La Plăcinte (Magheru)

TIPĂREȘTE

Am fost "La Plăcinte". Am fost acolo nu pentru a mă întâlni cu cineva și nici pentru a marca vreun fericit eveniment de familie. Am fost "La Plăcinte", în București, la restaurantul din Bd. Magheru, pentru că pur și simplu voiam să mănânc plăcinte. Mi se făcuse dor de plăcintele moldovenești făcute de mama, acasă la noi, în copilărie, de cele făcute de mătușile mele din Basarabia atunci când mergeam acolo cu părinții în vizită, dar mi se făcuse dor și de plăcintele cu care m-am îndestulat recent la Chișinău și la Butuceni, în satul tradițional moldovenesc de peste Prut. La Chișinău am fost la restaurantul cu terasă situat nu departe de Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Am și o poză din exterior pe care o voi atașa aici. În interior nu am făcut poze pentru că nu intenționam să scriu un articol despre acel local și apoi, eram preocupată mai mult de meniu și de… plăcinte. Sunt atât de multe și atât de variate încât tu, ca oaspete aflat acolo pentru prima oară, nu poți fi decât derutat. Ai nevoie de ceva timp pentru a studia și pentru a alege dintre atâtea sortimente. În pozele din meniu toate îți surâd ademenitor, dar ești conștient că nu le poți comanda pe toate. Cel puțin nu în aceeași zi.

La Chișinău ca de altfel peste tot în Republica Moldova, găsești plăcinte bune nu doar la restaurantele "La Plăcinte", ci și în patiserii mai modeste, la supermarketuri, precum și la popasurile turistice unde se oferă masă. Plăcinta este unul dintre simbolurile Basarabiei și nu știu cum de nu s-au gândit moldovenii s-o pună pe stema țării, alături de vultur și de capul de bour. Nu există zi de sărbătoare în care să nu fie plăcinte pe mesele moldovenești.

Nu e de mirare că din această veche tradiție și mare pasiune pentru aluat s-a născut una dintre mărcile comerciale ale Republicii Moldova. Apărută în 1999, în Moldova, marca "La Plăcinte" a devenit curând lider pe piața națională. De aici și până la a trece Prutul, în România, n-a mai fost decât un pas. Astăzi găsim restaurante "La Plăcinte" nu numai la Iași - cel mai apropiat mare oraș de Moldova, ci și la Sibiu, Brașov și Ploiești. Internetul informează că în București sunt nu mai puțin de 8 restaurante "La Plăcinte", toate amplasate în zone foarte cunoscute ale orașului: Bd. Dacia, nr. 20, Bd. Magheru, nr. 26, Bd. I. C. Brătianu, nr. 10, Bd. Ion Mihalache, nr. 96-98, Şos. Ștefan cel Mare, nr. 38, Str. Nicolae Caramfil, nr. 49, Bd. Nicolae Titulescu, nr. 12 și Bd. Vasile Milea 4F.

După cum spuneam, noi am fost la restaurantul din Bd. Magheru, nr. 26. N-am încercat o rezervare pentru că aflasem între timp că așa ceva nu se practică și la restaurantele "La Plăcinte". Așadar, am mers la noroc. Restaurantul n-a fost chiar o surpriză pentru noi. Știam că în afară de mult lăudatele plăcinte aici poți servi și alte preparate: supe și ciorbe, diverse specialități la grătar sau la cuptor toate asezonate cu variate garnituri și salate, dar noi veniserăm pentru plăcinte și plăcinte trebuia să mâncăm.

Ce să comandăm? Plăcinte clasice (cu brânză de vaci și verdeață, cu brânză de oi şi de vaci, cu cașcaval, cu varză proaspătă, cu cartofi, cu vișine), o plăcintă "domnească" cu brânză dulce de vaci și cu stafide sau, poate, o plăcintă "ciobănească", numai cu brânză de oi? În cele din urmă ne-am hotărât pentru o plăcintă cu brânză de oi şi de vaci.

La capitolul "Învârtite" am privit pozele din meniu și am studiat îndelung oferta în timp ce gândul îmi zbura spre învârtitele trecutului meu. Cu brânză de vaci şi verdeaţă, cu carne de porc și de pui cu smântână, cu cartofi și brânză de oi, cu varză murată, cu mere sau cu vişine?

Am remarcat că ceea ce se face acum în plăcintăriile și popasurile turistice din Basarabia, dar și în restaurantele "La Plăcinte" de pretutindeni sunt specialități de mai mici dimensiuni, care se pretează a fi servite la porție, într-o prezentare mai comercială. Eu am crescut cu învârtitele mamei, mari și cu adevărat învârtite. În afara faptului că foile subțiri de aluat erau rulate, mai erau și răsucite și alungite și abia apoi așezate în tavă. Tăvile se ung cu foarte puțin ulei sau unt topit, de asemenea se ung puțin și foile înainte de a se pune umplutura și de a se rula. Cel puțin așa se fac învârtitele tradiționale. Moldovencele de peste Prut, gospodinele din satele Basarabiei, au niște tăvi rotunde, imense, croite după gura mare a cuptorului din curte. Mai mare dragul să fii în preajma lor atunci când scot din cuptor minunăția rumenă, fierbinte, cu miros îmbietor.

În oferta restaurantului "La Plăcinte" n-am văzut învârtita cu nucă. Pe foile subțiri, mama presăra puțin zahăr și nucă răzuită, mai punea o foaie de aluat, apoi din nou zahăr și nucă răzuită, iar o foaie și tot așa până când isprăvea. Țin minte că a făcut o dată și învârtită cu halva. Nu mai auzisem până atunci de așa ceva. Probabil a fost o invenție de a ei, un fel de a scăpa de un rest de aluat rămas fără umplutură. În fine… amintiri!

La restaurant "La Plăcinte" din București - Magheru, în amintirea învârtitelor de odinioară, am comandat și o învârtită cu brânză de vaci şi verdeaţă, de fapt câteva foi de aluat care înfășoară o umplutură de brânză și mărar. A fost bună, foarte bună, dar nu la fel de bună ca învârtita de acasă, cea care avea și gust de copilărie.

La desert, în afară de plăcinta cu vișine și de învârtita tot cu vișine, ambele menționate mai sus, se poate opta pentru papanaşi, clătite cu brânză de vaci în sos de miere, prăjitură de brânză, tort de ciocolată, înghețată sau "Căciula lui Guguţă" o specialitate pe care am cunoscut-o recent la Chișinău. Ni se servea zilnic la micul dejun la Vila Verde Hotel într-o variantă mai economică, mai puțin dulce, adică fără cremă de smântână cu zahăr vanilat, frișcă și ciocolată rasă. De astă dată trebuia să degust varianta originală. Așadar, am comandat "Căciula lui Guguţă" la care am adăugat o prăjitură de brânză. Udate cu suc proaspăt de portocale și cu bere albă nefiltrată Edelweiss (asta după o încurajare cu 40 ml de palincă de Ardeal Zetea - doar soțul meu), toate au mers de minune.

În final, pentru că ceea ce ne-a fost servit ne-a plăcut, am decis să comandăm ceva și pentru acasă mai ales pentru că aveam în plan o ieșire duminicală și preferam - ca întotdeauna de altfel - să avem o gustare în portbagaj. Plăcinta "domnească" cu brânză dulce de vaci și cu stafide, precum și învârtita cu brânză de vaci şi verdeaţă (același sortiment de învârtită pe care îl savuraserăm în restaurant) ne-au fost aduse împachetate separat, în ambalaje personalizate.

Am reținut că restaurantele "La Plăcinte" fac şi livrări la domiciliu, pe o rază de 3-4 km transportul fiind gratuit pentru comenzi de minim 50 lei și contracost (8 lei) pentru comenzi mai mici.

Nu am menționat că - fiind vară, iar soțul meu fumător - am preferat o masă pe terasă. Stâlpii de beton cu profiluri de inspirație folclorică, nenumăratele mușcate înflorite de lângă mesele umbrite, căsuțele pentru păsărele fixate pe trunchiuri de copaci, toate au creat un ambient plăcut. Meniul "De dragul tradițiilor moldovenești" ne-a fost adus de îndată ce am luat loc, dar - pentru că preparatele se pregătesc atunci și se aduc la masă calde - timpul de așteptare a fost de aprox. 20 minute, fapt anunțat de ospătar încă de la început. Nu voi da prețuri pentru că nu le-am reținut decât pe cele ale produselor pe care le-am comandat noi. Cu mențiunea că nu sunt dintre cele mai mici, pentru o edificare totală asupra prețurilor, vă invit să accesați site-ul La Plăcinte

Servirea a fost bună, personalul atent și prompt. Un amănunt surprinzător cel puțin pentru mine: paiul de la fresh-ul de portocale a fost adus cu capătul exterior protejat cu o "căciuliță" de plastic. O măsură de igienă în plus cu care eu nu m-am mai întâlnit până acum. Bravo, băieți!

Am fost și în sala de servire din interior. Pentru nefumători, mai ales pentru că sunt scutiți de zgomotul traficului de pe bulevard, cred că este mai plăcut acolo. Am văzut și am fotografiat (pentru că mi s-a permis) rândurile de mese din lemn pentru două sau patru persoane, precum și pereții decorați în stil popular moldovenesc, cu mici motive tradiționale înrămate, cu funii de ceapă, cu ulcele, cu ulcioare și cu tot felul de vase de ceramică. Tavanul cu grinzi de lemn este împânzit de fragmente de țesături moldovenești cu trandafiri roșii, precum și de corpuri de iluminat, unele îmbrăcate în material textil dantelat.

La restaurantul "La Plăcinte" din București - Magheru chiar și peretele toaletei îți amintește de cadrul idilic al unui sat moldovenesc. O bătrână scoțând apă din fântână stă de vorbă cu o femeie tânără care ține un copil de mână. Tabloul pictat este întregit de o pisică și de o găină ciugulind în bătătură. Peste tot curățenia este exemplară, iar o muzică discretă asigură un fundal sonor cât se poate de agreabil.

Soțul meu care a fost de multe ori cu treburi la Chișinău, știe că moldovenii au - în afară de vinuri renumite - și o bere foarte bună. El a remarcat că din gama atât de variată de băuturi oferite la restaurantul "La Plăcinte" din București - Magheru lipsește berea moldovenească. Bere belgiană de abație, da, bere moldovenească la restaurant moldovenesc, nu!

Pentru ca stilul tradițional să fie menținut până la sfârșit, nota de plată a fost adusă pe un suport de lemn traforat tot în motive folclorice. Am făcut plata cu cardul.

Și, la final, o atenționare: verificați nota de plată înainte de a achita! S-ar putea să aveți surprize.

---

VIZUALIZĂRI: 2712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI