ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.01.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Preveza și împrejurimile

O revelație: Arta!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Secretul

În reviewul introductiv la serialul „Două săptămâni în Grecia” vezi impresii am amintit de un popas prelungit făcut într-o destinație pe care am păstrat-o dinadins „secretă”, o destinație nouă pentru ochii noștri și inedită, se pare, și aici, pe AFA.

A sosit momentul să vă dezvălui mica „taină”.

Se cheamă Arta și este un oraș.

Un oraș cu 43.000 de locuitori, aflat la 50 km nord de Preveza și capitală a prefecturii omonime din regiunea Epir.

Până la acest circuit nu auzisem de el, însă studiind pe hartă drumul de la Preveza la Missolonghi, mi-a sărit în ochi și mi-a stârnit curiozitatea. Era marcat ca fiind destul de important, deși habar n-aveam cât de important fusese pe vremuri, când funcționase atât în antichitate cât și în perioada bizantină drept capitală a Epirului.

Săpând pe net, am aflat că localitatea a purtat inițial numele de Ambracia sau Amvrakia, fie după cel al lui Ambrax, fiul lui Thesprotos, conducătorul unui trib antic din lumea elenă, fie după al Amvrakiei, fiica lui Egeas, ambii considerați drept posibili fondatori. Cert este că abia în secolul al XI d. Hr. și-a dobândit numele actual (deși grecii îi zic în continuare Ambracia), derivat din limba latină: artus, arta, artum - îngust (probabil din cauza defileului în care este situat, săpat de râul Arachthos în dealurile înconjurătoare), sau direct din cel al râului.

Dar să lăsăm etimologia deoparte ca să explorăm un pic orașul.

Podul

Chiar la intrarea în Arta dinspre Preveza sau Ioannina, pe partea stângă, se află obiectivul pe care, dacă veți da search pe Google images, îl veți vedea afișat primul: simbolul orașului, The bridge of Arta, căci nume n-are. Fotografiile cu podul de piatră peste râul Arachthos au fost de altfel cele care m-au convins și pe mine să ne oprim aici în drumul spre Missolonghi.

Atenție, chiar dacă veți vedea un indicator de parcare în stânga, nu vă lăsați mașina acolo; vizavi sunt niște cocioabe și locul pare pustiu și nesigur. Vă sfătuiesc să mai rulați câteva zeci de metri până la o parcare mare, dincolo de cafenea. Aici veți avea parte de o priveliște minunată nu numai asupra podului și râului, ci și către orașul întins peste dealuri, și veți putea să vă odihniți pe o bancă pe aleea mărginită de ronduri de flori și de copaci, unul din ei fiind așa-numitul „platan al lui Ali Pasha”, de care se spune că temutul conducător îi spânzura pe cei ce îndrăzneau să i se pună împotrivă.

Pietrele de temelie, mari și neșlefuite, par a dovedi că podul a fost construit în antichitate, în perioada domniei regelui Pyrrhus sau după cucerirea romană, fiind consolidat probabil în secolul al XIII-lea, sub despotul Epirului Mihail II Comnenul-Duca (a domnit între 1230–1268). Aspectul actual datează din anii 1612-1625, când a fost refăcut de otomani după ce arcul principal s-a prăbușit. Mai multe restaurări au avut loc ulterior, ultima fiind în anii 1980. Din 1881, când Arta a fost primul oraș din Epir eliberat de sub turci, și până în 1913, după Războaiele Balcanice, podul a marcat hotarul dintre statul elen și Imperiul Otoman.

De ce este celebru acest pod asimetric, cu patru arce poziționate la distanțe inegale între ele?

Din cauza unei legende care, la fel ca mai toate legendele, are la bază o realitate: a fost nevoie de nu mai puțin de trei ani pentru ca podul să fie reconstruit în secolul al XVII-lea, localnicii sabotându-i pe turci și demolând noaptea ceea ce ridicau în timpul zilei.

