Solicitare CMR / BULGARIAîncărcată de pe telefon!

Vignieta nelipita pe parbriz

Trimisă în 31.08.17 16:22
autor mpauCH [Brasov]
» VIZUALIZĂRI: 25521

Buna ziua,

Acum doua zile am mers la Sunny Beach prin Giurgiu - Ruse de unde am achizitionat vignieta pt Bulgaria. Din neatentie am uitat sa lipesc in geam stickerul vignietei si miam amintit dupa 30 minute.

Este posibil sa primesc amenda??

Si inca un lucru. Cei care miau vandut vinieta nu miau cerut nici un nr. de inmatriculare sau vreun act.


  • PERIOADA: septembrie -- NOPŢI CAZARE: 5
  • BUGET: 1000 ron -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri — pag 1 / 2

KriskoPMCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA8r[31.08.17 16:32]

Nu stiu sa aiba implementat sistem de verificare prin camere fixe. In principiu te verifica atunci cand te opresc, asa ca nu iti face probleme.

Vigneta lor nu are datele masinii, practic cat e valabila poate fi "imprumutata" altcuiva. Uneori vanzatorul cere talonul pt a fi sigur de tipul masinii (sunt vreo trei categorii, evident cu preturi diferite). Totusi trebuie sa fii atent sa iti dea bonul fiscal, la un eventual control sa il ai pt ca nu e suficient plasticul.

N.B.: Krisko este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

mpauCHAUTOR SOL[31.08.17 16:47]

@Krisko: Multumesc de raspuns... atunci camerele acelea ce scop au?


KriskoPMCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA8r[31.08.17 17:19]

@mpau: Eu le-am vazut doar in localitati, presupun ca sunt de viteza...

N.B.: Krisko este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA

CostiCO11r[31.08.17 18:14]

@Krisko:

Vigneta lor nu are datele masinii, practic cat e valabila poate fi "imprumutata" altcuiva.

Îmi pare rău să remarc faptul că un „consilier onorific AFA” dă astfel de „sfaturi”.

Pot face următoarele observații:

- bulgarii au camere de citit vinieta, așa cum avem și noi;

- nelipirea vinietei în locul indicat echivalează cu situația când nu ai vinietă, tocmai pentru că sistemul automat nu are de unde să știe că ai cumpărat vinietă;

- cu atât mai mult, „împrumutul” nu este permis; în Austria, folosirea incorectă a vinietei (de exemplu, nelipirea ei și punerea într-un buzunar de plastic este considerată circumstanță agravantă, pedepsită cu dublarea amenzii, adică 240 €, în loc de 120 €, atunci când nu ai deloc (scrie și pe saitul lor); nu știu dacă la bulgari este tot așa, dar cu siguranță nu admit șmecherii de tipul celei la care îl îndemni pe mpau; oricum, lipsa vinietei se sancționează cu amendă în sumă de 300 leva;

- utilizarea unor astfel de „șmecherii românești” este una din cauzele pentru care ni s-a dus vestea și peste tot suntem priviți de la bun început ca posibili infractori!

@mpau

Conform legislației bulgare, vinieta este validă doar din momentul în care a fost aplicată în locul indicat, conform instrucțiunilor. Nu trebuie însă să-ți faci probleme, pentru că dacă ai fi fost depistat în jumătatea de oră cât ai circulat fără vinieta lipită în parbriz, ai fi fost deja oprit și amendat.

Altă dată, nu mai uita. Și, bineînțeles, păstrează cotorul, ca dovadă a achiziționării vinietei.

Din păcate, bulgarii au un lipici groaznic pentru vinieta lor, se dezlipește greu și lasă urme, dar asta e, nu avem ce face!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[31.08.17 18:17]

@Krisko:

Nu stiu sa aiba implementat sistem de verificare prin camere fixe. In principiu te verifica atunci cand te opresc, asa ca nu iti face probleme.

Nu cred că este aşa cum zici.

Din contră, sunt absolut convinsă că sistemul de camere fixe a devenit funcţional cel puţin din septembrie anul trecut.

De fiecare dată la ieşirea din Bulgaria spre Turcia îmi era verificată vigneta, în sensul că îmi cereau şi scanau codul de bare de pe plasticul pe care era lipită vigneta, identic cu cel de pe vignetă. Bonul fiscal sau chitanţa nu mi-au fost cerute niciodată, nici în vreo vamă, nici în trafic la control.

În septembrie anul trecut au verificat valabilitatea vignetei în sistem, fără a solicita vreo dovadă fizică şi la fel s-a întâmplat şi în mai anul acesta.

Numărul de înmatriculare apărea scris pe bonul fiscal, fie prin prezentarea talonului, fie prin notarea acestuia pe o hârtie.

Identificarea tipului maşinii nu ar fi avut vreo noimă în cazul meu când coboram dintr-un autoturism fix în faţa vânzătorului

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[31.08.17 18:31]

@Costi:

Din păcate, bulgarii au un lipici groaznic pentru vinieta lor, se dezlipește greu și lasă urme, dar asta e, nu avem ce face!

Pentru a o putea dezlipi mai uşor şi mai fără urme, data viitoare încearcă să o treci peste o haină/blugi/orice înainte de a o lipi.

Pentru a înlătura urmele lăsate pe parbriz după dezlipire, puţină acetonă din trusa de cosmetice a soţiei poate fi de ajutor .

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[31.08.17 18:40]

@mpau:

Este posibil sa primesc amenda??

Cum ţi-o fi norocul. Posibil să scapi.

Chiar dacă ai fost depistat fără vignetă de camerele pe lângă care ai trecut în prima jumătate de oră, sunt şanse să fi intrat în legalitate la trecerea pe lângă restul de camere până la Sunny Beach, pentru că sigur au fost destule.

Pentru orice eventualitate nu ar fi rău să păstrezi bonul fiscal (unde apare data şi ora) şi codul de bare 1-2-3 ani de acum înainte.

Cei care miau vandut vinieta nu miau cerut nici un nr. de inmatriculare sau vreun act.

Pe viitor sfatul meu este să insişti tu să-ţi fie trecut numărul de înmatriculare şi să verifici că a fost trecut corect atunci când achiziţionezi vigneta. Exact ca în România unde eşti pus să verifici şi să semnezi pentru corectitudinea numărului de înmatriculare, dar şi a seriei şasiului care apar pe rovignetă.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

elviramvioAU43r[31.08.17 18:42]

@mpau:

Ti-a răspuns foarte bine Costi și Nicole33.

Sistemul este activ, chiar foarte activ și, mai nou, în unele din camerele de verificare ale vignetei este si cameră radar, ultimele puține dar sistemul se va extinde.

Nu cred că cine ți-a vândut vineta nu a trecut numărul mașinii, poate au avut cameră și ti-au preluat automat numărul, așa ca la plata taxei de pod Giurgiu-Ruse.

Trebuie să ai chitanța electronică, nu de mână și pe ea este trecut numărul așa că poți verifica. Dacă nu este, ai cam luat plasă.

Nu trebuie să prezinți talonul la achiziția vinetei, poți să-l spui la casă sau, cel mai sigur este să scrii citeț pe o hârtie și așa nu există confuzii.

Cotorul și chitanța se păstreaza, nu mai este obligatoriu chitnța, doar matca dar pentru orice situație în care și sistemul lor poate da erori, e bine să le ai.

Și altă dată lipește-o în parbriz, în locul indicat, lipirea provizorie îți poate crea probleme când nu te gândești.

Baftă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mpauCHAUTOR SOL[31.08.17 18:56]

@elviramvio: Nr. de inmatriculare nu mi-a fost cerut. Am cumparat vignieta la primul giratoriu din Ruse de la prima ghereta.. nu cred sa aiba ei un asemenea sistem.

Daca am fost sesizat de camera fara rovinieta in geam si apoi sezizat de alta camera cu ea in geam e posibil sa scap se amenda?

Mi se pare extrem de greu ca o camera sa pota citi un cod de bare de 3 cm la o viteza de 80km/h. Eventual doar nr de inmatriculare dar in cazul meu nu a fost introdus nicaieri.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

elviramvioAU43r[31.08.17 19:33]

@mpau:

Normal că se citește numarul, in viitor nu vor mai fi decât electronice, sistemul e ca al nostru.

Daca ai chitanță, caută și vezi ce e scris pe ea. Mai mult nu pot spune.


KriskoPMCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA8r[31.08.17 20:26]

@Costi: Sfaturi am dat intotdeauna cand am considerat ca sunt utile iar acea distinctie onorifica mi-a fost acordata datorita lor (si nu viceversa).

Raspunsurile pe care le dau reprezinta intotdeauna informatiile pe care le m eu vis-a-vis de intrebarile puse, nu o certitudine absoluta.

"bulgarii au camere de citit vinieta, așa cum avem și noi; "

Poti indica o sursa sigura din BG pentru informatia asta, sau e doar o presupunere?

"- nelipirea vinietei în locul indicat echivalează cu situația când nu ai vinietă, tocmai pentru că sistemul automat nu are de unde să știe că ai cumpărat vinietă;

Fals, obligativitatea lipirii a existat intotdeauna, nu doar dupa aparitia camerelor.

In plus, daca au un sistem de identificare dupa numar auto + datele din sistem ca la noi, oare de ce mai ar fi nevoie de stickere cu "gaurele" pe ele lipite in geam?

"nu știu dacă la bulgari este tot așa, dar... "

Remarc si eu faptul că un „pretor AFA” poate face afirmatii, bazate, dupa propriile spuse doar pe banuieli, in timp ce ii "taxeaza" pe altii. O fii oare inca una din „șmecheriile românești” de care esti atat de afectat?

N.B.: Krisko este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

elviramvioAU43r[31.08.17 21:55]

@Krisko:

A fost o vara linistita pe AFA cu foarte putine contre.

Costi nu necesita interventia mea sau a altui coleg pentru ecoul pe care i l-ai dat - poate doar a unui web sau Admin, DAR: ai dat informatii false, bulgarii chiar au acel sistem activ si-l folosesc.

Nu stiu cat de des ai mai fost in Bulgaria anul acesta, atunci realizai ca politia lor nu mai sta la colt decat asa, printr-un catun ceva, altfel nu te opresc decat motivat.

Si crede-ma ca cel putin acum cateva zile m-am mirat de cate echipaje am vazut, care opreau masini bulgaresti, una singura romaneasca, de BV care ne depășise pe noi cu viteza vantului. Cum au dibuit-o pe BV nu stiu, am banuit ca la iesirea din tunel unde era si camera vineta si camera radar, le-am vazut.

Am cumparat joia trecuta vineta din vama, am platit in leva si pana sa-mi elibereze chitanta caci era cam adormit sistemul informatic, ca si la noi, cel de la ghiseu m-a intrebat daca stiu unde se lipeste, altfel nu-i valabila! (cred ca m-a vazut asa cum sunt, baba????). Am cunostinta care a primit anul trecut amenda de la bulgari pentru viteza depasita cu peste 20 km /ora.

Nu e bine sa contezi pe ce stiai, lucrurile se misca destul de repede la bulgari și in bine, chiar daca noua nu ne convine.

Pe de alta parte, procurarea vinetkăi difera de la o vama la alta. Anul acesta am intrat in Bulgaria si de la sarbi si acolo a trebuit sa luam intai vinetka, dupa ce ne-au verificat sarbii, am lipit-o si apoi am trecut la controlul actelor in vama bulgara! Ciudat fapt, cu atat mai mult cu cat biroul era intre vami.

Cred si sper ca Mpau sa fi scapat de amenda, cred ca dupa legea bulgara, trebuia sa plateasca in vama amenda - 300 leva. Cum a intrat deja in tara, sunt convinsa 90% ca a scapat.

Cand se pun intrebari care tin de legi si finante, mai ales pentru o tara straina, e bine sa lasam orgoliile si onorificele si sa raspundem DOAR daca avem informatii noi si cat de cat verificate.

Vacante frumoase!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

cristic66PM6r[31.08.17 22:05]

Vinetka trebuie lipita obligatoriu in partea dreapta a parbrizului, jos; se recomanda frecarea ei inainte de ceva tricou, blugi, tesatura etc altfel dezlipirea ei va deveni anevoioasa; eu inca o am in parbriz

Toate camerele de verificare a vignetei in Bg sunt functionale si sunt al naibii de dese, insa semnalizate

Daca initiatorul topicului nu a fost oprit pentru o omisiune de doar 30 de minute nu e nicio problema! Ar fi fost oprit automat in vama la intoarcere!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

NasshuSE10r[31.08.17 22:09]

@Krisko:

"bulgarii au camere de citit vinieta, așa cum avem și noi; "

Poti indica o sursa sigura din BG pentru informatia asta, sau e doar o presupunere?

