Muzeul Satului Dimitrie Gusti: vânat, opinci & culori din Asia

TIPĂREȘTE

Sunt ani de zile de când îmi tot propun, în mod repetat, să ajung la Muzeul Satului Dimitrie Gusti. Abia toamna asta am ajuns. Ba e prea cald vara, ba e prea frig iarna. Toamna, în schimb, e perfect: o atmosferă plăcută. Și, în afară de asta, mai este și vremea recoltei deși, mai degrabă merg la piață pentru recoltă că la târg (sau la muzeu) prețurile sunt cel puțin triple.

Muzeul satului se află pe malul lacului Herăstrău și, după intrarea de pe strada Kiseleff care este agitată și zgomotoasă, ajungem pe altă planetă unde sunt copaci, pământ pe jos, case tradiționale, gospodării și păsări cântătoare. Fiecare casă este pusă într-o curte și tot ansamblul reface, cât mai fidel, o gospodărie tipică dintr-o regiune a țării.

Intrarea principală este pe sub o arcadă amplă din lemn dar mai este o intrare prin stânga unde este acces la un hol larg cu tot felul de materiale expuse iar din holul ăsta mare e un hol mai mic și lung pe unde se ajunge la camera cu casa de bilete unde sunt la vânzare o mulțime de materiale publicitare și o doamnă care vinde bilete foarte lent. Accesul pentru un adult costă 30 de lei și se poate plăti cash sau card. Am stat la coadă preț de vreo 20 de persoane până s-a plictisit toată lumea în jur. La intrarea principală holul este mai mic iar biletele se cumpără de la o fereastră. De partea cealaltă era un aprozar, sub streașină. Aveau fructe de toamnă, dulcețuri, zacuscă și multe altele.

De la intrarea asta drept în față se ajunge imediat la scena Dumitra care este fixă și are niște bănci fixate în pământ prin doi stâlpi, fiecare. Pe scena asta se petrec, ocazional, diverse evenimente legate de tradiții și folclor iar muzeul satului este extrem de interactiv și receptiv la trăirile tradiționale ale românilor astfel că, la trecerea prin sărbători, muzeul vine cu evenimente în tandem și este un bun partener pentru organizații care oferă manifestări culturale.

Lângă scena Dumitra, pe stânga, avem o gosposărie din Argeș cu pridvor înalt, cu acareturi ca o magazie pe stânga și cu șură și staul pe drepta, în curtea mare, lungă. De partea ailaltă a scenei Dumitra e altă gospodărie, cam pe aceleași principii organizată.

Mai în spate este o alee ce șerpuiește pe malul lacului.

Fiind toamnă și plăcut afară, era plin de expozanți și zone organizate ca și o arie dintr-o bătătură de țară. Aveam o opincărie unde un bade cu barbă cosea la opinci, după un morman de acareturi. Alături era un șopron plin cu straie tradiționale. Casa din Argeș avea în curte o mulțime de covoare întinse în pridvor, pe balustradă și spre poartă o masă lungă plină cu decorațiuni tradiționale. De partea ailaltă era un bade care vindea străchini decorative pe care erau compuse modele de țesături, după o tehnică inventată de el însuși și efectuată de soția sa. Pe aleea din spate erau multe standuri cu obiecte tradiționale, în față cânta la fluier un bade și vindea alte câteva zeci de fluiere, mai la stânga se prepara un ospăț vânătoresc la ceaun că erau zilele Sfântului Eustațiu care este patronul vânătorilor în timp ce, pe scena Dumitra, evoluau – nici mai mult nici mai puțin decât 10 țări asiatice, cu ocazia festivalului cultural asiatic.

Indonezia era cea mai populară pentru costumele sale colorate și prietenia gazdelor.

India venise cu tot felul de produse lucrate manual în lemn și alte decorațiuni.

Bangladesh a adus niște dansuri atractive ce au evoluat pe scenă dar la stand nu aveau prea multe.

China era tristă și nu vroia nimeni cu ei.

Iranul excela prin ospitalitate, porțelanuri și oferta turistică.

Japonia punea pe toată lumea să facă origami.

Malaesya se lăuda cu potențialul său turistic și cu peisajele de excepție.

Vietnam avea niște costume tradiționale ca niște halate colorate și cu farfurii zburătoate pe cap.

Alături stătea Pakistan cu pantofii fermecați și cu niște suc albicios ce semăna cu braga.

Și, în sfârșit, Coreea părea cam depresivă. Nici nu mă mir.

Era o agitație de nedescris. Dintre toți, românii noștri erau cei mai frumoși. O fată avea farfurii decorative întinse pe iarbă și o pisică se plimba pe acolo și călca în străchini. Alte mâțe păzeau covoare, altele dormeau duse.

Am stat câteva ore în muzeul satului și-am ieșit epuizată praf. Abia de-am apucat să văd câteva case. Gândeam să mai merg să văd continuarea filmului dar nu știu când va fi asta. Muzeul ăsta al satului pare un film cu multe episoade că la fiecare vizită se întâmplă altceva.

---

VIZUALIZĂRI: 177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI