Nordul Peninsulei Athos, perfect pentru o vacanță liniștită

TIPĂREȘTE

În reviewul dedicat Kavalei vezi impresii precizam că după ce am acceptat alegerea acestui oraș drept destinația unui sejur de opt zilei de către Adrian, mi-am luat revanșa cu a doua locație de vacanță.

Și aceasta a fost Peninsula Athos. În primul rând pentru că nu o cunoșteam bine, singurele două descinderi fiind, în urmă cu mulți ani, la Ouranopoli, și numai pentru o oră sau două de escală în timpul croazierelor la Muntele Athos, făcute cu plecare din Ormos Panagia (eram cazați pe brațul Sithonia). În al doilea rând pentru că după tumultul unui oraș mărișor precum Kavala, am bănuit că nu ne-ar fi stricat câteva zile de relaxare și liniște.

Să nu vă închipuiți însă că am petrecut 6 zile la Nea Roda zăcând numai la plajă. Nu ne stă în fire! ???? Am bântuit pe ici, pe colo, am vizitat niște sate frumoase, o insulă și o mănăstire interesantă, ne-am bălăcit în ape calme și limpezi ba în vestul, ba în estul peninsulei, și mai presus de toate ne-am bucurat ochii cu priveliști încântătoare în care marea se înfrățea cu dealurile, genul de peisaj care mie îmi merge la suflet.

Când spui „Athos” , gândul îți fuge automat spre autoadministratul stat monastic cu 20 de mănăstiri ortodoxe, niciuna, din păcate, românească. Asta nu înseamnă că printre cei aproape 2.000 de monahi nu viețuiesc și călugări români, fie la diverse mănăstiri, fie în schituri.

Cum accesul femeilor este interzis și văzuserăm de două ori muntele și mănăstirile, deși de la distanță, anul acesta n-am repetat croaziera, mulțumindu-ne cu „bucățica” lăsată pe mâna mirenilor din cei 360 kmp pe care îi posedă acest al treilea, cel mai estic „degețel” al Halkidikiului. Cum peninsula are lățimi de numai 8-12 km, ne-a fost foarte ușor să ajungem din est în vest și înapoi.

Ultima oprire în drumul dintre Kavala și Nea Roda o făcuserăm la Amphipolis vezi impresii. De aici până la Nea Roda sunt cca. 80 km, pe care i-am parcurs pe malul Mării Egee, străbătând Asprovalta, Nea Vrasna și Stavros, stațiuni estivale frecventate de mulți turiști români și foarte aglomerate. Am trecut și de Stagira, locul de naștere a lui Aristotel, în partea nou construită aflându-se și un parc tematic interactiv cu tematică științifică, și de aici încolo am intrat în munți.

Serpentine peste serpentine, însă șoseaua impecabilă era liberă. Mai neplăcut a fost la întoarcerea în țară, când ne-a prins o ploaie torențială taman în zona asta, ceața coborâse și vizibilitatea scăzuse considerabil. Nu vă ascund că mi-a cam țâțâit posteriorul de spaimă. ????

Apropo de drumul de întoarcere: noi am preferat varianta Nea Roda-Stavros-Egnatia Odos prin nordul lacului Volvi până la ieșirea din Salonic, după care am urmat drumul arhicunoscut Serres-Kulata-Sofia-Plevna-Ruse-Giurgiu-București. Total cca. 750 km, adică destul de mult, dar grație abilităților de șofer ai lui Adrian, am reușit să ajungem în aceeași zi acasă. Traseul mai scurt (aproximativ 700 km) este Nea Roda-Kavala-Makaza-Veliko Târnovo-Ruse-Gurgiu-București.

Prima așezare care îți iese în cale la intrarea în penisulă, și în același timp cea mai mare (peste 3.000 de locuitori) și cea mai veche, este Ierissos. Datează din secolul al VII-lea î. Hr., când a fost întemeiată de coloniști din insula Andros și a purtat numele Akanthos, latinizat în timpul ocupației romane ca Acanthus sau Ericius. Ruinele cetății antice se află la ieșirea din oraș, dar e vorba de un sit arheologic mic și nu prea bine organizat.

În perioada bizantină, Ericius a fost port important și sediu episcopal, și în această calitate a avut dispute teritoriale cu mănăstirile de pe muntele Athos. În 1425 a fost cucerit de trupele otomane, dar nu înainte ca venețienii să-l distrugă în bună măsură, incendiindu-l. Istoria s-a repetat în 1821, când a fost din nou ars, de data aceasta de turci, drept represalii pentru participarea localnicilor la Războiul de Independență. În fine, o ultimă catastrofă - naturală însă - s-a abătut asupra Ierissosului în 1932, când un cutremur a pus la pământ majoritatea clădirilor și a ucis peste 100 de oameni.

Orașul a fost reconstruit apoi și în ultimele decenii localnicii s-au „reinventat” , transformându-se - cel puțin o parte din ei - din constructori de nave în operatori de turism. Un mic șantier naval încă există, însă după cum arată, am senzația că majoritatea lucrărilor constau în reparații la bărcile de pescuit, pe care le-am admirat și noi în micul port al stațiunii. Înțeleg că pescuitul a rămas totuși o ocupație importantă, la fel și agricultura, și în special cultivarea viței de vie și producția de vin.

Așezat la poalele unor dealuri, în golful larg cu același nume, Ierissos are o plajă nisipoasă lungă, premiată cu Blue Flag, și o faleză ce invită la plimbări la ceas de seară, cu un popas sau două la tavernele și barurile ce o mărginesc. Porțiuni de plajă sunt amenajate și am văzut și câteva locuri de joacă. De asemenea, am citit că există și un acvariu.

Infrastructura turistică e bine dezvoltată, cu multe hoteluri și vile cu camere de închiriat, iar pentru aprovizionare, în cazul celor cazați în regim self-catering, se poate apela la hypermarketurile Lidl sau Masoutis. În plus, în fiecare marți dimineața este organizată o piață de unde se pot cumpăra legume și fructe proaspete, pește și fructe de mare, dulciuri, precum și ceva obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Destinația noastră finală nu a fost însă Ierissos, ci Nea Roda, un sat cu puțin peste 1.000 de locuitori situat în același golf, la vreo 10 km spre est, în porțiunea cea mai îngustă a peninsulei. Este atât de mic, încât nu are decât școală primară, copiii mai mărișori fiind obligați să meargă la gimnaziul și liceul din Ierissos, după cum ne-a povestit gazda noastră.

Așa cum o arată numele, așezarea a fost întemeiată recent, mai precis cu o sută de ani în urmă, la fel ca multe altele din Halkidiki, de greci relocați aici de pe țărmurile Mării Marmara în urma schimbului de populații de după războiul greco-turc din 1919-1922.

În imediata sa apropiere, mai precis între Nea Roda și Tripiti, regele persan Xerxes a construit în 480 î. Hr., în timpul războaielor medice cu cetăților grecești, un canal navigabil de cca. 2 km lungime pentru a scurta drumul flotei sale. Canalul, cel mai mare proiect de inginerie militară din Halkidikiul antic, a fost apoi abandonat, fiind îngropat sub pământ, însă la începutul anilor 2000 arheologii i-au descoperit amplasamentul.

Nea Roda este o localitate liniștită, cu case foarte frumoase, bine îngrijite și pline de flori. Plaja, Blue Flag și ea, acoperită cu nisip auriu un pic grunjos, se întinde practic pe toată lungimea stațiunii. Noi am preferat - din lene, recunosc ????- să frecventăm zona sa centrală, aflată la 30 m de domiciliu, însă ceva mai departe spre est se află o plajă mai lată, pe nume Voulitsa.

Există porțiuni amenajate, deservite de baruri - un frappé și o sticlă de bere 7,50 euro, lângă care am primit de fiecare dată un castronel cu ronțăieli și câte un biscuit. Șezlongurile erau cam înghesuite iar intrarea în apa foarte curată un pic cam bruscă, dar fără a fi deranjantă. Digul era locul favorit de sărituri în apă al copiilor.

Pe faleză se înșiră cafenele, baruri și taverne care se animă odată cu căderea serii, când turiștii ies la promenadă, ca să-și distreze copilașii la locurile de joacă sau pentru a face cumpărături la tarabele cu oferte dintre cele mai diverse, de la tricouri, șlapi și poșete, la CD-uri și bijuterii. Există o pescărie, câteva brutării și mini-marketuri și un Family Market la ieșirea estică.

Și tot acolo, adică dincolo de plaja Voulitsa, pe culmea unei coline din partea cea mai nouă și mai modernă a localității, cu hoteluri și vile fițoase, se află capela Agioi Theodoroi, de unde se deschid priveliști minunate spre întregul sat și spre micul port pescăresc de la poale. Noi am ajuns într-o sâmbătă după-amiază, când se făceau pregătiri pentru o nuntă, însă ni s-a permis să intrăm în biserică și să zăbovim pentru a fotografia frumoasele împrejurimi.

Într-o altă după-amiază ne-am îndreptat spre plaja Koumitsa, la vreo 5 km est de Nea Roda. După ce am străbătut o pădure de foioase, ne-am trezit, fără să ne fi propus????, în mijlocul unui mic paradis, și anume la Avaton Luxury Villas Resort - Relais & Châteaux. Ce am văzut aici? Peluze cu iarba tăiată la milimetru, tufe de flori frumos mirositoare, vile și hoteluri cu arhitectură avangardistă, în total contrast cu casele tradiționale din Nea Roda, și o plajă lungă, cu nisip fin auriu și șezlonguri acoperite de saltele.

Ne-am dezbrăcat iute și am făcut o baie, dar la ieșirea din apă am avut parte de o surpriză: un nene cu o uitătură suspicioasă ????ne-a întrebat dacă suntem cazați în complex. Evident, am răspuns că nu. Pe un ton politicos ne-a informat că ne aflăm pe o proprietate privată pe care musai să o părăsim mintenaș. Mai mult decât atât, nu ne-a permis nici să folosim cabinele de schimb, așa că am scăpat de costumele de baie ude fleașcă la adăpostul portierei mașinii. ????

Ce să zic? Avea dreptate în felul lui, dar și noi aveam: la intrarea pe aleea ce cobora în resort nu era nicio barieră și niciun anunț de „tresspassing” . De unde să fi știut? Plus interzicerea accesului la cabinele de schimb... În fine, bine că apucaserăm să facem o baie bună, acum era momentul de făcut haz de necaz. ????

V-am spus povestea asta pentru a vă înștiința că în Peninsula Athos există și variante de cazare de lux. Noi am optat însă - ca întotdeauna - pentru condiții mai modeste, mai blânde cu portofelul nostru, dar care ne-au asigurat o vacanță liniștită și extrem de plăcută. Adică exact ceea ce urmărisem eu! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1720 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI