ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: TITAN
LUNA
APR-2017

Drumul spre nordul litoralului bulgar

Drumul cu mașina de la București la Albena - aprilie 2017

TIPĂREȘTE URM de aici

Alegerea traseului de urmat în minivacanța de Paști a fost mai grea ca niciodată. Ne-am temut de aglomerarea punctelor de trecere a frontierei cu ocazia sărbătorilor pascale, ştiut fiind faptul că mulţi compatrioţi petrec de ani buni sărbătorile religioase şi legale de orice fel la vecinii de la sud de Dunăre, atraşi de preţurile rezonabile şi serviciile all inclusive. Noile restricţii privind scanarea docuimentelor de identitate şi noul sistem de plată a vignetei bulgăreşti, introdus de la începutul anului, nefăcând decât să crească şi mai mult timpul de traversare în ţara vecină. Variantele luate în calcul erau Giurgiu-Ruse şi Călăraşi-Ostrov-Silistra. În final, în preziua plecării am ales varianta arhicunoscută prin Giurgiu, chiar dacă varianta prin Silistra ne oferea o ieşire foarte rapidă din Bucureşti şi nişte kilometri buni pe autostradă în România.

Traseul parcurs a fost următorul: Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Ţar Kaloyan – Razgrad – Shumen – Varna – Constantin şi Elena – Nisipurile de Aur – Kranevo –Albena.

Am plecat din faţa blocului la ora 05.40, vineri 14 aprilie, iar la ora 09.20 eram deja în parcarea hotelului Kaliakra din Albena.

Drumul București – Giurgiu a fost liber și bun, în cea mai mare parte, așa cum îl știam. Am alimentat la o benzinărie Mol de pe raza oraşului Giurgiu. Ne-am continuat drumul spre vamă. La 06.46 am ajuns la pod. Am plătit taxa de pod, 13 lei (echivalentul a 3 euro), ne-au verificat existenţa rovigntei, am vrut să plecăm cu tot cu cutia milei, dar nu am reuşit decât să ne zgâriem aripa faţă dreapta, dovadă că păcatele se plătesc scump în Vinerea Mare :D. Traversarea podului a fost mai rapidă decât ne temeam că va fi, complet fără camioane, ceea ce a constituit un mare avantaj. Podul era complet reabilitat, fără lucrări, fără semafoare şi fără gropi – de vis.

La intrarea în Bulgaria, am prezentat doar cărțile de identitate, certificatul de înmatriculare al mașinii nu ne-a fost cerut. Pentru operativitate, nu au mai scanat niciun buletin, fiind suficientă confruntarea vizuală a pozei din cartea de identitate cu fizionomia pasagerilor. Ne-am bucurat că am trecut repede de controlul paşapoartelor şi ne-am proptit într-o măreaţă coadă pentru achiziţionarea vignetei bulgăreşti.

Fiecare parca maşina pe unde dorea şi unde putea şi apoi se deplasa pe jos spre ghişeul unde se plătea această taxă. Funcţiona un sigur ghişeu şi erau doar alţi cincisprezece compatrioţi înaintea mea. Sinceră să fiu, mă aşteptam la mai rău. Vigneta bulgărească era la acelaşi preţuri ca anul trecut, respectiv 15 leva (8 euro) pentru 7 zile, 30 leva pentru 30 de zile şi 97 de leva pentru un an (de fapt, valabilă până la sfârşitul anului). Se poate plăti cu leva, euro sau cu card bancar. Ca de fiecare dată, unii se ambiţionau să plătească în lei, dar... fără succes. Tot aşteptând să-mi vină rândul, am calculat dacă rentează să iau una anuală, principalul avantaj fiind scutirea timpului pierdut de fiecare dată în vamă, dar cu ieşirile viitoare deja planificate nu acopeream costul acesteia. Acum, pentru minivacanţa de cinci zile, am luat una de 7 zile, plătită cu card bancar. Am lipit-o cu bandă adezivă în colțul din dreapta jos al parbrizului. Teoretic, trebuie lipită normal, dar nu doream să mă chinui apoi cu dezlipitul. Douăzeci de minute pierdute în plus faţă de vechiul sistem când achiziţionam de la benzinării, fiecare de unde dorea.

Tronsonul Ruse – Ţar Kaloyan – Razgrad – Shumen este un drum rapid, în mare parte cu trei benzi, una fiind alocată alternativ fiecărui sens de mers. Fără gropi, doar cu ceva petice pe alocuri, însă în cea mai mare parte carosabilul a fost impecabil.

Ştiam încă de la drumul precedent făcut cu ocazia Crăciunului că vom intra pe autostrada Sofia – Varna imediat după Struino, înainte de a ajunge la Shumen. Autostrada spre Varna este mult mai bună decât era în urmă cu nişte ani. Drumul a fost destul de liber. Carosabilul este perfect, mai puţin în ultima parte a autostrăzii, cam prin dreptul ieşirii spre Devnia, zonă unde a trebuit să reducem viteza de deplasare.

Am traversat Varna prin centru, ca de obicei, destule semafoare, dar nimic deosebit. În dreptul Catedralei din Varna noi am virat stânga spre staţiunile aflate la nord de Varna, în timp ce pentru Burgas se virează la dreapta.

Am trecut pe lângă Constantin şi Elena, apoi pe lângă Nisipurile de Aur, însă fără a intra în staţiuni. La Kranevo a fost radar, ca absolut de fiecare dată când am trecut pe acolo, pe restricţie de 40 km/h, bine semnalizat din timp de către ceilalţi participanţi la trafic.

La ora 09.15 intram în Albena şi cinci minute mai târziu deja parcam maşina la hotel Kaliakra, gazda noastră pentru sărbătorile pascale din acest an. Pentru a nu risca blocarea maşinii de către compatrioţii care urmau să vină, am preferat să parcăm maşina în stradă, lângă hotel, astfel încât să o vedem de pe geamul din hol. Menţionez faptul că parcarea de sus a hotelului era goală, locuri pe alese, doar o singură maşină, bulgărească, în toată parcarea. Am fost convinsă atunci că am ajuns înaintea colegului @Fanespoitorul, campion în ajunsul primul la Kaliakra, uneori chiar cu o zi mai devreme :D, dar nu a fost să fie, colegul fiind deja cazat, doar că a lăsat maşina în parcarea dinspre Arabella.

Distanţa parcursă: 296 kilometri în trei ore şi patruzeci de minute. Soţul a fost dezamăgit pentru că nu şi-a putut atinge/depăşi recordul personal de trei ore în cap Albena – Bucureşti din urmă cu vreo nouă ani, dar prin Silistra.

Parcarea în Albena

Acum de Paşti noi am prins încă în vigoare vechiul sistem de plată. La bariera de intrare în staţiune am luat un tichet pe care l-am predat la recepţie în momentul cazării. Tichetul ne-a fost returnat la plecare după plata sumei de 6 leva/sejur. Am validat tichetul la barieră, apoi l-am introdus în aparat, bariera s-a ridicat şi am trecut.

Lucrurile se vor schimba anul acesta odată cu începerea sezonului turistic. Va exista posibilitatea de a rezerva telefonic un loc de parcare înaintea sosirii în staţiune, cu plata la sosire. Ei se angajează să asigure un loc de parcare cât mai aproape de hotelul la care va fi cazat turistul, contra sumei de 10 leva pe zi. Ieşirile din staţiune cu maşina nu se vor taxa suplimentar.

În paralel, va funcţiona şi vechiul sistem de plată a parcării, dar fără loc rezervat, însă mult mai ieftin, la doar 10 leva/sejur şi cu ieşirile din staţiune pe parcursul sejurului taxate cu câte 2 leva/ieşire, ca şi până acum. Dezavantajul ar fi acela al parcării maşinii la oarecare distanţă de hotel, dar diferenţa de preţ mi se pare destul de importantă, mai ales în cazul unor sejururi mai lungi.

Nu cred că va rămâne cineva cu maşina neparcată în Albena, mai ales că va creşte numărul locurilor de parcare, în această perioadă ei lucrând de zor la amenajarea de noi parcări.

Pentru vizitatori, există şi varianta parcării gratuite, dar doar primele 30 de minute sunt free.

După un sejur plăcut deşi cam răcoros şi ploios în ultimele două zile, marţi 18 aprilie, la ora 10.45, am făcut check out-ul, am plătit parcarea şi am pornit spre casă.

La fel ca de Crăciun, drumul spre casă a început cu o repriză de cumpărături în Varna, magazinaşele din Albena fiind orientate mai mult spre suveniruri şi cam atât.

Am mers pe acelaşi traseu ca la venire.

Înainte de ieşirea de pe autostrada Varna – Sofia am oprit la un OMV, pentru a verifica dacă mai este posibilă achiziţionarea vignetei bulgăreşti pentru autoturismele înmatriculate în România. Ei bine, se poate. Am achiziţionat o vignetă pentru 30 de zile contra sumei de 30 BGN, plătită cu card bancar, cu începere de la jumătatea lunii mai, vignetă pe care o voi folosi luna viitoare pentru traversarea Bulgariei în drum spre Turcia şi retur, nedorind să mai pierd timpul aiurea la cozi în vamă în acest scop.

Pe tronsonul Shumen – Ruse am circulat foarte bine. Am văzut şi un accident urât în care au fost implicate, din păcate, maşini româneşti.

Vama nu a fost aglomerată, poate şi pentru faptul că deschiseseră două porţi la bulgari pentru plata taxei de pod de 2 euro sau 4 leva şi trei porţi în partea românească pentru controlul paşapoartelor. Pe pod am pierdut vreo trei minute, opriţi în partea bulgărească pentru nu ştiu ce lucrări. Nici la întoarcere nu ne-au scanat documentele, doar control vizual al cărţilor de identitate, mult mai rapid.

Cam asta a fost experienţa noastră bulgărească de anul acesta.

Recomand traseul prezentat mai sus celor care intenţionează să-şi petreacă vacanţa într-una din staţiunile bulgăreşti aflate la nord de Varna.

Drumuri bune tuturor şi vacanţe frumoase!


---
Trimis de nicole33 in 18.04.17 23:21:32
Validat / Publicat: 18.04.17 23:56:22
VIZUALIZĂRI: 6108INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56900 PMA (din 62 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

41 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 41
Testosu' [19.04.17 07:42:58] »

@nicole33: Da, se poate achizitiona in continuare vigneta de la benzinarii. Chiar am fost indrumati, tot la Ruse, de lucratorii de la ghiseul din vama de unde se poate cumpara vigneta, fiind schimb de tura, sa mergem mai departe si sa luam dorita si necesara vigneta din oras, de la o benzinarie.

La intoarcere am fost surprinsi de lipsa totala a aglomeratiei din vama. 3-4 masini la zona de taxare pod si nicio masina in fata noastra, dupa trecerea podului, la verificarea documentelor. Verificarea documentelor a fost sumara, rapida, atat la dus cat si la intors. E drept ca erau deschise toate portile posibile.

cristim10 [19.04.17 09:06:57] »

Eu am plecat din tara sambata si nu cred ca a durat mai mult de 5 minute trecerea la vama.

Rovigneta am luat din vama dar este bine sa platiti cu cardul sau sa aveti bani marunti, mie nu mi s-a mai dat rest la 10 euro.

Drumul a fost ok atat la dus cat si la intors, eu la Duni parcare nu am platit.

La intorcere am stat un pic mai mult in vama la plata podului fiind coada de 10-15 masini iar la controlul actelor banda pe care eram a mers foarte greu si a durat mai multicel. Actele erau scanate toate si portbagajul controlat. La intrare in tara era deschisa initial o singura banda in timp ce stateam la coada au mai deschis inca 2.

georgel [19.04.17 09:47:05] »

@Testosu : Asa este, se poate cumpara vigneta si din benzinarii, statiile PETROL comercializeaza, mi-a spus un coleg din Bulgaria. Se pare ca noul sistem de achizitionare a vignetei, introdus la inceputul anului, le cam da batai de cap si bulgarilor, nici ei nu sunt multumiti, mai ales ca este greoi.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [19.04.17 19:11:51] »

@Testosu :

Da, se poate achizitiona in continuare vigneta de la benzinarii. Chiar am fost indrumati, tot la Ruse, de lucratorii de la ghiseul din vama de unde se poate cumpara vigneta, fiind schimb de tura, sa mergem mai departe si sa luam dorita si necesara vigneta din oras, de la o benzinarie.

Subiectul achiziţionării vignetei bulgăreşti începând din acest an a mai fost dezbătut pe site, ultima dată aici:

amfostacolo.ro/intrebare- ... et.php?iid=9723

Aveam informaţii încă din luna februarie că se poate cumpăra în continuare din benzinării, dar textul legii era clar.

Mie nu mi-a sugerat nimeni când am trecut vama că există şi alte variante în afara statului la o coadă de cincisprezece persoane, ghinionul meu . Am intenţionat să plec mai departe şi să iau de unde luam de obicei, dar nu am vrut să risc o eventuală amendă dacă mă prindea vreo cameră până ajungeam la benzinărie.

Din acest motiv am verificat că se poate lua vigneta de la orice benzinărie abia la întoarcere, când nu aveam nicio grabă, însă oricum nu a fost nimeni în faţa mea la casă, astfel rezolvându-mi problema vignetei necesare traversării Bulgariei în drum spre Turcia de luna viitoare.

Pot dovedi oricând cele afirmate mai sus cu chitanţa pe care este specificat numărul maşinii mele şi data emiterii acesteia.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [19.04.17 19:18:01] »

@cristim10:

Rovogneta am luat din vama dar este bine sa platiti cu cardul sau sa aveti bani marunti, mie nu mi s-a mai dat rest la 10 euro.

Eu am plătit în vamă cu card bancar. Cel mai avantajos ar fi fost dacă plăteam cash cu leva, că oricum aveam la mine, dar nu preţul m-a deranjat, ci timpul pierdut stând la coadă.

Drumul a fost ok atat la dus cat si la intors eu la Duni parcare nu am platit.

Unii se pare că au noroc. Am fost de cinci ori la Marina Royal Palace din Duni, dar de parcare gratuită am beneficiat doar prima dată în 2009. În rest, plăteam 6 leva pe noapte. Nu era mult. Aş fi plătit şi mai mult pentru parcarea civilizată, bine păzită şi absolut sigură de la Duni.

Zoazore [19.04.17 19:53:58] »

@nicole33: Hristos A Înviat!

Tizo, m-ai băgat in ceață mai mult decât eram:

1.

Traversarea podului a fost mai rapidă decât ne temeam că va fi,

Adică te temeai că vei trece repede și nu te prinzi?

2. Va mai fi valabil sistemul de plată pe tichetul de la barieră? Că noi nu ieșim din Albena!

3. Nu-l convingi pe-al meu s-o ia prin Giurgiu nici cu tortura!

El face pauza pe bac.

4. Continuarea? Cu hotelul, petrecera de Pași, alea-alea...

5. Poze? Nicuna-niciuna? Să vadă și ochiul meu Albena mai repede cu două luni?

Bine-ai revenit!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [19.04.17 20:25:38] »

@Zoazore:

La punctul 1, ai dreptate, formularea este criminală, recunosc. Reformulez. Am trecut podul fără nicio oprire. Ultimele dăţi ne opream în partea bulgărească, înainte de curbă, din cauza camioanelor, chiar dacă la coada pentru autoturisme nu era mai nimeni.

2. Va mai fi valabil sistemul de plată pe tichetul de la barieră?

Ei zic că DA, doar că se va scumpi de la 6 leva/sejur la 10 leva / sejur, însă parchezi pe unde apuci. Noi am prins pe vechiul tarif.

Nu ştiu câţi români se vor grăbi să-şi rezerve parcare cu 10 leva/zi.

5. Poze am pus pe FB. Dacă eşti cuminte îţi pun poze şi cu Gergana unde pare că au mai construit ceva

Zoazore [19.04.17 20:34:12] »

@nicole33: Și cum eu le am des cu FB-ul... N-am de ales, sunt cuminte. Mulțumesc, tiza!

Bine și 10 leva/ sejur. Când ajungem noi, nu-i aglomerație și nici nu cred că va fi așa înghesuiala la rezervarea parcărilor.

fanespoitorul [20.04.17 18:00:32] »

@Zoazore: Pentru ca esti cuminte am pus eu doua poze dinspre Gergana. Webmaster o sa scriu si eu dar sa ma mai linistesc un pic, fuse agitatie mare si deranj. O lasai pe colega mai mare nicole33 sa scrie tot ce vrea ca oricum este enciclopedie si da lectii. Am acostat-o pe faleza. Asa am aflat ca mi-a dat si MP pe mail ca sa ne vedem. Mi-e rusine fata de maria55 careia i-am promis ca trec pe la ea cand ma duc in Albena. Am plecat la 4 dimineata din aceleasi temeri ca nicole33 si tot pe la Ruse. La 8,30 am ajuns la Kaliakra. Am deschis sezonul 2017.

Zoazore [20.04.17 19:09:20] »

@fanespoitorul:

Pentru ca esti cuminte am pus eu doua poze dinspre Gergana.

Unde? Unde?

Hai, c-abia aștept articolele voastre despre Paști! Tiza a scris doar despre drum...

fanespoitorul [21.04.17 17:41:57] »

@Zoazore: Daca apesi butonul Poze atasate articolului, le vezi. Nu se vad ca eu nu sunt autorul nicole33

Zoazore [21.04.17 19:38:47] »

@fanespoitorul: Văzut! Sărut-mâna, boier Dumneavoastră! Arată bine ce vor să facă ei. Abia aștept să văd ce se construiește la Gergana!

Dan&Ema [24.04.17 11:15:02] »

@nicole33: Un articol util mai ales pentru informatiile legate de formalitatile vamale si alte taxe. E foarte bine de stiut ca nu trebuie stat in vama pentru vigneta si ca se poate achizitiona de la benzinarii (daca e coada in vama). Cum anul acesta vom traversa si noi granita de sud cu masina, citirea articolul acesta a prins foarte bine. Iar prima plata de vigneta s-ar putea sa o facem weekendul ce vine.

Recent la granita cu Moldova Albita - Leuseni am stat si eu la o coada de vreo 15 si am aflat abia la ghiseu ca se poate plati si online sau la banca in Moldova.

Multumim pentru informatii. Calatorii reusite!

maria55 [24.04.17 11:21:35] »

@Dan&Ema: clar! Buvignetă! Duminică! Cap Kaliakra scrie pe noi, că n-ai investit degeaba in pasaportul copiilor, nu?!!! 😂😂😂 Vezi că sunt pe fază?!

Dan&Ema [24.04.17 11:30:31] »

@maria55: Sarut mana, abia asteptam sa te pupam.

maria55 [24.04.17 11:52:06] »

@Dan&Ema: 😚🖒

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [24.04.17 21:33:50] »

@Dan&Ema:

Cum anul acesta vom traversa si noi granita de sud cu masina, citirea articolul acesta a prins foarte bine. Iar prima plata de vigneta s-ar putea sa o facem weekendul ce vine.

Mă bucur că ai găsit utile informaţiile din cuprinsul acestui articol, dar nu sunt eu de vină că te-ai grăbit să citeşti şi să votezi .

Dacă aveai puţintică răbdare, aflai toate informaţiile dorite, live, sâmbăta ce vine

alexmobila [19.08.17 14:46:33] »

Vreo idee in zona Albena de unde se poate cumpara o vigneta???

Sotul meu a calculat gresit in vama si a luat ptr 7 zile desi noi stam 8.

Deci drumul de intoarcere e descoperit uar descultii astia de la hotel habar n au. (((

maria55 [19.08.17 14:55:37] »

@alexmobila: din nefericire noile reglementari zic că vigneta se achizitioneaza doar in punctele vamale!

Odată ele se mai puteau achizitiona si din benzinarii! Nu stiu daca se mai practica!

Cum insa Albena este mai aproape de Vama Veche, eu va sugerez sa incercati sa iesiti pe aici si sa achizitionati vigneta noua! Drumul este liber si nici echipaje de politie nu prea am vazut!

Altfel "vigilenta" celor din vama va costa! Amenda este de 300leva! Mult prea mult!

Sau iesiti din Bulgaria mai repede cu o zi/ore dupa cum apreciati timpii de valabilitate a vignetei pe care o aveti!

Testosu' [19.08.17 15:00:36] »

@alexmobila: de la benzinarii se pot achizitiona in continuare.

A fost o incercare la inceputul anului de a le putea achizitiona doar din punctele de trecere frontiera, dar au renuntat.

Cel putin in iunie puteai achizitiona fara probleme de la o benzinarie.

Asta daca nu s-a schimbat ceva de atunci, de cand am fost noi ultima data prin Bulgaria.

alexmobila [19.08.17 15:04:52] »

Aha. Ok. Asta ar fi super. Dar unde naiba gasesc eu benzinarie aici ca in Albena n am vazut. Am venit prin Negru Voda...

maria55 [19.08.17 15:11:00] »

@alexmobila: asta e problema!

Noi venind din Istanbul, ni s-a intamplat ca ghiseul cu vignete din M Tirnovo sa fie inchis si pe tot traseul de 300km nu am gasit la nicio benzinarie!

Asa ca nu m-ar mira sa fie benzinarie dar sa nu mai vânda /aibe vignete!

Daca tot ai iesit pe Negru Voda, atunci mai bine iesi pe Vama Veche, aici punctul de frontiera este comun, sunt mai permisivi si daca nu, ghiseul este la 100m si cumperi una!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Testosu' [19.08.17 15:14:40] »

@alexmobila: Eu nu am fost in Albena, dar "vad" pe google map ca ar fi o benzinarie chiar in Albena, langa sensul giratoriu de la intrare si ar mai fi una in apropiere de Albena, ls nici 3km, pe drumul pe care ati venit, langa Obrochishte.

alexmobila [19.08.17 15:18:37] »

Sa il ia naiba de google maps dc o vrea sa imi arate altceva decat omv din varna cel mai aproape.

Si eu m am gandit sa iau alta chiar din vama pa intoarcere... nici negru voda nu e cine stie ce vama... ma gandeam sa opresc inainte sa intru... ma duc o. iau si apoi intru la vama... o merge?!

maria55 [19.08.17 15:22:36] »

@alexmobila: merge, de ce sa nu mearga!

Dar nu te inteleg de ce insisti pt Negru Voda, o vama uzitata de tiruri si nu iesi pe Durankulak - Vama Veche, o vama turistica doar cu automobile si cate un autocar!

In plus drumul Mangalia-Agigea pt autostrada, zau ca nu se compara cu gropile de dupa Negru Voda!

alexmobila [19.08.17 15:27:40] »

Care gropi?! Zau ca e ca in palma drumul si fff liber.

De aia l am si ales in detrimentul aglomeratiei din Vama si pana in Cta la autostrada...

dar na... il. pot alege si pe. ala, nu e problema... dar e si mai lung si mai aglomerat...

am. stat fix 1 min in. vama. cand am venit...

Dragos [19.08.17 15:28:07] »

Există benzinării destule - una la intrarea în Albena, alte câteva pe drum, cel puțin vreo două în Balcic etc. Se mai poate cumpăra (teoretic cel puțin, nu am încercat niciodată varianta asta) de la oficiile poștale. Atenție! ca și la noi, nu toate benzinăriile vând vinieta!

Merită o excursie chiar și până la vamă (cu popas la Cap Kaliakra, Dalboka etc. ca să nu fie plimbarea degeaba) pe perioada cât mai e încă valabilă vinetka pe care o aveți deja, ca să luați una nouă. E păcat să îți strici vacanța fix la plecare, dintr-o neglijență atât de...

alexmobila [19.08.17 15:32:17] »

@Dragos: Atat de prosteasca... spune o. Ca eu i am, zis cand a coborat, sa ia pana pe 22 inclusiv si el a cerut pe 7 zile... ca asa i s a parut lui ca sunt... ahhhh si cat de prosteasca...

Da. Doar ce mi a trecut prin minte sa fac maine sau luni o plimbare pana in Balcic. Dc gasesc pe traseu bine, dc nu oricum e mișto plimbarea.

Si dc nu gasesc asa ma intorc prin Vama si iau de acolo inainte sa ies pe inca 7 zile si gata. Ca oricum e valabila in ziua respectiva.

Sperand sa n am. ghinionul sa ma opreasca pana in Vama cineva...

Dragos [19.08.17 16:23:18] »

@alexmobila:

Sperand sa n am. ghinionul sa ma opreasca pana in Vama cineva...

repet - de ce să riscați?!? Adesea au filtre pe acest drum... faceți o miniexcursie, sunt destule informații aici despre ce se poate vizita.

alexmobila [19.08.17 17:04:39] »

Stiu ce e de vizitat. Suntem a 8 a oara in Bulgaria.

Dar iaca ni s a intamplat pana si noua... dar cu 2 copii mici sa fac drumul pana in Vama si inapoi nu e distractiv deloc... mai ales cand unul nu sta cuminte in scaun si urla tot drumul. Deci nu merci. Prefer sa ma risc.

Totusi caut la benzinariile din zona si la posta, am inteles ca si asta ar fi o varianta. Vedem ce noroc avem.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alexmobila, cristim10, Dan&Ema, fanespoitorul, georgel, maria55, nrs, tata123, Testosu', Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0803470611572 sec
ecranul dvs: 1 x 1