Trei case memoriale în cartierul meu

TIPĂREȘTE

Preocupați de grijile zilnice, fără a conștientiza, trecem adesea prin locuri prin care, odinioară, îi purtau pașii pe unii dintre iluștrii noștri înaintași. Două dintre cele mai reprezentative figuri ale condeiului românesc - Tudor Arghezi şi George Bacovia - au trăit, s-au stins din viață și își dorm somnul de veci în Berceni, cartierul din sudul capitalei în care mi-a fost hărăzit să trăiesc și eu. De-a lungul timpului, am vizitat de mai multe ori Casa Memorială "Tudor Arghezi" din Strada Mărțișor, nr. 26 și Casa Memorială "George Bacovia" din Strada George Bacovia (fostă Frăsinetului), nr. 63. Sunt situate relativ aproape una față de cealaltă. Cel de-al treilea loc memorial sau mai degrabă memorabil la care fac referire în titlu este și pentru mine o premieră. Asta pentru că destul de târziu și cu totul întâmplător am aflat despre existența lui.

Casa Memorială "Tudor Arghezi"

Despre Casa Memorială "Tudor Arghezi" din Strada Mărțișor, nr. 26, probabil că știe toată lumea. Locuitorii cartierului cu atât mai mult. Cum arăta locul atunci când marele scriitor s-a mutat în mahalaua Mărţişorului, doar scrierile vechi ne mai pot informa: "M-am silit şi singur şi stăruind pe lângă primarii pe care-i cunoşteam, m-am silit să fac străzi, să aduc lumina. Am alergat pentru oameni când aveau vreo nevoie. Am alergat pentru mahala când era ceva de făcut. Într-o zi au venit la mine și mi-au cerut să le fiu delegat. Iaca aşa ajunsei delegatul mahalalei și mahalaua Mărţişor a avut lumină, străzi pietruite, tramvai pe Șoseaua Olteniţei şi autobuz pe Văcăreşti. "

Unde se află Casa Memorială "Tudor Arghezi"? Aproape de Piaţa Sudului - fosta Mandravela - acolo unde Calea Văcăreşti este gata să sfârşească în marea intersecţie, înainte de benzinărie, ultimul drum lateral dreapta (când vii dinspre oraş) este Strada Mărţişor.

Nu intenţionez să revin asupra a ceea ce am scris în articolul deja publicat și amintit mai sus. Subliniez doar că Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Theodorescu, scriitorul care a contribuit la dezvoltarea liricii româneşti, a scris aici, în casa de la Mărţişor, cea mai mare parte a lucrărilor sale creând un adevărat curent literar. Tot aici, cu resurse proprii, a pus bazele şi a condus o tipografie - "Potigraful Mărțișor".

Casa memorială, albă, cu acoperişuri roşii şi cu lemnăria exterioară vopsită tot în roşu, este ea însăşi un mărţişor. Curtea inundată de verdeaţă şi pomi înfloriţi primăvara, găzduiește cuşca lui Zdreanţă "cel cu ochii de faianţă", precum şi un mic lăcaş împrejmuit unde zace pentru vecie patrupedul - erou al poeziei care ne-a încântat tuturor copilăria.

În fața intrării principale, o cruce din piatră străjuieşte mormintele soţilor Arghezi. În cuvinte puţine, lespezile funerare vorbesc despre Tudor şi Paraschiva Arghezi, doi oameni care au trăit alături, împărţind şi binele şi răul, timp de 56 de ani.

Organizată în casa în care a locuit poetul începând cu anul 1930, colecţia Muzeului Tudor Arghezi cuprinde multe piese de mobilier, două biblioteci mari, tablouri, obiecte de artă, nenumărate fotografii, documente originale şi obiecte personale ale poetului.

Casa Memorială "George Bacovia"

Și despre Casa Memorială "George Bacovia" din Strada Frăsinetului, nr. 63 - astăzi Strada George Bacovia - am scris cândva. Pentru a întregi tripleta enunțată în titlu, trebuie să fac o scurtă referire și la ea.

A fost prima casă memorială de scriitor înființată în cartierul Berceni (1966), Casa Memorială "Tudor Arghezi" apărând 8 ani mai târziu, în 1974.

Între Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Olteniţei, nu departe de Cimitirul Bellu, într-o zonă înconjurată de noroaie și de bălţi, au trăit în perioada 1933-1957 poetul George Bacovia și soția sa Agatha. A fost printre primele case apărute după ce terenul cultivat cu viță de vie, lovit de filoxeră, a fost parcelat și transformat în loturi de case. De la Cimitirul Bellu, orașul se extindea spre sud, spre Mănăstirea Văcăreşti şi spre hanul lui Costică Mandravela.

După moartea poetului (în 1957) casa a fost renovată și s-a dorit a fi transformată în muzeu, însă, donând-o, Agatha Bacovia a fost refuzată, întreținerea patrimoniului rămânând în continuare în sarcina soției și a fiului poetului. În anul 1966 statul român a acceptat donația. Așadar, abia de atunci se poate vorbi - oficial - despre Casa Memorială "George Bacovia".

Vizitând-o, putem vedea vitrine în care sunt expuse manuscrise, diverse documente, fotografii, precum şi diploma de bacalaureat de la liceul absolvit la Bacău. Alături de volumele de versuri semnate George Bacovia, se pot vedea medalii, desene şi caricaturi care amintesc de preocupările din tinereţe ale poetului.

În camera Agathei se află biblioteca, un birou, un patefon şi un aparat de radio, un fotoliu, precum şi o măsuţă cu o formă ingenioasă, aşezată într-un colţ. Pereţii sunt decoraţi cu fotografii şi cu tablouri. În afară de un număr impresionant de volume, în bibliotecă se mai pot vedea partituri, o vioară, precum și masca mortuară a poetului.

Un ceas indică ora 8.10, oră la care pe patul din modesta chilioară, la 22 mai 1957, s-a stins din viaţă Bacovia, poetul ce "din plumb făcut-a aur". Pe perete, deasupra patului îngust, se află o fotografie care îl înfăţişează mort, privegheat de familie.

Casa memorială Traian Vuia

De fapt nu este o casă memorială în adevăratul sens al cuvântului. Nu mergeți acolo cu gândul că veți vizita interioare care păstrează memoria unei personalități! Este doar casa în care și-a petrecut ultimele clipe de viață Traian Vuia - pionierul aviației românești și mondiale, cel care a efectuat primul zbor autopropulsat, cu un aparat mai greu decât aerul. Asta se întâmpla la 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris.

Casa din Strada Brădetului, nr. 24, foarte aproape de Casa Memorială "George Bacovia", nu este un muzeu. Este doar o fantomă care stă ca un ghimpe în coasta unui nou complex rezidențial, o veche construcție care, probabil, are zilele numărate.

În timp, casa de la capătul Străzii Brădetului a fost azil pentru bătrâni, club al pionierilor şi - se pare - internat. Faptul că Traian Vuia şi-a petrecut acolo ultimele clipe de viață, era comemorat printr-o placă informativă - azi dispărută - pe care scria: "În această casă și-a trăit ultimele clipe Traian Vuia (1872-1950) ilustru pionier al aviației, primul om care a zburat desprinzându-se de pământ prin mijloacele proprii ale avionului construit de el (Paris, 18 martie 1906) ".

După ce și-a petrecut cea mai mare parte din viață în Franța, după terminarea celui de-al doilea război mondial, grav bolnav, Traian Vuia a revenit în țară ajutat de Dr. Petru Groza, prim-ministru în acea vreme. Tot acesta l-a instalat în azilul de bătrâni din Strada Brădetului și - la 3 septembrie 1950 - a anunțat primăriei comunei Bujoru - Timiș (în prezent numită Traian Vuia) decesul marelui inventator. Traian Vuia a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, ceremonia de înhumare având loc în absența membrilor familiei. Pe monumentul său funerar este scris simplu TRAIAN VUIA 1872-1950.

Despre inventatorul român, pionier al aviației mondiale, aflați mai multe de pe internet. Există și un muzeu memorial, unul adevărat, cu machete de aparate de zbor, înființat în 2012, la 21 km de Lugoj, în localitatea natală - Surducu Mic, astăzi denumită Traian Vuia.

Cum spuneam, casa ponosită din Strada Brădetului, nr. 24, nu este un muzeu, dar păstrează în istoria sa trista amintire a stingerii din viață, în singurătate, a marelui nostru inventator. Nu veți găsi informații despre această casă pe internet, nu veți fi îndrumați în căutarea voastră de vreo plăcuță sau de vreun indicator și nici nu veți găsi clădirea pustie de la capătul Străzii Brădetului inclusă în vreo listă a caselor memoriale din București.

Cei mai vârstnici dintre locuitorii zonei își amintesc de faptul că terenul și casa la care facem referire au aparținut Bisericii Luterane, că acolo a existat și un seminar teologic desființat de comunişti, după naționalizare casa fiind transformată în azil de bătrâni, ulterior în club al copiilor. Ba chiar, după construirea ansamblului rezidential învecinat, casa a îndeplinit rolul de showroom pentru apartamentele care urmau a fi vândute. Cei care, pe vremuri, atrași de anumite activități extrașcolare, frecventau clubul copiilor, spun că în casă nu exista nici un fel de mobilier sau alt obiect care să fi aparținut lui Traian Vuia. Și cum ar fi fost să fie dacă aceea nu era casa lui Traian Vuia, casa în care a locuit acesta, ci doar azilul de bătrâni în care și-a dat obștescul sfârșit?

Dacă aveți cât de cât atracție pentru acest obiectiv - casa în care a luat sfârșit povestea lui Traian Vuia, juristul pasionat de zmeie, cel care a demonstrat că și omul poate zbura - atunci când vizitați Casa Memorială "George Bacovia" abateți-vă câteva sute de metri pentru a vedea ce a mai rămas din casa care - în tăcerea ei - încă mai păstrează memoria lui Traian Vuia! Nu vă așteptați să mai găsiți plăca informativ-comemorativă care era montată pe peretele de lângă una dintre cele patru intrări! Plăca a dispărut, probabil că materialul din care era făcută a stârnit interesul cuiva. Sau, poate, faptul că această casă păstrează memoria unei personalități trebuie trecut sub tăcere și în cele din urmă uitat. S-ar putea obține mai ușor autorizația de demolare?

Am fost de curând în Strada Brădetului, nr. 24, incitată de o cunoștință care a copilărit în zonă, mi-a povestit despre casă și chiar mi-a arătat câteva poze. Pe vremea aceea plăca informativă cu textul redat mai sus încă mai exista. Eu am mai găsit, în zidul exterior, doar conturul ei dreptunghiular și urmele cuielor cu care fusese fixată, de aceea voi atașa o poză mai veche, care nu îmi aparține.

O stradă aglomerată, cu mașini parcate una lângă alta, o barieră la intrarea pe proprietatea privată și mai multe în incintă, o gheretă de portar și un portar de treabă care mi-a îngăduit să intru și să dau ocol clădirii cu pereții scorojiți și tencuiala căzută… cam asta am găsit la capătul Străzii Brădetului.

Dincolo de gard și la o aruncătură de băț de Casa Memorială "George Bacovia" se află Școala nr. 111, prima școală din Berceni, denumită din 1999 Școala Gimnazială "George Bacovia". Actualul local datează din 1959, dar începuturile sale sunt mai vechi (octombrie 1906 când în Cătunul Bellu s-a inaugurat prima școală mixtă).

---

VIZUALIZĂRI: 997 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI