La pas pe strada Egnatia și în împrejurimi

TIPĂREȘTE

Dacă ai fost în Salonic și n-ai pășit pe strada Egnatia se cheamă că n-ai văzut nimic! ????

Principala arteră a orașului poartă numele drumului de cca. 1100 km ce trecea prin imediata sa apropiere, construit de romani în secolul al II-lea î. Hr. pentru a lega coloniile de la Marea Adriatică de cele de pe țărmul Bosforului, pornind de la Dyrrachium (Durrës, în actuala Albanie) și terminând la Byzantium (Istanbul). O ispravă inginerească de toată isprava! ????

Această arteră care taie practic Salonicul în două este - bineînțeles - extrem de aglomerată, dar nu numai de pietoni și mașini, ci și din cauza lucrărilor la metrou. Care nu se mai termină! ????Înarmați cu răbdare, porniți în explorare la 9 dimineața, mai pe răcoare și făcând scurte popasuri de hidratare din când în când, am reușit totuși să o străbatem, căscând ochii la combinația șocantă dintre arhitectura modernă a clădirilor rezidențiale și de birouri și, pe de altă parte, vestigiile unui trecut îndepărtat.

Punctul de plecare a fost parcarea de pe Tsimiski, o stradă comercială paralelă cu Egnatia, între cele două interpunându-se Piața Navarinou. În mijlocul peticului de verdeață ce se ițește printre blocuri, dăm de Palatul lui Galerius, în fapt ruinele așa-numitului Complex Galerian, înscris în Patrimoniul UNESCO. Construcția sa a demarat la sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., în timpul domniei lui Gaius Galerius Valerius Maximianus, care, la fel ca alți împărați romani, obișnuia să viziteze coloniile imperiului și avea - firește - nevoie nu doar de un loc de dormit, ci de un spațiu cât mai impunător și reprezentativ. ????

Mare parte din edificiul antic s-a pierdut, dar excavațiile desfășurate în anii 1970-1980 au scos la iveală două etaje, curtea interioară și câteva încăperi subterane. Zona cea mai bine conservată, de formă octogonală, bogat împodobită cu mozaicuri și cu podea din marmură, se crede că ar fi adăpostit sala tronului.

Din Piața Navarinou avem deja o perspectivă excelentă asupra celor mai celebre vestigii ale epocii romane din oraș. Nu trebuie decât să traversăm strada Egnatia pentru a admira Arcul lui Galerius.

Datat la finele secolului al III-lea d. Hr. sau începutul celui următor, arcul de triumf era poarta principală de intrare în Salonic, marcând totodată victoria romanilor asupra perșilor din anul 297. Monumentul era prevăzut cu o cupolă susținută de patru stâlpi care formau două porți. S-a păstrat una din arcade iar pilonii din marmură conțin basoreliefuri elaborat sculptate, reprezentând scene din campaniile persane, armene și mesopotamiene duse de Galerius, registrele fiind separate prin elemente decorative alcătuite din ghirlande.

O adevărată lecție de istorie ilustrată artistic! ????

La foarte mică distanță, în capătul unei pante lejere, găsim al doilea obiectiv de neratat în zonă: Rotonda romană. La fel ca Palatul și Arcul lui Galerius, făcea parte din Complexul Galerian, fiind destinată probabil a fi mausoleul împăratului (care a fost înmormântat însă în Felix Romuliana, actuala Serbie, în locul său de naștere) sau un templu închinat unui zeu rămas necunoscut.

La sfârșitul veacului al IV-lea, împăratul bizantin Teodosie cel Mare l-a transformat în biserică, Rotonda servind apoi drept catedrală a orașului, pentru ca sub ocupația otomană, destinația să-i fie schimbată în moschee. Din acea perioadă datează minaretul. În fine, după eliberarea orașului, în 1912, și-a reluat rolul de biserică, purtând hramul Sfântului Gheorghe.

Impresia pe care o produce construcția cilindrică, asemănătoare cu Pantheonul din Roma (are și oculus), este copleșitoare: ziduri groase de peste 6 m, diametru de 24,5 m și 30 m înălțime! În perioada bizantină, interiorul a fost bogat împodobit cu fresce și mozaicuri, parte din ele distruse de turci.

Din păcate, ca o fraieră ce sunt????, n-am luat în considerare faptul că era o zi de marți, când muzeele din Grecia sunt închise, așa încât, deși m-am rugat de paznici să ne lase să intrăm pentru un minut, nu am reușit să văd interiorul. Îl văzusem însă cu alte ocazii și vă invit și pe voi să vizionați acest filmuleț: youtube.

După o scurtă pauză de frappé, ne-am reluat plimbarea pe Egnatia pentru a descoperi Biserica Sf. Pantelimon (Agiou Panteleimona) , monument UNESCO. Micul lăcaș de cult a fost construit în anul 1164 de Alexius Angelus Komnenos, nepotul împăratului bizantin Alexios I Komnenos, și poartă din 1912 hramul ocrotitorul doctorilor. Curtea îngrădită cu un zid gros din piatră este o oază de liniște și verdeață, cu o fântână din marmură în centru, relicvă a epocii otomane, când a servit ca moschee. Construcția este tipic bizantină, în formă de cruce grecească, constând dintr-un dom înconjurat de patru arcade, iar în interior s-au păstrat câteva fresce originale, în timp ce picturile de pe iconostas s-au estompat cu timpul.

Prin partea nordică a Pieței Aristotelous, trecem pe lângă statuia lui Athanasios Diakos, unul dintre cei mai importanți conducători militari din Războiul de Independență, și a lui Elephterios Venizelos, mai vechea noastră cunoștință, politicianul supranumit „făuritorul Greciei moderne” , și ne îndreptăm către Biserica Panagia Chalkeon (Biserica Fecioarei Lucrătorilor de Cupru) . Micul lăcaș sfânt bizantin datează din secolul al XII-lea și are un singur dom. Poartă numele protectoarei lucrătorilor din atelierele de cupru aflate în împrejurimi și localnicii o mai numesc „Biserica roșie” din cauza culorii zidurilor. O găsim închisă, așa că ne continuăm drumul.

Ne oprim pentru a studia un pic ruinele unei fântâni monumentale, construită probabil în secolul al IV-lea d. Hr. din materiale provenite de la alte clădiri romane. Astfel de fântâni publice erau ridicate fie la intersecția unor artere importante, fie în apropierea unor clădiri administrative. Aceasta se afla în capătul nordic al străzii principale din oraș - decumanus maximus, cum o numeau romanii, leoforos, așa cum i-au zis mai târziu bizantinii -, ale cărei porțiuni au fost descoperite în timpul excavațiilor pentru linia de metrou.

În fața ochilor ne apare acum Biserica Panagia Dexia, un exemplu recent (1956) de arhitectură bizantină cu influențe neoclasice, așa cum am remarcat și la alte biserici noi din Grecia. În interior citesc că se află o icoană care o înfățișează pe Sfânta Fecioară ținându-l pe pruncul Iisus pe brațul drept, nu stâng, așa cum este ilustrată de obicei, și de aici ar proveni denumirea locașului - „deksa” înseamnă „dreapta” sau „pe partea dreaptă” .

Acoperită de schele și parțial obturată de săpăturile la metrou, Moscheea Hamza-Bey se găsește la intersecția dintre Egnatia și strada Venizelou. I se mai spune și Alcazar, după numele cinematografului care a funcționat în incinta sa timp de câteva decenii în secolul al XX-lea. Inscripțiile atestă construirea sa în 1467 din dorința Hafasei Hatun, fiica ofițerului turc Hamza Bey. A fost prima moschee construită de otomani după cucerirea Salonicului și reflectă cu acuratețe stilul arhitectonic specific perioadei, cu adăugiri făcute la finele veacului al XVI-lea din cauza creșterii populației musulmane.

Istoria acestui monument de artă islamică e tumultoasă: a fost parțial distrus de greci imediat după eliberarea orașului în 1912, apoi de incendiul din 1917, când minaretul s-a prăbușit. A adăpostit refugiați în urma Războiului greco-turc din 1919-1922, pe urmă un centru comercial, și în fine, cinematograful Alcazar. În prezent este muzeu și expune artefactele găsite cu ocazia săpăturilor la linia de metrou.

Vă spuneam despre fântânile monumentale din perioadele romană și bizantină. Ei bine, nici turcii nu s-au lăsat mai prejos, și dovada este Bey Hamam (sau Băile Paradisului) , amenajate din porunca sultanului Murad II în 1436-1444, cel mai probabil pe locul unor băi romane. Monumentul găzduiește în prezent evenimente culturale.

Traversăm acum Egnatia pentru a vedea un alt edificiu otoman, Bazarul Bezesteni, construit în secolul al XV-lea la inițiativa sultanului Baiazid II și unul dintre cele mai bine conservate monumente turcești din Salonic. Deși construcția este mare, cele mai multe magazine, specializate în comercializarea de țesături și bijuterii, au obloanele trase, motiv pentru care nu zăbovim mai mult, îndreptându-ne către adevărata piață a orașului... ????

Recunosc, am o slăbiciune pentru Piața Kapani, și nu am ratat-o la nicio vizită în oraș. Îmi place viermuiala și agitația sa, mă dau în vânt după vânzătorii care își fac reclamă în gura mare, ador aroma plăcintelor abia scoase din cuptor și mirosul cârnaților și mezelurilor, al legumelor și fructelor proaspete, chiar și al peștilor expuși generos pe gheață.

În perioada otomană, în centrul său se afla un spațiu unde erau executați grecii recalcitranți. Acum, din fericire, spânzurătoarea a fost înlocuită de zeci de tarabe de unde poți cumpăra nu doar alimente, ci și confecții și încălțăminte (multe made in China, deci ieftine, deși probabil de calitate îndoielnică! ????). Nu rezist tentației și-mi fac damblaua: achiziționez câteva flecuștețe și niște dulciuri care prea îmi fac poftă! ????

Nu avem timp să zăbovim la o terasă în piață pentru a savura o baclava, și oricum s-a făcut insuportabil de cald. În plus, picamerele sfredelesc asfaltul și trebuie să fim atenți pe unde ne strecurăm prin mulțimea care se vânzolește de colo-colo în căutare de chilipiruri.

În scurt timp ajungem pe faleză, pe strada Nikis, în cel mai cunoscut spațiu public din Salonic - Platia Aristotelous, ce poartă numele filozofului a cărui statuie se află într-un colț. Este una dintre zonele cele mai vizitate din oraș, înconjurată de clădiri înalte și elegante precum Electra Palace Hotel sau Cinematograful Olympion, ridicate după incendiul din 1917 după modelul scuarurilor din marile capitale europene. Arhitectul francez Ernest Hébrard a reușit să dea un aer occidental fațadelor impunătoare, creând un spațiu vast și modern. La parterul clădirilor se înșiră tot felul de buticuri cu suvenire și alte produse, plus o grămadă de baruri și cafenele, iar pe bănci te poți odihni privind trecătorii.

Piața este în același timp locul principal de desfășurare a unor spectacole, festivaluri sau expoziții în aer liber, dar și al unor demonstrații. Aici se află și Biroul de informații turistice.

Poposim și noi la o terasă pentru o înghețată delicioasă, după care ne continuăm drumul pe eleganta stradă Ermou, mărginită de blocuri cochete, unde am surpriza să descopăr un lăcaș religios de mari dimensiuni despre a cărui existență nu știam: Mănăstirea Sfintei Theodora, o construcție nouă dar cu istorie veche.

Bazele acestui sanctuar au fost puse în secolul al IX-lea, când a fost dedicat Sfântului Ștefan, cel dintâi martir creștin. Cum mănăstirea adăpostea o parte din moaștele Sfintei Theodora, moartă la Salonic la vârsta de 80 de ani, biserica a fost ulterior închinată acesteia. Fapt interesant, otomanii nu au transformat-o în moschee, ci au permis unui număr de 200 de măicuțe să viețuiască aici. Biserica a ars aproape complet în 1917, din incendiu nescăpând decât clopotnița. Reconstrucția a demarat în 1935 și s-a întins pe parcursul unui deceniu. Din 1974 funcționează că mănăstire de călugări și adăpostește totodată un centru de studii biblice și un seminariu. Frescele și icoanele sunt noi, dar realizate în spiritul iconografiei bizantine.

Ne continuăm drumul pe strada Ermou și în curând ajungem la un alt monument UNESCO, Biserica Sfânta Sofia, una dintre cele mai vechi, mai mari și mai importante din Salonic.

A fost construită în secolul al VIII-lea pe locul unui locaș religios din veacul al V-lea, din care s-au păstrat coloanele cu capiteluri. Modelul a fost biserica omonimă din Istanbul. În secolul al XI-lea, după conflictul iconoclastic, a fost decorată cu fresce și mozaicuri superbe, printre care cel al Maicii Domnului din absidă și cel al Înălțării la cer din cupolă. Biserica a servit drept catedrală a orașului între 1204 și până în 1430, când a fost transformată în moschee. O mare parte din lucrările de artă care o împodobeau au fost distruse de turci și de incendiul din 1890, majoritatea picturilor murale fiind realizate în secolul al XX-lea.

Admirăm îndelung curtea imensă, presărată cu petice de gazon și tufișuri de flori, mai bem un frappé și un suc la o cafenea din apropiere, după care revenim în parcare pentru a ne recupera mașina.

Am petrecut trei ore plăcute, deși destul de obositoare pe căldura aceea sufocantă, explorând zona centrală a Salonicului, văzând sau revăzând obiective de patrimoniu care fac din acest oraș unul dintre cele mai interesante din întreaga Grecie.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI