ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
JUN-2020
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Aniversare pe malul lacului Herăstrău – 10 ani de AFA

TIPĂREȘTE

24 iunie 2020 – pe lângă semificațiile religioase, laice și populare ale zilei curente (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Ziua Mondială a Iei, Sânzienele) azi aniversez 10 ani de la înscrierea pe portalul AmFostAcolo. A trecut un deceniu de când scriu pe site, în primii ani destul de rar, în ultimii 5-6 constant.

Primul articol postat în 24 iunie 2010 e dedicat unei vacanțe în Maramureș și a acumulat doar 5 voturi J (vezi impresii). Între timp s-au adunat 681 de articole, dintre care 602 dedicate României (88 %), 29 încadrate în Zstratosferă și alte câteva zeci despre obiective și unități de cazare din Turcia, Bulgaria, Ungaria și Grecia. Câteva articole au atins pragul de Zuperbonus, altele au apărut pe prima pagină la rubrica „Articolul Zilei” ; de asemenea, o serie de imagini au staționat pe homepage în cadrul rubricii „Fotografia Zilei” . Munca de elaborare nu e ușoară, mulți cunosc acest lucru. Utilitatea materialelor postate se măsoară în numărul de vizualizări, voturile exprimând într-o măsură mai mică acest aspect.

Dorința de a aniversa cei 10 ani de AFA, cumulată cu o veste bună și cu prezența în Parcul Regele Mihai I m-au împins ieri către o terasă în aer liber, cum cer reglementările în vigoare. După ce m-am oprit câteva clipe la ecluza lacului Herăstrău realizată în anii ' 30 și modernizată în 2007, privind vechile piese de fier realizate la Uzinele Malaxa, am pornit pe aleea de promenadă care însoțește malul lacului.

Mi-au căzut ochii pe o terasă aflată deasupra apei, neîngrădită, cu vedere la întinderea lichidă în care se oglindeau norii. E Taverna Racilor, un restaurant tematic găzduit de o construcție de lemn sub formă de vapor. Parcul Național Regele Carol al II-lea, cum s-a numit noul spațiu verde amenajat cu ocazia Lunii Bucureștilor și a sărbătoririi a 70 de ani de la sosirea principelui Carol I în România, este un cadru perfect pentru a savura relaxat o cafea.

Restaurantul e așezat în zona bulevardului Beijing, la intrarea în parc dinspre ecluză, în apropierea restaurantului interbelic Pescăruș. Taverna Racilor are în compunere trei spații de luat masa: un salon interior (închis acum din cauza restricțiilor), o terasă acoperită (dar deschisă spre apă) și o teraxă exterioară situată pe două etaje (un cat lângă aleea pietonală și altul chiar pe un ponton amplasat în apă). O parte din mese purtau plăcuța „rezervat” , cum se recomandă în această perioadă de pandemie – rezervare telefonică, altele se puteau ocupa la liber.

M-am așezat la o masă pe pontonul situat în aer liber, pe o băncuță de ratan chiar deasupra apei. Am fost repede „interceptat” de un chelner care purta masca obligatorie și mănuși. Deși era ora prânzului nu am dorit să comand decât ceva dulce, un suc și o prăjitură – un minim aniversar. În câteva minute a sosit espresso dublu (14 lei), sucul acidulat (9 lei) și eclerul (15 lei). Prăjitura a fost bună, cu accente colorate și fructe de pădure; conform regulilor de protecție am primit tacâm de unică folosință.

Meniul conține multe specialități din gama fructelor de mare, peștelui și, bineînțeles, raci. Găsiți aici meniul: tavernaracilor.ro/meniu/?l=herastrau. Companionii de la mesele alăturate care s-au adunat la prânz au comandat asemenea specialități, am văzut că porțiile erau consistente. Serviciile minime de care am beneficiat consider că au fost bune, chelnerii promți și amabili; se poate plăti cu cardul bancar.

Am savurat cafeaua fierbinte privind spre pânzele bărcilor care pluteau pe lac și gândindu-mă la aniversarea de a doua zi. Mi-a făcut plăcere să scriu articole turiastice, să „sap” după informații noi, inedite, unele despre care nici eu nu eram familiarizat. De altfel, în acești ani mi-am îmbogățit cunoștințele în multe domenii, am citit despre fapte adevărate și legende, am încercat să ofer și celorlalți materiale interesante și folositoare. Cred că în multe privințe am reușit – cine a dorit a citit, cine nu – nu.

După câteva zeci de minute am părăsit terasa înconjurată de flori și stegulețe pe lângă o pisică care lenevea pe o bordură adulmecând mirosul de pește prăjit. Am trecut pe lângă debarcaderul utilizat la traversarea lacului unde era tras la mal vaporașul „Dâmbovița” (vezi aici informații despre navigația în București: vezi impresii). Am traversat parterul cu pajiști și flori, am trecut pe lângă fostele pavilioane Expoflora și am privit un pic la statuile de bronz lustruite de copii: Curcanul, Gâscanul, Căprioara. De altfel în parcul Herăstrău (fosta denumire) sunt multe monumente și statui; o parte sunt prezentate aici: arcgis.com/apps/MapTour/i ... 48baf7243cc21df. Parcul de mari dimensiuni e frumos în orice anotimp, chiar și iarna (vezi impresii).

Concluzie. Am petrecut minute de relaxare pe malul lacului Herăstrău, pe terasa Tavernei Racilor. Dacă doriți să gustați specialități de mare și pește puteți veni în acest decor natural, serviciile au fost bune. Iar aniversarea dulce!

Numai de bine!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 24.06.20 16:14:02
Validat / Publicat: 24.06.20 16:35:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 764 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 O cafea savurată pe malul lacului Herăstrău.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

Dan&EmaPHONE
[24.06.20 17:16:05]
»

La multi ani! La mai multe! Felicitari pentru cel mai valoros user AFA! Numai bine! ????

Carmen Ion
[24.06.20 18:09:00]
»

@tata123:  Felicitări pentru cei 10 ani pe AFA și pentru numeroasele și valoroasele reviewuri! La cât mai multe!

mecut
[24.06.20 18:15:20]
»

@tata123:  La multi ani!!!    Multa sanatate, multe plimbari si mult spor la scris! Si eu voi implini anul acesta tot 10 ani de Afa... dar in noiembrie.

Dan&EmaPHONE
[24.06.20 18:24:36]
»

@mecut:  La multi ani!

mecutPHONE
[24.06.20 19:43:41]
»

@Dan&Ema:  Multumesc foarte mult,   pentru urarea in avantas!

Sunteti foarte dragut! ????

Toate gandurile bune si pentru voi! ​​

Mika
[24.06.20 22:02:31]
»

@tata123:  Felicitări pentru toate review-urile scrise in cei zece ani de AFA! La mulți ani pe site și la multe alte review-uri la fel de interesante!

iulian68PHONE
[24.06.20 23:08:48]
»

La Multi Ani inainte!!! Trebuie sa incerci si terasa de la Casa Ancora! Este super!

nicole33
[25.06.20 06:31:48]
»

@tata123:  

Mulţi ani înainte! ​

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.06.20 09:20:28]
»

@all:  Mulțumesc!   Sper să putem călători în această vară-toamnă pentru a putea povesti cât mai mult și a ne delecta cu fotografii reușite. Fie că vom reuși să mergem peste hotare, fie că vom explora diverse regiuni românești vă doresc să vă bucurați de fiecare clipă de frumos.

Plăcerea resimțită din călătorii este probabil în funcție de mentalitatea cu care călătorim decât destinația spre care călătorim - filosoful britanic Alain de Botton.

Călătorii frumoase!

crismisPHONE
[25.06.20 10:02:20]
»

La mulți ani alături de AFA și, în general, la mulți ani!  

mishu
[25.06.20 21:52:06]
»

@tata123:  La cat mai multe aniversari si amintiri frumoase, in final astea ne bucura sufletul. Felicitari, votat cu mare drag.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[26.06.20 09:02:00]
»

@crismis:  Mulțumesc! E o plăcere să ai colegi care îți apreciază munca și care înțeleg ce înseamnă să scrii un articol bun pe portal. Pe AmFostAcolo este loc pentru toți, cei care scriu și cei care citesc - ideal este ca aceste materiale scrise cu drag să își îndeplinească scopul: utilitate și promovare. Călătorii frumoase!

@mishu: Mulțumesc! Ne dorim să călătorim cât mai mult, să vizităm zone cât mai frumoase și obiective inedite​ - e un lucru firesc în epoca contemporană. După aceste călătorii unii dintre noi împart cu alții bucuria descoperirilor din vacanță. Alegeri inspirate și vacanțe cât mai interesante!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[26.06.20 22:41:06]
»

@tata123:  A trecut un deceniu de când scriu pe site, în primii ani destul de rar, în ultimii 5-6 constant.

La cât mai mulți ani pe aici, printre prieteni! La mulți ani pentru celelalte aniversări

Să ai călătorii frumoase din care să ne mai povestești! ​​

Daisy Petal
[29.06.20 12:30:23]
»

La mulți, mulți ani pe AFA și felicitări pentru articolele scrise. Citesc cu mare plăcere articolele scrise de tata123.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[29.06.20 14:23:16]
»

@Zoazore:  Mulțumesc! Sper ca situația pandemică să ne lase să călătorim cât de cât, oamenii se relaxează, dar virusul nu prea vrea... Sănătate și să ne bucurăm de orice mică incursiune.

@Daisy Petal:​ Aprecierile mă onorează! Sper ca articolele mele să fie în continuare utile și plăcute; ce interesați vor găsi mereu lucruri noi, iar fotografiile vor exemplifica cât mai bine textul. Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Daisy Petal, Dan&Ema, iulian68, mecut, Mika, mishu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094873905181885 sec
    ecranul dvs: 1 x 1