ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
JUL-2021
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La Hanul Văcărești

TIPĂREȘTE

Ați auzit de Hanul Văcărești? Eu, nu, până mai de curând, când o mână nevăzută ne-a umplut cutiile poștale (nouă și tuturor vecinilor) cu niște pliante elegante, negre, cu oferte care mai de care mai îmbietoare. Mai mult decât atât, toate preparatele aveau prețuri reduse, lângă prețul vechi, tăiat, figurând prețul cel nou. Pliantul ne mai informa că Hanul Văcărești se află nu prea departe de locuința noastră, în Sectorul 4 al capitalei, pe Strada Pridvorului, nr. 23, că face livrări rapide la adresă (la domiciliu sau la serviciu) și în plus, că Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor au autorizat unitatea pentru producția și comercializarea produselor alimentare. Ce ne mai lipsea pentru a-i face o vizită? Doar ceva timp și o vreme mai puțin capricioasă, nici ploioasă și nici prea călduroasă.

De la Piața Sudului, în jos, pe Calea Văcărești…

Puțin despre Calea Văcărești

Una dintre cele mai vechi artere de circulație din București, Calea Văcărești, nu s-a numit așa dintotdeauna. Pentru că ducea spre Oltenița, așezarea de la Dunăre, oamenii îi spuneau Drumul Olteniței. Mai târziu a fost denumit Drumul Văcăreștilor pentru că ducea - din centrul orașului - la Mănăstirea Văcărești (ulterior Închisoarea Văcărești) de lângă Mandravela.

Astăzi Calea Văcărești arată cu totul altfel, dar nu trebuie să uităm că în urmă cu cinci veacuri, pe la 1512, prin dealurile Văcăreștiului s-au dat lupte grele. Invadând Țara Românească prin sud, oștile otomane au fost întâmpinate la Văcărești de domnitorul Vlad cel Tânăr. Istoricul Gheorghe Ionescu-Gion spune: "Turcii deteră ajutor Craiovescilor cari veniră împreună cu Pașa la Bucuresci. Se dete luptă la Văcăresci, din jos de Bucuresci. Vlăduț fu bătut și i se tăie capul de Pașă, subt un păr la Bucuresci. "

Deși multe din clădirile de pe Calea Văcărești au fost clasificate ca având valoare arhitecturală - unele datând de la începutul sec. XIX - în anii comunismului au fost demolate, iar strada istorică a fost înjumătățită. Nu a mai rămas decât bucata dintre Timpuri Noi și Șoseaua Olteniței. Dacă vreți să vedeți cum arăta Calea Văcărești la mijlocul secolului trecut, precum și Complexul Monumental Văcărești - ctitorie a primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, între 1716-1722 - demolat în 1985 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, accesați "Cinema Museion" pus la dispoziție de Muzeul Municipiului București.

Iar dacă vreți să vedeți cum arată acum Calea Văcărești, vă invit la o plimbare de la Piața Sudului, în jos, pe artera intens circulată, mărginită pe partea dreaptă, spre Parcul Natural Văcărești, de un gard emblematic. Încercând să stopeze infracționalitatea și depozitarea gunoaielor și a molozurilor în Parcul Natural Văcărești, Primăria Sectorului 4 a montat acest gard deosebit, cu chipuri caricaturizate și vorbe de duh ale unor personalități din diverse domenii. Toma Caragiu, Gică Petrescu, Nicolae Păulescu, Henry Coandă, Vlad Țepeș, Ecaterina a II-a, Alexandr Pușkin, Honore de Balzac, George Bernard Show, Mateiu Caragiale, Mița Biciclista…

Fără a "viziona" întreg gardul, traversăm Calea Văcărești și ne angajăm pe Strada Pridvorului șerpuită, printre blocuri. La numărul 23, am ajuns la destinație.

Despre Hanul Văcărești

M-am convins repede că Hanul Văcărești nu prea este un han. Cel puțin așa cum ne așteptam noi să fie, adică o construcție cu multe încăperi, cu o curte interioară mare, eventual înconjurată de ziduri înalte, cu porți de fier. Ospătăria bine plasată la marginea drumului este singurul aspect care s-a menținut din conceptul de han, dar ea se rezumă doar la o bucătărie și o terasă în care drumețul obosit poate mânca ceva și se poate răcori cu o bere rece.

Nu există și salon interior. Am întrebat și mi s-a răspuns că nu au, dar în sezonul rece se trag copertinele de plastic la terasă. Terasa este frumușică, are vreo 50 de locuri la mese, scaune îmbrăcate în pluș și câteva canapele confortabile. Este dotată cu TV & Play Station și oferă posibilitatea de distracție cu jocuri de societate. Am văzut acolo chiar și o narghilea, dar nu știu dacă e doar de decor sau…

Muzica ambientală a fost foarte potrivită atunci când am fost noi acolo. Plăcută și de o intensitate potrivită pentru a te înțelege în vorbă cu partenerul.

Toaletele sunt în interior, dincolo de bucătărie și sunt OK din toate punctele de vedere.

Am omis să spun că - așa cum procedăm de obicei - am telefonat pentru rezevarea unei mese pentru două persoane. Fiind în timpul săptămânii, nu a fost nevoie de rezervare. De altfel, la fața locului, aveam să constatăm că - atâta vreme cât am rămas acolo - am fost singurii clienți ai localului. Aspect pozitiv într-un fel.


despre SERVICII

Am fost întâmpinați de tânăra ospătăriță, aceeași care ne-a răspuns la telefon atunci când am încercat rezervarea. Operativă, ne-a invitat la masă și ne-a prezentat oferta. La Hanul Văcărești nu există meniu, ci numai acele pliante negre, elegante, pe care toți locatarii blocului nostru le primiseră în cutiile poștale.

Plata se face doar cash. Wi-Fi gratuit, cu parolă, dar încercând, conexiunea nu s-a putut face.

La plecare, asemenea unei gazde primitoare, tânăra ospătăriță ne-a condus la ieșire întrebându-ne dacă ne-a plăcut și invitându-ne să mai trecem pe la Hanul Văcărești.

Trebuie menționat că restaurantul poate livra în regim de catering, meniuri pentru diverse evenimente (zile onomastice, petreceri corporete sau pentru copii, pomeni și parastase). De asemenea, oferă meniul zilei, aspect despre care nu cunosc amănunte.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Meniul este destul de bogat, începând cu pizza (preparată după o rețetă tradițională napoletană, coaptă pe vatră), paste și burger, continuând cu supe și ciorbe, diverse mâncăruri gătite, preparate din pește, porc, pui și curcan, vită și berbecuț, toate în multiple variante, însoțite de diverse garnituri și salate. Deserturile sunt mai slab reprezentate. În general, ceea ce găsim peste tot - papanași și clătite (cu nutella, dulceață de căpșuni sau vișine), tiramisu și - ceea ce nu am mai văzut vreodată - Pizza cu nutella (340 g, 24 lei, redus de la 41 lei).

Cunoscând oferta încă de acasă, doream ceva ușor, un pește și o bere rece, pentru vinul alb - Fetească Regală Castel Huniade - mult mai potrivit la pește, rezevându-ne o dată viitoare. Era o zi prea călduroasă.

Ce am comandat noi? Pentru că nu aveau File de crap prăjit cu mămăliguță și mujdei, am optat pentru Păstrăv la grătar cu salată verde. Deși mi se părea bizară asocierea pastrăv - salată verde, curiozitatea m-a făcut să aleg acest preparat. Cartoful fiind preferatul meu în materie de garnitură (oricând și la orice), ne-am decis pentru o porție de Cartofi țărănești și una de Cartofi prăjiți. Ca desert, Papanași cu dulceață de căpșuni și smântână.

Toate preparatele au fost proaspete și bine gătite. Berea a fost rece, adusă la masă sticlă după sticlă pentru a nu se încălzi. De altfel, ospătărița ne avea doar pe noi în grijă, așa încât din punctul de vedere al serviciului, totul a fost fără cusur.

Prețuri? Pentru o informare mai amplă, am fotografiat și atașez cele patru pagini ale pliantului-ofertă. Prețurile celor comandate de noi: Bere Heineken - 10 lei/ 330 ml, Păstrăv la grătar cu salată verde - 31 lei/porția, Cartofi țărănești - 10 lei/porția, Cartofi prăjiți - 7 lei/porția, Mujdei de usturoi - 3 lei/porția, Chiflă - 2 lei/buc., Papanași cu dulceață de căpșuni și smântână - 20 lei/porția.

Observații? Papanașii nu erau în forma clasică, cea întâlnită (cu o singură excepție) peste tot. Dar, cum forma contează mai puțin, important a fost că erau proaspeți și bine făcuți.

În altă ordine de idei, prețurile reduse specificate pe pliant nu se regăsesc întotdeauna și pe nota de plată (ex: Păstrăv la grătar cu salată verde - 29 lei/porția pe ofertă, 31 lei/porția pe nota de plată, iar Cartofii țărănești - 8 lei/porția pe ofertă, 10 lei/porția pe nota de plată).


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Despre locație și împrejurimi am spus câte ceva în rândurile anterioare.

Mai adaug doar că - dacă ajungeți în zonă, dacă sunteți amatori de vizite și de plimbare - recomand o vizită la Casa memorială Tudor Arghezi din Strada Mărțișor, foarte aproape de Hanul Văcărești, o plimbare în Parcul Natural Văcărești supranumit "Delta dintre blocuri" sau - dacă sunteți amatori de shoping - Mall Sun Plaza, complexul comercial înălțat pe locul Mănăstirii Văcărești demolată de comuniști.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 27.07.21 12:41:06
Validat / Publicat: 27.07.21 13:19:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1121 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 București - Hanul Văcărești. Papanași cu dulceață și smântână.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

zapacituPHONE
[27.07.21 18:24:58]
»

@iulianic: ce frumoasă e istoria când e îmbinată cu gastronomia și "asezonată" cu "ingrediente" atât de potrivite! Am citit ș-am salivat.

Mai deunăzi, primesc o invitație la o cârciumă cu ștaif din urbea natală. Nu călcasem neam pe-aici. Aveam poftă de pește la grătar. Somonul și șalăul erau de "gardă" în ziua ceia la cărbuni. Somonul era nițeluș mai congelat, frati-său tamam ce fusese adus, prins pe undeva prin bălțile adiacente bătrânului Alutus.

Am ales șalău cu lămâie și legume la grătar. A fost gustos, dar am prins tic nervos de la invazia de muște ce parcă eclozau de peste tot. Am chestionat fals dezinteresat hangița despre existența vreunei crescătorii de păsări prin apropiere. A ridicat din umeri, eu din sprâncene și așa m-a pierdut pe viitor de client "L' Artista pub". Pagubă-n ciuperci!

doinafil
[27.07.21 20:11:06]
»

Mi-a plăcut ce-am citit și văzut în poze! Să vă fie de bine și felicitări pentru articol!

Cât despre prețurile ce difereau între ce era scris pe foile volante și cele pe care le-au cerut, după ce ați mâncat, ce să spun?! Nu a fost frumos din partea lor , nada, însă, se pare că și-a atins scopul!

Am văzut și eu, dar nu în totalitate, desenele de pe gardul emblematic de la Văcărești. Mie mi-a plăcut ce-am văzut, iar ideea de-a aduce în actualitate „ziceri” și „panseuri” ale unor personalități arhicunoscute - români sau străini - însoțite de desenele gălățeanului Viorel Baciu (care semnează cu „Senator Baciu” ), mi se pare o alegere inspirată. Unii cârcotași reclamă că: pe gardul ce separă mica „deltă bucureșteană” de șoseaua Văcărești s-ar fi cheltuit bani mulți, cu care s-ar fi putut face și altceva! Eu cred că este bine așa! Poate tinerii care stau cu nasul în telefoane mai toată ziua, ar trebui să știe și câte ceva despre o mică parte din ce a fost odată, în București! Părerea mea!

iulianicAUTOR REVIEW
[28.07.21 09:47:48]
»

@zapacitu: Într-adevăr, vara, pe călduri mari, mai potrivit este să consumi ceva ușor. Peștele este numai bun, chiar dacă nu-l poți uda întotdeauna cu vin alb (așa cum spun marii specialiști în gastronomie).

Am avut și noi în vedere problema cu “ticul nervos de la invazia de muște” , de aceea am privit atent în jur, înainte de a intra, să vedem dacă tomberoanele pentru gunoi de la blocurile învecinate nu sunt în apropiere. Am scăpat, dar ideea de cârciumă de cartier nu este chiar pe placul meu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[28.07.21 10:03:42]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

Știu că au existat cârcotași care au spus că s-ar fi putut face altceva cu banii cheltuiți pe gardul ornamentat cu desene, care separă Calea Văcărești de Parcul Natural. Această lucrare originală, este instructivă și amuzantă în același timp. Mie mi-a plăcut și îmi place ori de câte ori o văd din mașină, din tramvai și - mai rar - pietonal. Mi-am propus ca odată, pe timp potrivit, să merg de-a lungul întregului gard și să văd toate desenele. N-am reușit asta până acum.

Cât despre prețurile care diferă pe ofertă și pe notă… nici n-am observat decât mai târziu, acasă. Sigur, n-a fost frumos din partea lor. Bine că diferențele nu au fost mari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, iulianic, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.093661069869995 sec
    ecranul dvs: 1 x 1