Albastru bleumarin bleu siniliu verzui azuriu turcoaz smarald cobalt ametist

TIPĂREȘTE

Sau vorba colegei @Maryka: Ce culoare are marea?

Marea are nenumărate culori, asta e clar pentru oricine, iar enumerarea din titlu nu poate fi de niciun fel exhaustivă, așa încât nu mă mai obosesc să caut alte adjective.

Dacă aș fi poet, aș picura în stihuri metafore și epitete marine. Pictor de-aș fi, aș combina culorile de pe paletă pentru a așterne pe pânză ceea ce văd cu ochiul liber. Iar dacă aș fi om de știință, aș reuși să îmi explic cum de un lichid ce se presupune a fi incolor poate căpăta atâtea tente și irizații, încât cuvintele se dovedesc prea sărace pentru a le descrie.

Cum nu sunt nici-nici-nici, ce altceva aș fi putut să fac decât să pozez marea, marea văzută de pe vapor? Unde? Într-o croazieră din Ammoudia spre insulele Paxos și Antipaxos.

Căci da, o astfel de croazieră se poate face nu numai din Corfu sau Parga, ci și din Ammoudia, cu îmbarcare de pe malul râului Acheron, în al cărui estuar este așezat micul sat-stațiune vezi impresii.

Excursiile costă 20 de euro (10 euro pentru copiii de până în 12 ani), se organizează zilnic în afară de vineri și durează circa zece ore și jumătate, din care cinci navigând și restul înotând sau stând pe puntea vasului oprit și făcând o plimbare prin Gaios, capitala Paxosului. Pentru orice eventualitate, este bine să rezervați cu 1-2 zile înainte, înființându-vă personal pe mal și achitând un avans. Veți fi trecuți pe o listă și la îmbarcare veți achita diferența.

Vasul se cheamă Ammoudia și e destul de mic: are două punți și o capacitate maximă de 90 de persoane. E o afacere de familie, cu tatăl pe post de căpitan și cei doi fii ca ajutoare.

Dacă „bătrânul lup de mare‟ este un individ vânjos și foarte guraliv, care trăncănea cu călătorii greci atunci când nu conducea vaporul, fiul cel mare, mult mai taciturn, îl înlocuia la timonă și se ocupa de acostări, în timp ce fiul mai mic, un tânăr frumușel pe nume Spiros, era însărcinat cu întreținerea clienților străini. Într-o engleză fluentă, el ne-a explicat programul și ne-a răspuns la întrebări, dar fără a ne oferi detalii despre ceea ce urma să vedem. Noroc că, pedantă fiind din fire, mai citisem câte ceva, inclusiv aici, pe AFA (mulțumesc, dragi colegi :*), și știam la ce să mă aștept. Un lucru m-a supărat totuși: nu am zărit niciun delfin :(, cu toate că Spiros insista că avem șanse pe o mare așa de calmă.

Vasul fiind mic, cred că ați înțeles deja că nu dispunea de niciun fel de facilități în afara unei toalete - foarte curată, ce-i drept. Deci dacă vreți să vă îmbarcați într-o asemenea croazieră, va trebui să veniți aprovizionați cu mâncare și lichide, ceea ce noi nu am făcut. Chiar nu știu ce a fost în capul meu - bănuiesc că nimic :( -, din moment ce m-am prezentat ca o floricică dimineața la ora 9 fără vreo 10 minute, cu Adrian și cu sacul de plajă ce nu conținea decât un prosop și haine de schimb. Aveam să-mi repar greșeala la Parga, dar voi să nu faceți ca mine!

Aceeași familie deține, din câte am înțeles, un alt vas mai mic (sau poate mai multe) cu care face excursii la Parga, atât ziua cât și seara-noaptea. Mă tenta ideea, pentru că auzisem de două taverne cu muzică live în Parga, dar nu am reușit să îl conving pe Adrian. Așa că am rămas „necântată/nedansată‟ și nici nu vă pot oferi informații în legătură cu orarul și prețul unor asemenea excursii.

Bun, acum că am lămurit aspectele „tehnice‟, este momentul să pornim la drum.

Ridicăm ancora fix la ora 9 (mai rară o asemenea punctualitate la greci!). În afară de noi, pe vas mai sunt trei cupluri tinere de greci, două familii de italieni cu copii, o doamnă olandeză cu un băiat metis și șase sau șapte scandinavi cam de vârsta noastră. La Parga aveau să se adauge alți călători și estimez că în total am fost 35-40 de persoane. Spiros mi-a spus că nu îl miră numărul relativ mic, căci era spre finalul sezonului, dar că în iulie-august transportau zilnic 70-80 de oameni. Deci pare o afacere destul de profitabilă...

Trecem de digul pe care se lăfăie rulotele și facem cu mâna pescarilor, după care ne îndreptăm spre larg. De aici avem cea mai cuprinzătoare imagine a plajei-potcoavă a Ammoudiei și a golfulețului străjuit de dealuri bogat împădurite. Marea e calmă și sclipește, albăstră ca cerneala, în lumina soarelui de dimineață.

În depărtare, la poalele unei coline verzi, zărim Lichnos Beach și cele câteva hoteluri ale sale. După vreun sfert de oră trecem pe lângă Piso Krioneri, o plajă cu așezare frumoasă însă destul de mică, apoi acostăm la Parga, nu înainte de a ocoli insulița ce adăpostește mănăstirea Panagia și a admira fortăreața venețiană înălțată pe vârful pintenului ce separă stațiunea propriu-zisă de plaja Valtos. Mai încolo vedem alte două insule: cineva cu simțul umorului le-a botezat Skordo („ceapă‟) și Kremidi („usturoi‟) :)

Dar cel mai mult ne încântă priveliștea Pargăi, superba stațiune dispusă în terase pe care stau împlântate case viu colorate. Zona portuară, veselă și animată, abundă în vase de agrement, bărci de pescuit și iahturi iar pe faleză se înșiră cafenele, taverne și buticuri ademenitoare. Mai puțin atrăgătoare mi s-a părut a fi plaja Krioneri, cu nisip grunjos, mult prea mică și îngustă pentru puhoiul de oameni veniți la bălăceală.

Facem un scurt tur al falezei, dăm binețe unui cățel adăpostit la umbră, bem un frappé și cumpărăm ronțăieli și apă de la un mini-market. Aruncăm o privire spre străduțele în pante cam abrupte pentru noi și ne felicităm încă o dată pentru alegerea Ammoudiei ca loc de cazare.

După 45 de minute ne prezentăm „la datorie‟ și vasul Ammoudia, ușor îngreunat de călătorii îmbarcați suplimentar, o ia din loc. De la distanță admirăm Valtos, plaja cu nisip situată în capătul nordic al Pargăi, foarte spectaculoasă dar greu accesibilă, așa cum aveam să constatăm într-o altă zi, când, la întoarcerea de la castelul lui Ali Pașa de lângă satul Anthousa, aveam să ne luăm după un indicator și să coborâm la ea. Mai bine zis, să încercăm să coborâm, căci după ce ne-am strecurat cu mașina pe niște străduțe, nu am găsit loc de parcare și Adrian, enervat, a refuzat să întrebe trecătorii cu care ne-am intersectat (de era să-i lovim) și a făcut cale întoarsă. :( Nu spun că nu există parcări, doar că noi n-am nimerit nici una...

În fine, după Valtos ne-am îndreptat, pe ape de un albastru intens, către Paxos, insula despre care legenda spune că ar fi luat naștere după ce Poseidon ar fi lovit Corfu cu un trident, desprinzând o bucată de uscat pe care a dăruit-o nimfei Amfitriti ca loc retras care să le adăpostească iubirea.

Facem un ocol complet al insulei și privim fermecați formațiunile calcaroase cu forme care mai de care mai ciudate săpate în stâncă de vânt și valuri. Dacă în larg apa este sinilie, aici în apropierea țărmului, culoarea se diluează până la acea nuanță de turcoaz pe care o iubim cu toții, pregătindu-ne pentru întâlnirea cu grotele albastre, situate pe partea vestică a insulei.

Pliantul luat de la vila noastră din Ammoudia și site-ul www.2parga.com ne informează că cele trei peșteri se numesc Galazio, Ypapanthi și Ortholitos, dar zău că numele n-au nicio importanță. Infinit mai mare relevanță are peisajul, combinația dintre albul-gălbui al rocilor calcaroase și albastrul-verzui al mării. Mai multe vase, unele mici, altele mari, stau ancorate în apropiere sau pătrund pe rând în peșteri, ceea ce facem și noi preț de vreo 5 minute, timp suficient pentru câteva poze de excepție.

Fiul cel mare al căpitanului înoată până la o stâncă de care leagă parâma. Gata, acostăm, a sosit momentul pentru o primă bălăceală.

Mă dezechipez repede, pregătită să mă avânt în apă, dar soțul meu cel drag și scump mă oprește. Aoleu, ce s-a întâmplat? Cu gingășia care îl caracterizează ;), mă previne că s-ar putea să am dificultăți serioase, din cauza gabaritului meu depășit, la urcarea înapoi pe punte. Rămân complet blocată - la chestia asta nu mă gândisem. Vajnicul căpitan, văzând că stau în cumpănă, se apropie și mă întreabă dacă ezit fiindcă nu știu să înot. Încerc să îi explic că nu asta e problema, dar engleza lui nu este suficient de bună pentru a înțelege. Amabil, îl cheamă în ajutor pe Spiros, căruia reușesc să-i expun temerile mele. Îi traduce lui taică-său și văd cum amândoi se zgâiesc la mine increduli. Vai de mine, dar nu e nicio problemă, dacă e cazul, te ajutăm noi să urci pe vas! =))

Încurajată, cobor scara și plonjez în apă, cu Adrian pe urme țâțâind nemulțumit. Prima constatare: marea nu e aici la fel de sărată și nu te ține la suprafață decât dacă te întrebuințezi un pic. Încep să dau din mâini și din picioare, în timp ce, de pe vas, bătrânul lup de mare face semnul victoriei și mă asigură: „You are an excellent swimmer! ‟ Ei, nici chiar așa! Oricum, mă descurc bine, intru înotând și într-o peșteră și senzația este cu adevărat incredibilă, dar după vreo jumătate de oră obosesc și mă întorc la vapor. Căpitanul și Spiros mă văd și se apropie de scară, pregătiți să mă tragă în sus (oare ar fi izbutit? :-??), dar n-am nevoie de ajutorul lor. Ajung teafără pe punte și-mi trag răsuflarea.

Sunt tare încântată de mine însămi! :)

Ceilalți înotători zăbovesc mai mult în apă, unii se cațără pe niște stânci. Adrian și cu mine ne mulțumim să îi privim „de sus‟ și să ne amuzăm de lipsa de dexteritate cu care niște indivizi manevrează micile iahturi, gata-gata să le ciocnească.

Totul se termină însă cu bine, așa că după o oră de bălăceală ridicăm ancora și pornim spre Antipaxos, a doua insulă de pe traseu și cea mai mică dintre insulele ionice, cu o populație de numai câțiva zeci de locuitori, fără magazine și alte facilități, dar cu câteva taverne.

Trecem pe lângă plaja Vrika, care observ că e cu nisip aproape alb, și acostăm în apropiere de Voutoumi beach. Căpitanul se scuză că vasul său nu are dreptul să acosteze chiar pe plajă, dar nu ne oferă explicații. Pot doar să presupun că nu a plătit taxele aferente! ;)

Mă rog, nu-i treaba mea, adevărul e că nu mă deranjează, la fel de bine pot să fac plajă pe vas. Dar mult mai tentantă este o nouă bălăceală, de data asta fără teamă. Peisajul e de vis: marea are porțiuni de o transparență și de un turcoaz incredibile, de zici că ești în Caraibe, asta din cauza nisipului alb-rozaliu de pe fundul apei. O mulțime de vase, de diverse mărimi, stau ancorate în apropierea noastră, trebuie să înotăm cu atenție pentru a nu fi spulberați.

După aproape o oră ne îmbarcăm din nou și pornim către ultima escală: Gaios, capitala Paxosului, situată pe latura estică.

După ce mai înainte îi dădusem ocol, acum aveam să cunoaștem ceva mai bine insula, poposind timp de peste două ore în cea mai mare localitate a ei. La Gaios ajungem de-a lungul unui canal ce cotește la un moment dat la stânga, mărginit fiind pe latura opusă de insulițele Agios Nikolaos și Panagia. Ne apropiem de portul pitoresc, în spatele căruia se înalță un delușor împădurit, și dăm cu ochii de o altă pădure - de catarge. Iahturi luxioase, vase de agrement la fel ca al nostru sau mai mari, bărci pescărești, stau toate frumos aliniate la cheu iar pe țărm mulțimea de turiști se vântură de colo-colo, căscând gura la buticurile cu suvenire, ulei de măsline, miere și confecții. De prisos să vă spun că prețurile sunt mari, doar e o insulă!

O insulă care posedă minimum necesar pentru o vacanță în bună regulă: bănci, ATM-uri, taverne și cafenele, biserică. Ne oprim la o vinărie unde proprietarul comercializează propria licoare cu 25 de euro litrul..., o luăm din loc ușor speriați, ne oprim la o cafenea ca să ne omenim cu un frappé (eu) și o bere (Adrian), admirăm vapoarele, casele cu 1-2 etaje zugrăvite în culori pastelate, străduțele înguste, pline de ghivece cu flori, micile scuaruri cu mese scoase afară și, când să ne extaziem de atmosfera relaxantă, hopa! o mașină trece ca o furtună pe lângă noi, stârnind un nor de praf. Surprinzător pentru mine, insula nu e pietonală: nu știu dacă există restricții de circulație, dar ne-am intersectat până și cu o mașină cu numere de România...

Dar cea mai simpatică întâlnire e cea pe care am avut-o cu... hai să vă văd dacă ghiciți! - o gâscă ce poza pe mal cu o caserolă cu apă alături (vezi foto) =))=))=)). O scumpete, cu toate că habar n-am ce căuta acolo...

În Paxos plajele sunt cu pietre, după cum aflăm de la Spiros, așa că renunțăm la ideea de a zace la soare și, cum mai avem ceva timp la dispoziție, ne așezăm la o măsuță, pe țărm, în imediata apropiere a locului unde stă acostată Ammoudia noastră. Adrian bea un pahar de vin local, eu mă regalez cu o înghețată. Dinăuntru răzbat acorduri din muzica anilor ʼ80. Super! În jur, lumea e veselă, destinsă și ne pare rău că în curând își fac apariția căpitanul și cei doi fii ai săi și suntem nevoiți să părăsim insula.

La 5 după-amiaza pornim înapoi spre reședința temporară din satul Ammoudia, unde ajungem după ora 7 seara, cam obosiți și nițel împleticiți atunci când coborâm pe uscat, dar cu amintirea unor clipe memorabile și a unei mări care ne-a dezvăluit nenumărate nuanțe albăstrii de o frumusețe ireală, pe care vă invit să le descoperiți în pozele atașate.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI