ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 1 zile
Prieteni
Raport PREȚ/CALITATE: REZONABIL
"ECHIPA" A INCLUS:
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTA MEDIE REZULTATĂ
75.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în (Las) Fierbinți

Pe urmele serialului „Las Fierbinți”

TIPĂREȘTE

Încă o dată: mă uit la Las Fierbinți! Fiindcă îmi place să contemplu cu o furie duioasă firea și isprăvile conaționalilor mei, să fac haz de necaz, să pariez pe inocență acolo unde evidența vorbește mai degrabă despre sminteală. Îmi place să contemplu „nebunia lumii” și charisma ei indescifrabilă. Îmi place să mă bucur de talentul, autenticitatea și munca asiduă a unor admirabili profesioniști –scria Andrei Pleșu în 2016 în Dilema Veche (dilemaveche.ro/sectiune/s ... a-las-fierbinti)

Ce reprezintă Las Fierbinți? Un serial de comedie și satiră difuzat de una din marile televiziuni private din România. Chiar dacă nu v-ați uitat la vreunul din episoade sigur ați auzit de numele seriei și de actorii care joacă de 8 ani în serial. Sitcomul „Las Fierbinți” are site propriu, precum și pagină de Wikipedia (ro.wikipedia.org/wiki/Las_Fierbin%C8%9Bi). Au fost produse peste 300 de episoade până acum, împărțite în 17 sezoane.

Unora le place, altora nu. Unii apreciază episoadele din primii ani ai serialului, alții pe cele mai recente. Cu inerentele derapaje generate de idei și limbaj pentru creșterea audienței, scurtmetrajele constituie o frescă mai mult sau mai puțin fidelă a realităților din mediul rural, precum și urban ca să fim corecți. În fiecare episod sunt atinse teme de actualitate din viața politică, socială și economică, multe divergențe și inadvertențe, disfuncționalități și avertismente. Nu sunt ocolite subiecte referitoare la școală, religie sau sport.

Obiective din localitatea Fierbinți-Târg (primariafierbinti.ro/despre_noi.html) și Fierbinții de Jos au devenit platou de filmare a episoadelor serialului. Așezarea devenită oraș în 2004 are încă un preponderent aspect rural, dar a devenit renumită în toată România din cauza sitcomului care se filmează aici și care îi parodiază numele. Datorită serialului de câțiva ani s-a declanșat în zonă un nou tip de „turism” .

Turismul generat de film. Vizionarea unui film aduce emoție și te îndeamnă la experiențe. Una din aceste experiențe este legată de vizitarea locurilor unde s-au filmat diverse scene, căutarea locurilor celebre prezentate pe peliculă, efectuarea unui tur într-un studiou cinematografic sau distracția într-un parc tematic legat de filmul preferat. Experiențele astfel trăite îți creează sentimentul implicării în poveste, te poate transpune în lumea filmului. De obicei cele mai mari generatoare de turism sunt filmele romantice și cele aparținând genului fantezie. Iată că în România un loc devine cunoscut datorită unui serial de comedie!

Au fost cazuri în care urmărind un film am observat o clădire, un loc natural sau un monument care mi-au atras atenția astfel că am căutat informații despre țara, zona sau orașul unde se află ele. Despre prezența unor obiective în anumite pelicule cinematografice am aflat în procesul documentării excursiei respective (vezi cheile Prăpăstiile Zărneștiului - vezi impresii sau obiectivele din comuna prahoveană Drajna –vezi impresii).

Baru' lui Bobiță. La doar vreo trei luni de când scriam un ecou la articolul colegei @vulpe mihaela (vezi impresii) necesitatea rezolvării unei probleme m-a condus pe DJ 101, drumul care leagă DN 1 de zona Urziceniului. La ieșirea din Fierbinți-Târg urmând Calea Urziceniului, pe strada Salcâmului nr. 3, la câțiva metri distanță de drumul județean descoperim cârciuma care apare în serial. Putem lua ca reper coada lacului de acumulare Dridu alimentat de apele Ialomiței sau numeroasele mașini parcate într-o fâșie de teren improvizată cu pietriș pe marginea apei.

Chiar dacă era sfârșit de septembrie, fiind vorba de o zi de weekend în fața localului se aflau o grămadă de mușterii, bineînțeles din categoria vizitatori/turiști. Toți consumau câte ceva la mesele de pe malul lacului, pe terasa înconjurată de navete de plastic sau în interior. De fapt ca să poți vedea interiorul „barului” și să faci fotografii trebuie să intri și să cumperi ceva, prețurile fiind cum era de așteptat puțin mai mari decât într-un local de periferie.

În ciuda faptului că cică te afli „la oraș” întreg peisajul din jur, precum și interiorul/exteriorul localului te transpun clar în mediul rural. Clădirea în care ființează barul nu se mai observă din cauza decorurilor exterioare ale terasei, navete de plastic parțial umplute cu sticle. Toți doresc să se pozeze pe scările în care potcoavele prinse în beton aduc noroc, sub firma celebră care dă numele serialului –„Welcome Las Fierbinți” . La intrare în bar te întâmpină mai multe expresii notate cu cretă pe table negre: „Lumea asta nu-i a mea! Cealalaltă nici așa! Lumea asta e cum o vezi, Cealalaltă cum o crezi!”

Decorurile ciudat fabricate din diverse obiecte sunt prezente peste tot în interiorul localului, nu lipsesc tonomatul, copacul cu cărți, potcoavele, găleți și căști etc. Totul e așezat într-o harababură controlată, te trezești în mijlocul unui bâlci în care kitsch-ul e rege. Cumperi ceva de băut sau de ronțăit și pentru o clipă te simți în mijlocul filmului –doar pentru o clipă.

Concluzii. Un serial tv de comedie a „fabricat” un obiectiv turistic! Dacă ai urmărit sau privit din când în când serialul, dacă curiozitatea de a vedea un „platou” de filmare real și drumurile te duc prin zonă poți face un popas de 20-30 minute la Baru' lui Bobiță.

Dacă te duci special până acolo într-o zi de weekend poți completa vizita cu o spălare a păcatelor la cele trei ansambluri monahale din zonă: Mănăstirea Căldărușani (vezi impresii), Mănăstirea „Sf. Nicolae” Sitaru, Mănăstirea Dridu (vezi impresii) sau cu o porție de aventură în Edenland Park din Balotești.

Îndrăgit sau comentat serialul încă aduce milioane de privitori canalului tv care îl produce deși ușor-ușor dă semne de erodare. Cert este că sitcomul a pus pe harta turistică Baru' lui Bobiță din Fierbinți-Târg!

P. S. Recomand o vizită aici doar celor care urmăresc serialul, altfel dezamăgirea va fi mare...

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de tata123 in 08.05.20 09:54:10
Validat / Publicat: 08.05.20 10:32:46
VIZUALIZĂRI: 321INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ROMÂNIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmaster [08.05.20 10:41:12] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Emascris / TELEFON [08.05.20 11:03:20] »

 Un serial tv de comedie a „fabricat” un obiectiv turistic!

Incredibil, dar adevarat. De fapt logic si de inteles. ​​

​​

 Recomand o vizită aici doar celor care urmăresc serialul, altfel dezamăgirea va fi mare...

Nu aveam de gand sa ajung in Fierbinti, nu am de gand sa ajung nici dupa acest articol pentru ca voi tine cont de cele de mai sus! 🤣​​

​​Ce idee de articol! Numai bine! 😃

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Lucien [08.05.20 11:21:11] »

Dacă aș putea, aș dubla punctajul (maxim) acordat, din două motive: idee și curaj.

Eu intru în categoria ​celor care au ajuns să-și facă programul zilnic după programul de difuzare al serialului (marțea și joia seara, ca să fie mai clar;în reluare noaptea târziu, nu mai rețin când).

Dacă serialul ar fi o (simplă) ​comedie, așa cum sunt altele (prostești și de tip”picioare în dos” - nu dau nume) aș acționa telecomanda într-o fracțiune de secundă. Dar serialul”nostru” surprinde mergând la esența felului de a fi al românului și se transformă într-o tragi-comedie prinsă într-un înveliș superficial nostim. Serialul este profund, extraordinar de ingenios și perfect jucat (punctele mele de vedere).

Și iată că prima mea idee, de a nu transforma o pagină de turism într-o pagină de critică cinematografică, prinde contur... așa că mă opresc. ​

Dragos CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [08.05.20 11:37:12] »

@tata123

P. S. Recomand o vizită aici doar celor care urmăresc serialul, altfel dezamăgirea va fi mare...

De fapt, în cazul meu (fan al serialului încă de la debutul acestuia), dezamăgirea fu și mai mare... ​

tata123 [08.05.20 13:29:17] »

@Dan&Ema: Dacă cauți pe GoogleMaps vei observa că Barul lui Bobiță este marcat pe hartă și are peste 1500 de voturi Mai lipsește indicatorul de la șosea către „obiectivul” turistic generat de serialul de comedie „Las Fierbinți”. Pentru fanii serialului este un punct de interes, iar un selfie în fața firmei îți poate aduce multe like-uri pe rețelele de socializare. Mulțumesc pentru ecou.

@Webmaster: Mulțumesc pentru desemnarea articolului drept MiniGhid AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
tata123 [08.05.20 13:49:29] »

@Lucien: Sitcomul „Las Fierbinți” a încercat să aducă în prim-plan tarele societății românești și superficialitatea relațiilor interumane. Ideea e ca pe lângă distracție să învățăm câte ceva din aceste puneri în scenă ale unor teme de actualitate sau probleme vechi.

În serial au apărut actori mari: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Magda Catone, Răzvan Vasilescu, Marius Florea Vizante, Stela Popescu, Constantin Drăgănescu.

​Mulțumesc pentru ecou și aprecieri.

@Dragoș: ​„Platoul” de filmare este o proprietate privată care a profitat maximum de pe urma serialului de comedie. Și eu mă așteptam ca locul să fie mai bine păstrat, un haos puțin mai „îngrijit”. Dar...

doinafil [08.05.20 15:42:17] »

Mi-au fost suficiente câteva dialoguri și câteva imagini - la începuturile serialului - ca să-mi dau seama că nu agreez astfel de seriale. (din păcate TV-ul particular din România abundă de emisiuni mizere, părerea mea!)

Apreciez ce scrie Dl. Pleșu în „Dilema”, dar - din păcate pentru mine - nu mă pot detașa de „sminteala” conaționalilor mei, cum denumește domnia sa ce se petrece acolo - ca să pot privi, condescendent, episoadele!

Cineva îmi spunea că: „așa-i românu'!”, ca în „Las Fierbinți”. Să fim serioși, românu'nu este așa! Nu TOȚI românii sunt așa! De acord, un oarecare procent dintre români este așa, iar actorii noștri le reflectă imaginea ca într-o oglindă, în care eu nu vreau să mă uit! Ce să fac dacă nu-mi place?!

​​

krisstinnascris / TELEFON [08.05.20 20:09:28] »

@tata123: Nu intenționez să vizitez acest loc nici dacă aș fi plătită , in satul meu am parte de toate "personajele" din film.

Uneori "nimeresc"serialul la tv, mă uit îngrozită, am un râs trist din cauza realității prezentate in serial. Da, este o realitate... sătească, din nefericire.

Dacă m-aș apuca de scris povesti rurale din satul meu, voi v-ați prăbuși de râs iar eu de plâns.

