Unde mai fugim din București? Drumeție (foarte) lejeră pe Vârful Secăria (1149 m)

TIPĂREȘTE

Un alt week-end cumințel pentru noi. Și din nou a trebuit să alegem din multitudinea de variante de la răboj, un traseu care să ne umple o zi lungă, cam în aceleași condiții din ultima vreme și anume: să ne învârtim pe o rază de 150-170 de km, să evităm aglomerația și să încercăm să facem cât de puțină mișcare.

Pentru mișcare am ales ceva ușor pentru că a fost prima dată în lunile astea când am ieșit puțin mai mulți și trebuia să verificăm ce a făcut statul ăsta în casă din noi.

Ca să evităm aglomerația (și apropo de asta, în aceeași zi o prietenă a fost la Babele și mi-a spus că pur și simplu în zona aceea oamenii se călcau pe picioare), am ales să facem puțină mișcare pe Vârful Secăria, un vârf de 1149 de m din sudul Munților Baiului, cu acces din șoseaua care leagă satul Teșila de pe Valea Doftanei, de DN1 Comarnic, prin comuna Secăria, o șosea de aprox 14 km, după cum urma să remarcăm, deosebit de spectaculoasă.

Deși am fost de mai multe ori pe Valea Doftanei și de obicei ne place să ne abatem din drumul principal după indicatoare de sate, Secăria nu a avut noroc în drumurile noastre de până acum. Și aveam să constatăm că rău am făcut.

Cum zilele de vară sunt lungi și știam despre drumeția noastră că n-o să ne ocupe prea mult timp, am încercat să mai găsim ceva de făcut în drumul nostru și am ales o oprire la Casa Domnească de la Brebu. Restul zilei urma să-l umplem cu un picnic și leneveală pe Valea Doftanei.

De la București până la Secăria sunt aprox 140 de km, ceea ce se încadra perfect în limita pe care suntem dispuși să o facem în excursiile de o zi.

Am mers pe DN1 până la Câmpina și cum am hotărât să facem o scurtă oprire la Brebu, la pasarela de acolo am făcut dreapta și cam 100 de km au fost până la intrarea în Brebu. Drumul nu oferă nici o surpriză pentru că se ține șoseaua principală până în capăt de tot unde se înfundă în Aleea Casa Domnească și intrarea în complexul pe care îl căutam. La ora 9 am parcat și noi mașinile lângă alte câteva, dar la ieșire parcarea generoasă, de altfel, era arhiplină, inclusiv un autocar.

Despre Complexul architectural medieval de la Brebu mai auzisem și mai citisem dar nu am crezut că o să ne impresioneze atât de plăcut. Este un monument istoric din sec 17 și include zidul de incintă, Turnul Clopotniță, Biserica și Muzeul Casa Domnească, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. A fost ridicat de Matei Basarab, care nu a apucat să se bucure de el însă pentru că a fost finalizat în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Un bust al lui Matei Basarab tronează în partea dreaptă a intrării.

Pe saitul nostru sunt articole foarte bune dedicate acestui complex, așa că pentru mai multe detalii tehnice vă invit să le consultați. Intrarea se face pe sub Turnul Clopotniță, am trecut pe lângă biserică fără să intrăm pentru că era slujbă și cei câțiva credincioși o ascultau afară, pe pajiște, la distanțe remarcabile unii față de alții. În spate de tot este casa devenită muzeu acum și spre ea ne-am îndreptat și noi.

Intrarea a fost 8 lei/persoană (și am primit bon fiscal) și cu toate că era o taxă de ghidaj separată pentru grupuri mai mici de 10 persoane, noi fiind 8, doamna de acolo ne-a considerat pe toți vizitatorii de la acea oră un grup și am avut parte de acest serviciu gratuit.

La data vizitei noastre am găsit două expoziții: una temporară și cea permanentă. În partea stângă a casei sunt 2 săli (acolo unde era și casieria), unde era organizată o expoziție temporară cu obiecte și uniforme folosite în al II-lea Război Mondial, dar și artă în tranșee, reprezentând diverse obiecte confecționate din ce aveau la îndemână soldații: o scrumieră dintr-o grenadă, căni și vaze din țevi de tun, etc.

În celelalte 8 săli era expoziția permanentă de istorie și artă feudală cu obiecte foarte vechi, lăzi de bani, cărți bisericești, prima biblie tiparită în limba română cu alfabet chirilic (Biblia de la București din 1688), coduri de legi, icoane vechi, veșminte boierești, podoabe și bijuterii, dar și portrete donate de artiști consacrați. Nu am avut voie să facem poze în interior dar asta ni s-a spus mai târziu, după ce am apucat să facem câteva.

După ce am terminat cu vizita celor 2 expoziții supraveghetorul ne-a invitat să o luăm în stânga când coborâm scările casei și să ieșim prin poarta din zidul de incintă care te duce într-un parc extraordinar de frumos și de îngrijit, cu băncuțe, mulți pomi, un amfiteatru mic și alei, până pe marginea lacului Brebu. În spatele Casei Domnești, în acest parc, am putut observa și anexele și acareturile casei.

Parcul era plin de cireși negri și am mâncat și noi pe săturate, am văzut veverițe care se plimbau nestingherite pe alei, iar pe marginea lacului erau pescari. Știu că mă repet dar simt nevoia să o fac și mai spun o dată că parcul este deosebit de frumos, iar familiile cu copii se pot bucura de câteva ore de joacă pe aceste pajiști umbroase.

Am făcut și noi tururi pe toate aleile, pe lângă lac și am ieșit din parc la primărie, apoi în parcare și înainte de plecare am mai intrat o dată în curtea bisericii unde 2 copilași îmbrăcați în straie bisericești se plimbau prin curte cu un lighean în care era anafură.

De la Brebu am plecat spre Telega și apoi spre Barajul Paltinu, unde ne-am oprit preț de o privire și mai departe spre Valea Doftanei, direcția Trăisteni, satul unde toamna trecută am fost la un festival al cașcavelei. N-am ajuns însă acolo, ci în satul dinainte, Teșila, am făcut stânga spre comuna Secăria (este și indicator) și am mers pe un drum cu peisaj, cred că 6-7 km, care urcă și tot urcă, până pe un platou mărginit de goluri alpine.

Șoseaua merge mai departe în comuna Secăria și iese în DN1 în dreptul Comarnicului, dar noi ne-am oprit pe platou, în pasul Secăria, la o intersecție a șoselei cu alte drumuri forestiere, cam în dreptul releului de acolo.

Am parcat mașinile pe platou iar în afară de ale noastre mai erau 3-4 doar. N-am întâlnit pasagerii acelor mașini pe traseu, așa că bănuim că erau mașinile celor pe care i-am văzut cu corturile în apropiere. De acolo am pornit într-o plimbare absolut lejeră spre Vârful Secăria, pe drumul forestier din stânga șoselei. Noi nu am văzut nici un indicator în zonă dar nu ai variante, așa că, dacă lași la o parte șoseaua care iese în DN1 nu ai pe unde să o iei decât pe acest drum forestier.

Plimbarea până la Vârful Secăria nu îți pune la încercare condiția fizică, doar sus de tot, la asaltul final, foarte puțin. Având în vedere că Pasul Secăria se află la o altitudine de 958 de m iar vârful se află la 1149 de m, după alte surse 1153 de m, diferența de altitudine este în jur de 200 de m, adică destul de mică și permite oricui să facă această plimbare, inclusiv copiilor, de la mic la mare.

Trebuie însă evitate zilele caniculare pentru că nu se merge deloc prin pădure, ci doar prin spațiu deschis. Cu toate că au fost zile toride în ultima perioadă, în acea zi au fost undeva la 25-26 de grade și a adiat vântul, ceea ce a făcut plimbarea noastră absolut suportabilă și plăcută.

Ceea ce recomandă acest traseu sunt vederile extraordinar de frumoase pe tot parcursul traseului, spre satele de pe Valea Doftanei, spre comuna Secăria, iar sus de tot spre râul și barajul Paltinu dar și spre frumoșii Munți ai Baiului.

Ca și timp noi am făcut cam o oră și jumătate dus-întors, cu multe pauze de poze și admirat peisajul. Cred că undeva la 20-30 de minute pe sens trebuie luat în calcul și apoi suplimentat în funcție de ritmul fiecăruia.

La dus ne-am întâlnit cu o singură pereche care mersese jumătate din drum și s-au întors, iar la întoarcere ne-am întâlnit cu vreo 3 grupuri de familii cu copii, care se bucurau ca și noi de ziua frumoasă.

Nu știu dacă altădată o fi fost mai multă lume pe traseul acesta, noi ne-am întâlnit doar cu câțiva, cum am zis, dar a fost exact ce căutam pe vremurile astea. Eu vă recomand din toată inima această plimbare pe Vârful Secăria pentru că o să vă bucurați de natură și de niște peisaje de vis.

La întoarcere am vrut să ne oprim la mică distanță de barajul Paltinu, acolo unde este acea pajiște care duce spre lac, acum amenajată cu foișoare și locuri de grătar și ne-ar fi plăcut să încheiem ziua acolo, așa cum am făcut-o și altă dată. A fost imposibil să găsim un loc pe Valea Doftanei pe câțiva km față de această pajiște, în sus sau în jos. O mare de mașini și de oameni abia ne-au permis să trecem de această zonă aglomerată și să ne oprim la un moment dat unde am văzut că avem loc de 3 mașini și ne-am dus cu catrafusele în brațe până pe malul apei.

Am mâncat, am vorbit, am râs, am lenevit, am intrat cu picioarele în apa foarte, foarte rece a Doftanei și cu toate că nu era în plan pe la 17,30 ne-am gândit să o luăm spre casă cu o escală la Grădina de Lavandă de la Țipărești, unde am fost și anul trecut în iunie, dar brusc am simțit nevoia să duc și fetele cu care eram și care nu o văzuseră. Despre Grădina de Lavandă de la Țipărești a scris de curând colegul nostru @tata123, complet.

Ideea aceasta ne-a permis să nu ne întoarcem spre casă chiar pe același drum, ci am făcut o buclă după Telega prin Mislea și am trecut printr-un frumos tunel de pădure unde ne-am și oprit puțin, dar mai bine nu o făceam, pentru că am rămas dezamăgiți să vedem câtă mizerie era în pădurea aceea frumoasă, de la peturi și hârtii, resturi de picnicuri, până la orice…. Nu știu cum ne mai rabdă natura asta!

Cei care fuseseră și anul trecut la lavandă nu au mai plătit o dată taxa de 10 lei, ci s-au asezat pe iarbă la intrare și ne-au așteptat. Eu am intrat cu fetele, lavanda nu era chiar în perioada ei de înflorire maximă, dar ne-am bucurat de culoare și miros. Am cumpărat de la intrare un buchețel de lavandă cu 15 lei, ceea ce mi s-a părut foarte scump, iar fi-mea și-a luat de la magazinel o apă de lavandă cu 20 de lei. Ulei esențial și ce mai era pe acolo nu a fost de interes pentru că sunt fan uleiuri esențiale, dar mi le procur de la mama lor (așa sper). Ce era diferit față de anul trecut erau cele 2 toalete ecologice amplasate la intrare.

Asta a fost o nouă escapadă de o zi cu care ne mai ostoim dorul de ducă, până or veni vremuri mai bune. Vă recomand încă o dată plimbarea pe Vârful Secăria pentru că sunt sigură că veți fi la fel de încântați ca și noi de peisajele pe care le veți avea de pe tot traseul.

Natură generoasă, mult verde, peisaje încântătoare.

Relaxare totală pentru iubitorii de drumeții.

---

VIZUALIZĂRI: 12235 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI