Casa memorială Tudor Arghezi

TIPĂREȘTE

Deşi în capitală a trăit şi a creat cea mai mare parte a poeţilor şi scriitorilor noştri, din punct de vedere al muzeisticii literare, Bucureştiul este un oraş mai mult decât modest. Citeam undeva că "muzeele de scriitori din metropolă se pot număra pe degetele unei singure mâini."

Locuiesc de mulţi ani în Bucureşti şi păşesc (adesea inconştient) pe străzi pe care - purtaţi de grijile vieţii - treceau odinioară două dintre cele mai reprezentative figuri ale condeiului românesc: Tudor Arghezi şi George Bacovia. Am vizitat recent casele lor memoriale aflate relativ aproape una faţă de cealaltă, iar pentru că pe AmFostAcolo nu există nici o referire la aceste două obiective, în câteva rânduri, aş vrea să vă împărtăşesc impresiile mele.

Astăzi voi povesti despre vizita la Casa Memorială Tudor Arghezi urmând ca în viitor, cât mai curând posibil, să povestesc şi despre vizita la Casa Memorială George Bacovia.

Un afiş pe care l-am văzut întâmplător, anunţa că sâmbătă şi duminică (29 - 30 martie 2014) sunt Zilele Străzii Mărţişor şi se sărbătoresc 40 de ani de la înfiinţarea Casei Memoriale Tudor Arghezi. Manifestări cultural - artistice (expoziţii, miniconcerte, spectacol de teatru de păpuşi, ateliere de creţie pentru copii şi tineret), programate în cele două zile, marcau evenimentul.

Unde se află Casa Memorială Tudor Arghezi?

Aproape de Piaţa Sudului, acolo unde Calea Văcăreşti e gata să sfârşească în marea intersecţie, înainte de benzinărie, ultimul drum lateral dreapta (când vii dinspre oraş) este Strada Mărţişor.

Tudor Arghezi şi-a construit casa aici, pe Dealul Piscului, în mahalaua Cărămidarilor, peste drum de fosta Mănăstire Văcăreşti devenită între timp închisoare, locul în care petrecuse şi el câteva luni de detenţie. Pe atunci departe de forfota oraşului, între Cimitirul Bellu, abator şi închisoarea de la Văcăreşti, viaţa pulsa în jurul hanului lui Costică Mandravela şi a pieţei în care grădinarii îşi aduceau marfa.

Din istoria "Mărţişorului"

Nu intenţionez să scriu nimic despre viaţa personală şi nici despre prestigioasa activitate a unuia dintre cei mai contestaţi autori din literatura română. Sunt atâtea surse care pot furniza aceste informaţii. Specific doar că Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Theodorescu, scriitorul care a adus o mare contribuţie la dezvoltarea liricii româneşti, a scris aici, în casa de la Mărţişor, lucrări de primă mărime şi a creat un adevărat curent literar. Tot aici, din surse personale, a pus bazele şi a condus o tipografie.

În 1928 - 1930, când s-a hotărât să se stabilească la Mărţişor, Arghezi era conştient că Dealul Piscului, noroios şi pustiu, cel puţin pentru început, nu avea să-i ofere condiţii decente de trai. Fără apă, canalizare, curent electric, telefon, fără stradă sau trotuar, în 1930, când au fost construite primele trei camere, Arghezi s-a mutat aici cu familia. Ulterior casei i s-au făcut ample adăugiri, aceasta ajungând la 18 încăperi plus anexe.

Din fragmentele de text expuse vizitatorului, am înţeles că treptat lampa de petrol a fost înlocuită de becul electric, iar în noua mahala au apărut străduţe, Tudor Arghezi - determinat el însuşi, dar şi cu puterea de convingere a cuvântului său - a fost desemnat "un fel de alergător pe la toate icoanele ca să câştig bunăvoinţa edililor... şi, cât de omenie, cât din interes electoral, mahalaua Mărţişor a avut lumină, străzi pietruite, tramvai pe Şoseaua Olteniţei şi autobuz pe Văcăreşti."

De ce i s-a dat acestui loc numele de "Mărţişor"? Primii oameni care s-au aşezat în Dealul Piscului au adus cu ei şi obiceiurile din locurile natale. La început de primăvară, în nădejdea unor recolte bune în anul agricol care tocmai începea, oamenii legau de crengile pomilor şnururi răsucite în roşu şi alb. Amintirea acestui obicei pe care şi Arghezi îl cunoştea de la bunicii săi din Oltenia, i-au inspirat numele casei, "Mărţişor". Pentru că nici strada, nici mahalaua nu aveau un nume, poetul a rugat primăria ca, după pietruire, strada să se numească "Mărţişor".

Tot astfel se numeşte şi acum. Din Calea Văcăreşti, la dreapta, venind dinspre oraş, veţi vedea mai întâi un indicator, apoi numele străzii înscripţionat pe o tăbliţă, la colţ.

Ce putem vedea la Casa Memorială Tudor Arghezi?

Pe Strada Mărţişor, la numărul 26, deasupra unei porţi vopsită în verde, pe un panou stă scris: Muzeul memorial Tudor Arghezi, iar alături, pe stâlpul porţii, tronează plăcuţa care marchează un monument istoric.

Când am fost noi, aici se putea vedea şi afişul care anunţa manifestările cultural - artistice ocazionate de Zilele Străzii Mărţişor şi sărbătorirea a 40 de ani de la înfiinţarea Casei Memoriale Tudor Arghezi.

Aleea pietruită care duce la cea de-a doua poartă, este minunată acum, primăvara, când pomii înfloriţi din livadă îşi aruncă mireasma în văzduh, dar poate fi şi mai frumoasă în vremea când vor fi în floare liliecii. A doua poartă, şi ea tot vopsită în verde, atrage atenţia printr-un îndemn cel puţin bizar pentru vremurile actuale: "Bateţi în toacă!" Nu, nu este o toacă aşa cum ne-am obişnuit să vedem pe la mănăstiri, ci o bucată de şină cu un ciocănel prin care să-ţi anunţi sosirea. Bineînţeles, când am fost noi şi când pe poartă vizitatorii roiau într-un du-te vino continuu, poarta nu era încuiată şi nu era necesar să aştepţi ca cineva să vină să-ţi deschidă. Toaca a rămas din vremurile de început ale Mărţişorului, atunci când soneriile electrice încă nu ajunseseră şi aici.

Casa memorială, mai degrabă un conac, albă, cu acoperişuri roşii şi cu lemnăria exterioară vopsită tot în roşu, este ea însăşi un mărţişor. De-a lungul aleilor, legate în ramurile înflorite ale pomilor, şnururile răsucite în alb şi roşu, parcă voiau să spună că tradiţia încă nu a pierit.

Curtea este un adevărat parc. Largă, cu alei pietruite, cu băncuţe, inundată de verdeaţă şi pomi înfloriţi, curtea este un loc unde ai vrea să rămâi toată ziua.

În stânga, aproape de gardul dinspre livadă, am văzut cuşca lui Zdreanţă "cel cu ochii de faianţă", precum şi un mic lăcaş împrejmuit unde zace pentru vecie patrupedul - erou al poeziei care ne-a încântat tuturor copilăria. Gardul susţinea o serie de extrase din lucrări ce vorbesc despre istoria locului, cu ilustraţii foarte edificatoare pentru noi cei care nu am cunoscut vremurile de început ale acestei părţi de capitală. Am rămas destul de mult în această latură a curţii citind cu interes fiecare rând, privind pozele şi încercând să fotografiem câte ceva.

Cea mai complexă, totodată cea mai edificatoare imagine a curţii poate fi surprinsă de pe o băncuţă umbrită, privind spre intrarea principală a casei şi având în faţă crucea de piatră împrejmuită de flori, care străjuieşte mormintele soţilor Arghezi. În cuvinte puţine, lespezile funerare vorbesc despre Tudor şi Paraschiva Arghezi, doi oameni care au trăit alături, împărţind şi binele şi răul, timp de 56 de ani.

Organizată în casa în care a locuit poetul începând cu anul 1930, colecţia Muzeului Tudor Arghezi cuprinde multe piese de mobilier, două biblioteci mari, tablouri, obiecte de artă, nenumărate fotografii, documente originale şi obiecte personale ale poetului.

Parterul nu se vizitează. Acolo se plăteşte taxa de intrare şi se scriu impresiile în cartea de oaspeţi. După ce ai urcat o scară destul de abruptă şi întortocheată, ajungi la etaj, acolo unde te aşteaptă nouă camere aranjate şi mobilate în stilul începutului de veac XX, singurele posibil de vizitat. Mă întreb cum reuşeau să urce soţii Arghezi aceste scări care continuau şi mai sus, spre mansardă şi pod. În veranda bine luminată de numeroasele ferestre care dau înspre grădină, tronează o piesă preţioasă de mobilier, un birou cu încrustaţii artistice, foarte fin executate. În camera de lucru a scriitorului se află şi cea mai mare parte a bibliotecii, un pat de fier la căpătâiul căruia se află o icoană foarte veche, precum şi o masă de scris pe care - printre altele - se pot vedea ochelarii cu care Arghezi apare în mai toate pozele cunoscute din cărţile de şcoală.

Camera de zi (în care te întâmpină expuse în vitrină toate distincţiile şi medaliile cu are Arghezi a fost onorat), dormitoarele, o încăpere cu un pat de copil (acum plin cu jucării), o altă încăpere în care sunt expuse mai multe cadouri primite cu diferite ocazii, chiar şi câteva exemplare de numismatică, în afara caloriferelor moderne apărute cu prilejul ultimei renovări, adăpostesc şi expun - firesc - numai obiecte de epocă. Umbrele de soare, pălăriile poetului, un mantou, mai multe păpuşi, bibelouri, tablouri pictate sau fotografii înrămate, schiţe, o foarte veche ediţie a Noului Testament, călimări şi obiecte de scris, pipe, volume deosebite ale marilor clasici, un aparat de radio din anii '30, geamantane vechi, fier de călcat cu cărbuni, măşti de gaze agăţate într-un cuier, chiar şi două gantere, toate vorbesc despre Arghezi, viaţa şi îndeletnicirile lui la Mărţişor. La capătul opus al coridorului, acolo unde scara continuă spre mansardă, lipite de perete, sunt expuse crucile de lemn de la funeraliile soţilor Arghezi. Mi-a atras atenţia un obiect a cărui întrebuinţare nu am desluşit-o, dar - întrebând - am aflat că este o storcătoare de rufe. De asemenea, tot ceva inedit pentru mine, a fost un copoţel cu care pe vremuri, la casele mari, se chemau servitorii.

Nu trebuie să uit a menţiona că în curte, în dreapta casei, se află o clădire mai mică, ridicată în perioada 1935 - 1937, în care a funcţionat până în 1948 tipografia lui Arghezi. Denumită "Potigraful Mărţişor", tipografia reaminteşte nu doar de prodigioasa activitate de publicist şi editor a poetului, ci şi de calificările sale.

Intrarea în "Potigraful Mărţişor" era liberă atunci când am fost noi, iar vizitarea era însoţită de muzica perioadei interbelice din înregistrările lui Cristian Vasile.

În jurul încăperii largi, pardosită cu cărămida, pe toţi pereţii sunt vitrine în care sunt expuse "Brevetul de meserie" şi "Cartea de meşter tipograf", ambele în fotocopii, manuscrise, fotografii, exemplare din "Bilete de papagal" - publicaţia al cărei director era, ediţii din opera argheziană, toate cu explicaţiile necesare.

Mai mult decât atât, în fosta tipografie, alături de obiecte tipice, sunt expuse acum şi câteva obiecte de uz gospodăresc (o zdrobitoare de struguri, ciubere, copăi, ustensile folosite la stupărit şi chiar o clocitoare).

Aproape de ieşire, pe un panou, am citit şi am fotografiat un fragment din amintirile poetului, foarte edificator în privinţa ataşamentului său faţă de aceste locuri: "Mărţişorul este patria literaturii mele. De acolo au ieşit Cuvintele potrivite şi toate scrierile mele adunate acum într-o mulţime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie".

În 1948 tipografia a fost naţionalizată, Arghezi cedându-şi proprietatea cu condiţia ca - după moarte - Mărţişorul să devină casă memorială. La 7 ani de la trecerea sa în nefiinţă, la 20 mai 1974, a fost inaugurată Casa memorială Tudor Arghezi.

Dacă doriţi să vedeţi secvenţe din ultimii ani de viaţă, câteva imagini cu casa de la Mărţişor (interior şi exterior), iar la final să ascultaţi poezia "Zdreanţă" în inegalabila interpretare a autorului, accesaţi acest mic film

Casa Memorială Tudor Arghezi din Str. Mărţişor, nr. 26, se poate vizita zilnic (exceptând lunea) între orele 10.00 - 18.00 în perioada 1 martie - 31 octombrie şi între orele 9.00 - 17.00 în perioada 1 noiembrie - 28 februarie. Taxa de vizitare este de 4 lei/adulţi şi 2 lei/elevi, studenţi, militari, pensionari, grupuri organizate. Copiii preşcolari şi persoanele cu deficienţe au acces gratuit.

La taxa de vizitare se adaugă o taxă de ghidaj (6 lei), dar asta am aflat-o abia la sfârşit. Nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem şi explicaţii oferite de ghid. La etaj, în capul scărilor, era doar o supraveghetoare.

---

VIZUALIZĂRI: 7764 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI