Kazanlâk, 'sub rosa'

TIPĂREȘTE

Am ales un popas de o noapte la Kazanlâk, venind din Grecia, din mai multe motive. Unul era odihna pentru că nu știam cât vom sta în cele două vămi și suntem de părere că nu merită să forțăm norocul, obosiți fiind, mai ales șoferul. Al doilea motiv a fost să vizităm puțin orașul pe lângă care trecusem de mai multe ori fără să ne abatem din drum căci uneori este bine să știi pe ce poți conta în caz de nevoie (o cazare, service, bancă, spital...). Despre cazare v-am povestit, a fost central, confort, am avut parcare subterană și aventuri cu o singură recepționeră ce se credea un mic zeu al locului.

Când am rezervat la Kazanlâk, am făcut-o pur și simplu doar ținând cont de notele acordate locației și poziția față de E 85, pentru a ne fi ceva mai ușor la venire și plecare. Nu am știut -greșeala mea - că anul acesta Festivalul trandafirilor va ține peste o lună, așa că, în 1 iunie când am ajuns noi acolo, am găsit un oraș foarte, foarte aglomerat, un amestec de toate rasele planetei dintre care predominau asiaticii, terase veșnic pline, străzile invadate de vânzători și cântăreți ambulanți, exact ce nu ne place, în special la sfârșit de concediu; dar ne-am descurcat cu toate.

Kazanlâk este un oraș bulgăresc, în centrul țării, care se tranzitează dacă venim sau plecăm spre Grecia prin vama Makaza, căci prin mijlocul lui trece E85; orașul este între Stara Zagora și Gabrovo, cam la jumătate distanță. Aparent nu este un oraș interesant, nu este nici prea mare, are un nume mai greu de reținut a cărui etimologie este neclară, întemeiat de otomani prin 1420 pe o veche așezare rurală. În schimb se află în mijlocul celebrei Văi a Trandafirilor și în mijlocul a ceea ce a fost lăcașul regilor traci, de fapt a unora dintre cele mai faimoase triburi trace, aici fiind identificate peste 1500 de morminte, cele mai multe nedeschise încă. Dacă istoria tracilor atrage un număr destul de mare de turiști în tot timpul anului, industria parfumurilor este cea responsabilă de acea mare aglomerație de turiști veniți de pe toate continentele în mai/iunie. Îmi este greu să mă hotărăsc cu ce să încep a vă recomanda să vizitați, de făcut un traseu în oraș nu prea este cazul așa că, după ce caut o monedă bulgărească rămasă din ultimele vizite, o arunc să văd ce-mi indică, cap sau pajură? "Pajura"! De fapt, așa-zisa pajură este un fragment din pictura renumitului Mormânt Trac din Kazanlâk pentru că am ales o monedă de 50 stotinci emisă în 2005.

