Muzeul Satului la 80 de ani

TIPĂREȘTE

Aproape că se încheie anul - anul în care s-au împlinit 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului din București - și faptul acesta nu a fost consemnat și aici, pe AmFostAcolo.

În ultimele luni, în special în perioada călduroasă, am fost la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din București de mai multe ori și asta din câteva motive. Mă atrăgeau nu doar frumusețea unui parc impecabil amenajat și autenticitatea exponatelor de acolo a căror proveniență aproape că o memorasem. Eram în căutarea unei publicații, de aceea magazinul din incinta complexului muzeal devenise parcă obiectivul principal al vizitelor mele.

"Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamț" este un studiu care prezintă nu doar valoarea culturală și arhitecturală a obiectivului, ci și eforturile făcute de specialiști pentru refacerea sa după aducerea la București. Aflasem că demontarea bisericii din Răpciuni a fost făcută cu meșteri locali și că tot ei au și reconstruit-o în Muzeul Satului. Prin mutarea ei la București (în 1958), biserica datând din anul 1773, din vremea lui Grigore Ghica Vodă, a fost salvată odată cu strămutarea satelor care urmau a fi înghițite de apele Bistriţei prin construirea barajului de la Izvorul Muntelui.

De ce mă atrăgea atât de mult acest subiect? Pentru că am copilărit în Neamț și pentru că îmi sunt cunoscute locurile din care fuseseră dezrădăcinate și aduse la București - bucată cu bucată - o gospodărie țărănească, un bordei și o biserică de lemn, toate demolate pe la mijlocul secolului trecut, atunci când se construia barajul.

Lucrarea "Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamț" era epuizată și mi se spunea - ce altceva? - că urmează să mai apară. Așa se face că am devenit un vizitator fidel al muzeului. Și pentru că intrarea nu înseamnă prea mult pentru mine (pensionarii au acces plătind o taxă de numai 5 lei), pentru că parcul este foarte plăcut și liniștitor, pentru că începusem să-mi doresc și o ie frumoasă (observasem că bluzele de inspirație folclorică își făcuseră loc tot mai mult în portul de zi cu zi al româncuțelor), în acest an mi-am petrecut multe ore la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti". Am prins în desfășurare și câteva activități specifice, una dintre ele (Tabăra de creație "Vara pe uliță") - pentru că implica participarea copiilor - mi-a plăcut foarte mult.

Dar, să nu uit că acest articol este dedicat celor 80 de ani ai Muzeului Satului din București și să nu mă îndepărtez prea mult de la subiect! Înainte de orice prezentare a exponatelor, este necesar un scurt moment de istorie. Doar unul scurt pentru că internetul abundă de detalii, iar cei interesați le pot găsi cu ușurință.

În cadrul manifestărilor ocazionate de "Luna Bucureştilor" (care pe atunci se sărbătorea între 9 mai și 9 iunie), în prezența regelui Carol al II-lea al României, la 10 mai 1936 a fost inaugurat Muzeul Satului din București. Amenajarea terenului din Parcul Național Carol al II-lea (actualmente Parcul Herăstrău) s-a făcut cu sprijinul financiar al Fundației Culturale Regale și cu implicarea unui mare număr de oameni de cultură români, iubitori ai satului și ai tradițiilor strămoșești.

Dacă ziua de naștere a Muzeului Satului este considerată ziua inaugurării sale - 10 mai 1936 - (pentru publicul larg 17 mai 1936), nu trebuie uitat faptul că ideea înființării unui muzeu cu această tematică este mai veche cu câteva decenii. 10 ani de cercetări și mai multe expoziții temporare organizate în acest interval, au precedat propunerea prof. Dimitrie Gusti de a organiza Muzeul Satului Românesc din București.

Construcțiile cele mai reprezentative selectate în timpul cercetărilor de colectivul pe care îl conducea (case, anexe gospodărești, biserici de lemn), au fost demontate și aduse la București cu trenul împreună cu meșterii locali, buni cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să le reconstituie pentru satul din capitală. La început, până la declanșarea războiului, au fost expuse doar 33 de case și gospodării țărănești provenind din toate zonele țării.

Anul 1940, când Basarabia și alte ținuturi românești au fost rupte din trupul țării și anexate Uniunii Sovietice, familii întregi de refugiați au fost găzduite în casele muzeului, fapt care nu a fost deloc benefic pentru construcțiile cu valoare patrimonială aduse și refăcute aici cu atâta trudă.

Perioada de după război a constituit o nouă etapă în dezvoltarea muzeului. Noile cercetări etnografice în cele mai importante zone ale țării au dus la completărea tezaurului muzeului cu alte valori autentice. Aceasta este perioada când au fost aduse din Neamț - ținutul copilăriei mele - alături de casa de locuit din Piatra Şoimului reconstruită la București în 1936 (deci chiar în anul de început al Muzeului Satului) și alte exponate reprezentative. Este vorba despre gospodăria tradițională din Mastacăn, gospodăria țărănească din Audia și bordeiul din Răpciuni transferate la Muzeul Satului în anul 1957, precum și despre Biserica de lemn din Răpciuni - cea despre care relatează lucrarea pe care o caut eu - adusă la București un an mai târziu. Toate acestea se pot vedea în zona din stânga intrării principale.

De altfel, panoul care se află imediat după intrare, cu schema foarte explicită pe care o afișează, este pentru vizitator un îndreptar cât se poate de bun. În prezent în Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din București sunt 18 exponate din Moldova, 8 din Dobrogea, 8 din Muntenia, 11 din Oltenia, 4 din Banat și 36 din Transilvania.

În afară de construcțiile țărănești (case, anexe gospodărești, biserici) aici mai pot fi văzute mai multe instalații tehnice, un scrânciob, precum și o mare diversitate de obiecte de mobilier, țesături decorative, vestimentație, ceramică, unelte, toate reprezentative pentru locurile lor de proveniență. Casele expuse au la intrare câte un mic panou cu informații privind anul construcției inițiale, anul când au fost aduse și refăcute la București, precum și alte detalii, majoritatea însoțite de ilustrații și de scheme.

Nu există un sens indicat pentru vizita în Muzeul Satului. Desigur, îți poți face propriul traseu chiar de acasă dacă ești decis să vizitezi doar o anumită zonă, dar poți și rătăci la întâmplare pe aleile umbroase vara, proaspete primăvara și cu adevărat minunate toamna. Dacă ai obosit, te poți odihni pe una din băncile amplasate ici și colo, iar dacă ai flămânzit, te poți opri pentru o gustare la restaurantul cu terasă din incintă sau - așezat pe o bancă - poți savura liniștit o plăcintă moldovenească cumpărată de la tarabele de lângă intrarea în magazin. În incinta parcului există toalete și țâșnitori cu apă proaspătă, așa încât veniți aici pregătiți să rămâneți câteva ore bune. Eu așa fac de fiecare dată și tot de fiecare dată descopăr lucruri noi, nevăzute încă. Asta pentru că nu în fiecare zi sunt deschise toate casele și e foarte important ca pe lângă exteriorul pe care îl poți admira în voie, oricând și oricât, să poți arunca și o privire în interior.

În afară de bisericile de lemn din Timișeni (Gorj), Turea (Cluj) și - bineînțeles - Răpciuni (Neamț), eu am fost impresionată de bordeiele din Drăghiceni (Olt), Castranova (Dolj) și de micul bordei din Zăpodeni (Vaslui) grăitoare despre modul de viață al românilor din vremuri trecute.

Zona Dobrogei este bine reprezentată de casa din Ostrov cu prispa ei cu stâlpi bogat ornamentați, de gospodăria lipovenească și de cherhanaua din Jurilovca, de moara din Sarichioi, precum și de câteva adăposturi pentru bărci în care acestea chiar se regăsesc.

Zona Transilvaniei este una în care cu siguranță veți zăbovi mai mult. Ceea ce pentru zilele noastre pare o curiozitate, pentru țăranul vechilor vremuri era ceva firesc, real. Casa din Sălciua are un acoperiș din paie foarte înalt, casa din Dumitra este construită numai din nuiele și lut, iar casa din Drăguș este bogat ornamentată la exterior.

Dintre instalațiile tehnice aflate în muzeu pot aminti moara de vânt din Dobrogea, atelierul de olărie din Horezu, pive și vâltori acționate de apă, dar și "Fântâna cu cai" numită astfel doar datorită ornamentațiilor cu capete de cai cioplite în lemn.

Nu trebuie să uit a menționa că în Muzeul Satului de curând și-a deschis porțile un nou sector. Acesta este situat în capătul dinspre aleea care duce spre Casa Regală a României și expune construcții realizate mai aproape de zilele noastre. Aici se poate vedea un salon de dans din Aluniș (Prahova) pe frontispiciul căruia tronează chipul proprietarului (cred), Hanul Galben din București și încă multe alte lucruri interesante.

Este greu să vorbești despre comoara de autenticitate de la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" chiar dacă în vizitele tale ai făcut sumedenie de fotografii. Asta în primul rând pentru că sunt foarte multe detalii de reținut, iar în al doilea rând pentru că fiecare - ajuns acolo - va trebui să dea frâu liber propriilor percepții și trăiri.

Expozitia permanentă cu vânzare, cu obiecte realizate de meșteri populari și de artiști plastici, oferă celor interesați ceramică, împletituri, lucrări în lemn, ouă încondeiate, icoane pe lemn sau pe sticlă, scoarțe populare și carpete, măști, diverse podoabe și piese de port popular, cojocele și câte și mai câte…

La libraria muzeului veți zăbovi destul de mult pentru că acolo veți vedea nenumărate pliante, ghiduri, albume ilustrate, cărți și publicații turistice în mai multe limbi de circulație, precum și diverse DVD-uri, casete audio și video.

P.S. Am scris acest review numai în ideea de a puncta faptul că Muzeul Satului a împlinit anul acesta 80 de ani. Textul a fost început de mult, dar am amânat finalizarea și publicarea lui tot așteptând să mai fac o vizită și tot sperând că voi găsi în cele din urmă lucrarea pe care o căutam și pe care o doream atât. Și fiindcă veni vorba, a văzut cineva, undeva, cândva, lucrarea "Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamț"? O exista ea, oare, cu adevărat pe undeva? Mie mi se spune doar "am avut, s-a epuizat, va mai apărea, mai încercați!"

Pentru că în curând voi scrie despre un muzeu al satului irlandez pe care l-am vizitat cu puțin timp în urmă, socotesc articolul de față - Muzeul Satului la 80 de ani - un soi de preambul a ceea ce va urma.

---

VIZUALIZĂRI: 3669 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI