ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Familie
Raport PREȚ/CALITATE: BUN
"ECHIPA" A INCLUS:
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Valea Doftanei

Brebu și Valea Doftanei - istorie și natură

TIPĂREȘTE URM de aici

„Sunt două săptămâni de când mă aflu la Brebu... Sunt foarte mulțumit și lucrez cu atâta dragoste cum nu-mi aduc aminte să fi lucrat vreodată... Și ce lucruri frumoase; nu te mai saturi uitându-te la ele: mai ales pe lunca Doftanei este o minune, nu altceva” . Ștefan Luchian

În reviewul anterior vezi impresii vă spuneam că în cursul săptămânii petrecute în Provița de Jos am făcut două excursii. A doua a cuprins zona Văii Doftanei, de la Brebu până la barajul Paltinu.

Am pornit la drum admirând de pe culmea dealului situat la ieșirea din Provița panorama orașului Câmpina, vizavi de care, pe celălalt mal al Prahovei, se află comuna Poiana Câmpina, pe care am traversat-o pe DJ100E.

Istoria localității, pomenită pentru întâia oară în 1510 sub numele Poiana Sării, este strâns legată de familia Cantacuzinilor: spătarul Toma a înălțat aici, între 1690-1711, Mănăstirea Poiana. A fost pictată de meșterul Pârvu Mutu, însă nimic nu s-a păstrat din lucrările sale, clădirea (devenită în 1864 biserică de mir) fiind grav avariată de cutremurele din anii 1802,1827,1940 și complet distrusă de cel din martie 1977. Pe locul său a fost ridicată între 1985-2010 biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Despre Poiana Câmpina ar mai fi de amintit că se găsește în zona cu cele mai multe zile însorite pe an din România și că aici funcționează un centru medical - Sanconfind - care folosește apa sărată captată din izvoarele din împrejurimi (cu concentrație apropiată celei de la Marea Moartă - 321 g/l, comparativ cu 400 g/l) și nămolul de Techirghiol pentru tratarea unor afecțiuni precum bolile neurologice, cardiovasculare, reumatice, ca și pentru proceduri de recuperare după accidentări etc.

Am depășit stadionul echipei de fotbal, lângă care s-a amenajat în urmă cu câțiva ani un loc de joacă pentru copii, după care am traversat Prahova și am urcat pe strada Nicolae Grigorescu, intrând în Câmpina.

DJ100E continuă pe strada Bobâlna, unde se executau la acel moment niște lucrări de reparații, așa încât am fost nevoiți să facem un mic ocol, înscriindu-ne pe Calea Doftanei. Am străbătut zona industrială a Câmpinei, oraș cu tradiție în extracția și prelucrarea țițeiului, iar după puțină vreme am traversat râul Doftana, am cotit la stânga pe DJ214 și am ajuns în Brebu.

Mai precis, la Brebu Mănăstire, căci satul a fost divizat în urma ridicării mănăstirii pe care aveam s-o vizităm în Brebu Megieșesc și Brebu Mănăstire.

Nu eram pentru prima oară aici: am cunoscut comuna acum mulți ani, pe vremea liceului, când am fost într-o tabără în învecinata Telega, sat și totodată stațiune balneară cu o așezare parcă mai spectaculoasă decât a Brebului, la poalele unor dealuri, în timp ce Brebu se întinde într-o zonă relativ plată, un platou de peste 10 km lungime pe care se înșiră străzile late mărginite de case frumoase, cu acareturi și curți generoase, semn că au fost ridicate de oameni gospodari.

Chiar și așa, poate mai puțin spectaculos, deși fără îndoială pitoresc, locul, înconjurat de coline înverzite în pante domoale, e unul tare plăcut ochiului, și nu-i de mirare că a atras artiști precum Nicolae Grigorescu, Sava Henția ori Ștefan Luchian, care a pictat aici în 1908 peste 20 de pasteluri considerate de specialiști adevărate capodopere.

Despre originea denumirii localității circulă mai multe legende. Prima dintre ele o asociază cu castorii/brebii, rozătoare care trăiau în pâlcurile de pădure din jur. A doua, cu florile de brebenel ori breabăn. O altă variantă spune că primul stăpân al locurilor ar fi fost un oarecare om pe nume Breab. În fine, cea mai amuzantă dintre ipoteze face trimitere la prima vizită a domnitorului Matei Basarab, în 1642, care ar fi căzut în admirație la vederea priveliștilor și ar fi exclamat încântat „Bre... bre... bre!”

Brebu apare atestat în cronicile brașovene ale schimburilor comerciale cu târgurile valahe în 1529, însă un hrisov din 1564 pe tema unui litigiu de proprietate menționează că locul ar fi fost inițial al lui Basarab Voievod, întemeietorul Țării Românești, așa încât se poate presupune că satul ar data de fapt din secolul al XVI-lea. Adevărata sa dezvoltare începe însă după 1640, anul în care Matei Basarab poruncește construirea unei mănăstiri pe care o înzestrează cu moșii pentru care îi deposedează pe țărani. Aceștia fac plângere și în 1654, în vremea voievodului Constantin Șerban, li se dă dreptate. În consecință, are loc împărțirea în două a localității, așa cum arătam mai-sus.

Complexul Arhitectural Brebu este ușor de reperat: se află în capătul străzii principale (DJ214) iar turnul-clopotniță este vizibil de la mare distanță. În fața acestuia se află o parcare mare, aproape goală la momentul vizitei noastre, iar în dreapta, ușor ascunsă în spatele copacilor dintr-un părculeț, clădirea care adăpostește primăria comunei.

Complexul, unul dintre cele mai reprezentative monumente din Muntenia din secolul al XVII-lea, este format din biserică, turnul-clopotniță, zidurile de incintă și casa domnească, și despre istoria sa tumultoasă aveam să aflăm din spusele ghidului care ne-a însoțit în muzeu.

Deși pisania săpată în piatră precizează anul 1650 ca fiind cel al construirii bisericii cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael și Rafail de către Matei Basarab și doamna Elena, data nu este certă: locașul apare menționat într-un document emis de Matei Basarab la 1640 și într-un act al patriarhului de la Constantinopol din 1641.

Cert este că megieșii, supărați probabil din cauza deposedării de pământuri, au lăsat biserica (neterminată) în paragină, și așa a găsit-o Constantin Brâncoveanu. În 1689 și 1690 el a reconfirmat privilegiile mănăstirii și a scutit de la plata dărilor 52 de localnici, ca să ajute la terminarea construcției și executarea picturii murale.

Cum conflictul cu brebenii nu s-a stins, biserica rămânând „slabă și foarte săracă” , domnitorul Grigore II Ghica a trecut în 1752 mănăstirea sub administrația Eforiei Spitalului Sf. Pantelimon din București. În 1863, după secularizarea averilor mănăstirești dispusă de Alexandru Ioan Cuza, mănăstirea a fost desființată iar biserica de mir a rămas să slujească comunitatea locală. Eforia a vândut pământurile și bunurile călugărești iar celelalte construcții de pe moșie au fost transformate în case de vacanță pentru elevele de la azilul Elena Doamna, apoi în sanatoriu, casă de bătrâni și în 1959 în muzeu.

De-a lungul timpului, biserica și restul clădirilor au suferit stricăciuni în cutremurele din 1802 și 1838 și în incendiul din 1855 și s-au efectuat mai multe reparații și intervenții: de pildă, în 1910 chiliile au fost dărâmate iar în 1901-1902 Sava Henția a repictat parțial interiorul bisericii.

Intrarea în complex se face prin impunătorul turn-clopotniță din cărămidă, încorporat în zidul de incintă cu grosimi de aproape un metru și înălțimi de 7-8 m, care avea rol de apărare, dându-i un aspect de cetate fortificată.

De aici pătrundem în curtea încântătoare, o oază de verdeață cu iarbă frumos tunsă, tufișuri de trandafiri, flori și copaci înalți. Zăbovim mult pentru a trage în piept aerul curat și a admira deschizăturile din ziduri folosite pentru trageri, dar și aranjamentele peisagistice: băncile, ghivecele cu flori portocalii, fântâna. În dreapta se află biserica iar în față Curtea Domnească care găzduiește muzeul, flancată de busturile lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Toate construcțiile sunt din piatră și cărămidă netencuită, lucru care îmi place.

Bineînțeles că găsim biserica închisă... O văzusem cu alte ocazii, dar tot mi-a părut rău că n-o pot revizita. M-am mulțumit să-i apreciez proporțiile elegante, turla mare de peste naos și cele două mai mici de deasupra pronaosului și ancadramentul frumos sculptat al ușii. Știu că în cursul unei renovări s-au descoperit fragmente de picturi datând din vremea lui Brâncoveanu, însă în mare majoritate ceea ce vedem astăzi este opera unui artist grec și datează din 1843, în timp ce Sava Henția a refăcut picturile din tâmplă și altar.

Ne-am îndreptat apoi spre Curtea Domnească, o clădire masivă de formă dreptunghiulară, cu arhitectură specifică acelor vremuri, compusă din două niveluri plus beciurile (nevizitabile la acel moment, fiind spații închise), cu intrare printr-un gârlici suprapus cu un foișor. La etaj se află un pridvor larg prevăzut cu arcade prin care se pătrunde în muzeul de artă medievală.

Muzeul este deschis de marți până duminică între orele 9-12 și 13-17. Biletul costă 8 lei (4 lei pensionarii), iar taxa de fotografiere impusă de Muzeul de Istorie din Ploiești care îl păstorește este aceeași ca la Conacul Pană Filipescu: 35 lei-piesă și 50 lei/sală. În aceste condiții, am renunțat complet la fotografiere, însă am achitat taxa de ghidaj de 10 lei - știu că de la un anumit număr de vizitatori în sus ghidajul este gratuit.

Muzeograful ne-a oferit detalii despre istoricul complexului și exponate, dintre care am reținut obiectele de ceramică aparținând unor mari figuri istorice, armele, costumele boierești, podoabele, icoanele, dar mai ales câteva tipărituri vechi de o mare valoare: Biblia de la București (1688) din timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, prima traducere în română a textului - în alfabetul chirilic; Pravila de la Govora, din 1640, primul codex destinat deopotrivă mirenilor și clericilor; Îndreptarea Legii - Târgoviște, 1652.

La coborârea după vizita la muzeu, paznicul ne-a atras atenția asupra unei porți boltite săpată în zid în partea dinspre nord, care ducea spre parc. Cu toate că vizitasem complexul de mai multe ori și aflasem (ce-i drept de curând) de existența parcului, nu intrasem niciodată în el și am avut parte de o surpriză nemaipomenit de plăcută.

Dincolo de poartă se deschide o altă lume, o lume verde: pajiști perfect tunse străbătute de alei asfaltate presărate cu brazi, paltini, meri și pruni și mărginite de o mulțime de bănci care te invită să te așezi și să-ți tragi sufletul. Și coborând câteva trepte, cuibărit într-o mică depresiune, dai de un lac splendid, în ale cărui ape limpezi se reflectă trunchiurile de copaci și acoperișurile roșii ale caselor de pe celelalte maluri. O alee îl înconjoară și în umbra deasă a bătrânilor copaci stau cumințele alte bănci și un micuț amfiteatru. Totul strălucește de curățenie, sunt coșuri de gunoi amplasate des, și printre cei 6-7 vizitatori descopăr și doi pescari care își aruncă alene undițele în apă, sporovăind între ei.

Rar mi-a fost dat să văd un loc atât de fermecător de liniștit, care îndeamnă la visare. Și-mi scot „pârleala” după experiențele semi-eșuate de la biserică și muzeu făcând nenumărate poze.

Dacă veți ajunge la Brebu, nu cumva să ratați parcul!

Ne îmbarcăm din nou în mașină și pornim la drum: vom străbate, pe DJ102I, Valea Doftanei, o zonă pitorească foarte accesibilă bucureștenilor sau ploieștenilor, motiv pentru care în ultimii ani au răsărit aici numeroase case de vacanță, dar și o păstrăvărie și niște pensiuni. Și drept dovadă a faimei sale, deși nu ne aflam în weekend, găsim multe mașini parcate în campinguri improvizate, care cu câte un cort în apropiere, care cu un grătar deja pus în funcțiune în pregătirea mesei de prânz.

Noi ne vedem de treaba noastră, ne strecurăm prin albia râului, din ce în ce mai îngustă pe măsură ce ne apropiem de munți, și după vreo 20 km ajungem la Lacul Paltinoasa și Barajul Paltinul, pe care îl întrezărim din depărtare, nu de alta, dar are 108 m înălțime și n-ai cum să-l ignori...

Deși staționarea e interzisă în zona barajului inaugurat în 1971, bineînțeles că niște tipi coboară din mașini ca să-și facă selfie-uri. Noi ne continuăm drumul spre locul de popas special amenajat, de unde putem admira de sus, de pe pajiște, lacul de acumulare pentru apă potabilă, întins pe 3 km.

Avem și aici parte de o surpriză: peisajul e complet schimbat față de anul trecut. Rulota cu răcoritoare, berici și cafele zace abandonată, iar podiumul sau estrada din lemn, că nu știu cum să-i zic, pe care erau montate câteva bănci și mese, a dispărut cu totul. Pe pajiștea până acum goală au apărut însă o grămadă de bănci și mese, precum și niște foișoare drăguțe, nimic de zis, totul gândit ca spațiu de picnic pentru doritori. Care sunt, deși nu în număr mare - nici nu vreau să mă gândesc cum arată locul în weekenduri...

Ușor dezamăgită, căci fiind în necunoștință de cauză nu veniserăm echipați cu mâncare și băutură și între timp mi se făcuse sete, remarc că vizavi de pajiște un buldozer își făcea de lucru, semn că se plănuiește o amenajare - o pensiune, sau poate o terasă ori un camping, vom vedea.

Și mai remarc ceva: vacile care pasc netulburate printre bănci și foișoare și mai ales lacul cu reflexii verzulii de la copacii care îl încing ca un brâu.

Natura, în toate formele ei de existență, letargică ori spectaculoasă, leneșă ori avântată, rămâne aceeași.

Și întotdeauna frumoasă...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Zonă deluroasă foarte atractivă și accesibilă, situată la puțin peste 100 km de București


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Combinație reușită de natură și istorie, cu multiple posibilități de vizitare și relaxare

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Carmen Ion in 23.07.20 09:47:54
Validat / Publicat: 23.07.20 11:10:27
VIZUALIZĂRI: 730INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VALEA DOFTANEI. A mai fost în/la: Am parcurs de mai multe ori același traseu
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Franţa, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Turcia
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterscris / TELEFON [23.07.20 12:07:50] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

tata123 [23.07.20 13:25:16] »

@Carmen Ion:  O zonă ofertantă din punct de vedere peisagistic și turistic - obiective naturale și istorice. Cred că în ultimii 10 ani Valea Doftanei a evoluat spre un turism de masă, în weekenduri zona lacului Paltinu - poiana amenajată și „plaja” - este supraaglomerată.

Parcul din spatele complexului arhitectural Brebu care se întinde până pe malul lacului a constituit o surpriză plăcută și pentru noi în luna iunie. E un loc perfect pentru relaxare destinat atât localnicilor, cât și vizitatorilor.

Numai bine! ​​

Carmen Ionscris / TELEFON [23.07.20 13:25:58] »

@webmaster:  Mulțumesc. Sunt onorată 

Carmen Ionscris / TELEFON [23.07.20 13:32:35] »

@tata123:  Ai dreptate, pajiștea și malul lacului sunt foarte aglomerate, mai ales în weekend, zona fiind preferată de mulți turiști pentru scurte escapade în natură.  

Cât despre Brebu, descoperirea parcului și lacului a fost pentru noi un bonus neasteptat​ dar binevenit.

Mulțumesc pentru vizită,   ecou și vot. ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.091080904007 sec
ecranul dvs: 1 x 1