Mormântul trac de la Kazanlâk

Pe actualul teritoriu al Bulgariei de astăzi, după trecerea munților mergând spre sud, se stabiliseră prin sec. 4 - 3 î. H. triburi de traci războinici, se pare provenind din același grup de popoare cu dacii și geții. Au avut cetăți puternice în ceea ce astăzi este cunoscut ca Valea Regilor Traci care, oficial, se întinde între Kazanlâk și Karlovo, aici fiind cel mai mare număr de tumuli, dar practic aceștia sunt răspândiți pe o arie mult mai mare. Primul tumul descoperit, ce nu fusese deja jefuit, a fost în zona orașului Plovdiv, acum mult peste un secol când bulgarii erau încă sub otomani. Cele mai cunoscute morminte și cele mai bogate sunt însă cele din zona orașului Kazanlâk deoarece aici a fost capitala Regatului Odris al tracilor din Bulgaria de astăzi uniți cu geții din Dobrogea, capitală numită Seuthopolis, după regele lor Seuthes al III-lea. Ruinele acestui măreț oraș antic, reprezentativ pentru cultura tracă ce a lăsat puține urme, se află acum sub apele barajului Koprinka, inundat cu bună știință în perioada comunistă dar la a cărui refacere prin crearea unei zone fără apă, înconjurată de un zid de apărare se lucrează, fiind implicată cu donații în bani și specialiști chiar ambasada SUA. Se dorește crearea unei zone de turism arheologic unic în lume care să prezinte o așezare tracă deosebită deoarece zidurile cetății nu au fost afectate prea mult de apă. Dar primul tumul, "kurgan", mormântul unui nobil erou din Kazanlâk, a fost descoperit în aprilie 1944 și a devenit patrimoniu UNESCO abia în 1979 alături de alte câteva, în prezent fiind pe lista celor 100 de obiective de vizitat în Bulgaria. Se spune că era încă război și soldații primiseră ordin să sape adăpost când și-au dat seama că dedesupt este ceva deosebit. Arheologii chemați de armată au descoperit camera mortuară rotundă unde se găseau rămășițele unui cuplu iar pe holul îngust ce ducea spre exterior s-au găsit oase de cal și resturi de ceramică și obiecte de aur, mormântul fiind deja jefuit în antichitate. Incinta este foarte mică, are un pasaj din exterior, un culoar cu fresce cu războinici și domul sau camera mortuară foarte mică unde încap cu greu 4 persoane. Dar interesante aici sunt frescele reprezentând un banchet funerar în care un cuplu cu mâinile împreunate pleacă spre moarte, știut fiind că în acele vremuri soțul bogat își lua cu el în mormânt soția și animalele dragi. Se spune că aceste fresce sunt unice în lume. Deasupra lor sunt interesante desene cu cai și oameni, asemeni celor grecești, toate părând însoțite de muzica trompetelor vechi, salpinx. Culorile predominante în mormânt sunt ocru/roșu, culoarea sângelui și a vieții în cultura acelor popoare, alături de negru, alb și galben. Alături de mormântul original se află copia lui fidelă, originalul fiind înconjurat de o clădire protectoare, cu temperatură constantă, în care se intră foarte rar, motivele fiind o bună conservare timp îndelungat, ordinul de suspendare a vizitării fiind dat în februarie 2013, forțată hotărârea și de numărul mare de turiști veniți din toată lumea. Copia am vizitat-o și eu, este la câțiva metri de original, în uriașul parc Tyulbeto, intrarea a fost 3 leve, pentru elevi 1 leva, fotografiat 5 leve și 15 filmare, prelegere în franceză, engleză sau rusă 15 leve dar sincer nu prea merită, eu am tras cu urechea la ceva în franceză și nu m-a impresionat ghida. Programul de vizitare 9 - 17.30. Lângă clădirea tumulului original sunt și ruinele unei vechi biserici.

Adevărata cercetare a mormintelor trace a fost între anii 1982 și 2006. Nu întâmplător ne întrebăm ce se face cu cele peste 3000 de movile-tumul de la noi - o adevărată "vale a regilor" este prin Maramureș - tumuli tip movilă se pare destul de importanți dacă de ei se interesează străinii.

Muzeul de istorie, Iskra

Muzeul este dintre cele mai vechi din Bulgaria fiind fondat în 1901 de localnicul Petru Tobuzov și are pe inventar peste 60 000 de piese originale de ceramică, metal, os (cea mai mare colecție din această parte a Europei de seceri de os se gasește în Lapidarium), bijuterii, haine, arme albe și de foc folosite în regiune, medalii, artefacte amintind de prima operă compusă de un bulgar a cărei premieră a avut loc în oraș, etc. Muzeul este foarte mult implicat în festivalul trandafirilor, organizând expoziții, cursuri, demonstrații așa că ne-am mulțumit să trecem rapid prin primele încăperi și să zăbovim doar în ultima sală, cea a Trezoreriei, dedicată oarecum lui Seuthes al III-lea (Lisimah i-a fost urmaș) și care cuprinde elemente impresionante prin bogăție și finețea execuției : bustul de bronz cu ochiii de pietre prețioase a lui Seuthes al III-lea, coroana regală cu frunze de stejar absolut fabuloasă, asemănătoare puțin cu cea de la Vergina, a lui Filip, apoi casca, genuchierele, platoșa și harnașamentele cailor, toate de aur și argint, alături de bani și alte obiecte de aur găsite în mormântul lui de la Goliama Kosmatka aflat aproape (în acest mormânt se vede încă trifoiul cu patru foi, simbolic denumit "floarea scut", deosebit fiind aici față de cele găsite în cultura altor popoare, deoarece frunzele sale sunt colorate în roșu, galben și albastru și despre care ghidul nu vă spune nimic, trebuie să-l căutați singuri!). Avem și noi un tumul unde s-au descoperit obiecte regale de aur - înclusiv o coroană de frunze de stejar - foarte importante, dar nu face parte din circuitul turistic nici măcar românesc.

Muzeul Iskra se află pe strada Chiril și Metodiu la nr. 9, taxa este de 4 leve normal și 1 leva elevi, 15 leve ghid în limbă străină, nu se permite fotografierea, programul este 9 - 18.30.

Muzeul Etnografic Kulata (turnul) și cartierul din jurul lui

În seara ajungerii noastre la Kazanlâk, după ce cu greu am reușit să găsim loc la o terasă și să potolim foamea sau poate pofta de mâncăruri bune bulgărești - cred totuși că ambele - am luat la pas centrul foarte aglomerat apoi, după ce ne-am lămurit că nu e rost decât de mare înghesuială, ne-am îndreptat spre cartierul vechi, Kulata, aproape de parcul Tyulbeto, de muzeul Iskra dar și de hotelul unde eram cazați. Surpriza a fost mare și deosebit de plăcută căci am găsit case vechi, bine întreținute, toate reprezentative pentru Renașterea Bulgară, mici ateliere care la acea oră deja închiseseră sau aveau tarabe în centrul orașului să nu cumva să obosească turistul european, american sau asiatic dacă făcea câțiva zeci de metri în plus, am dat ocol unei biserici impunătoare dar cu ușile închise despre care nici azi nu am reușit să aflu mare lucru. Doar un domn ne făcea curte invitându-ne să-i călcăm pragul atelierului, aveam să-i aflăm apoi povestea spusă direct în franceză, fără să ne consulte dacă înțelegem limba, era de fapt grec stabilit din tinerețe aici în Kazanlâk și chiar avea ceva ce te ducea cu gândul la Elada, era pictor și e drept că avea lucrări faine dar prețurile erau enorm de departe de buzunarele noastre de turiști români modești, așa că l-am dezamăgit. Poate că după trecerea festivalului prețurile au revenit spre zona terestră.

Aici în cartier, pe str. Nikola Petkov la nr. 18, aveam să vizităm a doua zi dimineață și Muzeul Etnografic compus din cele două case aparținând sec. XVIII și XIX, prima, unicat în oraș, ce a aparținut unui negustor bogat, a doua mai simplă, țărănească, în ambele fiind adunate obiecte casnice și haine de la diverși donatori. Interesante pentru stilul arhitectonic și dotarea acelor ani când otomanii au influențat multe culturi, inclusiv pe cea românească din zona de la nord de Dunăre. Tot aici sunt expuse uneltele care se foloseau în sec. XIX la extragerea uleiului de nuc, afacere înfloritoare în acei ani. Fiind festivalul trandafirilor aici funcționa distileria rudimentară de, popular, rachiu de trandafir, din care primea fiecare vizitator trecut de 18 ani o mică porție. Aceasta funcționează, contra cost, și în restul anului și constă în degustare de gemuri, lichior sau plăcintă cu trandafir. Programul este de la 9 la 17,30 zilnic, taxa de intrare este de 3 leve adult și 1 leva elev, fotografiatul 5 leve iar degustările au taxe cuprinse între 5 și 8 leve, după cum doriți să vă îndulciți sau să filozofați cu ceșcuța în aerul curat din curte și să admirați grădina de plante aromatice.

Muzeul trandafirilor și Rosa Damascena

Nu l-am văzut dintr-un motiv foarte simplu: s-a ridicat o nouă clădire, ultra modernă, din fonduri de stat de aprox. 1 milion leve și urma să fie inaugurat în ziua de 5 iunie, ziua de vârf a festivalului. Cred că este interesant, știu doar că se află în Parcul Rozelor. Vă întrebați poate, unii dintre voi și în special cei ce nu suportă parfumurile, de ce așa mare agitație cu acești trandafiri în Bulgaria și în special în această zonă. Păi o anumită specie de trandafir aclimatizată aici acum peste 450 de ani, după ce un judecător otoman a adus câteva plante pentru grădina sa, a devenit materie primă pentru celebrul ulei de trandafir zis "aurul parfumat", responsabil pentru 90% din esențele folosite în industria parfumurilor din cele mai celebre case, Nina Ricci, Gucci, Givenchi, Chanel, Boss, Dior... iar Bulgaria este astăzi principalul producător din lume, după ce Siria a pierdut multe plantații și 6 din cele 8 distilerii iar în Afganistan la Kabul plantațiile de trandafir au fost înlocuite cu cele pentru plante halucinogene. Timp de secole dar și astăzi prețul unui gram de ulei de trandafir de bună calitate depășește prețul aurului. Trandafirul este una din plantele care a făcut o fabuloasă istorie de-a lungul întregii istorii a umanității, dacă îmi permiteți să spun așa: a fost planta care exista în Rai când au fost izgoniți Adam și Eva, de rușine devenind din alb, roșu; a fost floarea dinastiilor chineze unde era cultivată doar pentru a fi oferită amantelor regale; numele ei este legat de Confucius (are 600 de cărți despre cultivare), de Homer, Alexandru cel Mare, regele Midas, de împărăteasa Josephine care a ordonat în timpul războaielor lui Napoleon ca trandafirii să fie pradă de război și care a creat la Malmaison între 1804 și 1814 cea mai mare colecție de trandafiri din lume, neegalată timp de un secol; este floarea de la care vine numele Rusaliilor; este floarea galbenă a islamului cu legenda ei frumoasă dar și floarea iubirii, prieteniei, medicinei complementare iar mai nou folosită în industria aeronautică, uleiul având o rezistență deosebit de mare la temperaturi ridicate. Pot scrie încă o pagină doar să trec în revistă numele celebre de care este legată măcar în antichitate și evul mediu această floare gingașă creată de zeița florilor, Chloris și înzestrată de fiecare zeu cu câte ceva, ultimul fiind Ares care i-a dăruit spinii să se poată apăra. Despre nenumăratele legende, unele splendide, se pot scrie zeci de pagini.

Bulgaria a înființat un institut de stat pentru cercetarea trandafirilor, având în prezent soiul propriu, Rosa Damascena Trigintipetala - damascul cu 30 de petale- varietatea Kazanlâk, în 1984 a înființat Muzeul Trandafirilor unde a adunat documente vechi de secole și utilaje folosite în industria uleiului și a petalelor (după presare devin furaje pentru animale) iar începând cu anul 1903, în prima duminică din iunie - de fapt începutul culesului este sărbătorit în data de 24 mai, ziua alfabetului chirilic- Festivalul Rozelor. Festivalul, cu mai mult sau mai puțin fast, după cum au permis vremurile, s-a ținut chiar în fiecare an. Și spunem că nu știu bulgarii să facă turism! Nu am participat la festival și sincer nu doresc, aglomerația pe care am văzut-o în singura zi petrecută acolo - și nu era ziua cea mai bogată în festivități - a fost suficientă pentru a mă convinge că prefer să citesc articolele celor ce vor participa la cules, mereu în alt sat, ce vor admira regina trandafirilor și carele alegorice, ce se vor înghesui să găsească o masă liberă la mehana sau care vor avea o grijă în plus păzindu-și portofelele.

"Sub Rosa"

Dar despre toate cele rele sau bune ce se întâmplă acolo, despre cât de lat este trotuarul după ce guști prea des din ofertele cu vin, rachiu, coniac, toate de trandafir, despre cât de dezamăgiți puteți fi sau nu, respectăm anticul dar și modernul cod al romanilor, al bisericii, al diplomaților și chiar al serviciilor secrete de astăzi, "sub rosa"! Așa se explică ornamentele cu trandafiri de pe bolțile sălilor de consiliu și de banchete de la Roma antică până în secolul trecut sau agățatul trandafirilor deasupra meselor cu diplomați : ce se discută aici poate fi "sub vino" că doar in vino veritas dar rămâne "sub rosa", adică participanții păstrează secretul vorbelor și faptelor petrecute acolo! Că nu degeaba Afrodita și fiul ei Eros au dat prima dată în istorie mită, un trandafir, zeului tăcerii, Harpocrates, să nu povestească ce năzbâtii fac zeii acolo sus!

Așa și eu, parafrazând puțin pe Macedonski, vă spun, "sub rosa" că la sfârșit de mai și început de iunie acolo, în Valea Trandafirilor și Valea Regilor Traci, e vremea rozelor să moară, pentru plăcerile omenești:

"Și-au fost atât de viață pline

Și azi se sting așa ușor. "

---

VIZUALIZĂRI: 2701 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI