Drumul cu mașina de la București la Duni – 1 mai 2018

TIPĂREȘTE

Traseul ales a fost următorul: București – Giurgiu – Ruse – Razgrad - Târgoviște – Omurtag – Kotel – Burgas – Sozopol – Duni – 412 km. Nu este cea mai scurtă variantă, dar pentru noi cel mai scurt drum este cel cunoscut sau chiar foarte cunoscut în acest caz.

Am plecat pe data de 28 aprilie la ora 5.50 din București și la ora 11.00 eram în faţa hotelului Marina Royal Palace din Duni, aşteptându-ne rândul să intrăm în parcarea resortului :D.

Tronsonul București – Giurgiu a fost destul de liber și în general foarte bun, așa cum îl știam de câţiva ani încoace, cu ceva zone în lucru, dar şi cu zone impecabile. Am folosit Waze-ul care ne-a avertizat de existenţa unui radar la Călugăreni, astfel neafectând bugetul de vacanţă.

După o oră am ajuns la Giurgiu, am plătit taxa de pod, recent majorată la 14 lei (echivalentul a 3 euro), ne-au verificat existența rovignetei și am trecut destul de repede, deși inițial ne cam speriasem văzând șirurile de mașini, de parcă toţi românii aleseseră Bulgaria ca destinaţie pentru minivacanţa de 1 Mai. O bilă albă pentru mobilizarea inspirată pentru fluidizarea traficului, afluxul de maşini fiind foarte mare. Iniţial erau deschise trei porţi, ulterior deschizând şi o a patra poartă. La fiecare cabină erau câte doi angajaţi, unul înăuntru şi unul afară. Cel de afară lua banii de la şoferi, îi dădea mai departe colegului din cabină, apoi înmâna şoferului chitanţa şi restul. Plata taxei de pod se derula mai rapid în acest fel.

Traficul pe Podul Prieteniei s-a desfăşurat fluent. Carosabilul arăta excelent în partea românească, dar cu ceva gropi pe partea bulgărească, gropi la care au început să lucreze până la întoarcerea noastră pe 1 mai.

La intrarea în Bulgaria, unde mutaseră vama undeva în dreapta, am prezentat doar cărțile de identitate, care au fost verificate vizual, fără a fi scanate cum tot făceau la ultimele drumuri şi fără solicitarea certificatului de înmatriculare.

De vamă am trecut repede, apoi am făcut puţin slalom printre maşinile compatrioţilor, parcate haotic în scopul achiziţionării vignetei bulgăreşti de la chioşcul din vamă. Alţii au preferat să oprească imediat după primul sens giratoriu pentru vignetă şi/sau schimb valutar. Astfel au reuşit să blocheze şi giratoriul :D. Am vrut să oprim şi noi doar pentru a ne revedea cu nişte prieteni, dar ne-a fost practic imposibil în ambuteiajul creat. Îi vedeam, dar nu puteam ajunge la ei şi nici nu aveam unde opri.

Ne-am continuat drumul şi am oprit, ca de obicei, la benzinăria Eko, preferata noastră, aflată chiar lângă Kaufland pentru achiziționarea vignetei bulgărești - 15 leva pentru 7 zile, plata cu card bancar (36,90 lei). Ca de obicei, nu am stat la coadă, fiind iniţial singura clientă. Dacă tot am oprit acolo, am profitat de ocazie pentru a-mi achiziţiona și o a doua vignetă de 30 zile pentru drumul spre Turcia de peste trei săptămâni. Mai complicat a fost să-i explic vânzătoarei, care nu înţelegea nicio boabă engleză, de ce doresc două vignete diferite, cu valabilitate diferită şi dată de începere diferită, însă pentru aceeaşi maşină, dar, în final, am reuşit ceea ce mi-am propus.

Este obligatorie lipirea vignetei în colțul din dreapta jos al parbrizului și este recomandabilă păstrarea chitanţei şi a codului de bare rămas. Recunosc că eu o lipesc doar cu bandă adezivă pentru a fi mai uşor de îndepărtat după expirare. Încă din anul 2016 au devenit funcţionale camerele care verifică valabilitatea vignetei şi corelează codul vignetei cu numărul de înmatriculare al autoturismului, foarte numeroase pe drumurile bulgăreşti. Din acest motiv este important ca la achiziţionarea vignetei să se verifice dacă numărul de înmatriculare a fost corect introdus în sistem şi pe chitanţă.

Tronsonul Ruse – Razgrad încă se prezintă într-o stare acceptabilă, deşi ceva mai rău ca la Crăciun. Nu sunt gropi, dar au fost şi acum au rămas destul de multe petice, însă bine puse încât nu deranjează decât la viteze de peste 100-120 km/h. Se circulă bine, cea de a treia bandă alocată alternativ, de obicei în urcare, permiţând efectuarea depăşirilor în condiţii de siguranţă. Cu toate acestea, unii compatrioţi mai grăbiţi depăşeau şi pe linie continuă, chiar dacă două minute mai târziu ar fi putut efectua manevra în mod regulamentar şi fără riscuri. Alţii făceau o „pasiune” pentru banda suplimentară de pe care abia se lăsau duşi, chiar dacă nu depăşeau pe nimeni, ei mergând aproape în paralel cu cei care circulau pe prima bandă, însă incomodându-i clar pe cei care chiar doreau să depăşească.

Tronsonul Razgrad – Târgovişte, pe care îl tot folosesc de vreo zece ani încoace, a constituit pentru noi o surpriză extraordinară fiind absolut de nerecunoscut. Anul trecut, cu ocazia sejurului în Turcia din mai-iunie, trecusem pe aici şi arăta ca după război :D, mai degradat şi mai plin de gropi ca niciodată, un test pentru orice maşină. Ulterior l-au închis pentru reabilitare, iar în septembrie, la al doilea drum în Turcia de anul trecut am fost obligaţi să căutăm soluţii alternative. Atunci am ales o variantă puţin mai lungă, continuându-ne drumul de la Razgrad la Shumen şi apoi revenind în traseul de bază la Târgovişte după un ocol de vreo cincizeci de kilometri pe un drum ceva mai bun, dar departe de a fi perfect.

După reabilitarea cu fonduri europene care a durat câteva luni bune, tronsonul Razgrad – Târgovişte se prezintă acum impecabil. Acolo unde a fost posibil drumul a fost lărgit la trei benzi, cu o a treia bandă alternantă şi, aşa cum era de aşteptat, au început să apară şi radarele, total inutile în anii precedenţi când, nici dacă voiai, nu puteai merge prea repede. Şi la dus şi la întors am prins radar la Bistra. Voi lăsa pozele să vă convingă de frumuseţea acestui traseu.

Drumul prin munţi a fost în general ok, destul de liber, fără diferenţe semnificative faţă de anii precedenţi, cu aceleaşi enervante limitatoare de viteză din Kotel, Ticha şi Mokren, însă semnalizate corespunzător.

Anul acesta ne-am propus o variaţie de la arhicunoscutul drum spre Burgas prin Karnobat, încercând o variantă mai lungă, dar care presupunea mai mulţi kilometri parcurşi pe autostradă. Astfel am continuat înainte spre Yambol până cu puţini kilometri înainte de acesta când am intersectat autostrada Sofia – Burgas şi am virat stânga spre Burgas. Am parcurs 81 km pe o autostradă nouă, aproape excelentă, mai bună decât cea spre Varna, cu ceva gropi doar cu 8-10 kilometri înainte de Burgas, dar asta a fost doar la dus. În ultimii ani bulgarii chiar au început să se mişte, oricum mai repede şi mai eficient decât noi. La întoarcere deja reasfaltau acei câţiva kilometri de autostradă cu probleme, circulaţia de la Burgas până aproape de ieşirea spre Karnobat desfăşurându-se deviat pe un singur fir pe sensul spre Sofia.

Am traversat orașul Burgas prin centru pe traseul cunoscut, câteva semafoare și câteva giratorii, însă nu fără a remarca schimbările în sens pozitiv apărute în cei 3-4 ani de când nu mai trecusem noi pe acolo.

Tronsonul Burgas – Sozopol l-am regăsit aşa cum îl ştiam, adică bun spre foarte bun, dar cu enervante limitări de viteză la 80, deşi condiţiile de trafic permiteau o viteză superioară.

Am trecut pe la marginea Sozopolului şi apoi spre Duni, ajungând la ora 11 la poarta resortului ales pentru minivacanţa de 1 Mai.

La întoarcere, am plecat de la Marina Royal Palace 5* din Duni puţin înainte de ora 11, urmând acelaşi traseu ca la venire, cu o pauză de vreo două ore în Burgas pentru cumpărături şi pentru realimentare cu motorină. Aveam suficientă autonomie pentru a ajunge acasă fără probleme, dar am preferat să fac plinul la OMV în Burgas, pentru liniştea mea, neştiind ce surprize mă pot aştepta la vamă. Aveam încă proaspătă în minte experienţa întoarcerii din Turcia de anul trecut, când m-am suprapus cu cei care reveneau în ţară din Bulgaria după minivacanţa de Rusalii, iar proasta organizare pe partea bulgară, coroborată cu numărul foarte mare de maşini şi cu „smecheria” multor compatrioţi care se băgau în faţă a condus la blocarea punctului de trecere a frontierei şi la o durată aberantă de cinci ore şi jumătate de stat la coadă pentru plata taxei de pod.

Drumul de întoarcere a fost liber aşa cum îl ştiam, aglomerându-se abia după Razgrad, foarte mulţi venind dinspre Varna.

Din fericire, în vamă lucrurile au mers foarte bine, cele şase! porţi (4+2) deschise simultan reuşind să preia fluxul mare de maşini, astfel că am plătit taxa de pod de 2 euro sau 4 leva şi am trecut neaşteptat de repede în România. Chiar dacă bulgarii se apucaseră să decoperteze în vederea reasfaltării porţiuni din partea lor de pod, totuşi s-a circulat bine.

Recomand această variantă de traseu celor care doresc să ajungă la Burgas sau în staţiunile de pe litoralul bulgăresc aflate la sud de Burgas.

Vacanţe plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 7143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI