BUN
GRAD SATISFACȚIE
Stand-Up la Comics Club
INTRO
Dorind să mai ieșim la un show de stand-up, am rezervat cu câteva zile înainte două bilete. Show-ul se desfășura la Terasa Comics Club, deci în aer liber. Biletele au costat 50 lei de persoană și includeau doar accesul la show.
____
LOCAȚIE
Terasa este situată pe Strada Nerva Traian nr 4. Există și o parcare publică cu plată chiar la intrare. Parcarea te costă aproximativ 1 leu / oră... deh, aproape de Unirii, finețuri.
____
TERASA
Îmi pregătisem de acasă toate documentele impuse, notate în descrierea showului. Biletele tipărite cu cod QR + dovada vaccinării. Că doar așa scria acolo, că accesul se face doar cu dovadă vaccin, trecere prin boală sau test negativ.
Ajungem la intrare și ni se cere doar numele pe care s-a făcut rezervarea. Oha scanare cod QR bilete, oha verificare vaccin sau test negativ. Așa au procedat și cu restul de câteva zeci de persoane. Deci totul de fațadă la fel cum se face mai peste tot. Să le zic? Rezolv ceva sau stric seara? Cred că nu rezolvam nimic. Bine că e oarecum în aer liber. Oarecum pentru că spre diferență de pozele de pe internet, acum terasa avea acoperiș gen cort.
Noi nefumători, am prins 2-3 mese de fumători pe lângă. Fumul nu avea unde să se ducă în sus că era acoperișul. Un deliciu ce să mai...
____
MENIUL - COMANDA
Știam că prețul nu include nimic în consumație și ospătarii o să dea târcoale ca să comanzi una alta. Meniul avea chestii preparate rapid. Bruschete, chipsuri, salate, fish and chips, etc
Prețurile mi s-au părut din start foarte piperate. După ce că dau 50 lei pentru 1,5 ore, mai mă arzi și la stomac. Exemple:
-bruschete cu ton, 200gr (adică 2 feliuțe mici) = 17 lei
-bruschete cu roșii, 200 grame = 13 lei
-mix bruschete, 400 grame (adică 4 feliuțe) la 29 lei
-quesadilla de pui, 400 grame 29 lei
-salată grecească, 400 grame 24 lei
-naschos cu sos brânză, 150 grame/100 grame 23 lei
-chipsuri din cartofi, 250 grame 13 lei
-cheesburger, 400 grame 32 lei
-burger de pui, 400 grame 29 lei
Apoi băuturile...
-apă plată la 330 8 lei
-apă minerală la 750 la 12 lei
Cireașa de pe tort a venit la sfârșit. Când ne aduce nota toate erau mai scumpe cu 5-7 lei. Pe masă aveam 2 meniuri, unul cu prețurile de sus și unul cu prețuri mai mari, cele din notă. Am chemat ospătărița să o întreb și ea foarte nonșalantă... : "Mda... cel cu prețuri mici e meniul vechi, cel corect e acesta (cel cu prețuri mari) ". Pe bune Sherlock? Și eu care credeam că meniul cu prețuri mici e ăla mai nou... NOT!
Chestie asta mi s-a părut de mega prost simț. Nu verifici și tu meniurile alea? Apa la 330 era defapt 12 lei, aia la 750 era defapt 18 lei (18 LEI FRATE). Am crezut că am închis ochii și am ajuns pe plajă în Mamaia dar eram defapt în București...
Apoi chipsurile comandate erau defapt aproape 20 de lei iar mixul de bruschete vreo 35 și lista putea continua... Nici la restaurant la Hanul Domnitorilor din Predeal nu sunt prețurile astea de Mamaia. Înțeleg că ai un business și vrei să-ți recuperezi banii rapid dar totuși... fii om. Nu trebuie să îți achit eu acum toate pierderile tale din pandemie.
despre SERVICII
Ospătarii stăteau cu ochii pe tine, doar doar să mai comanzi ceva. S-au mai domolit o dată ce a început show-ul. Până atunci erau geană pe noi...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Preparatele comandate au venit toate reci... iar chipsurile erau mai mult arse.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locația este ușor accesibilă atât pentru cei care vin cu mașina personală cât și pentru cei care vin pe jos. Mi-a plăcut că showul era la terasă dar nu mi-a plăcut că 80 % din ea era defapt acoperită. În margine erau pereții, scena, sus era acoperișul. Mai rămăsese colțurile marginilor de la cort, de sus unde mai adia aerul.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Show-ul de stand-up a fost senzație. Cam singurul punct forte al acestei locații.
Recomand locația mai mult pentru show-urile de stand up. Referitor la organizare, servire, gastronomie, mai e de lucrat.
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 30.08.21 20:41:14
- A fost prima sa vizită/vacanță în BUCUREȘTI
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Sugestii pentru timp liber în București și împrejurimi, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait) - rubrică cu regim de votare +/-1PMA
@ValentinB_88:
”Există și o parcare publică cu plată chiar la intrare. Parcarea te costă aproximativ 1 leu / oră... deh, aproape de Unirii, finețuri.
Faceți dreapta pe Octavian Goga și e loc de parcare gratis cât vrei...
Sau veniți cu hybrida/ electrica și e gratis și aia de la primărie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Restaurant Velveto, sala Rondă, masa de Paste oferită de Fundaţia Niciodată singur — scris în 12.05.24 de Michi din BUCURESTI
- Sep.2023 Calibru 9.ro, poligon de tragere — scris în 17.09.23 de Michi din BUCURESTI
- Mar.2022 O experiență unică la muzeul... simțurilor. — scris în 26.03.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI
- Apr.2021 Jurassic Park de București — scris în 25.04.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Relaxare cu caluti la HOBBY LAND RANCH - Club de Echitatie in Comuna Ganeasa, Ilfov — scris în 04.02.21 de brutulica din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Distracție în vremea pandemiei la Arena Tei — scris în 14.07.20 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2020 Cu metroul prin București — scris în 17.01.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