Povestea, imortalizată într-o baladă populară, zice însă că ceea ce oamenii lucrau ziua se strica peste noapte fără nicio explicație, asta până ce o pasăre i-a apărut meșterului peste cei 45 de zidari și 60 de ucenici, informându-l că podul nu se va mai nărui dacă își va zidi soția în fundație. Soția a apucat, înainte să moară, să blesteme podul să se clatine ca frunzele iar pe cei care trec pe el să cadă tot ca frunzele, din copaci, toamna. Aflând că fratele ei ar putea să traverseze și el râul pe pod, ea și-a schimbat la final blestemele în binecuvântări.

Ați recunosc, fără îndoială, în această poveste axată pe tema des întâlnită în arealul european a jertfei zidirii, similarități cu legenda meșterului Manole.

Muzeul de Artă Populară

Imediat lângă pod, într-un conac în stil neoclasic aparținând inițial familiei Todolos, construit în 1864 după planurile unui arhitect austriac și folosit după 1881 ca sediu al vămii, a fost amenajat acest mic muzeu folcloric. Am citit că în zona centrală a orașului există mai multe construcții frumoase de acest gen. Dacă aveți timp, vizitați-le.

În clădirea cu un etaj nu sunt decât patru săli, prețul biletului de intrare fiind 1 euro. Exponatele reprezintă în principal obiecte de uz casnic și de cult folosite în gospodăriile din zonă în anii 1870-1940. Presupun că este un muzeu privat, dar n-am reușit să aflu informații de la custode sau ce-o fi fost, o doamnă în etate care nu vorbea decât limba maternă.

Vizavi de muzeu se află o cafenea unde am băut câte un frappé, admirând între timp lavițele acoperite de preșuri asemănătoare cu cele țesute de străbunica mea la războiul montat în „odăița” casei țărănești în care s-a născut mama. Ne-am tras un pic sufletul și după ce am cumpărat un borcan de miere, am traversat Arachthos pe un alt pod (bineînțeles, cel descris mai-sus este pietonal) și după vreo sută de metri am cotit la drepta către următorul obiectiv, aflat și el în apropierea apei, dar pe celălalt mal.

Muzeul de Arheologie

Program: marți-duminică 8-15; tarif 4 euro (2 euro pentru seniori), intrare gratuită în prima duminică din lună; site: odysseus.culture.gr. Adresa care apare pe Google Maps este 4XXH+QQ Ambracia, Arta, Grecia, și n-am prea înțeles de ce, având în vedere că instituția se află totuși pe o stradă, într-un cartier de blocuri.

Clădirea e nouă, a fost inaugurată în toamna lui 2009; până atunci, muzeul, care a fost înființat în 1973, își etala exponatele în biserica pe care urma să o vizităm.

Spre rușinea mea, nu știam nimic despre prefectura Arta, așa că am zăbovit vreo două ore în muzeu, care mi-a plăcut mult: e spațios, luminos, foarte bine organizat, cu multe panouri informative în limbile greacă și engleză. Eram singurii vizitatori; Arta nu este un oraș turistic iar cele două doamne care ne-au întâmpinat păreau ușor mirate de prezența unor străini în instituția pe care o păstoreau. Încă un detaliu: nu vorbeau o boabă englezește, însă, așa cum vă spuneam, informațiile de pe panouri au fost arhisuficiente pentru noi și n-am simțit nevoia unui ghid.

Muzeul prezintă cronologic istoria regiunii, începând cu perioada neolitică și terminând cu cea romană, structurată pe trei secțiuni: viața publică, viața privată și obiceiurile religioase și de înmormântare. Majoritatea exponatelor provin din săpăturile efectuate chiar în inima orașului și în două cimitire situate în afara zidurilor care înconjurau cetatea antică.

Zona a fost locuită încă din secolele X-IX î. Hr., după cum o atestă vasele de lut cu motive geometrice excavate, însă Ambracia ca localitate de sine stătătoare a fost fondată în 625 î. Hr. de coloniști corintieni pe malurile râului Arachthos, într-o poziție strategică, pe drumul comercial care lega sudul Greciei de Epir. În scurt timp a devenit cel mai important oraș din regiune, cu monedă proprie, relații de export-import cu alte cetăți din bazinul mediteranean, o organizare urbană riguroasă și cu numeroase clădiri publice impunătoare.

Fapt interesant, Aristotel a consacrat Ambraciei o întreagă lucrare, din păcate pierdută, însă în „Politica” el a analizat trecerea orașului de la sistemul despotic la cel democratic în secolul al VI-lea î. Hr., deci cu mai bine de un secol înaintea reformelor lui Cleisthenes în Atena.

Ambracia a stat sub suzeranitate macedoneană timp de 50 de ani iar în 294 î. Hr. a fost cucerită de Pyrrhus, regele Epirului, care și-a stabilit aici capitala. Orașul a cunoscut cea mai mare înflorire în timpul domniei lui și în toată perioada elenistă, când au fost construite palate împodobite cu statui, două teatre, Templul doric al lui Apollo și Prytaneion, locul de întâlnire în „ședințe” al administratorilor cetății.

În același timp, importurile de ceramică din Corint și Attica au fost înlocuite de produse realizate în atelierele orașului: o parte din figurinele din teracotă descoperite sunt inscripționate cu numele lui Satyrus, un koroplast (artizan în lut) local.

Foarte interesante mi s-au părut informațiile legate de tradiția muzicală a orașului. Surse antice menționează numele lui Xenocrates, un cântăreț la liră, și al lui Nicoclas, un virtuoz al naiului, însă cel mai de seamă muzician ambracian a fost Epigonus, inventatorul unui instrument cu 40 de coarde numit epigoneion, un strămoș al chitarei. Se știe despre el și că a fost primul care a folosit o pană pentru a cânta la instrumentul său și că a fondat o școală muzicală căreia i se atribuie introducerea solourilor de epigoneion acompaniate de nai.

Alte date am aflat în muzeu și despre practicarea sporturilor în regiune, cu un oarecare Leon, menționat de istoricul Pausanius drept câștigător al Jocurilor Olimpice din 396 î. Hr. Pregătirea corpului înaintea unei întreceri cuprindea un adevărat ritual: sportivii se ungeau cu un amestec din nisip și ulei de măsline păstrat în vase speciale (aryballos, alabstron, unguentarium) , umplute cu ajutorul unei lingurițe de cupru numită arytena. După concurs, amestecul era îndepărtat de pe corp cu un strigil, un fel de răzuitoare cu mâner, după care atleții se spălau frecându-se cu un burete și se ungeau cu uleiuri.

Locuințele erau în general standardizate la dimensiunea de 15 x 15 m și orientate spre sud. De la cele 2-3 camere s-a trecut în secolul al IV î. Hr. la clădiri cu etaj și acoperiș din cahle de teracotă. Casele erau construite din pământ placat uneori cu pietricele sau lespezi și susținute pe fundații din piatră. În jurul curții interioare erau amenajate încăperile care adăposteau vatra unde se pregătea mâncarea, cămara unde se păstrau alimentele și baia.

În ceea ce privește viața domestică, conducerea gospodăriei sau oikonomia (din „oikos” - casă, cămin, și „nemein” - administrare, organizare, termen din care a provenit cuvântul „economie”), sarcinile erau împărțite pe sexe, bărbatul ocupându-se de treburile din afara casei iar femeia de cele din interior, inclusiv creșterea copiilor. O parte însemnată a clădirii, situată de obicei la etaj și complet separată de restul locuinței, era exclusiv destinată stăpânei casei și femeilor necăsătorite (rude sau servitoare), evident cu excepția soțului. Aici doamna își îngrijea copiii, dar și propriul corp, țesea și se relaxa.

Spre deosebire de multe alte cetăți grecești, în Ambracia antică ritualurile de înmormântare aveau în centru incinerarea. După ardere, cenușa era depozitată în urne funerare din lut de dimensiuni mari, sigilate cu capace din plumb inscripționate cu numele defunctului, și apoi înmormântate împreună cu obiectele aduse drept ofrande zeilor.

În 189 î. Hr. consulul roman Marcus Fluvius Nobilior a asediat Ambracia, dar localnicii au rezistat atacurilor, acceptând totuși ulterior, în urma unor negocieri, prezența unei garnizoane romane. În perioada romană, orașul s-a bucurat de o anumită autonomie și bunăstare. La un secol și jumătate distanță, romanii au relocat majoritatea populației ambraciene în Nicopolis, orașul învecinat întemeiat de Octavian Augustus în urma victoriei în marea bătălie navală din 31 î. Hr. de la Actium asupra rivalului Marcus Antonius și a Cleopatrei, regina Egiptului.

Și astfel povestea orașului antic a luat sfârșit. A fost complet părăsit și din vechea cetate a rămas în picioare doar zidul de apărare. Identificarea orașului modern Arta drept antica Ambracia s-a petrecut abia la începutul secolului al XIX-lea și se datorează istoricului britanic William Martin Leake, iar primele săpături arheologice s-au efectuat în 1916.

Între timp însă orașul renăscuse în secolul al XI-lea, fiind documentat sub numele Arta cu ocazia asedierii în 1082 de către nobilul normand Boemund I al Antiohiei (sau Bohemund de Hauteville), unul dintre principalii conducători ai primei Cruciade. În 1205 a fost cucerit de Mihail I Comnenul-Duca, care a stabilit aici capitala Despotatului Epir, ceea ce a dus la o nouă epocă de prosperitate, manifestată prin construirea de biserici și fortificații noi și întărirea schimburilor comerciale cu Veneția și cu Ragusa, în Sicilia.

După un scurt răstimp sub suzeranitate angevină, în 1335 Arta a intrat în componența Imperiului Bizantin. A urmat un secol de lupte între bizantini, sârbi și albanezi, cu succese trecătoare pentru fiecare dintre părțile implicate, pentru ca în 1449 Arta să fie cucerită de otomani, care au numit-o Narda. Orașul a fost ocupat de venețieni în 1717, de francezii lui Napoleon în 1797, dar a revenit la turci în 1779, iar în 1881 a fost anexat statului elen.

După această porție masivă de istorie locală ne-am urcat în mașină și am străbătut un bulevard larg, apoi câteva străzi întortocheate mărginite de blocuri de 3-4 etaje, tipic grecești, pentru a ajunge într-un cartier cu case vechi, dominat de silueta impunătoare a următorului obiectiv aflat pe lista mea.

Biserica Panaghia Parigoritissa

Este cel mai important locaș de cult din perioada bizantină care a supraviețuit în Arta din perioada sa de maximă înflorire, când era capitala Epirului.

Și aici, la fel ca în cazul podului peste Arachthos, există o legendă: meșterul-arhitect al bisericii a fost chemat la o altă construcție în momentul când clădirea era terminată pe jumătate și a încredințat continuarea lucrărilor celui mai bun ucenic al său. Acesta a schimbat însă planurile originale iar la întoarcere, meșterul, invidios pe realizarea de excepție a învățăcelului, l-a chemat pe acoperiș pentru a-i arăta ceea ce el considera a fi o gravă eroare de construcție.

Ajunși amândoi sus, a încercat să-l împingă pe ucenic, care s-a prins de el și amândoi s-au prăbușit la pământ, iar pe acel loc au apărut ca prin minune două pietre roșii, aflate și acum în curtea bisericii. În noaptea aceea, Maica Domnului (Panaghia) s-a arătat în vis mamei ucenicului pentru a o consola („parigoro” în limba greacă), de aici derivând denumirea locașului. Hramul bisericii este Bunavestire.

Legenda are un sâmbure de adevăr: biserica este o construcție deosebită, remarcabilă prin originalitate.

Panaghia Parigoritissa a adăpostit o vreme colecția de arheologie a orașului (mutată în 2009 în muzeul pe care tocmai îl vizitasem), iar acum nu mai este funcțională, fiind sediul Muzeului Bizantin. Intrarea costă 2 euro.

Înconjurată de o curte mare, mărginită de anexe - chiliile din vremea când era mănăstire, biserica e așezată pe o ridicătură de pământ de unde se deschid panorame frumoase asupra cartierului.

Construcția a fost începută în jurul anului 1260 din porunca despotului Epirului Mihail II Anghelos și a soției lui Teodora și au fost finalizate în anii 1290 de fiul acestora, Nichifor I Anghelos Comnenul-Duca, și cea de-a doua soție a sa, Ana Paleologhina Cantacuzina.

Neavând suficiente fonduri, biserica a devenit în secolul al XIV-lea metoc al Mănăstirii Kato Panaghia, situată la periferia Artei, iar în 1578 e atestată ca mănăstire catolică de maici.

Aceste amănunte sunt probabil mai puțin relevante, mult mai interesantă este construcția propriu-zisă, foarte solidă și compactă, de formă octogonală, cu trei nivele și cinci cupole. Am urcat cele câteva trepte și când am pătruns în interior am rămas cu gura căscată de uimire...

Nu mai văzusem niciodată așa ceva: cupola centrală este sprijinită de opt stâlpi formați din trei rânduri de coloane suprapuse pe înălțime, astfel că bolta pare să plutească în aer, sentiment întărit și de prezența ferestrelor la nivelele superioare! Efectiv nu-mi dau seama de unde a venit inspirația pentru o astfel de idee și cum s-a reușit această „ispravă” arhitectonică și inginerească la finele secolului al XIII-lea, însă soluția găsită și dimensiunile cupolei astfel sprijinită (7 m diametru și 3,5 m înălțime) l-au îndreptățit, fără îndoială, pe meșter să-și invidieze ucenicul...

Coloanele cu capiteluri elenistice și romane au fost „împrumutate”, din câte se pare, din cetatea Nicopolis, un soi de „răzbunare” întârziată pentru abandonarea anticei Ambracia... Arcele au fost și ele decorate cu reliefuri, unele de inspirație romanică occidentală, dar din păcate, din cauza înălțimii la care se află, nu le-am putut studia.

Biserica era împodobită cu mozaicuri și fresce din care doar puține au supraviețuit. Mozaicurile au fost cel mai probabil executate de meșteri aduși de la Constantinopol sau Salonic și datează de la finele secolului al XIII-lea, fiind contemporane cu construirea bisericii. Cel de pe cupolă îl înfățișează pe Iisus Pantocrator înconjurat de 12 profeți și de îngeri și e considerat de specialiști o capodoperă.

Frescele cele mai vechi (începutul secolului al XIV-lea) se găsesc în capela dinspre nord, cele din altar au fost realizate de zugravul Anania în 1558, în timp ce picturile din naos au fost executate în diverse perioade în secolele XVII-XVIII.

Am părăsit biserica (la fel de pustie ca și muzeul) încă nedumerită, dar și încântată de ceea ce văzusem, o construcție bazată pe o idee atât de originală, încât, dacă nu aș avea fotografiile drept probă, aș fi putut zice că am visat!

Cum în aceeași zi aveam planificată cazarea la Missolonghi și vizitarea acestuia, ne-am grăbit să ieșim pe șoseaua principală, care înconjoară Arta, ocolind centrul, și astfel am avut ocazia de e zări, chiar dacă numai din fuga mașinii, un alt obiectiv important situat în partea de nord a orașului.

Fortificațiile

Zidurile de apărare au fost construite la începutul secolului al XIII-lea peste fortificațiile antice din porunca lui Mihail I Comnenul-Duca, după ce acesta a stabilit capitala Despotatului Epir la Arta, însă configurația lor actuală este în mare parte post-bizantină. Mihail II Comnenul-Duca le-a întărit cu 18 turnuri atunci când a ridicat castelul (kastro), complet distrus, care servea drept sediu administrativ al regiunii și totodată reședință regală.

În perioada otomană zidurile au fost refăcute pentru a adăposti sediul guvernatorului turc. În colțul sud-vestic al castelului turcii au construit o fortăreață de mai mici dimensiuni - kastraki, și un turn cu ceas în care au fost întemnițați liderii locali participanți la Războiul de Independență. Astăzi incinta kastraki găzduiește un hotel și teatrul municipal.

Concluzii

Din păcate, nu am avut timp pentru a vizita zona fortificațiilor, însă o recomand acelora dintre voi interesați de istoria locală.

După cum recomand Arta în întregime!

În 2018 am descoperit Veria vezi impresii, orașul vlah unde a predicat Sfântul Pavel, o mică bijuterie bizantino-otomană. În 2019, în circuitul nostru de două săptămâni în Grecia, am poposit timp de cinci zile în Preveza, cu golfurile sale pitorești, faleza animată și încântătorul port de agrement vezi impresii, și o zi în locul unde lordul Buron și-a găsit sfârșitul, Missolonghi vezi impresii. Am avut așadar prilejul de a vedea câteva orașe extrem de interesante din partea continentală a țării, dar ocolite în mare parte de turiști în goana după plaje.

Arta este și el un astfel de oraș și unicul său „defect” - dacă am insista să îi găsim vreunul - este acela că nu are ieșire la mare... Dar așezarea sa frumoasă pe coline ce străjuiesc malurile râului Arachthos, cu podul său legendar, și mai ales vestigiile istorice și culturale compensează din plin. Și merită să rupeți câteva ore din timpul destinat relaxării pe țărmul Mării Ionice pentru a-l vizita!

Pentru mine a fost o revelație.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Carmen Ion in 11.01.20 17:16:58
Validat / Publicat: 11.01.20 19:10:49
VIZUALIZĂRI: 912INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [11.01.20 19:10:20] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster [11.01.20 19:36:37] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [11.01.20 20:30:01] »

@webmaster26: Mulțumesc

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [11.01.20 20:34:27] »

@webmaster: Mulțumesc. Sunt onorată

tata123 [16.01.20 11:40:19] »

@Carmen Ion: Drăguț loc, frumoasă „surpriza” pe care ne-ai oferit-o. Recunosc că după ce ai menționat existența unui loc surpriză în cadrul călătoriei voastre m-am uitat puțin pe harta Greciei încercând să ghicesc unde v-ați oprit. Nu am ghicit!

Îmi plac podurile medievale, demonstrează iscusința meșterilor de atunci și temeinicia cu care lucrau. De-a lungul timpului am văzut fotografii reprezentând mai multe asemenea bijuterii arhitecturale din Bulgaria și Grecia. Dar și în România, mai cu seamă în zona Moldovei, există câteva poduri de piatră vechi (Cârjoaia - Iași, Coșula - Botoșani, Cănțălărești - Vaslui etc.), dar nu atât de spectaculoase.

Un an bun cu sănătate și bucurii. Numai bine!

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [16.01.20 11:52:05] »

@tata123: Mulțumesc pentru aprecieri. Podul e într-adevăr spectaculos și a meritat oprirea, dar eu sunt curioasă într-o altă privință: fiind mult mai cunoscător decât mine, poate că știi de alte biserici cu stâlpi de susținere suprapuși pe înălțime, ca la Panaghia Parigoritissa. Eu n-am mai văzut așa ceva și mi-ar plăcea să aflu dacă și alți constructori au avut ideea.

Numai bine îți urez și eu. Să ai un an bun, cu călătorii minunate!

tata123 [16.01.20 12:08:26] »

@Carmen Ion: E un mod oarecum inedit de construcție. Nu îmi amintesc să fi văzut așa ceva pe la noi; o explicație plauzibilă privind modelul urmat de constructori ar fi: iconostasul. În multe biserici registrele iconastasului sunt așezate pe mai multe rânduri, susținute de stâlpi de lemn suprapuși. Un alt model de urmat ar putea fi modul de construcție al galeriilor sau balcoanelor din unele lăcașuri de cult, cu două rânduri de coloane: primul șir susține balconul, al doilea face legătura între balcon și acoperiș.

Numai bine!

mishu [29.03.20 22:54:42] »

@Carmen Ion: Imi plac foarte mult locurile inedite, chit ca nu le-am descoperit eu, exact asa ma simt. Foarte interesant si frumos, felicitari, votat cu mare drag.

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [30.03.20 08:43:18] »

@mishu: Mersi frumos, Mishu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, mishu, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.106499910355 sec
ecranul dvs: 1 x 1