Sincer îmi e lene, dar 100% am poze cu camerele ăstea care supraveghează traficul și vigneta! Inclusiv cu explicația în limba bulgară!

Acum, e drept dacă sunt la fel ca ălea de la noi până vine amenda se prescrie mai ales că nu au cum să verifice numărul de înmatriculare așa repede, fără formalități birocratice!

Au camere pentru vignetă 100%! dar mai mult pentru ei!

Pericolul e să te oprească!

Nici mie ''nu'' îmi ''place'' Costi prefer alt gen, dar... intervenția ta... HMMM!!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

NasshuSE10r[31.08.17 22:24]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

elviramvioAU43r[31.08.17 22:35]

@Nasshu:

Si cineva chiar in august 2017! Q. e. d. !!


CostiCO11r[01.09.17 10:04]

@Krisko:

Nu vreau să intrăm într-o dispută inutilă, dar se pare că nu ai înțeles nimic din ce am spus și te-a cam luat valul...

Ca să înțelegi la ce mă refeream, trebuia să citești în primul rând citatul cu care am început și în care îl sfătuiai pe inițiator, dar și pe alții, să „fure” sistemul bulgăresc de plată a taxei de drum. Mai citez încă o dată:

Vigneta lor nu are datele masinii, practic cat e valabila poate fi "imprumutata" altcuiva.

Culmea e că tu însuți ai pus cuvântul împrumutată în ghilimele, sugerând astfel în mod direct înțelesul dat cuvântului.

@nicole33

Pentru a înlătura urmele lăsate pe parbriz după dezlipire, puţină acetonă din trusa de cosmetice a soţiei poate fi de ajutor.

Păi, poate că tocmai asta e problema: dacă nu sunt cu soția în mașină? Și apoi, nu știi că, mai nou, acetona nu mai face parte din trusa de cosmetice? Acum se poartă unghiile tehnice!

Revenind la modul serios, știu metoda de dezlipire și curățare a parbrizului de vinieta bulgărească, dar faptul în sine e supărător. Nu ar fi fost mai simplu să adopte sistemul electronic, despre care tot discută de câțiva ani încoace?

Sau, dacă vor să fie siguri că vinieta nu poate fi refolosită, puteau implementa sistemul de la vinieta elvețiană...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[02.09.17 00:17]

@Costi:

Păi, poate că tocmai asta e problema: dacă nu sunt cu soția în mașină?

Nu-i problemă. O dezlipeşti la întoarcerea acasă şi tot atunci cureţi şi urmele. Eu sunt mai de modă veche şi încă mai folosesc acetona .

Nu ar fi fost mai simplu să adopte sistemul electronic, despre care tot discută de câțiva ani încoace?

Ba da. Cel mai probabil, sunt în perioada de tranziţie, nefiind exclus ca ambele sisteme să funcţioneze în paralel.

Referitor la "refolosirea" vignetei, cu câţiva ani în urmă am fost abordată în vama de la Lesovo de compatrioţi cu rugămintea de a le da lor vigneta după ce intram în Turcia pentru că se întâlnesc cu prieteni care se întorc în ţară şi le trebuie pentru trei maşini. I-am refuzat politicos, eu aveam vignetă pe o lună şi-mi mai trebuia la întoarcere, dar sigur au găsit alţi clienţi. Mi-e greu să înţeleg cum poţi da 700-1000 de euro pe un sejur, dar te bucuri la o economie de 5 euro cât costa vinietka la vremea respectivă.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ANILUCO2r[02.09.17 13:37]

@mpau: Acum 2 zile ne-am întors din Grecia prin Bulgaria.

Camerele fixe la intrarea/ieșirea din localități sunt pentru versiunea vignetei. Sunt și panouri cu această informație, punct verificare vigneta, scris în bulgareste normal.

Mă mir că nu ti-a cerut talonul, pe bonul fiscal este trecut numărul mașinii. Și da, stikerul trebuie lipit pe parbriz în dreapta.

Păstrează bonul fiscal și stikerul, că nu se știe!!!

Poate și bulgari procedează ca noi, te poți trezi cu amendă și după câteva luni. Sper să nu.

Toate cele bune.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

KriskoPMCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA8r[02.09.17 21:09]

@Costi: Dispute? Nu isi au sensul, in nici un caz nu ajuta pe cel ce pune o intrebare.

In alta ordine de idei, eu nu am gasit informatii ca sistemul lor electoronic de verificare al vignetei, preconizat a fii deja activ, sa fie functional. Doar ca e inca in implementare, datorita spiritului balcanic de care sufera si bulgarii, ca si noi... Inteleg, din toate informatiile gasite, ca undeva in 2018 spera sa fie activ.

Eu personal am cumparat intotdeauna vigneta. Imprumutatul era doar o ipoteza posibila, avand in vedere lipsa elementelor de identificare. Oricum, avand in vedere ca de obicei se cumpara pe 7 zile vigneta, valabilitatea ei expira oricum dupa sejur, nu?

O singura data am fost oprit si mi s-a cerut bonul fiscal (dar cotorul era lipit pe geam si el) impreuna cu talonul masinii. Sunt vreo 4 anisori de atunci, desi de atunci am fost/am tranzitat BG an de an, inteleg ca e irelevant.

Cam atat...

N.B.: Krisko este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + -1 PMA (1 voturi)

webmaster26[02.09.17 21:13]

@Krisko:

desi de atunci am fost/am tranzitat BG an de an...

Destinația finală fiind?!

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1 a saitului)


black_mambaPA17r[04.09.17 22:20]

Personal, sunt satul de intrebari de genul: "am vz. ca trebuie sa fac asa, nu am facut, dar daca nu am facut astfel, e posibil sa iau amenda?"

Pai, daca ai vazut (si se presupune ca ai si inteles, ca nu esti [...] ) ce trebuie sa faci, si nu ai facut, ca nu vor / "vrea" muschii tai, de ce (...) mai intrebi?

Respecta regulile si nu mai polua topicul: cumpara vigneta de la locurile recomandate oficial, lipeste plasticul pe parbriz si pastreaza chitanta si codul de bare.

E asa de greu?

Da, este greu, (...)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Fanel DinuCH[29.08.18 21:00]

Buna seara! In acest an am tranvenrat si eu Bulgaria. Am luat vinieta dar nu am stiut ca trebuie lipita pe parbriz. Nu am for oprit de nimeni, iar la trecerea frontierei am aratat-o vamesului! Din pacate nici nu am pastrat vreo dovada ca am platit-o. Care ar putea fi repercusiunile, avand in vedere ca am trecut de o multime de camere de verificare? Multumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

elviramvioAU43r[30.08.18 00:17]

@Fanel Dinu:

Intrebare inutilă. Dacă una din camere a fost activă, nu te bate nimeni la palmă, doar la portofel! Şi pe spatele mătcii sunt nişte indicaţii cum să lipeşti vinetka, aşa că fii mai atent altă dată.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mpauCHAUTOR SOL[30.08.18 00:26]

Eu anul trecut nu am avut vreo 3 ore lipita vignietq pe drum si nu am avut probleme deloc.


Fanel DinuCH[30.08.18 08:40]

Multumesc pentru raspunsuri! Si, din fericire, am gasit si rovinieta in masina. Nu am aruncat-o. Sa aveti o zi buna!


NasshuSE10r[30.08.18 09:07]

@Fanel Dinu: degeaba ai găsit-o. Caută mai bine chitanța / bonul fiscal, pe care ar fi bine să fie trecut numărul mașinii.

Fară bon fiscal (cu număr mașină) dacă îți vine o ''bucurie'' acasă ești bun de plată.

Pe vignetă nu există elemente care să indice că ea a fost emisă pentru mașina cu numarul de înmatriculare xxxxxxx.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Fanel DinuCH[30.08.18 09:10]

Cand am cunparat-o nu mi-a cerut numarul de masina. Si bonul fiscal nu-l mai am.


NasshuSE10r[30.08.18 09:13]

@Fanel Dinu: atunci e cam ''nașpa'' în caz că te alegi cu o amendă.

Amenda nu e mare, doar că modalitățile de plată sunt cam greoaie.

Poate scapi...

Oricum până ajunge la tine o să mai treacă ceva vreme așa că nu are sens să te stresezi de pe acum. Așteaptă să vezi dacă vine sau nu și apoi cauți soluții.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Fanel DinuCH[30.08.18 09:18]

Ok. Multumesc!


  • AFIȘATE rsp [1-30] — din total 42 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.30770707130432 sec
    ecranul dvs: 1 x 1