Hanu´ berarilor - Casa Soare, o experienţă foarte reuşită

TIPĂREȘTE

Nici una din noi nu avea chef de musafiri acasă. Pregătitul ca pregătitul dar spălatul vaselor şi pusul lor pe căprării în bufet nu mai putea fi făcut ca altădată seara după plecarea invitaţilor, ci se întindea a doua zi toată dimineaţa. Başca vreun pahar spart sau farfurie ciobită, să mârâie copiii că nu mai eşti în stare să le laşi un serviciu complet. Discuţiile cu prietenii au pornit de la stabilirea zilei şi a locaţiei în care să ne întâlnim. La Caru cu bere mai fusesem, a fost bine, numai că scara care te ducea sus la nefumători era tare neprietenoasă şi balustrada de care te ţineai se zgâlţâia. Rămăsesem să ne hotărâm la care din locaţiile Hanului berarilor să mergem? Aveam de ales între Casa Lupescu (da, a aparţinut Elenei Lupescu) de pe bul. Pache Protopopescu nr. 51 şi Casa Soare amplasată între bul. Unirii şi Splaiul Independenţei pe str. Poenaru Bordea nr. 2. Ce, mama Michi, a rămas Bucureştiul în două restaurante? Nu, dar acolo puteam servi între orele 12-15, un meniu de pensionari cu 10 lei/ persoană. Erau şi alte restaurante cu aceeaşi ofertă dar nu le încercasem şi deci nu aveam încredere. La alegerea unuia sau celuilalt amplasament au intervenit bărbaţii. Era clar că nu luau maşinile, motivul afişat fiind˝ vreau şi eu să beau ceva˝. Ce să bea? Unul diabet, altul gastrită dar cocoşul tot cocoş rămâne. Motivul real era că nu se mai băgau la condus în Bucureşti în zi de lucru la orele prânzului. Am ales deci Casa Soare în plin centrul oraşului în apropierea multor staţii de autobuz dar şi a uneia de taxi.

Odată ajunşi la adresa respectivă am intrat într-o curte spaţioasă în fundul căreia ne aştepta o clădire boierească construită în stil neoromânesc atât de răspândit la începutul secolului trecut. Pe laterala curţii, cam ca nuca în perete era construit de dată recentă un corp modern care se voia o terasă acoperită. Deşi eram într-o zi lucrătoare, terasa era plină de tineri corporatişti care serbau ceva. Poate schimbarea vreunui şef. Am urcat treptele scării clădirii principale şi am fost conduşi la etaj de o chelneriţă politicoasă. Clădirea a fost construită de celebrul arhitect Petru Antonescu, autorul planurilor Arcului de Triumf, Băncii de Investiţii din Bucureşti, cazinourile din Sinaia şi Constanţa. Petru Antonescu a construit în perioada 1910-1914 această clădire de referinţă care a fost inclusă încă din 1955 în lista monumentelor istorice. Clădirea are un subsol înalt, parter şi etaj. La parter, în vremea în care era proprietatea familiei Oprea Soare, în jurul unui hol central octogonal, erau biblioteca, salonul, sufrageria şi câteva dormitoare cu anexele sanitare. La etaj erau două dormitoare pentru musafiri şi apartamentele copiilor. Construcţia este din zid cu soclu de piatră. Tot din piatră este executat şi un brâu, coloanele balconului şi ancadramentele ferestrelor.Curtea este pavată cu pişcoţi de gresie în două culori şi mai păstrează câţeva exemplare din arborii seculari. În 1945, cu şapte ani înainte de naţionalizare, casa a fost rechiziţionată de la duşmanul poporului şi repartizată unui sediu al partidului socialist. Abia în 2008 casa a fost restituită urmaşilor foştilor proprietari. La ora actuală restaurantul face parte din lanţul City Grill.O notă bună este că nu s-a umblat la arhitectura interioară a casei în scopul măririi spaţiului de servire. Ar fi fost un sacrilegiu.

Am fost puşi în dificultate în faţa listei cu meniurile oferite. Sunt trei meniuri de pensionari la alegere, la preţul de 10 lei. Meniul ˝Ateneu˝ oferă 180 gr. piept de pui la grătar, salată de varză şi cartofi prăjiţi câte 200 gr., berea casei 300 ml. sau fresh de portocale sau limonadă naturală. Meniul ˝Cişmigiu˝ cuprinde trei mici mărişori, cartofi prăjiţi, bere şi meniul ˝Tei˝ 200 gr. ficăţei de pui, piure de cartofi, salată de varză, băutura la fel. Mai există un meniu de studenţi ceva mai consistent la 12 lei dar n-aveam la noi carnetul de student aşa că am renunţat. Mai era şi un alt meniu foarte diversificat la 20 lei. La acesta alegeai între ciorbă de burtă, supă de legume sau mămăliguţă cu smântână ca fel întâi, ceafă de porc sau şniţel cu garnitură de cartofi prăjiţi sau orez şi salată asortată sau de varză şi bere sau fresh. Noi, fetele (aşa ne spunem de când ne cunoaştem) ne-am mulţumit cu meniul de pensionari la care am mai adăugat a la carte câte o porţie de clătite cu dulceaţă de vişine, că tot vrem să slăbim. Băieţii au mai comandat câte o ciorbă şi încă o halbă de bere. Cafea nu am servit că şi aşa mai toţi stăm prost cu somnul. Ne-am luat cu vorba şi nu pot spune cu mâna pe inimă cât am aşteptat, oricum nu deranjant de mult. Învăţaţi cu pensionarii care în general sunt fuduli de ureche şi vorbesc destul de tare, chelnerii au fost politicoşi şi ne-au arătat respectul cuvenit. Ne-a costat puţin, sub 60 lei/ familie, în acest preţ incluzând şi bacşişul chelnerului. Cum renunţasem de bună voie la cafea, am luat un taxi căruia i-am zis ˝Mână birjar!˝.

Recomand cu tărie Hanul Berarilor - Casa Soare ca şi cum aş avea comision la reclamă. Ne-am promis că vom reveni dar iată, a trecut jumătate de an şi nu ne-am ţinut de cuvânt. Până vom reveni ˝Sărbători fericite şi La mulţi ani!˝.

---

VIZUALIZĂRI: 2906 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI