri. Sunt încadrate de buticuri cu suveniruri, magazine de firmă şi galerii de artă. Din loc în loc, în spatele falezei, apar mici scuaruri pitoreşti, mărginite de taverne şi cu câţiva platani în mijloc. Evident, există şi un restaurant „Bouboulina”. Dar şi o piaţă de peşte..., care „strică” un pic atmosfera elegantă, rarefiată. Peste tot, pe trotuare, ghivecele aduc un plus de culoare. Iar pisicile, fără număr, ca peste tot în Grecia, zac tolănite la soare în pragul caselor.

În Spetses există mai multe plaje, toate cu pietre, motiv pentru care nu ne-am stresat prea tare să căutăm o fâşie de nisip, ci ne-am aruncat în apă de pe prima întâlnită în cale la întoarcerea din plimbare, la vreo 50 m de port. De acolo se zărea o biserică pe care am identificat-o din pozele văzute pe net ca fiind Agios Nikolaos. Apa era minunat de limpede şi curată, dar destul de adâncă la mal.

Dacă din această descriere aţi rămas cu impresia că Spetses e un loc paşnic şi liniştit, să ştiţi că vă înşelaţi. Chiar dimpotrivă, e foarte zgomotos – în special în zona portuară şi pe faleză. Vă garantez asta. De agitaţie ne-am dat seama cel mai bine după baie, când ne-am aşezat la un bar de pe mal, dar un pic mai îndepărtat de port, un bar modest, cu scaune şi mese din tablă, şi unde frappéul ne-a costat totuşi 4 euro. Şi am făcut ceea ce face orice turist: am privit strada şi trecătorii. Vânzoleală mare. Mulţi pietoni, dar şi mai multe vehicule!

Cum aşa? Doar Spetses este insulă pietonală!

Adevărat, din mai până în octombrie circulaţia automobilelor e interzisă. De aceea parcarea din Kosta era arhiplină. Există totuşi câteva taxiuri, precum şi dubiţe de aprovizionare.

Dar marea nebunie nu e dată de vehiculele pe patru roţi, ci de scutere! Ştim cu toţii că grecii iubesc acest mijloc de locomoţie rapid, eficient în aglomeraţie şi foarte ieftin totodată. În Spetses însă chiar că exagerează, zău aşa! Am văzut familii – mama, tata, plus copilul strivit între ei, cocoţaţi pe scutere. Am văzut câini transportaţi în coşuleţe vârâte între doi adulţi. Am văzut patru tineri pe un singur scuter. Am văzut puşti nu mai mari de 12 ani conducând în viteză. Regulile de circulaţie sunt ignorate cu desăvârşire, toţi se deplasează haotic, singura grijă fiind aceea de a nu lovi pietonii.

Şi ca tacâmul să fie complet, printre scutere se mai strecoară câte un ATV şi (mai răruţ, căci mişcarea nu face bine la sănătate!) un biciclist amărât. De rolleri, ce să mai vorbesc, te împiedici de ei la tot pasul! De ei şi de cai, căci trăsurile sunt la mare cinste, fiind folosite atât la plimbări, cât şi la transportul bagajelor din port până la vilă sau hotel. Cu un asemenea trafic, nu-i de mirare că asfaltul este peticit sau chiar crăpat pe alocuri.

Chiar vizavi de barul unde ne-am aşezat era o staţie de autobuz, pe care nu am observat-o însă decât în ultima clipă, înainte de plecare, când vehiculul cu pricina a sosit. Pe tabelă am văzut că următorul (sau acelaşi) urma să sosească peste o oră, prea târziu pentru noi, care aveam alte planuri pentru ziua aceea. Era autobuzul care face, din câte am citit ulterior, înconjurul insulei, şi pontul acest vi-l vând (gratis!) în încheierea acestui review.

Asta dacă nu cumva preferaţi, la fel ca noi, să leneviţi la o masă, mângâiaţi de razele de soare, să priviţi în zare la marea sinilie şi să vă lăsaţi pătrunşi de ambianţa insulară relaxantă.

Of Doamne, ce norocoşi sunt grecii ăştia!

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=m0Cy4rss17Y

---

VIZUALIZĂRI: 4750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI