ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.01.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
PREȚ 16 lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Valea Doftanei

O mică incursiune de toamnă prin plaiurile și amintirile copilăriei...

TIPĂREȘTE URM de aici

Aveam în cap un circuit în toată regula pentru ziua de sâmbătă, nu neapărat mulți kilometri, cât multe chestii de (re) văzut și de făcut; dar, de la o vreme – poate vârsta, poate altceva?! – se-ntâmplă să pornim cu avânt maxim, iar prima sau a doua pală de vânt călduț și aromat să ne fure pe aripile ei și să ne învârtă în loc în cercuri largi, asemenea frunzelor ruginii ce cad alene... Cu alte cuvinte, dacă se nimerește să dăm de vreun colț feeric de natură sau pur și simplu așa ne pălește cheful dintr-o dată, stăăăm și ne minunăăăm, și parcă nu ne-am mai desprinde, întru prelungirea la infinit a magicului moment, uitând de toate celelalte ce ne așteaptă!...

Până la urmă, tot un circuit a ieșit, dar mult mai mic decât cel prevăzut. Neverosimil de mic, ar strâmba din nas un turist adevărat. Dar noi se pare că virăm în altă categorie, cel puțin din când în când... Și nici măcar nu ne pasă. Cu ce ne-am ales?! Cu amintirea unei zile de miez de toamnă mai mult înnorată, dar intens colorată în nuanțe de galben și ruginiu, asezonată cu emoții multe și stranii (unele cu rădăcini ramificate în copilăria-mi)... Dar să vă povestesc.

Se cuvine să reamintesc punctul de pornire: pensiunea Sf. Nicolae, Aluniș, Prahova. Am părăsit-o imediat după micul dejun, îndreptându-ne în direcție diametral opusă față de restul zgomotosului grup, pornit să ia cu asalt, cu copii (reali), cățel și purcel (de pluș), salina din Slănic... Așa, din spirit de contradicție... și, ca oameni responsabili în vremuri virusate, încercând a practica „distanțarea fizică” ...

Drumul îl găsiți pe hartă notat 214, străbate satul Aluniș (lunguuuț bine satul!), e acoperit cu un covor asfaltic acceptabil, doar în Pietriceaua țin minte că a fost o porțiune mai rea, într-o curbă suitoare; și acolo s-a întâmplat prima dată să facă click amintirile din copilărie!... Deși cu siguranță era prima dată când „călcam” pe aici; dar satele astea prahovene sub-colinare seamănă destul de bine între ele, se pare... Și pădurea de foioase ce a urmat mi s-a părut familiară, de vină era desigur cântecul de lebădă reverberat peste ani dinspre vecinătățile locurilor natale... Ați înțeles ideea, gata, promit să mă extrag din butoiul cu melancolie și să vă conduc mai departe, spre niște obiective cât de cât concrete și palpabile! :)

Drumul aproape pustiu, nu știu dacă ne-am întâlnit cu 2-3 mașini, toate cu numere locale; a, și câte o vacă, ici-colo, prin zonele populate, plimbându-se alene fix pe linia continuă, dovadă că pe aici șoselele aparțin deopotrivă tuturor viețuitoarelor, indiferent de numărul de picioare cu care le-a înzestrat natura. Am oprit curând după ce am intrat în Brebu, am tras doar un pic pe marginea drumului, să pozăm casele și pâlcul de copaci oglindindu-se romantic în ochiul lacului, departe. Pe urmă am ocolit tot ansamblul pe șosea, până în parcarea generoasă și cvasi-pustie din centrul localității.

Obiectivul vizat era, desigur, Mânăstirea Brebu, al cărei impozant turn de intrare sfredelea norii cenușii chiar în fața noastră, încadrat de solide fortificații, toate construite din cărămidă roșie și piatră de râu. Nu intenționez să vă înșirui în continuare amănunte istorice sau arhitectonice despre acest complex, cei interesați le vor găsi ușor, inclusiv pe AFA. Amintesc doar că Mânăstirea Brebu (incluzând biserica, fosta casă domnească, turnul de intrare și zidul de incintă) își împletește zbuciumatul destin cu cel al întâiului său ctitor, Matei Basarab (mijl. sec. 17), precum și cu al domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu, acesta dispunând terminarea lucrărilor trenante de peste un secol.

Am pătruns prin intrarea boltită, ni s-a așternut în față gazonul frumos întreținut, punctat cu pâlcuri de trandafiri încă înfloriți, îmbrobonați de picurii ploii de peste noapte. Ușor stânga, biserica mânăstirii, cu 3 turle, iar în față fosta casă domnească, cu arcadele împodobite cu mușcate roșii, vegheată de busturile celor 2 domnitori și de o fântână cu cumpănă. Am vizitat mai întâi biserica; pe cât de austeră pare din afară, pe atât de grăitoare și pline de căldură mi s-au părut picturile murale și cele din iconostas. Pe urmă muzeul ecleziastic din fosa casă domnească (8 lei/adult; 4 lei/pensionar; 2 lei/elev/student; fără număr-fără număr fotografiatul, te lipsești! ; Muzeul de Istorie Prahova e deja celebru în acest sens și boscorodit intens de turiștii din toată țara). Așa că n-am ce poze să vă arăt dinăuntru, cerberii nu-și iau salariile degeaba pe-acolo și abia de-mi amintesc ce-am văzut; în tot cazul, chestii bisericești vechi: cărți, icoane, de-astea...

Citisem că treci de o portiță și dai într-un superb parc ce se întinde până jos, la lac. Portița era încuiată, dar ne-a mirosit o angajată îndreptându-ne într-acolo, așa că s-a ținut după noi cu cheia în mână. Parcul e frumos amenajat cu alei și trepte, cu băncuțe și chiar un mic amfiteatru. Sunt zone cu brazi înalți până la cer, ai impresia că ești la munte, dar și zone de livadă, cu mere căzute putrezind printre pâlcuri de ciuperci grăsulii. Aerul era tare, ajungea în plămâni și de acolo în sânge, mai ceva ca un alcool! Nu ne mai venea să plecăm... (Vă amintiți ce vă spuneam la început, cum adorăm câteodată să ne lăsăm purtați de vârtejul senzațiilor?!...)

Am ieșit printr-un lateral al parcului, aproape de primărie. Puțină lume am întâlnit, doar un cuplu cu ăla micu’-n cărucior pe o bancă, lângă lac, plus alți câțiva oameni prin centru. A, și o mică procesiune la țol festiv, grăbindu-se spre primărie; o cununie sau un botez, ceva.

Am remarcat câteva case vechi foarte frumoase în Brebu, pe vreo 2-3 le-am prins în fotografii, din mersul mașinii. Direcția: barajul Paltinu; de când n-am mai ajuns oare?! Copil fiind, era unul din locurile preferate de excursie ale familiei... Drumul (notat pe hartă 102I) urmărește albia zglobiei Doftana, nu-s decât câțiva kilometri până acolo, dar nouă ne-a luat o grămadă, căci ne-am tot oprit să pozăm, să admiră, să adulmecăm... Ca să nu mai zic că, dacă ne puneam mintea... De exemplu, după ce am trecut podul îngust, dacă am fi luat-o în aval și nu în amonte, am fi dar mintenaș de Păstrăvăria Doftana; era prea devreme pentru masă, totuși de ținut minte pentru altădată. Iar în stânga și în dreapta se tot desprind drumuri secundare, merită de venit cândva și de explorat așa, fără niciun rost...

Dar noi aveam acum un scop și-un țel și de data asta ne-am ținut tari! Barajul Paltinu reprezintă, cu siguranță, o capodoperă inginerească, vine spre noi din anul 1970 și, precum îmi amitesc din ceea ce povesteau ai mei, lacul de acumulare a cam rezolvat încă de la început problema alimentării cu apă a orașului Ploiești (și probabil multe alte probleme).

N-ai voie să te plimbi pe baraj, o fi și periculos, ce știu eu?! , poate-ți vine-așa, să te contopești cu văile înverzite; ne-am oprit dincoace de portița încuiată, unde se află o mică parcare și un panou cu câteva informații tehnice despre baraj și unde-și fac veacul câțiva căței foarte pașnici. Și unde gașca adoră să-și facă selfie-uri, dar nu și noi, sau cel puțin nu când e necesar să așteptăm minute în șir să se elibereze ringul. În fond, pozele sunt pentru diverse chestii de care trebuie să ne amintim mai târziu, că de persoanele noastre suntem sătui.

Și-am pornit mai departe, șoseaua înconjoară partea dreaptă a lacului, la un moment dat taie un braț al acestuia și merge mai departe. Zona e extrem de frumoasă, eram din ce în ce mai căzuți în transă, chiar nu-mi aminteam câtă frumusețe sălbatică e pe-aici (pe copiii nu-i impresionează neapărat peisajele, precum se știe).

Următorul popas a fost nu departe, la... popas. Pe harta Google îl găsiți sub numele de Lacul Paltinul – Parcare & Camping și se prezintă în realitate ca o uriașă zonă amenajată pentru grătar și picnic. Vara trebuie să fie o nebunie aici, dar noi am prins cum e mai bine, lume puțină, locuri pe alese, priveliște de vis. Simțeam nevoia să mă mișc, Tati însă nu prea, așa că am plecat de capul meu, lacul mă chema cu o mie de degete turcoaz; bine, nu chiar ca pe nebunul ce se vedea înotând în depărtare... Poiana e măricică, mi-a luat minute bune să cobor până pe țărm și încă și mai multe să urc înapoi, dar efortul mi-a fost răsplătit în final, căci Tati mă aștepta într-unul din foișoare cu o cafeluță cumpărată de la rulota din drum. Și ăsta e alt moment din acela de visare și plutire, din care cu greu ne-am desprins și am mers mai departe...

Nu prea mult, am decis ca în comuna Valea Doftanei să facem cale-ntoarsă (vom reveni altădată special aici, prea e fain!), dar până la urmă ne-am cam „rătăcit” printre meandrele râului. Adică, deși nu era în plan de dinainte, am zis să ne abatem puțin pe un drum forestier până la o pensiune pe care o știam din auzite, să vedem și noi cum e acolo... Și ne-a plăcut atât de mult, că greu ne-am mai dat plecați! I-am dat ocol și am pozat în toate direcțiile, am făcut rezervare pentru masa de prânz care nu era încă gata, ne-am mai foit un pic, am mâncat pe îndelete, cu ochii în peisajul acela absolut spectaculos... Greu, greu de tot ne-am desprins! S-a dus naibii circuitul nostru! 😊

O parte din drumul de întoarcere l-am făcut pe unde am venit, dar n-am mai luat-o spre Brebu, ci am continuat spre Câmpina. Găsisem pe hartă, nu departe, un obiectiv care-mi suscitase interesul și am zis măcar pe-ăla să-l mai bifăm pe ziua în curs. GPS-ul ne-a condus printr-o periferie a Câmpinei, pe urmă am virat stânga, Doftana și Telega (care-s cam legate una de alta).

În dreptul primăriei Telega, a izbucnit soarele dintre nori! Deodată, ziua s-a colorat în nuanțe și mai aurii, voia bună ne-a sporit. Și tot atunci a trebuit să facem iar stânga, pe un drum care pe hartă se vedea ca un firicel de ață și de care ne era tare frică. „Cine știe prin ce coclauri mă bagi, Mami!” „Lasă, Tati, că dacă-i nașpa, întoarcem și gata!” (Amintirea recentelor „coclauri” bolovănoase din vacanța noastră secuiască ne era atât de proaspătă!)

Ei bine, a fost absolut rezonabil. Pe vreo 5-6 kilometri, drumul urcă o pantă lină, pe alocuri mai face și câte o curbă, dar nimic de speriat. În plus, e asfaltat și în cea mai mare parte nu părăsește civilizația (rurală, cum o fi ea, dar civilizație). Satul se numește Melicești și, împrăștiat pe văi și dealuri, l-am găsit de un farmec absolut și – sincer – neașteptat! Iar obiectivul cu pricina este Crucea Domnitorului, poziționată pe cea mai înaltă culme din zonă.

Din fericire, internetul abundă în informații despre acest straniu monument dedicat primului rege al României, despre care cred că prea puțină lume are cunoștință. De data asta merită să detaliez un pic și, ca să nu mă dau eu mai deșteaptă decât sunt, citez din prietena Wiki: „Aflat la începutul domniei sale, tânărul prinț Carol I a decis că trebuie să-și cunoască țara și a efectuat călătorii prin mai multe regiuni. La începutul lunii august 1866, prințul a pornit într-o călătorie spre Sinaia, iar de la Ploiești a fost însoțit de prefectul Theodor Constantin Văcărescu și de președintele Consiliului General de Prahova, boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino.

A vizitat ocnele de sare de la Doftana, iar apoi a urcat călare până în satul Melicești. Acolo, Carol I a fost întâmpinat de mai mulți țărani conduși de fruntașul satului, Tănase Cosmineanu, iar aceștia, încântați de vizita domnitorului, au întins o masă sărbătorească pe înălțimea numită Prunii Mitrului, Carol I făcându-le cinstea de a mânca împreună cu ei. Nu există date istorice care să confirme acest lucru, dar o legendă foarte răspândită la nivel local spune că domnitorul a fost încântat de peisajul împădurit al zonei și s-a gândit să cumpere terenuri pentru a ridica un mic castel de vânătoare, însă moșnenii din Melicești, care dețineau urice din vechime întărindu-le drepturile de țărani liberi, ar fi refuzat să-i vândă pământ. Legenda mai afirmă că la plecare calul domnitorului a pierdut o potcoavă și a început să șchiopăteze, fapt considerat un semn rău de Carol I, care a ales astfel să-și construiască la Sinaia castelul dorit.

Profesorii de istorie Mihai și Florin Cosmineanu, originari din Melicești, consideră totuși că ideea lui Carol I de a construi un castel de vânătoare a fost una reală și nu o legendă și au adus ca argument prezența în apropiere a urmelor unor foraje pentru a se descoperi apă, care ar fi fost necesară funcționării clădirii. Cei doi susțin că tocmai lipsa apei a dus la abandonarea ideii construirii castelului în localitate.”

Decizia de a ridica un monument care să amintească vizita domnitorului a fost luată curând, în nov același an, iar proiectul a fost încredințat tânărului arhitect Paul Focșeneanu (al cărui nume se poate citi și azi pe soclu). Nu se știe exact când a fost inaugurată lucrarea, se știe însă că arhitectul s-a stins din viață după aproape un an, pe 30 sep 1867, deci cumva între timp, cel mai probabil spre sfârșitul verii 1867. În mare, monumentul constă într-o cruce de piatră înaltă de 4 m, așezată pe un soclu asemănător unei mici piramide. Crucea este decorată cu elemente neoromânești și cu un medalion reprezentând efigia Casei de Hohenzollern, precum și cu texte creștine inscripționate cu litere chirilice.

Supus vicisitudinilor vremii și vremurilor, monumentul s-a degradat continuu. A fost tentată o reabilitare în anii 1914-15, dar, în contextul războiului, nu s-au găsit fonduri disponibile. Ulterior, a suferit serioase deteriorări în urma cutremurelor din 1940 și mai ales a celui din 1977, când crucea s-a prăbușit de pe soclu, spărgându-se în mai multe fragmente. Unul din vecini a adunat toate aceste bucăți și le-a depozitat în gospodăria sa până în anul 2000, când sătenii au decis din proprie inițiativă să refacă monumentul. Fără participarea specialiștilor însă, rezultatul a fost unul aproximativ și o parte din detalii și din literele inscripționate s-au șters.

Am oprit pe marginea drumului, în fața unei porți, din spatele căreia ne urmărea cu interes un băiețel. Am urcat dâmbul spre cruce, i-am dat ocol, am studiat-o, am pozat-o. Ne-am foit de colo-colo, nemaicontenind să ne minunăm de frumusețea peisajelor ce se deschid panoramic; măcar și numai pentru asta, și tot merită să urcați până acolo!

Am revenit în Telega, am continuat tot pe un drum mai puțin umblat, 11C îl cheamă; bun și el, nicio emoție... negativă. Doar senzația vagă că am mai fost cândva pe-aici; numele Buștenari rezonează și acum înăuntrul meu, dar nu știu cu ce să-l pun în legătură... Poate cu „pădurea de brazi” , locul secret pe care i-l deconspirase mamei o colegă de serviciu și care la un moment dat devenise locul nostru preferat?! Era și un iaz cu broaște acolo, și multă, multă liniște și o atmosferă de-a dreptul magică... Am întrebat-o pe mama, dar nu-și mai amintește.

Am mai admirat din mersul mașinii câteva case frumoase, însă bonusul zilei a fost imaginea în care am surprins fundul vacii legănându-se alene în fața noastră, în timp ce din sens opus se apropia un convoi marital, cu mireasă și tot tacâmul! 😊 Pentru asemenea momente merită s-o iei razna, pe unde-ți zice instinctul, nu?! Dincolo de Vâlcănești, drumul nostru s-a-nțepat în cel pe care veniserăm dinspre Ploiești în seara de dinainte. Nimic special în continuare, poate numele localității Coțofenești să vă mai spună ceva, fiind locul unde a fost descoperit în 1926 – se spune că după o ploaie torențială, de către doi copii ce se jucau – celebrul artefact numit Coiful de Aur, datat 400 î. Hr., aparținând probabil unei căpetenii geto-dace. Există și un traseu tematic, am descoperit ceva informații, poate o să-l parcurgem când vom reveni în zonă...

Cam asta a fost. A doua zi ne-am continuat circuitul inițial, cu obiective din Slănic și Vălenii-de-Munte, dar cred că deocamdată e bine să mă opresc aici; articolul a ieșit iar kilometric, deși n-am intenționat. Mă veți ierta, sper 😊...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Peisaje colinare de o frumusețe aparte. Sate vechi, păstrând încă un aer autentic.

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de crismis in 09.01.21 19:25:27
Validat / Publicat: 09.01.21 20:09:38
VIZUALIZĂRI: 734INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VALEA DOFTANEI.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Reflecții în lacul Brebu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu [09.01.21 22:29:10] »

Măi Cristina, așa aproape de mine și să nu dai un semn! Te duceam la Biserica translată cu 12 perechi de boi din Bordenii Mici șa la cea care adăpostește vitraliile de la Sf, Vineri Hereasca, din Boedenii Mari.

Aștept să văd ce mai scrii și la cât de aproape ai fost de curtea mea plină cu mere.

Un an cu sănătate! ​​

crismisscris / TELEFON [10.01.21 09:37:45] »

@mihaelavoicu:  A fost o călătorie scurtă, ușor introspectiva... Dacă vom fi sănătoși în continuare, vom reveni în zonă, mai sunt multe lucruri de scotocit (iar biserica traslatata cu 12 perechi de boi e unul dintre ele!).

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și multă sănătate vă doresc mulți ani de-acum încolo!

Carmen Ion [10.01.21 10:07:46] »

@crismis:  În vara asta am făcut și noi o parte din traseul prezentat de tine și ne-am umplut sufletele de bucurie și pace. Zona asta colinară e nemaipomenit de frumoasă, păcat că insuficient promovată turistic. Deși, pe de altă parte, poate că e mai bine așa: satele și-au păstrat într-adevăr măcar parțial autenticitatea...

Mă bucur că ai revăzut locuri rămase din amintirile din copilărie.

Sănătate și să ne revedem cu bine! ​​  

Michi [10.01.21 10:21:45] »

@crismis: Pentru că ai pomenit de Buştenari, copiii mei cei mici şi-au făcut acolo o casă de vacanţă. Accesul e prin Câmpina, Telega. Pe vremuri numele de Buştenari nu era legat de tăierea lemnului cum s-ar crede, ci de exploatări petrolifere. Peisajul e splendid, în zare se văd Bucegii şi ce e mai important e că din Buc. ajungi într-o oră jumătate pentrucă nu pătrunzi încă în aglomeraţia de pe Valea Prahovei.

valentinag [11.01.21 12:18:10] »

Am fost si noi in vara asta pana la Paltinu, era omor, n-am gasit loc de parcare decat foooarte greu si departe de baraj, pana la urma a fost de bine, ca nu ne-am inghesuit cu nimeni, am facut un picnic, am admirat lacul si padurea linistiti.

Ca Valea Doftanei s-a transformat in parc de rulote, e partea a 2-a. ​

crismisscris / TELEFON [12.01.21 08:52:37] »

@Carmen Ion:  Știu că ați parcurs și voi o parte din micul nostru traseu, ai scris foarte frumos la vremea respectivă. Și da, zona e uimitoare, îți induce un plăcut sentiment de serenitate (mie, cu atât mai mult). Și da, e bine că nu-i chiar o zonă turistică, mai au loc și visătorii ca noi pe-acolo...

@Michi: La momentul când am trecut prin Buștenari, m-a pălit așa, o vagă amintire. Numele îmi spunea ceva, dar nu știam exact ce. Pe măsură ce trece timpul, sunt tot mai sigură că are legătură cu "pădurea de brazi". Am sperat să găsesc lămuriri la mama, doar ea fusese cea care promovase locul la vremea respectivă, dar nu și-a mai amintit nici cât mine!... Mi-ar plăcea să revin și să scotocesc un pic locurile, cine știe?!...

Cred că e tare drăguț să ai casă acolo, să ai unde evada dintre betoane!...

@valentinag​​: Așa am și zis, când am văzut poiana uriașă: vara trebuie să fie un balamuc aici! Probabil că tot primăvara și toamna e mai bine să vizitezi locurile astea frumoase, nepoluante de fumul grătarelor și acordurile discutabile ale manelelor...

Mulțumesc tuturor pentru comentarii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, Michi, mihaelavoicu, valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.111633062363 sec
ecranul dvs: 1 x 1