O mică croazieră și o victorie mare pentru mine

TIPĂREȘTE

Când se trezește eșuat pe un petic de uscat înconjurat de ape, turistul modern, în loc să savureze senzația înfigerii picioarelor în pământul ferm, se simte brusc atras irezistibil de marea, de oceanul dimprejur.

Ros de curiozitate, el, turistul nostru, nu se mulțumește cu prăjitul la soare pe un șezlong comod, cu înotatul în larg ori cu îngurgitatul de porții enorme din local food, și nici măcar cu rondurile de seară în căutarea chilipirurilor din prăvăliile cu mărfuri ridicol de scumpe de prin stațiunile cu ștaif.

Nu, el trebuie MUSAI să dea ocol insulei, să vadă el cu ochii lui țărmul, dar de departe, ca să aibă o imagine de ansamblu și să facă niște poze cu care să se fălească la amici - „În viața ta nu ai văzut atâtea nuanțe de albastru, îți spun eu! ” Ce dacă a simțit mici valuri - nu de apă, ci de greață - urcându-i-se în stomac când vaporașul a început să se clatine vârtos, ce dacă, la coborâre, s-a cam împleticit pe prima porțiune de 100 m iar noaptea s-a trezit din somn cu teama că, de atâta legănat, va cădea din pat?!!

Nimic nu contează, el a bifat-o și pe asta, și-a văzut sufletul de om liber răsfrânt în veșnicul frământ al mării, cum bine zicea Baudelaire.

De asta iubește el minicroazierele!

Iar eu și Adrian, turiști moderni cum suntem, în Creta fiind, am cedat și noi - inimi slabe - tentației unei plimbări cu vaporul pe mare.

Destinația: Gramvousa-Balos. De ce tocmai această insuliță, și respectiv lagună? Fiindcă din Agia Marina ne erau la îndemână ca distanță și fiindcă pozele (ah, pozele!) văzute inclusiv aci, pe AFA, pe mine, una, mă convinseseră, iar soțul meu n-a îndrăznit să mă contrazică..., fiind în totală necunoștință de cauză.

Îmbarcarea!

Pornim așadar în mica noastră aventură cu Fiatul închiriat și străbatem pe New National Road cât ai clipi din ochi cei cca. 30 km care despart Agia Marina de Kissamos, locul de îmbarcare în croazieră.

Portul se află la vreo 2 km de ieșirea din oraș și spațiu de parcare avem berechet, mai ales că ajungem cu aproape o oră înainte de 10:20, momentul oficial al plecării. Cumpărăm biletele de la chioșcul din incintă - 28 euro/persoană, din care 1 euro pentru susținerea unei organizații ecologiste - și ne îndreptăm spre vas.

La mal stau ancorate mai multe ambarcațiuni, toate cu destinație comercială (chiar m-am mirat că n-am zărit niciun iaht), dar cea mai mare dintre ele se cheamă Gramvousa și pe ea ne grăbim să pășim și noi. Este de fapt un feribot transformat în vas de croazieră și are două punți. Urcăm întâi pe cea de sus, însă de cum pornim, îmi dau seama că vâjâiala nu face bine urechilor mele grav avariate după nenumărate otite, așa încât ne aciuim cuminți pe puntea inferioară, mult mai ferită de vânt. Pe această punte există și un salon indoor cu canapele confortabile, însă am preferat să stăm afară, ca nu cumva, Doamne ferește, să ratăm vreo felie de peisaj.

A, cât pe-aci să uit: la urcarea pe vapor am fost întâmpinați cu urări de bine de către două domnișoare, și una din ele ne-a oferit un pliant din care am aflat că firma responsabilă cu plimbarea noastră se numește Cretan Daily Cruises - www.cretandailycruises.com, și că tot ea oferă celor interesați alte trei variante de excursii pe mare: de la Ierapetra la insula Chrissi; de la Makry Gialos la insula Koufonisi; și în Golful Souda din apropiere de Chania. Am reținut informația - cine știe, poate că totuși voi ajunge iar în Creta în septembrie, așa cum mi-am propus. Doamne ajută!

Spre marea mea surprindere, vasul s-a umplut rapid, în mare parte cu grupuri de turiști. La întoarcere aveam să număr 15 autocare în parcarea din port; nu știu care este capacitatea vaporului, dar categoric eram câteva sute bune de pasageri. Deși ne aflam în octombrie, se pare că toată suflarea vizitatoare a Cretei se bulucise taman în ziua aceea în croazieră!

Pasagerii erau de toate vârstele și națiile - turnul Babel, ce mai! Mulți asiatici (bineînțeles), dar și polonezi, olandezi, nemți, scandinavi neidentificabili de către mine, englezi, americani, francezi. Cred că am fost singurii români.

Predominau însă rușii (înțeleg că și-au „revendicat” Creta drept fief în ultima vreme) veniți în grupuri mari și destul de zgomotoși. S-au manifestat totuși cu discreție față de alte ocazii în care am interacționat cu ei în trecut: de pildă, vizavi de noi la masă s-au așezat la un moment dat două doamne trecute binișor de 70 de ani - le-am poreclit „văduvele vesele” - care își turnau cu grație în paharele cu cafea cumpărate câte un „strop” de vodcă (sau așa bănuiesc) la fiecare înghițitură...

Trebuie să recunosc că personalul de pe vas a făcut față cu brio numărului mare de turiști, și asta în primul rând fiindcă și ei erau suficient de bine reprezentați, și în al doilea rând, pentru că organizarea a fost foarte bună și totul a mers ceas.

La mesele cu bănci din lemn fixate în podea se așeza fiecare cum nimerea. Te puteai autoservi cu plăcinte de diverse feluri, sandvișuri, salate sau felii de pizza, toate gata așezate pe farfurii de unică folosință ținute la rece în vitrinele frigorifice, la fel și cu bere la doze sau apă/suc la sticle mici de plastic, după care plăteai la cassă. Nimic casabil - chestie deșteaptă - totul reciclabil. Personalul strângea farfuriile și furculițele/lingurițele de plastic, le curăța și le azvârlea într-un fel de container; paharele de cafea le aruncai singur într-un soi de coș mare bine semnalizat; sticlele ajungeau într-un alt recipient, iar capacele într-altul. Totul eficient și bine pus la punct.

Cât despre prețuri, deși mă așteptam la sume nesimțite, n-a fost așa: un frappé și o doză de bere costau 6 euro, iar după prânz, când ni s-a făcut foame, am luat o plăcintă cu spanac, o salată grecească, o doză de bere și o sticlă de apă plată pentru care am plătit în total 9,50 euro.

Alte informații eventual utile: se puteau închiria umbrele de soare contra 4 euro, cu garanție de 5 euro (sincer, n-am văzut rostul, atât Gramvousa cât și Balos fiind zone expuse și bătute de vânt, dar în fine...); Wi-Fi-ul parolat era 2 euro/3 ore (ne-am abținut); pe mese existau scrumiere (Ura!!!); toaletele erau foarte curate; a existat muzică, dar pusă în surdină, și niciun fel de dans sau alt entertainment asigurat de personal; singurele dăți când am fost „deranjați” prin stație (în 8 limbi, dacă mi-aduc bine aminte) au fost cu urarea de bun venit la plecarea din Kissamos, atenționarea orei de întoarcere pe vas la coborârea la Gramvousa și apoi la Balos, și mulțumirile de rigoare, însoțite de speranța revederii la debarcare. În rest, am fost lăsați să ne distrăm de capul nostru.

Cu o mică întârziere, vasul a ridicat ancora pe la 10:30 și ne-am avântat în larg. Am trecut pe lângă mai multe insulițe, în fapt niște stânci golașe, admirând între timp marea de un albastru intens. Și după aproape o oră am ajuns la Gramvousa.

Ei, da! Aici am întâlnit acele nuanțe promise: turcoazuri, bleuri, verniluri, și ape limpezi precum cristalul pe care mama - Dumnezeu s-o odihnească! - îl iubea și îl colecționa cu pasiune.

Trecem pe lângă un mic vas eșuat (și lăsat acolo ca să impresioneze pe turiștii neexperimentați; nu e și cazul nostru) și ochii ne fug nu numai spre adâncurile Mediteranei, ci și în sus către castelul venețian cocoțat pe o stâncă, în cel mai înalt punct al insulei, la 137 m deasupra nivelului mării, după cum aflu din pliantul primit la îmbarcare.

Peisajul e spectaculos: stânci presărate cu tufișuri prăpădite, arse de soare, o pădurice de cactuși, câțiva copaci umbroși la marginea plajei pline de pietricele, o construcție ce aduce a tavernă, despre care nu-mi dau seama dacă a fost definitiv abandonată sau închisă la finele sezonului. Și deasupra tuturor acestora se înalță maiestuos castelul.

Citesc despre el că a fost construit de venețieni între 1579-1584 pentru a bloca pătrunderea flotelor inamice între vestul Cretei și Peloponez, că are o formă oarecum triunghiulară și că în perioada Războiului de Independență a fost ocupat timp de trei ani de trei mii de revoluționari, care, la un moment dat, au rezolvat problema absenței proviziilor apucându-se de piraterie. Drept care o legendă zice că pe undeva prin subteranele castelului ar fi îngropată o comoară...

Mergând mult mai departe în trecut, o altă legendă identifică Gramvousa cu Insula Eolia, pomenită de Homer în Odiseea în Cântul X: „Sosirăm în insula plutitoare a Eoliei, împrejmuită de ziduri puternice de aramă și de stânci prăpăstioase, unde dormea Eol, fiul lui Hippotes, cel iubit de zei”.

Frumoase povești, dar parcă și mai interesant este prezentul: zona e protejată, fiind un habitat natural important pentru 400 de soiuri de plante, ca și pentru foca mediteraneană și țestoasele Caretta-Caretta; în plus, Gramvousa este situată pe ruta de migrare a peste 100 de specii de păsări.

Din păcate, nu am zărit nicio focă și nicio țestoasă, și nici la castel nu ne-am încumetat să urcăm din pricina articulațiilor scârțâitoare, așa că ne-am mulțumit să admirăm temerarii care luau cu asalt stânca înaintând în șir indian (sau mai degrabă ca de furnici, așa cum îi priveam de la distanță). Sunt însă absolut convinsă că de acolo, de sus de la castel, panorama este superbă.

Bătrâni și artritici cum suntem (mai ales eu), ne-am croit drum cu oarece dificultate, călcând pe pietrele mari și alunecoase, către plajă, în speranța unei băi în mare. Nici vorbă! La intrarea în apă erau niște ditamai lespezile, așa că ne-am udat și noi nițel, ca să mă pot eu lăuda pe AFA, și atât. Cu satisfacție răutăcioasă, am remarcat că cei mai mulți turiști au făcut ca și noi, adică nu au îndrăznit să se avânte în apă, ci și-au întins prosoapele la soare ori s-au adăpostit sub pomi.

Am avut răgaz de două ore la Gramvousa, din care peste o jumătate de oră am pierdut-o pe drumul spre și dinspre plajă la vapor; restul timpului l-am folosit ca să mă învârt de colo-colo și să fac poze.

La 13:40 trecute fix, toată lumea fiind prezentă în chip disciplinat pe vas și ieșind cu bine la numărătoare, am purces din nou la drum, către Balos, unde am fost anunțați că aveam la dispoziție două ore și jumătate de leneveală.

La Balos am ajuns cam într-un sfert de ceas, și dacă la Gramvousa peisajul mi s-a părut spectaculos, aici m-a lăsat, pur și simplu, fără grai: după ce cobori de pe vas, traversezi o pasarelă din lemn și în dreapta e o lagună cu apa până la glezne și o nuanță foarte diluată de bleu, iar în stânga o întindere mai vastă de apă mai adâncă și cu reflexii ca de jad. Iar între ele, o porțiune de uscat formată din pietre și pietricele foarte, foarte alunecoase - noroc cu papucii speciali, pe care am avut inspirația să-i car de acasă.

O minunăție a naturii! Nu-i de mirare că Balos e printre cele mai fotografiate locuri din Creta, dacă nu cel mai cel!

Toate bune și frumoase, numai că pentru a ajunge acolo, la acel colț de rai, trebuie să parcurgi drumul, încercând să te strecori pe și pe lângă pietre, prin apă și prin nisip. Deci leneveală de două ore și jumătate? Aiurea! De scăzut din astea minim 30 până la vreo 45 de minute dus-întors, eu situându-mă - cum altfel? - spre zona cea mai de sus a intervalului.

Dar la finalul acestui supliciu te așteaptă într-adevăr un loc superb, cu ape sclipitoare înconjurate de dealuri stâncoase și o plajă cu nisip parcă nu foarte fin, dar rozaliu, la fel ca la Elafonissi vezi impresii. Asemănările se cam opresc însă aici: plaja nu e foarte lată, e presărată cu pietre mai mari și mai mici în care riști, din neatenție, să-ți rupi unghiile de la picioare, iar ca dotări, nu am avut parte de nimic: unica gheretă era închisă, șezlongurile așezate unul peste altul și umbrelele strânse. Final de sezon... În plus, intrarea în apă e destul de anevoioasă și a trebuit să ocolim cu mare grijă pietroaiele. Dar până la urmă am reușit să facem două băi bunuțe.

Deviza noastră în Grecia: nicio zi fără baie! (marine, desigur, și tot desigur, nu pun la socoteală zilele în care ne oprim în tranzit spre litoraluri în localități fără ieșire la mare).

Balos e o peninsulă din nord-estul extrem al Greciei, care se înfige ca un deget amenințător (sau nu) în Mediterana, drept care la ea se poate ajunge și pe uscat. Înțeleg că poți merge cu mașina, pe ultimii kilometri drumul fiind neasfaltat, și că există o parcare, de unde trebuie apoi să cobori pe jos (iar la final, vai! să urci înapoi). Și chiar am zărit la un moment dat niște siluete pe deal, în depărtare.

Cuminței, așa cum ne știți, noi ne-am făcut damblaua cu băile, am încercat să ne uscăm apoi cât de cât, și - bineînțeles - am imortalizat peisajul într-o mulțime de fotografii din care mi-a fost dificil să le aleg pe cele care însoțesc acest review.

Am părăsit Balos pe la 16:40 și în jurul orei 6 seara am ajuns înapoi la Kissamos. Drumul de întoarcere ni s-a părut cam plictisitor, mai ales că se și înnorase și au căzut câțiva stropi de ploaie. Din fericire, cerul fusese îngăduitor cu noi și ne lăsase să ne practicăm ritualul îmbăierii în Mediterana, așa că, una peste alta, a fost bine.

̶ Cum ți-a plăcut croaziera? l-am întrebat pe Adrian în drum spre domiciliul nostru temporar din Agia Marina.

̶ Frumoasă dar obositoare, mi-a răspuns el scurt.

Cum, după peste 40 de ani de căsnicie, am pretenția că îl cunosc destul de bine, cred că ar fi preferat să zacă liniștit pe un șezlong la plaja de vizavi de hotelul nostru. C-așa e el, ce să-i fac?!!

Eu însă eram încântată: adevărat, fusese o zi destul de solicitantă, dar frumusețea peisajelor compensase din plin efortul, ca și lipsa somnului de frumusețe de care ne place să ne bucurăm după-amiezile în Grecia.

La final, cred că v-am rămas datoare cu o explicație: la ce „victorie personală” m-am referit în titlu?

Foarte simplu: la faptul că m-am întors din minicroazieră teafără și nevătămată, reușind să nu-mi luxez, fracturez și nici măcar să-mi zgârii mădularele pe pietrele și stâncile și nisipurile și prin apele înșelătoare de la Gramvousa și Balos, eu fiind, încă din fragedă pruncie, genul predispus la accidente de acest soi chiar și pe terenuri plate și lipsite de orice obstacole.

Ce mândră sunt de mine!

Iar dacă nu v-am convins cu textul și pozele mele și încă aveți îndoieli legate de spectaculozitatea Balosului, vă invit să urmăriți videoclipul atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI