Manastirea Caldarusani

TIPĂREȘTE

La insistentele familiei am plecat intr-o frumoasa zi de primavara sa inspectam un lac (sau o balta) unde se poate pescui si sa vizitam Manastirea Caldarusani. Traseul a fost; Bucuresti, spre Ploiesti, la dreapta spre comuna Balotesti si tot inainte spre Caldarusani. Cam dupa 40 km. am intalnit balta pe care o cautam si cu multumire am constatat ca este un loc civilizat unde se poate pescui.

Multumita, am plecat mai departe, am trecut pe podul peste lac si ne-am continuat drumul spre manastire. Drumul a fost bun, soseau pana acolo este fara prea multe gropi (doar intr-o mica zona au fost cateva, dar nu foarte adanci) …asa ca toata lumea a fost multumita. Pentru ca nu am vazut indicatoare, am intrebat de vreo doua ori localnicii daca suntem pe drumul cel bun; s-au arata amabili si ne-au indrumat corect.

Am traversat o campie, pe care cu multi ani in urma au fost vestitii Codrii ai Vlasiei. Acea padure imensa care acoperea cam tot judetul lfov de astazi, a fost adapost in vremurile de razboi, pentru populatia din satele inconjuratoare. Aici oamenii gaseau nu doar adapost, ci si lemn pentru constructii si foc si hrana. Ani la rand, haiducii si hotii la drumul mare si-au gasit si ei adapost in aceste paduri intinse, unde erau greu de gasit.

In Codrii Vlasiei a fost ucis Vlad Tepes in urma complotului boierilor.

Cel care a dat o alta “ forma acestor paduri, a fost Ctin. Brancoveanu, cand a “ taiat padurea in doua” pentru a face un drum de la palatul sau din Mogosoaia pana in centrul Bucurestiului la celalat palat. Acest drum s-a numit multi ani Podul Mogosoaiei, si este acelasi cu Calea Victoriei din zilele noastre (numele i-a fost schimbat dupa Razboiul de Independenta. Acest drum se numea asa, pentru ca a fost pavat cu grinzi de stejar …. asemenea unui pod. Imaginati-va cat de lung este drumul si tot era pavat cu grinzi din lemn…. lemn luat de unde? …. desigur din padure. Acum, ici – colo se mai vad palcuri de copaci care sunt atat de mici incat nu mai pot fi numiti codrii.

Dupa ce am intrat intr-o astfel de padurice, pe partea dreapta am vazut prima poarta care indica drumul catre manastirea Caldarusani. Vestea buna pentru cei ce nu au autoturism este ca se poate ajunge la manastire si cu autobuzul 416 sau 452 (vezi foto). De la aceasta prima poarta, drumul continua inca un km. pana la cea de a doua poarta, unde exista si un loc de parcare. Nu o parcare propriuzisa, dar se poate parca civilizat, langa gardul manastirii. La aceasta a doua poarta, turistii sunt avertizati ca fotografiatul este interzis. Nu am inteles daca in toata curtea sau doar in biserica, asa ca macar prin curte am facut cateva fotografii. Ne-am intalnit cu cativa calugari, care nu ne-au facut observatie; ori nu se tine cont de “ tablita “ veche, ori interdictia este valabila doar in biserica. Aceasta a doua poarta este defapt un turn, prin gangul caruia se intra; a fost ridicat la prima oara la 1940 si refacut la 1956.

Abia dupa ce se trece si de aceasta poarta, se simte, acel aer tipic manastirilor; caracterizat prin gradinile bine ingrijite, iar in cazul acesteia si prin lacul din imediata apropiere, pentru care era un indicator cu “ pescuitul interzis”. Pana la biserica se mai merge inca un km. Aleea asfaltata este umbrita de copaci batrani care deja isi faceau datoria, adica umbreau drumul si gradina. Am intalnit multi oameni care venisera pana acolo, nu doar pentru a se ruga, la biserica, ci si pentru a servi o gustare la iarba verde. Unii erau cu paturica, altii cu caunele si masute (dar fara a face fripturi la gratar) si mancau sau isi faceau siesta. Am trecut printe ei, am remarcat si fotografiat a parte din chiliile calugarilor si am facut cativa pasi si in cimitir, cautand insemnele locurilor unde se odihnesc cei mai de seama calugari ce au trait in aceasta manastire. Acolo se odihnesc; părintele Arhimandrit Sofian Boghiu stareţul Mănăstirii Antim, episcopului Gherasim al Buzăulu si mitropolitului Filaret al II-lea.

Manastirea a fost ridicata intre 1637 – 1638 de Matei Basarab pe “ limba de pamant “ ce intra pe o lungime de cca. 300 m. in mijlocul Lacului Caldarusani. Acesta a gasit acolo o mica bisericuta din lemn, si a promis ca va ridica acolo o mandra manastire, pentru cei noua sihastrii ce traiau acolo. Hramul manastirii se sarbatoreste la 26 Octombrie de ziua Sfantului Dimitrie. De-a lungul timpului multe modificari au afost aduse, unele necesare altele doar din dorinta de a da un aspect mai placut. De exemplu in 1915 zidul a fost inaltat cu aproape doi metri si astfel biserica a capatat un aspect mai zvelt si mai mandru. Si pictura a fost restaurata, si modificata de cateva ori in decursul anilor. Faptul ca ani la rand, in biserica au ars sute si mii de a dus la deteriorarea picturilor care periodic au necesitat o “ improspatare” a culorilor. Aici se afla si o frumoasa colectie de picturi din primii ani de creatie ai lui Nicolae Grigorescu. Cincizeci si patru de stareti au condus aceasta manastire, acesta misiune fiind acum indeplinita de arhimandritul Lavrentie Gata.

Apoi am trecut si de ultima poarta, cea a bisericii manastirii. Pe cele doua laturi sunt chilii ale calugarilor, si multe flori parfumeaza gradina.

Cu smerenie am pasit in biserica si mi-am indreptat pasii in partea dreapata a naosului, acolo unde este asezata racla cu moastele Sfantului Ierarh Grigorie Dascalu. Un calugar batran, m-a binecuvantat si m-a miruit. Era o zi de sarbatoare si acest gest mi-a umplut sufletul de o bucurie calma. Stiti senzatia …. ? Aceea cand nimeni nu iti da nimic (nimic material) si cu toate aceste te simti bine. Este ca atunci cand primesti o veste buna…nu este ceva palpabil, dar te simti bine. Am mai zabovit cateva minute in biserica; pentru a mai aduce o multumire, pentru a mai rosti o rugaminte si pentru a admira interiorul bisericii. La fel ca in oricare biserica veche, peretii sunt afumati de la sutele de lumanari ce au ars inauntru, asa ca picturile sunt afumate; dar acest lucru da un farmec aparte frescelor. Cu parere de rau ca nu am putut face si cateva fotografii am parasit biserica.

Indreptandu-ma spre iesire, pentru o clipa m-am bucrurat cand am vazut micul magazine cu suveniruri; am sperat ca voi gasi un pliant sau macar 2-3 vederi cu interiorul bisericii. Din pacate dezamagirea a fost mare; aveau un singur model de vederi cu exteriorul, si multe ceaiuri si suplimente nutritive chinezesti, si bratari din lemn colorat cu cate o cruciulita pe care scria “ Ierusalim. M-am retras fara sa ii spun nimic calugarului, care cu un ton dur intreba pe toata lumea care trecea pragul magazinului un “ ce doriti” …. si am ramas in suflet doar cu bucuria ce mi-a facut-o calugarul care m-a miruit.

---

VIZUALIZĂRI: 15980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI