ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.12.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 295
FĂRĂ transport
TIP CAM: Apartament
REGIM MASĂ AI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

DRR Marina Royal Palace Hotel5

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 17 MIN

Toate șase-s norocoase!

TIPĂREȘTE URM de aici

Introducere

Îmi era dor de un Paște la Duni. Nu mai fusesem din aprilie 2014 – a cincea vizită la Marina Royal Palace. Urmăream încă din luna noiembrie 2017 apariţia ofertelor pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale de anul următor. Ofertele au început să curgă, dar Duni nu apărea şi pace. Apoi au apărut ofertele de 1 Mai şi de Rusalii. Preţurile erau tentante, chiar dacă peste medie, dar eu am fost mereu convinsă că merită să plătesc nu doar cu 50% mai mult ca în alte locuri, ci chiar dublu. Într-un final, am înţeles că varianta de Paşti la Duni a picat anul acesta. Prin decembrie prietenii mei s-au decis şi au rezervat la Duni de 1 Mai, optând pentru o minivacanţă de cinci nopţi, în timp ce eu nu îmi permiteam nici măcar trei :(, neavând nicio garanţie că ziua de 30 aprilie va fi declarată liberă pentru bugetari, cu recuperare ulterioară, astfel că nu am antamat nimic, deşi tentaţia era mare.

Încet-încet, lucrurile s-au aranjat foarte bine şi aproape de la sine. Pentru Paşti am acceptat cu entuziasm invitaţia lui Cornel de a participa la o miniîntâlnire AFA în Serbia – „Ciocnim... sârbeşte?” – o iniţiativă inspirată care s-a transformat într-o adevărată reuşită din toate punctele de vedere, despre care am povestit aici.

Minivacanţa de 1 Mai rămăsese sub semnul întrebării. Nedorind să risc să pierd banii, nu am rezervat nimic aşteptând aproape până în ultimul moment, totodată conştientă de riscul de a nu mai găsi locuri libere la niciunul din hotelurile care se ridicau la nivelul pretenţiilor mele. Nu vreau să sune arogant, dar asta este realitatea. Ca orice altă ţară, şi Bulgaria are hoteluri care oferă condiţii şi servicii pentru orice buzunar, iar cei care cred că plătind foarte puţin vor primi cât cei care au plătit mult mai mult denotă multă naivitate şi o totală lipsă de experienţă turistică. Întotdeauna preţul face diferenţa.

Cam cu două săptămâni înainte de plecare, chiar în seara zilei în care fusese declarată oficial 30 aprilie ca zi nelucrătoare pentru bugetari, cu recuperare ulterioară, desigur :D, am contactat-o pe Anca, cerându-i o ofertă la Duni, în speranţa că mai prind locuri libere pe ultima sută de metri. Atât de dor îmi era de Duni, încât eram dispusă să accept şi o cazare la Marina Beach, dacă era deschis, chiar dacă Marina Royal Palace era preferatul meu. Aveam şi variante de rezervă, gen Kaliakra Superior 4* din Albena unde fusesem cu un an înainte de Paşti sau unul din hotelurile Grifid din Nisipuri. Ghinion! În primă fază îmi spune că MRP este în stop sales, la fel şi Kaliakra, rămânând să mă decid între două hoteluri Grifid, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Între timp, mă sună Anca din nou şi îmi spune că s-ar putea să am totuşi noroc cu Duni să găsesc ceva, dar să aştept mai întâi confirmarea. Am acceptat fără să clipesc, solicitând doar cameră cu pat matrimonial şi vedere la mare pentru care am şi plătit în plus, bineînţeles fără să-mi fac probleme că nu m-aş descurca odată ajunsă acolo astfel încât să primesc o cameră pe gustul meu. După cinci vizite la Marina Royal Palace ştiam prea bine că aproape toate camerele cu vedere la mare au două paturi single, dar am insistat că eu vreau cu pat matrimonial şi, în final, am primit mult mai mult de atât :).

După vreo patru-cinci zile de aşteptare, cu emoţii şi nerăbdare, mi-a venit şi confirmarea rezervării, am plătit imediat şi am intrat în posesia voucherului. În afara colegilor de la serviciu nu am spus nimănui că plec la Duni de 1 Mai. Am vrut să le fac o surpriză prietenilor mei care îşi rezervaseră încă din decembrie un sejur mai lung la acelaşi hotel în aceeaşi perioadă, de fapt, de vineri până miercuri, în timp ce noi am avut doar trei nopţi la dispoziţie, de sâmbătă până marţi.

Drumul

Sâmbătă 28 aprilie la ora 05.50, cum s-a luminat de ziuă, am pornit spre Duni pe drumul arhicunoscut în cea mai mare parte, cu doar o variaţie, inspirată, zic eu, în sensul că am parcurs un traseu mai lung, dar cu mai mulţi kilometri de autostradă.

Traseul ales a fost următorul: București – Giurgiu – Ruse – Razgrad - Târgoviște – Omurtag – Kotel – Burgas – Sozopol – Duni – 412 km. Nu este cea mai scurtă variantă, dar pentru noi cel mai scurt drum este cel cunoscut sau chiar foarte cunoscut în acest caz.

Despre Drumul cu maşina de la Bucureşti la Duni am povestit într-un articol separat, actualizând informaţiile mai vechi despre acest traseu.

La ora 11.00 eram deja în poarta resortului, blocând parţial circulaţia, deoarece, pentru prima dată în atâţia ani, am prins coadă de maşini la intrarea în resort :D. Destul de repede ne-a venit şi nouă rândul, ne-a fost verificat voucherul şi am fost identificaţi pe tabelul existent la poartă, am memorat imediat de pe tabelul respectiv numărul camerei care ne fusese alocată :) şi am fost lăsaţi să intrăm.

Parcarea

Mereu am apreciat parcarea spaţioasă şi foarte sigură disponibilă la Marina Royal Palace. De această dată m-am bucurat şi pentru faptul că, după mulţi ani, parcarea a redevenit gratuită, aşa cum era prin 2009.

La momentul sosirii noastre parcarea era ocupată într-un procent cam de 35%, dar până seara aceasta a devenit neîncăpătoare pentru maşinile românilor, aproape toate maşinile având numere româneşti, cu câteva excepţii, foarte puţine de maşini ale bulgarilor. Am parcat pe al doilea rând aşa cum ni s-a indicat şi am pornit spre recepţie să rezolv cu cazarea.

Check in

La recepţie am găsit o mare de compatrioţi, majoritatea veniţi în grupuri mari, care se îmbulzeau să se cazeze. O recepţioneră mai în vârstă, pe care nu mi-o aminteam de la vizitele precedente şi care vorbea binişor româneşte, încerca să-i mai tempereze pe cei prea grăbiţi.

Inutil să mai precizez faptul că am ajuns, ca de fiecare dată :D, cu destul de mult înaintea orei oficiale de check in, am completat formularul şi am fost cazaţi în cel mai scurt timp posibil, cam zece minute în acest ultim caz; aveam deja brăţările pe mâini şi cardurile pentru cameră şi cele pentru prosoape de plajă. Am prins un bell boy care ne-a dus bagajele de la maşină până în cameră.

Apartamentul 8422A

Apartamentul 8422A se află la al patrulea etaj în ultimul corp, cel de şapte etaje, conectat cu corpul central al hotelului în aripa dinspre dig. Poate fi accesat cu liftul de la recepţie urcând la etajul 4, mergând spre stânga şi apoi tot înainte, trecând prin mai multe uşi intermediare, până când se termină coridorul. Corpul de apartamente respectiv are şi un lift propriu, mereu liber, şi două ieşiri directe, una la nivelul barului de la piscină şi alta la baza scărilor care duc spre terasa lobby barului şi a restaurantului.

Sunt doar trei apartamente pe nivel, unul cu vedere la mare, altul cu vedere la piscină şi al treilea cu vedere la hotel :D. Al meu a fost cel cu vedere la mare, aşa cum plătisem =)). Bine, eu am plătit pentru o cameră dublă cu sea view, dar dacă ei mi-au oferit, gratuit şi fără să fi solicitat ceva în acest sens, acest apartament superb, evident, nici apartamentul nu putea fi altfel decât cu vedere la mare :D.

La acest hotel chiar merită să plăteşti suplimentul de sea view care îţi oferă o privelişte minunată. Ce poate fi mai plăcut decât să admiri marea la un unghi de 180 de grade, să adormi şi să te trezeşti în sunetul valurilor care se sparg de stabilopozi sau să-ţi bei cafeaua urmărind zborul lin al pescăruşilor?

În două din vizitele anterioare am renunţat în cunoştinţă de cauză la camerele cu sea view plătit solicitând schimbarea şi acceptând alte camere cu vedere la piscină şi la mare, mai bine poziţionate, dar mai zgomotoase, la una din ele beneficiind în plus şi de „informaţii” certe cu privire la meniul din zona grătarelor înainte de a coborî la masă, chiar dacă stăteam la etajul al şaptelea.

Am intrat în apartament direct în living. În partea dreaptă era un cuier cu oglindă şi un suport pentru bagaje, iar în partea stângă era uşa spre baia de serviciu, care era dotată doar cu tron, chiuvetă şi o oglindă mare, săpun şi prosoape de mâini. În continuare pe partea stângă, în living era o canapea, cel mai probabil extensibilă, dar nu am verificat, deoarece nu intenţionam să o folosesc pentru a dormi pe ea, cu o măsuţă, apoi uşa spre balcon.

Balconul nu este foarte mare, mi s-a părut chiar micuţ în comparaţie cu terasa imensă de care am beneficiat la cele mai recente două vizite anterioare aici :D, este dotat cu o măsuţă, două scaune şi un uscător pentru costumele de baie.

În dreapta uşii de la balcon am avut un corp de mobilier gen birou, cu sertare şi o uşă care masca minibarul. Minibarul conţinea doar o sticlă mare de apă plată. Nu ştiu dacă se completa după consumare, deoarece pentru noi o sticlă a fost suficientă tot sejurul. Pe birou se afla televizorul Sony cu ecran plat şi o mapă de prezentare a resortului în limbile germană, engleză şi rusă. Urma apoi o nişă cu pereţi doar din sticlă, din podea şi până în tavan, cu o măsuţă şi două scaune, o zonă plăcută de relaxare la o cafea, admirând marea. Sinceră să fiu, eu am preferat totuşi să mă relaxez pe balcon la o ţigară pe lângă cafeaua respectivă =)).

Dincolo de cuierul de la intrare, tot pe partea dreaptă se afla uşa care separa dormitorul de living. Din dormitor se intra în baia principală a apartamentului, care era dotată cu cadă de baie, toaletă, chiuvetă, oglindă, oglindă de machiaj şi uscător de păr. Consumabilele oferite au fost mereu cam puţine şi cam de slabă calitate pentru cele cinci stele ale hotelului, dar pe mine nu m-a deranjat acest aspect, folosindu-mi mereu propriile produse cosmetice aduse de acasă. La duş exista un dispenser 4 în 1 :D: săpun lichid/şampon/balsam/gel de duş. La chiuvetă am avut doar săpun solid şi două căşti de duş.

Dormitorul este dotat cu pat matrimonial, cu două noptiere, un dulap bine compartimentat cu rafturi şi cu bară pentru umeraşe. În dulap se află seiful pentru a cărui utilizare se plăteşte o taxă de 7 leva pe zi, dar pe noi nu ne-a interesat să închiriem. Marea surpriză a constituit-o prezenţa halatelor de baie. Ştiam că hotelul oferă halate la cerere, gratuit, destul de utile celor care frecventează în extrasezon piscina interioară. Eu nu am cerut niciodată, apreciind că nu îmi trebuiesc, dar aceasta a fost prima dată când am primit fără ca măcar să fi cerut. Oricum nu le-am folosit, dar am făcut această menţiune pentru cârcotaşi :D.

Există un al doilea televizor în dormitor așezat pe o comodă în fața patului. Am fost de șase ori la Duni, dar la TV nu-mi amintesc să mă fi uitat vreodată.

Aerul condiţionat este în sistem centralizat, cu reglaj individual, câte unul în fiecare cameră, putând fi folosite independent unul de celălalt. La nevoie funcţionează şi pe cald, însă noi nu l-am folosit.

Curăţenie s-a făcut în fiecare zi, cu simţ de răspundere, mocheta a fost aspirată, au fost schimbate toate prosoapele, băile au fost dezinfectate, a fost aranjat patul, fără schimbarea lenjeriei, dar, pentru doar trei nopţi, nu a fost o problemă. Nu ne-am întâlnit cu camerista, căreia i-am lăsat la sfârşit o mică atenţie, pentru că am fost mulţumiţi de serviciile acesteia.

Restaurantul

Restaurantul principal oferă principalele trei mese ale zilei, micul dejun (07.00-11.00), prânzul (12.30-14.30) şi cina (19.00-21.30). Mai există şi o cină târzie, cu snack-uri cât să nu mori de foame (0.00-0.30), dar nu pot da detalii, deoarece nu am fost niciodată la midnight snack, eu dormind la ora respectivă. În Lobby mai poţi ciuguli fursecuri şi chec la Coffee Break (16.00-17.00) sau poţi accesa colţul de sandvişuri de la barul de la piscină (11.30-18.00). În sezon este deschis şi snack restaurantul La Breeze din apropierea plajei, cu program 12.30-16.00, util celor care petrec mult timp la plajă. Acum era închis. Nici restaurantele a la carte nu au fost deschise în această perioadă. Se poate rezerva cu o zi înainte, gratuit, o cină la restaurantul Mechana, cu specific bulgăresc, situat în holiday Village sau la restaurantul Milanese, cu specific italian, de la hotelul Belleville.

Eu am fost mulţumită de mâncarea oferită în restaurantul principal de la Marina Royal Palace. Am găsit la fiecare masă suficiente variante pe gustul meu, astfel încât să-mi fie greu să aleg ce să pun mai repede în farfurie. Ca de fiecare dată am mâncat doar pe terasa restaurantului, zone de grătare oferindu-mi preparate pe gustul meu. Au existat şi cine tematice. Pentru mine, mai greu a fost în seara de peşte şi fructe de mare, deoarece eu, nefiind fan, a trebuit să găsesc altceva, dar tot m-am descurcat :D.

La micul dejun, ajungând destul de devreme, scăpam de cozile care se formau mai târziu la omlete personalizate şi clătite. Cine nu era dispus să aştepte putea alege ouă prăjite, mereu la discreţie. Mi-au mai plăcut şi baconul prăjit puţin pe plită, ciupercile şi brânza feta nu foarte sărată.

Ciorbele, câte două feluri la fiecare masă de prânz şi cină, au fost pe gustul meu. Grătarele au constituit baza pentru mine. În interiorul restaurantului erau şi multe feluri de mâncăruri gătite care însă m-au atras mai puţin ca alte dăţi. Prăjiturile şi torturile au fost şi de această dată la înălţimea aşteptărilor. Şi îngheţata a fost ok, mai ales torturile de îngheţată, aduse cu mare fast şi artificii.

Personalul, în număr suficient, s-a mişcat destul de bine cu debarasatul meselor, existând doar câteva mici sincope în perioadele de maximă aglomeraţie, spre deliciul pescăruşilor obraznici care ajutau la... debarasare, furând mâncarea stivuită pe farfurii de unii conaţionali şi lăsată aproape neatinsă :(şi distracţia turiştilor care îi filmau :). Băuturile erau comandate şi aduse la masă de către ospătari. Am revăzut destule feţe cunoscute, de fapt, ne-am recunoscut reciproc :) şi am constatat că între timp învăţaseră şi mai multe cuvinte în limba română :), chiar dacă se descurcau bine și cu limba engleză.

Barurile

Principalul bar la serviciile căruia am apelat a fost Lobby Barul cu program 09.00-02.00, chiar dacă nu am stat niciodată până la ora închiderii. Am petrecut ore plăcute pe terasa generoasă a acestuia în compania prietenilor şi a unui pahar de ceva, de obicei un cocktail şi o cafea. Pe perioada sejurului am trecut şi pe la barul de la piscină, cu program 10.00-19.00, de obicei pentru o cafea espresso excelentă sau o bere, iar seara, când erau petreceri la Marina Beach, ne hidratam la barul de acolo.

Cele mai reuşite cocktailuri le-am băut şi de această dată la Lobby Bar, unde am regăsit acelaşi barman priceput pe care îl remarcasem şi la precedentele vizite. Băuturile alcoolice sunt numai locale, aceleaşi mărci pe care le-am găsit mereu în Bulgaria la all inclusive. Berea, chiar dacă mai slab alcoolizată, era bună. Conceptul AI includea o gamă variată de cocktailuri cu şi fără alcool, pentru toate gusturile, iar prezentarea acestora era deosebită. La Duni m-am convins că poţi obţine combinaţii bune şi cu ingrediente locale dacă te pricepi să le faci. Pentru turiştii mai pretenţioşi existau şi câteva băuturi de import, însă doar contra cost. Nu se prea înghesuia nimeni să le comande pe acestea :D.

Plaja şi marea

Cu riscul de a mă repeta, nu pot să nu amintesc de plaja extrem de lată şi cu nisip fin, într-un cuvânt: PERFECTĂ sau de intrarea în mare enervant de lină pentru mine care m-aş plictisi să merg zeci de metri prin apă mică până să se adâncească suficient pentru a putea să înot, însă foarte potrivită pentru familiile cu copii micuţi.

Nu am reuşit niciodată să număr multele rânduri de umbrele şi şezlonguri, deşi mi-am tot propus, însă am deplina convingere că numărul foarte mare de şezlonguri este suficient pentru toţi turiştii, chiar în cazul în care toate hotelurile din resort sunt pline. Desigur, mereu se vor găsi cârcotaşi nemulţumiţi de faptul că nu au prins şezlong în primul rând, dar cât timp găseşti la orice oră, chiar dacă poate în rândul al treisprezecea :D, nu cred că este o problemă. Ştiu că şi la plajă este la fel ca în autobuz, toţi vor să stea în faţă :D, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Pe plajă există serviciu de salvamar, deși eu cred că aceştia mai mult şomează :).

Prosoapele de plajă sunt disponibile gratuit la chioşcul pentru prosoape şi pot fi schimbate de câte ori este nevoie.

Piscinele

Întreg resortul de la Duni oferă doritorilor şi destule piscine, frumoase şi curate, inclusiv pentru copii. Marina Royal Palace este singurul hotel care dispune şi de piscină interioară încălzită, extrem de utilă amatorilor de bălăceală în extrasezon când marea este prea rece sau într-o zi ploioasă. Lângă piscina interioare este şi un jacuzzi măricel.

Piscina exterioară nu este foarte mare, dar este foarte la îndemână celor mai comozi, barul este aproape, iar şezlonguri sunt destule.

Mie mi-a plăcut mai mult piscina de la Marina Beach, foarte mare, cu acele coloane albe imitându-le pe cele greceşti. Şi piscina de relaxare este drăguţă şi puţin solicitată.

Aquaparkul

Aquaparkul a reprezentat pentru mine elementul de noutate cu ocazia acestei a şasea vizite. De mulţi ani se simţea nevoia unor tobogane de apă în peisajul resortului de la Duni şi iată că au apărut. După câte aquaparkuri „şmechere” am văzut prin Turcia la hoteluri de obicei peste MRP, eu nu am fost prea impresionată, însă sunt convinsă că atât cele cinci tobogane pentru adulţi, cât mai ales cele pentru copii gen corabia piraţilor au fost primite cu bucurie de turiştii mai mici sau mai mari :).

Şi la piscina de la tobogane există şezlonguri şi umbrele, dar nu cred să fie suficiente.

Altele

Echipa de animaţie a fost la fel de activă cum o ştiam, chiar dacă eu nu am fost interesată de programul propus, însă îşi găseau doritori.

Amatorii de sport au la dispoziţie gratuit nu mai puţin de zece terenuri de tenis. Doar echipamentul şi nocturna se plătesc. Existau şi biciclete de închiriat, dar eu am preferat şi de această dată plimbările pe jos prin tot resortul, pe aleile îngrijite şi prin pădure :D, admirând peisajul din partea de sus de la Holiday Village.

Nu putea să lipsească nici petrecerea din ultima seară de pe platoul de la Marina Beach, cu muzică românească şi internaţională, dans şi multă voie bună, terminată cu focuri de artificii.

După ani în care am tot bombănit pe tema internetului contra cost de la acest resort de cinci stele, am fost surprinsă să constat apariţia internetului wireless gratuit, disponibil în zona Lobby Barului şi a restaurantului, acceptabil ca viteză, în funcţie de numărul de utilizatori conectaţi simultan. Mai bine mai târziu decât niciodată, însă pentru mine nu a mai contat, deoarece aveam deja destul net în roaming SEE inclus în abonamentul de la Vodafone.

Pentru diverse cumpărături, pe lângă supermarketul de lângă piscina de la Marina Beach, era deschisă şi galeria comercială din holul de la MB, cu magazine diverse şi mărfuri la preţuri aşa şi aşa, nu mici, dar nici de speriat.

Cu alte ocazii nu ratam câte o vizită la Burgas şi la Sozopol. Acum am plecat într-o plimbare mai lungă spre sudul extrem, aproape de graniţa cu Turcia, cu Roxana şi Bogdan, la iniţiativa inspirată a Roxanei, desigur :).

Concluzii

Am petrecut o a şasea minivacanţă extrem de relaxantă într-un resort deosebit, poate unic în peisajul bulgăresc, în care am ajuns să mă simt ca acasă :). Soţul şi prietenii noştri ar alege fără să clipească Duni oricând şi de oricâte ori, pentru că ştiu că merg la sigur. Mie îmi place să explorez, să caut şi să descopăr mereu ceva nou, indiferent de riscuri. Anul acesta am descoperit un alt resort parcă mai pe gustul meu şi la care intenţionez să revin. Mai am şi alte variante în atenţie, dar, cu toate acestea, aş reveni oricând la Marina Royal Palace cu aceeaşi bucurie ca la prima vizită.

Am scris acest articol pentru că am dorit să prezint şi cea mai bună variantă de cazare experimentată de noi până acum la Duni, apartamentul, confortabil şi spaţios, perfect pentru familii cu doi copii sau pentru trei adulţi, pentru cei care doresc mai mult spaţiu, dar şi pentru alte cupluri fără copii care vor avea norocul nostru :)).

Recomand Marina Royal Palace, un resort care oferă foarte multe la un preţ corect.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 23.12.21 00:11:31
Validat / Publicat: 23.12.21 01:12:50
VIZUALIZĂRI: 8218INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: 2xAquaazur, 2xAzalia, Astor Garden - Constantin și Elena, 2xKaliakra Superior, Malibu - Albena, 6xMarina Royal Palace - Duni, 2xRoyal Bay - Elenite, 3xRoyal Park - Elenite, 2xMiramar - Obzor, Viva, Grifid Vistamar - Nisipuri, Grand Hotel Primorsko - Primorsko, Wave - Aheloy
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania, EAU, Iordania, R. Dominicană, Serbia, Egipt, Tunisia
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Marina Royal Palace - vedere de la piscină
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 102550 PMA (din 90 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com
  • INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest review

    19 ecouri scrise, până acum

    doinafilscris / TELEFON [23.12.21 09:39:21] »

    Ce să spun mai mult concentrat în puțin?! Boierie confort sporit, fara gluma! Ma bucur tare mult pentru voi! Scriu pe telefon și nu prea pot sa inserez emoticoane, așa cum mi-aș dori. PUPICI MULȚI ȘI DULCI!

    ⭐ValentinB_88⭐ [23.12.21 09:43:25] »

    Chiar voiam sa va intreb de ce ati ales acest traseu si nu cel scurt care va ducea prin Shumen Kamchia, Aytos, Burgas, apoi am citit ca drumul ales era cel cunoscut de dvs. Din cate imi aduc aminte, pana la Shumen drumul era ok, am fost pentru monumentul fondatorilor statului Bulgar + cetatea Shumen + moscheea.

    Ideea de a cocheta cu litoralul bulgaresc pare destul de fezabila mai ales in aceste vremuri pandemice. Totusi, de fiecare data cand ne-am hotarat sa alegem litoralul lor ca destinatie de vacanta, dadeam numai de oferte scumpe (prin tour operatori), mai scumpe decat ofertele all inclusive de la turci. Ceea ce mi s-a parut foarte ciudat si incorect. Din acest motiv am preferat fie un circuit prin Romania fie un all inclusive la turci.

    Poate ca in ultimii s-a mai redus discrepanta asta si daca reusesti sa te organizezi din timp, bulgaria poate fi o alegere inteleapta trecand peste toate zvonurile cu masini furate din parcarile hotelurilor si compatriotii care ne fac de ras ca isi pun farfuriile cu varf si arunca jumatate din ele. Banuiesc ca e un sambure de adevar si aici dar na... nimeni nu este perfect.

    Multumim pentru review si pentru detalierea efectuata.

    Drumuri bune!

    Zoazore [23.12.21 20:15:04] »

    @nicole33: Asa ceva!... E o superbete de apartament intr-un hotel elegant si rafinat.

    Asa cum zici, poate unic in peisajul turismului bulgaresc. Si, cum spune si @doinafil, boierie!

    Boierie la modul propriu, caci e elegant fara sa socheze, fara opulenta. E rafinat si linistitor. Te imbie la leneveala si visare.

    Eu, in poza 35, as fi pus o canapea pe care sa se intinda turistul si sa admire marea. da, stiu ca e una (in P34), dar nu e orientata corespunzator

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [23.12.21 23:29:51] »

    @doinafil:

    Ce să spun mai mult concentrat în puțin?! Boierie confort sporit, fara gluma! Ma bucur tare mult pentru voi!

    Într-adevăr, de fiecare dată la Duni ne-am simţit răsfăţaţi şi respectaţi. Poate şi din acest motiv am tot revenit şi o vom mai face şi altă dată

    Scriu pe telefon și nu prea pot sa inserez emoticoane, așa cum mi-aș dori.

    Te înţeleg. Eu evit să scriu de pe telefon, dar nu din cauză de emoticoane, pentru că şi pe mobil am unele simpatice foc, ci de frică să nu scriu prostii din cauza autocorrectului şi să râdă oamenii de mine. Nu-l dezactivez pentru că în general mă ajută, dar mai dă şi rateuri când ţi-e lumea mai dragă

    Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.12.21 00:08:36] »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    Chiar voiam sa va intreb de ce ati ales acest traseu si nu cel scurt care va ducea prin Shumen Kamchia, Aytos, Burgas, apoi am citit ca drumul ales era cel cunoscut de dvs. Din cate imi aduc aminte, pana la Shumen drumul era ok, am fost pentru monumentul fondatorilor statului Bulgar + cetatea Shumen + moscheea.

    Traseul propus de tine este într-adevăr cel mai scurt, dar nu cu mult mai scurt. Toate GPS-urile îţi vor da această variantă dacă setezi cel mai scurt drum. Pentru mine nu se justifică diferenţa de kilometri. Am preferat această variantă câştigând timp prin parcurgerea mai multor kilometri pe autostradă, una nouă, impecabilă.

    În urmă cu nişte ani, în zona Aytos drumul era dezastru, rupeai maşina în gropi. Am înţeles că între timp a devenit ok, practicabil. Eu nu voi alege niciodată această variantă din cauza serpentinelor şi a problemelor mele cu răul de mişcare. Sănătatea mea şi starea mea de bine contează mult mai mult decât doi litri de motorină economisiţi .

    Drumul Ruse-Şumen a fost mai degradat anul acesta decât în 2018 când povesteam mai sus. Ştiu pentru că l-am parcurs de două ori în 2021 şi de Paşti şi în septembrie când am fost în Turcia, fără să văd vreun progres.

    Ideea de a cocheta cu litoralul bulgaresc pare destul de fezabila mai ales in aceste vremuri pandemice.

    Da şi nu.

    Poate doar din punctul de vedere al raportului calitate preţ mai avantajos ca la noi.

    Din punctul de vedere al respectării regulilor impuse de situaţia pandemică, bulgarii nu prea excelează. Am fost de Paşti la două hoteluri din Bulgaria, vacanţe amânate de anul trecut, şi am întâlnit două situaţii total diferite. La primul hotel regulile erau respectate, dar şi turiştii erau obligaţi să le respecte la rândul lor, chiar dacă protestau nemulţumiţi de parcă ar fi fost vorba de sănătatea altcuiva nu de a lor , în timp ce la al doilea hotel doar personalul respecta regulile, în timp ce turiştii erau extrem de relaxaţi. Şi ambele erau hoteluri cu pretenţii, deloc ieftine. Mi-e teamă să mă gândesc care a fost situaţia la altele .

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.12.21 00:36:19] »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    Totusi, de fiecare data cand ne-am hotarat sa alegem litoralul lor ca destinatie de vacanta, dadeam numai de oferte scumpe (prin tour operatori), mai scumpe decat ofertele all inclusive de la turci. Ceea ce mi s-a parut foarte ciudat si incorect. Din acest motiv am preferat fie un circuit prin Romania fie un all inclusive la turci.

    O comparaţie de acest gen am făcut şi eu în urmă cu vreo zece ani. Încă din iarnă, când reducerile de early booking erau maxime în ambele ţări, am constatat că un sejur la Duni la hotelul de cinci stele cu AI recenzat mai sus în prima jumătate a lunii august când preţurile sunt maxime m-ar fi costat exact cât un sejur la un hotel Delphin (un lanţ foarte apreciat de către turiştii de orice naţionalitate) din Alanya. Până la Duni ajungeam în cinci ore, în timp ce până în Antalya ajungeam în două zile. Evident, costurile cu carburantul pentru un drum de 390-410 kilometri pe sens nu se compară cu cele pentru un drum de aproape 1500 kilometri pe sens, plus costurile suplimentare cu cazările intermediare, una la dus şi alta la întors, dar doar hotelul costa la fel.

    Am ales hotelul din Turcia care mi-a oferit muuult mai mult în materie de servicii decât cel bulgăresc, cu excepţia plajei şi a intrării în mare. La Duni aş fi avut o plajă foarte lată, cu nisip fin şi cu o intrare exagerat de lină în marea, în timp ce în Alanya (în Okurcalar) plaja era plină de pietre iar intrarea în mare era abruptă şi tot cu pietre. Pe mine nu m-a deranjat prea mult intrarea în mare, am folosit şi încălţăminte specială, am intrat în mare şi de pe ponton unde adâncimea era peste doi metri, dar am avut norocul să prind marea calmă, fără valuri şi avantajul de a înota bine, însă pentru copii situaţia ar putea fi periculoasă. Pentru mine acea alegere cu Turcia în prima jumătate a lunii august s-a dovedit neinspirată din cauza umidităţii excesive şi extrem de deranjante care m-a doborât.

    Nu este nimic ciudat şi nici incorect în faptul că vacanţele turceşti erau mai ieftine decât cele bulgăreşti. Ambele ţări aveau hotelurile pline, cu un avantaj pentru turci care au un sezon mult mai lung datorită climei. Este legea cererii şi ofertei. Dar despre costul unei vacanţe pe litoralul românesc la hoteluri cu un all inclusive de tot râsul ce mai zici?

    Poate ca in ultimii s-a mai redus discrepanta asta si daca reusesti sa te organizezi din timp, bulgaria poate fi o alegere inteleapta trecand peste toate zvonurile cu masini furate din parcarile hotelurilor si compatriotii care ne fac de ras ca isi pun farfuriile cu varf si arunca jumatate din ele. Banuiesc ca e un sambure de adevar si aici dar na... nimeni nu este perfect.

    Hotelurile bulgăreşti bune şi foarte bune au rămas în continuare scumpe în lunile iulie şi august, dar diferenţele s-au mai redus prin faptul că Turcia este tot mai scumpă an de an .

    Poveştile cu maşini furate sunt... doar poveşti. În Bulgaria se mai fură maşini, dar doar la pont şi maşini foarte scumpe, preferabil noi. Însă nu se fură mai mult ca în alte ţări, inclusiv România.

    Cei care îşi umplu farfuriile cu vârf şi lasă mâncarea mai mult de jumătate în farfurie procedează la fel în orice ţară la restaurantele stil bufet. Noroc cu pandemia , care a mai eliminat posibilitatea de autoservire, astfel că atunci când eşti servit de către personal poate îţi este jenă să ceri cinci fripturi o dată şi aşa se mai reduce şi risipa.

    Mulţumesc pentru aprecieri, vizită şi ecou!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.12.21 01:00:43] »

    @Zoazore:

    E o superbete de apartament intr-un hotel elegant si rafinat.

    Asa cum zici, poate unic in peisajul turismului bulgaresc. Si, cum spune si @doinafil, boierie!

    Am avut mare noroc cu apartamentul primit, în condiţiile în care am plătit doar pentru o cameră dublă standard şi nu am fi avut nevoie de atâta spaţiu. Dar puteam eu să-i refuz? Prietenii noştri, trei adulţi, copilul fiind aproape major au primit exact ce au plătit, o junior suite, o cameră ceva mai lungă decât una standard şi cu pat suplimentar normal, nu canapea extensibilă, şi ne cam invidiau pentru norocul nostru .

    Hoteluri mai elegante şi mai rafinate decât MRP eu am mai descoperit în Bulgaria, însă la Duni eu am apreciat conceptul de resort, nu hotel! , acestea fiind foarte puţine. Eu eram obişnuită din Turcia cu resorturi cu teritorii foarte generoase. Aici la Duni Royal Resort sunt patru hoteluri şi un sat de vacanţă care împart un teritoriu destul de generos, având multe facilităţi la comun. Tot golful este al lor, totul este foarte verde şi foarte bine îngrijit, plaja este foarte lată, încât găseşti şezlong la orice oră, marea este super. Poţi mânca la restaurantul oricărui hotel din resort, poţi bea la orice bar, poţi sta la orice piscină, ai acces la aquapark, la spectacolele de la amfiteatru, la discotecă, la restaurantele cu specific, indiferent unde ai cazare în resort, cu excepţia facilităţilor hotelului Marina Royal Palace unde au acces doar cei cazaţi aici. Parcările oferă siguranţă, paznicii sunt vigilenţi şi nimeni nu intră să caşte gura pe acolo dacă nu are voucher sau brăţară.

    Nu este ca în Albena, de exemplu, unde sunt doar hoteluri, nu există garduri, fiecare este liber să umble de capul lui peste tot. Asta era diferenţa pe care am încercat să o subliniez, dar nu m-am exprimat eu prea clar.

    Eu, in poza 35, as fi pus o canapea pe care sa se intinda turistul si sa admire marea. da, stiu ca e una (in P34), dar nu e orientata corespunzator

    Eu aş fi pus o canapea pe balcon, dacă era după mine. Să admir marea şi mai bine . Dar canapea, nu balansoar, cum am avut anul acesta pe balcon la hotelul la care am stat de Paşti, pentru că m-am legănat până am ameţit şi nu mi-a mai plăcut .

    Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! Pup Tiza

    ⭐ValentinB_88⭐ [24.12.21 09:53:21] »

    @nicole33:

    Dar despre costul unei vacanţe pe litoralul românesc la hoteluri cu un all inclusive de tot râsul ce mai zici?

    Personal nu am experimentat asta... am preferat un circuit in Romania, in detrimentul unei variante all inclusive, tot pe plan local. Am INCERCAT... dar costa niste multe mii de lei. Bani cu care puteam face circuitele anterior mentionate. Plus ca ce sa faci la noi o saptamana la mare? ... La turci, la greci (cred ca si la bulgari), poti face excursii, te poti plimba, vizita chestii, dar la noi ce sa vizitezi? Epava din Costinesti? Techirghiolul? Ruinele statiunii Olimp? Neah...

    Cu aceiasi bani fac 2-3 mii de km prin Romania in 8-10 zile, cum am si facut. Merg unde vreau, ma cazez in mai multe locuri, vizitez zeci de obiective turistice iar concediul devine brusc, foarte interactiv.

    La turci cand am fost la all inclusive, nu am stat doar la hotel. Am vizitat Pamukkale, Casa Fecioarei Maria, Efes, etc... ai ce vizita acolo, ala e turism.

    Cu toate lipsurile de la noi, cunosc familii care si-au procurat din timp all inclusive-uri la noi cu 2500-3000 lei pentru 5-7 nopti si erau foarte multumiti... insa standardele lor erau foarte coborate. Oamenii nu prea erau iesiti pe afara, pe la turci de ex sa vada ce inseamna cu adevarat all incls. Variantele de mancare de la noi, erau extrem de limitate.

    Poveştile cu maşini furate sunt... doar poveşti. În Bulgaria se mai fură maşini, dar doar la pont şi maşini foarte scumpe, preferabil noi. Însă nu se fură mai mult ca în alte ţări, inclusiv România.

    Stiu ca au fost si reportaje pe la TV dar asta acum multi ani, despre cum multi conationali au ramas fara ele chiar din parcarea hotelului. Imi aduc aminte de o faza de acum 5-6 ani... o cunostinta pleca la bulgari la mare... avea o masina straina destul de scumpa si cam batea la ochi. Cu o zi inainte de plecare ma intalnesc cu el... masina era la exterior o cocina, plina de praf noroi...

    -Ce faci? Te duci sa o speli acum nu? Ca maine pleci...

    -NU! Nu o spal, am lasat-o intentionat asa! Sa nu bata la ochi sa mi-o fure astia.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.12.21 10:54:10] »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    Personal nu am experimentat asta... am preferat un circuit in Romania, in detrimentul unei variante all inclusive, tot pe plan local. Am INCERCAT... dar costa niste multe mii de lei. Bani cu care puteam face circuitele anterior mentionate.

    Hai să nu comparăm mere cu pere

    Un circuit prin România, oricât de atractiv ar fi, pentru că da, avem o ţară atât de frumoasă, nu poate suplini un sejur la mare pentru iubitorii de plajă şi bălăceală. În plus, beneficiile pentru sănătatea noastră, dar mai ales a copiilor, evident în cazul unei expuneri responsabile la soare, a plimbărilor pe diguri şi pe malul mării, nu pot fi comparate cu vizitarea unor biserici/mănăstiri, muzee sau ruine din care preşcolarii nu înţeleg şi nu se aleg cu nimic .

    Eu am încercat varianta all inclusive în România şi am fost destul de dezamăgită pentru că aveam cu ce compara. Cea mai recentă experienţă m-a costat peste 1950 lei pentru patru nopţi din 10 septembrie, când sezonul era cam terminat la noi prin staţiuni. A fost ok pentru cât am plătit eu efectiv, deşi era loc de mult mai bine, dar asta pentru că 1450 lei i-am putut deconta. Dacă aş fi suportat integral costul sejurului aş fi fost mult mai dezamăgită şi cred că muream cu ei de gât la fiecare chestie stupidă care nu mi-a convenit. Aşa am fost mai tolerantă.

    La turci cand am fost la all inclusive, nu am stat doar la hotel. Am vizitat Pamukkale, Casa Fecioarei Maria, Efes, etc... ai ce vizita acolo, ala e turism.

    Am vizitat şi eu cele menţionate şi încă multe altele, a fost interesant, dar n-aş putea spune că am văzut ceva ieşit din comun. Cu siguranţă merită vizitate, dar nu aş revedea Efesul, de exemplu, în fiecare an. Turcii ştiu foarte bine să-şi vândă marfa, scot bani frumoşi din moştenirea grecească , astfel că în ultimii ani am preferat ieşirile în natură, o cascadă, un canion, o deltă, o plajă mai deosebită, chiar şi paragliding şi am fost mai mulţumită decât atunci când am bântuit printre pietroaie (a se citi situri arheologice ). Noi mergem cu maşina şi ne plimbăm mereu pe unde avem chef, fără să depindem de nimeni. La fel de bine pot să nu ies şapte zile din resort şi doar să mă relaxez, cum s-a întâmplat de vreo trei ori din motive diferite, fără să consider că am pierdut ceva. Merg de prea mulţi ani în Turcia şi stau de fiecare dată câte două trei săptămâni, astfel că nu simt deloc nevoia de a alerga disperată să bifez cât mai multe obiective.

    Plus ca ce sa faci la noi o saptamana la mare? ... La turci, la greci (cred ca si la bulgari), poti face excursii, te poti plimba, vizita chestii, dar la noi ce sa vizitezi? Epava din Costinesti? Techirghiolul? Ruinele statiunii Olimp? Neah...

    Depinde care este scopul vacanţei. Mulţi aşteaptă cu nerăbdare o vacanţă binemeritată după un an de muncă doar pentru a se odihni; nu întâmplător concediul se numeşte "de odihnă" . Alţii nu au stare să lenevească pe un şezlong cu o bere în mână şi aleargă în toate direcţiile. Suntem diferiţi. Şi eu mi-aş dori să vizitez locuri noi, interesante sub diferite aspecte, dar, la vârsta mea şi la serviciul destul de stresant pe care îl am, eu pur şi simplu nu-mi permit să mă întorc din concediu mai obosită decât atunci când am plecat şi atunci mă străduiesc să combin cât mai bine dorinţele cu nevoile.

    Dacă vrei cu adevărat sunt convinsă că şi la noi pe litoral găseşti activităţi interesante care să-ţi umple timpul, în afară de plajă, baie, mâncare şi somn. Ultima dată am plecat din Venus şi m-am plimbat prin Mangalia, pe plajă, prin port, am vizitat Geamia de acolo şi o parte a oraşului şi mi-a plăcut. Dacă ar fi plouat cred că intram şi la un muzeu . Fiecare poate găsi ceva pe gustul lui.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.12.21 11:31:21] »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    Stiu ca au fost si reportaje pe la TV dar asta acum multi ani, despre cum multi conationali au ramas fara ele chiar din parcarea hotelului. Imi aduc aminte de o faza de acum 5-6 ani... o cunostinta pleca la bulgari la mare... avea o masina straina destul de scumpa si cam batea la ochi. Cu o zi inainte de plecare ma intalnesc cu el... masina era la exterior o cocina, plina de praf noroi...

    Poveştile astea cu furturile de maşini româneşti prin Bulgaria sunt în mod clar excesiv mediatizate, sunt şi multe exagerări şi, posibil, alte interese la mijloc. Nu-mi amintesc să fi aflat detalii despre furturile de maşini de la noi după povestea aceea cu furtul maşinii lui Jiji, care a apărut pe toate posturile de televiziune. Inclusiv pe reţelele sociale nu am prea citit asemenea poveşti/avertizări. Nu neg că acest fenomen a existat, dar cred că se şi exagerează. Mult!

    Amuzantă intenţia amicului tău, dar totul a fost doar pentru... liniştea lui. Hoţii sunt profesionişti şi au ochiul format încât să "citească" valoarea de sub stratul de praf sau noroi.

    În opinia mea, în Bulgaria este infinit mai mare riscul de a-ţi fi ridicată maşina de către "hingherii" de maşini pentru parcare neregulamentară sau neplătită, decât acela de a-ţi fi furată efectiv. Sunt convinsă că poţi petrece o vacanţă foarte ok la vecinii noştri de la sud, fără emoţii că te-ai putea întoarce pe jos acasă, dacă mergi cu o maşină "normală", adică una care să fi costat 15-25000 euro de nouă. Părerea mea.

    Mi-am amintit acum de cea mai recentă vacanţă în Albena din august 2019 când am ales foarte din scurt un hotel de patru stele destul de modest, dar situat în zona "verde", aproape de plajă, unde costul parcării era maxim: 20 leva/zi. Înainte de plecare recunosc că m-am gândit să reduc la jumătate costurile cu parcarea căutând un loc de parcare în zona albastră, la doar 10 leva pe zi, dar am decis să nu fac compromisuri aiurea şi să nu risc nimic, chiar dacă accesul în această staţiune este controlat printr-o serie de bariere etc.

    Ghinionul a făcut să fim implicaţi într-un accident stupid pe la Cernavodă chiar când ne îndreptam spre Bulgaria şi maşina să ne fie şifonată destul de urât în partea din spate. După ce am pierdut o groază de timp până am obţinut autorizaţia de la poliţie, pentru că mi-a fost frică să nu am probleme la ieşirea din ţară cu maşina lovită şi doar cu constatarea amiabilă făcută cu vinovatul, am ajuns la hotel, am lăsat bagajele şi m-am tot învârtit în căutarea unui loc de parcare, toate parcările fiind full şi nimeni nu avea de gând să plece deşi era ora prânzului când se face check out-ul peste tot. În final am fost nevoită să ies din zona verde şi am reuşit să găsesc loc într-o parcare din zona albastră, lăsând astfel maşina la mai bine de jumătate de kilometru de hotel. Crede-mă că nu am avut nicio emoţie tot sejurul, nici măcar nu am trecut să văd dacă mai este acolo, fiind convinsă că nu ar tenta pe nimeni la halul în care arăta atunci. Şi oricum aveam CASCO la ea la o valoare mai mare decât valoarea de piaţă din acel moment .

    doinafil [24.12.21 12:17:27] »

    @nicole33:

    Eu evit să scriu de pe telefon, dar nu din cauză de emoticoane, ... ci de frică să nu scriu prostii din cauza autocorrectului şi să râdă oamenii de mine.

    Același motiv mă face și pe mine să evit scrirea pe tastatura telefonului. Zilele trecute n-am putut consulta ce s-a postat pe sait decât cu ajutorul telefonului. (Am fost plecați la Sinaia câteva zile; urmează să scriu câteva impresii de la cazare și restaurante)

    Abia azi am putut să citesc pe computer Vă pup și vă urez să vă bucurați de Crăciun!

    elenaadinascris / TELEFON [24.12.21 17:24:55] »

    Felicitări pentru alegerea inspirata și articolul frumos scris!

    Un resort care are plaja cum îmi place mie!

    Sărbători binecuvântate și Crăciun fericit! 🤗😚

    Florrisscris / TELEFON [24.12.21 21:57:56] »

    Sărbători liniștite, si un an nou plin de vacanțe reușite, draga Nicole! 🥂

    lucy [25.12.21 02:05:09] »

    @nicole33: Craciun fericit, sanatate si mosul sa fie darnic si bun cu dvs🥰🥰

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [25.12.21 12:49:45] »

    @doinafil:

    Același motiv mă face și pe mine să evit scrirea pe tastatura telefonului. Zilele trecute n-am putut consulta ce s-a postat pe sait decât cu ajutorul telefonului.

    Bine că nu sunt singura în situaţia asta .

    De citit citesc şi eu mai mult de pe telefon, pentru că îmi este mai la îndemână, dar de comentat este mai greu

    Mă bucur pentru voi şi aştept cu nerăbdare impresiile de la Sinaia

    Un Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [25.12.21 13:03:47] »

    @elenaadina:

    Felicitări pentru alegerea inspirata și articolul frumos scris!

    Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

    De fapt, o alegere inspirată am făcut în 2009 când am descoperit, la recomandarea unor prieteni, acest resort care mi s-a părut fantastic la momentul respectiv, motiv pentru care am tot revenit, de fiecare dată confirmându-se condiţiile şi serviciile pe placul meu şi pe măsura preţului plătit. Această a şasea vizită la Marina Royal Palace a fost doar foarte norocoasă

    Un resort care are plaja cum îmi place mie!

    Plaja extrem de lată, curată şi cu nisip fin îmi place şi mie, mai ales pentru că este dotată cu un număr foarte mare de umbrele şi şezlonguri, astfel încât turiştii normali scapă de stresul trezitului de dimineaţă în scopul rezervării acestora. Întotdeauna se vor găsi însă şi ambiţioşi care se vor bate pentru locurile din primele rânduri, bântuind ca fantomele înainte de răsăritul soarelui .

    În schimb, intrarea în mare nu este pe gustul meu, pot spune că este enervant de lină. Mie nu-mi place să merg zeci de metri fără să-mi ud costumul de baie şi încă alţi metri până să pot înota. Pentru copilaşi este perfectă, dar nu şi pentru mine.

    Un Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [25.12.21 13:07:57] »

    @Florris:

    Mulţumesc mult pentru vizită şi urări!

    Îţi doresc un Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [25.12.21 13:13:53] »

    @lucy:

    Mulţumesc mult pentru vizită şi urări!

    Un Crăciun fericit, cu sănătate şi bucurii!

    Admin [02.01.22 13:05:29] »

    Idem aici, o serie de „frământări” ale unui user au fost mutate (împreună cu răspunsurile aferente) în rubrica cu același nume („Întrebări, frământări, ' demascări' . Auto-demascări. Şi câteva răspunsuri. Într-un final - şi-un pic de zâmbet ” )

    Amatorii pot să le consulte începând de aici

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adso, ⭐ValentinB_88⭐, doinafil, elenaadina, Florris, lucy, Yoda, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂ:
    NOTĂ: Recomandările evidențiate (pe fond galben) aparțin unor autori cu statut membru GOLD sau superior

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.179110050201 sec
    ecranul dvs: 1 x 1