E tulburător pentru mine să știu că există prostie, prostituție, lăcomie și corupție intr-un loc in care, pe vremuri, viața rurală in vremea copilăriei mele însemna cu totul altceva.

Am văzut un reportaj, un interviu luat scenaristului. La întrebarea "de unde îți vin glumele, poantele?", acesta raspunde: "sunt vorbele sătenilor, sunt dialoguri pure, rurale, nu trebuie sa fii mare scenarist"

Vă spun drept ca nu mințea, le aud de la săteni sau de la mama, la telefon, când îmi povestește de prin sat. Iar când e vorba de politică... e de jelit (dpmdv) dacă asculti dialogurile țăranilor.

Serialul e foarte reușit, părerea mea. E realitate, toate se întâmpla pe bune in unele sate din țara mea. Și asta mă întristează tare

mishu [08.05.20 20:17:26] »

@tata123: Eu sunt una dintre persoanele care nu se uita la acest serial indiferent de situatie (sau poate doar daca sunt undeva si este serialul si n-am incotro). Nu l-am agreat de la inceput, mi s-a parut ca un serial mai prost nu poate exista, intre timp am aflat ca se poate, Antena 1 a scos Mangalita.

Acum nu vreau sa spun ca serialul este prost, este jucat bine, asa incat cand vezi actorii in viata reala nu-ti vine sa crezi, dar de ce trebuie sa laudam prostia? Si daca ne gandim ca rezista de atata vreme, asta spune multe si nu as vrea sa ma iau la harta cu admiratorii acestui serial. Apreciez insa cateva lucruri, la un moment dat si-au dat seama de puterea acestui serial si au inceput sa strecoare lucruri adevarate, si asta pentru ca stiau ca lumea ii urmareste, dar de obicei lucrurile bune nu se prind.

Cati au inteles cu adevarat mesajul transmis de Stela Popescu, a vuit netul cu acele secvente, au schimbat ele ceva? a inteles cineva ceva din asta? ​​

Si asta ma doare, ne uitam la astfel de seriale, radem de prosti, apreciem fineturile si mergem mai departe asteptand urmatorul episod.

In rest nu pot spune decat felicitari, votat cu mare drag. ​​

crismisscris / TELEFON [09.05.20 09:47:03] »

@tata123: E un obiectiv pe lângă care am trecut de cel puțin 2-3 ori fără a avea timp să ne oprim. De fapt, multă vreme nici n-am știut că Barul lui Bobița se poate vizita, până nu am văzut niște poze pe fb! Nici acum nu știu dacă într-adevăr vreau să poposim, chiar dacă și eu, și soțul meu suntem mari fani ai serialului încă de la debut! Și, precum @Lucian, îmi organizez rutina săptămânală în funcție de orele de difuzare. Ba, mai mult decât atât, pot spune că în perioada asta grea și stresantă, redifuzarea a câte 2 episoade marțea și joia a reprezentat, pentru mine, o mare alinare!

Nu vreau să polemizez cu nimeni, dar mie nu mi se pare că filmul acesta nu "laudă prostia"(@mishu), ci pur și simplu relatează o realitate al cărui grotesc îl exagerează la maxim, tocmai pentru a atrage atenția și mai abitir. Astfel, el devine o formă de protest. Și care e urmarea, ce se schimbă în societate?! Eu cred că lucrurile se mișcă imperceptibil în sensul cel bun. La fel s-a întâmplat și cu protestele în stradă în anii trecuți, am tot auzit în stânga și în dreapta "Ce tot ieși, nu vezi că nu se întâmplă nimic?! "Și până la urmă se mai întâmplă câte ceva...

Eu mă uit la Las Fierbinți. Cu emoții amestecate: când cu furia neputinței, când cu amuzament... Cât despre prestația actorilor: priceless.

doinafil [09.05.20 13:14:08] »

@crismis:

relatează o realitate al cărui grotesc îl exagerează la maxim, tocmai pentru a atrage atenția și mai abitir. Astfel, el devine o formă de protest. Și care e urmarea, ce se schimbă în societate?!

Părerea mea este că nu se schimbă (mai) nimic, iar despre protest nici nu se pune problema, dimpotrivă, adolescenții - mai ales - care sunt în căutare de „modele” și la vârsta când sunt tentați să copieze rolurile actorilor preferați din filme, își însușesc subtil, în subconștient aceste replici care rămân acolo, în mintea lor.

(-Bă, ești prost? , -Bă, ești nebun? ). Și uitea așa, acest „grotesc”, cum bine spui, devine „normal” în limbajul curent al românilor, prin repetare.

Asta-i părerea mea care, desigur, nu trebuie să fie și a celor care iubesc serialul!

Din păcate nu mai avem scenariști de talia celor care au plecat dintre noi, care scriau un umor „subtil și inteligent”, fără urme de vulgaritate!

Cu speranța că nu te-am supărat prea tare răspunzând ecoului tău, te pup și... abia aștept să ne revedem!

crismisscris / TELEFON [09.05.20 13:50:00] »

@doinafil: Nu m-ați supărat deloc! Evident că fiecare are dreptul la părerea sa! Eu zic că sunt ușoare schimbări în societate, abia perceptibile, ce-i drept; mă refeream la protestele pentru susținerea justiției din ultimii ani etc. Doar un exemplu (și nu-mi aparține): ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi prins Covidu' cu Dragnea sau chiar cu Veorica la guvernare?!

În rest... Și eu folosesc replici din serial! Îmi vine în cap doar "relevație" în loc de "revelație"(Celentano), dar numai în context familiar și familial, când știu că interlocutorul pricepe prosteala mea.

Sper că nu v-am supărat prea tare cu această completare și... Abia aștept și eu să ne reîntâlnim! Sănătate multă și inimă cât mai ușoară!

doinafil [09.05.20 15:13:54] »

@crismis: Doamne, ferește! Chiar nu-mi imaginez ce-ar fi fost să ne fi prins Covidu' cu Dragnea și Veorica „la butoane”! N-am urmărit serialul, dar dacă ȘI datorită lui cei doi nu mai sunt „pe sticlă”, este - într-adevăr - o perceptibilă schimbare!

Nu m-ai supărat deloc nici tu cu opinia ta! Ce-ar fi dacă toți am fi într-un acord deplin?!   Ar fi o plictisealăăăăă!

Deie Domnul să ne revedem, cu toții, cât mai curând și sănătoși!

nrs [09.05.20 15:31:30] »

pana in urma cu o luna eram in tabara celor ce considerau serialul o mare prostie. culmea este ca acum chiar imi place! cum l-am descoperit? simplu: decat sa privesc dezbaterile nesfarsite despre "guvid"si contrele "tembele"dintre politicienii care sunt in campanie electorala insa nu fac decat sa dea din gura fara sa le pese de nevoile oamenilor, am butonat ajungand la serial. am fost fascinat de unii interpreti (Celentano mi se pare un actor desavarsit). abia ieri am aflat ca ce vad acum sunt reluari

tata123 [11.05.20 14:59:14] »

@all: Mulțumesc pentru ecouri, mai e puțin și mult așteptata dată de 15 mai sosește, dar Covid pălește? Vom vedea...

Chiar scenaristul serialului are într-un fel două opinii: pe de o parte recunoaște că a trăit​ într-o astfel de lume, pe de altă parte spune că nu e o imagine reprezentativă a României. Oameni suntem cu toții, cu afinități și aversiuni.

Românii au simțul umorului și acest lucru s-a manifestat din plin în această perioadă de criză medicală - imaginile prelucrate și textele ​comice fiind transmise și retransmise prin mijloacele media de zeci de mii de ori.

Numai bine! ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, doinafil, Lucien, mishu, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.128293037415 sec
ecranul dvs: 1 x 1