EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Într-un an pandemic în care oamenii au călătorit de voie, de nevoie mai mult prin România căutând zone mai puțin aglomerate, dar totodată pitorești și posibil inedite. O astfel de zonă geografică se află la o aruncătură de băț de București și chiar dacă în ultimii ani s-a aglomerat considerabil încă ascunde colțuri de Natură nebănuit de frumoase – vorbim aici de valea râului Doftana cu împrejurimile sale.
Deja peisajele Subcarpaților Curburii se întrezăresc după ce depășim municipiul Ploiești, loc unde Câmpia piemontană a Ploieștilor se întâlnește cu Subcarpații Prahovei. Depresiunea Câmpina e prinsă ca într-un clește de văile râurilor Prahova și Doftana, iar orașul situat pe acea terasă are farmecul său (vezi impresii).
I. Valea râului Mislea. După ce am depășit centura de vest a Ploieștiului, apoi indicatoarele către monumentele de la Florești (vezi impresii) am virat dreapta pe o șosea îngustă care ne-a scos în satul Urleta, apoi în localitatea Mislea (pe DJ 100D) – aici mai există urmele Mănăstirii Mislea, dar și amintirile triste ale închisorii politice pentru femei. În centrul așezării urmăm drumul spre stânga pe valea râului Mislea – DJ 100E. Șoseaua are doar două benzi destul de înguste și e împresurată de construcții și gospodării, dar peparcursul a circa 8 km vedem case frumoase (și mai vechi, și mai noi), curți pline de flori, podețe peste râu, păduri pe culmile ce se ridica ca un zid pe ambele părți ale văii. Traversăm satele Telega (unde altădată funcționau băi bine apreciate) și Doftana – alt loc care are legătură cu o închisoare (vezi impresii). Această variantă ne facilitează accesul către Brebu, ocolind orașul Câmpina.
II. Brebu – muzeu, mănăstire și parc. Jos pe talveg se scurge apa Doftanei, în stânga sunt dealurile Câmpiniței, în dreapta Dealurile Doftănețului, înainte Depresiunea Brebu. După câteva serpentine scurte ajungem pe platoul superior unde s-a închegat localitatea Brebu și alte câteva sate, un loc fermecător care a atras artiști plastici renumiți (Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Sava Henția), medici (Carol Davila), tabere de copii (elevele de la Azilul „Elena Doamna” ) etc. În centrul satului descoperim Mănăstirea fortificată Brebu și Casa Domnească a lui Matei Basarab, azi gazdă a unui mic dar interesant muzeu (vezi impresii). În spatele ansamblului arhitectural medieval se desfășoară un parc nou, îngrijit și dichisit cu băncuțe, un mic amfiteatru și o minifaleză pe malul lacului format în gips.
III. Satul Pietriceaua. După vizita la muzeu și plimbarea în parc ne-am îndreptat spre o zonă rurală care te transpune în altă epocă urmând DJ 214. Drumul șerpuiește printre plaiuri și coline când domoale, când abrupte. Trupuri de pădure însoțesc uneori linia de asflat, livezi cu frunze de un verde crud și fânețe în plină dezvoltare se înșiră pe ambele laturi. Urcăm pe dealul Pietriceaua pe ale cărui culmi sunt presărate casele unui sat oarecum înțepenit în timp: Pietriceaua. Așezarea prahoveană e considerată printre cele mai frumoase sate din țară, lucru dovedit de peisajele minunate, gospodăriile tradiționale care îți amintesc de vacanțele petrecute la bunici și casele vechi. Am poposit la ieșirea spre Slănic Prahova în locul unde se găsește Crucea Unității – un monument metalic ridicat cu câțiva ani în urmă. Ne așezăm pe iarbă și admirăm zările, inspirăm aerul curat îmbibat de miros de pășune, cuprindem în brațe trovantul de mari dimensiuni și mai că am fugi până la fântâna cu cumpănă pentru o gură de apă rece. Vom reveni pe aceste meleaguri minunate!
IV. Cheile Doftanei. După un popas de peste o oră ne întoarcem spre Brebu, dar urmăm indicațiile aplicației de navigație către Păstrăvăria Doftana (vezi impresii), traversăm râul pe un pod îngust cât lățimea unui autoturism și gustăm un păstrăv delicios în locul amintit. La nici doi kilometri distanță se află cheile râului Doftana, un pasaj de vreo 300 m lungime, locul cel mai îngust având doar vreo 35 m lățime. Pe o parte un perete vertical de stâncă sparge albia râului, pe cealaltă parte stânca e străpunsă de un tunel – rămășiță a căii ferate cu ecartament îngust care circula odată pe valea Doftanei. Oprim pentru câteva fotografii – interesant e să urci sus pe platou, deasupra cheilor pentru priveliști din altă perspectivă (există un traseu). La vreo 8 km depărtare de zona cheilor se află barajul și lacul de acumulare Paltinu, nu am mai mers până acolo, l-am văzut de câteva ori (de fapt nu se poate intra pe coronament).
V. Valea Fiarelor. În dreptul bornei de la km 16 de pe DJ102L virăm la stânga pe porțiunea de drum numită Valea Fiarelor – un pasaj de legătură cu localitatea Șotrile. E vorba de 2 km de șosea în urcare accentuată cu serpentine strânse (google.ro/maps/dir/45.220 ... 90c79b2!1m0!3e0). Cele două serpentine consecutive au o înclinație de circa 20-22%, întregul segment având o medie de 13-14% înclinație. Această zonă e o adevărată provocare pentru bicicliști care frecventează aceste drumuri pitorești. Am oprit în partea superioară și timp de câteva zeci de minute am privit spre oglinda de apă azurie a lacului de acumulare Paltinu, iar în partea opucă către satul Podu Cheii.
VI. Prin Șotrile. Am continuat spre stânga pe DJ 207 către Câmpina urmând drumul care șerpuiește pe creasta dealurilor oferind imagini superbe asupra zonei. Oprim în câteva locuri pentru a capta imagini panoramice spre barajul Paltinu și munții Bucegi; un popas mai lung facem în apropierea Vârfului Cucuiatu (826 m) într-un areal străjuit de un releu. Un localnic care a oprit câteva minute lângă noi ne sfătuiește să ne descălțăm și să simțim energiile acelui loc. Asfaltul se „ondulează” pe creste asemeni undei de apă, acoperișuri roșii se ițesc din verdele crud de primăvară, pe fundal se zăresc clădirile Câmpinei.
Recomand parcurgerea acestui traseu într-o zi de weekend, veți vedea lucruri interesante, peisaje minunate și puteți face un popas mai lung pe o pajiște.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 08.06.21 12:07:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VALEA DOFTANEI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123: Iar te citesc ca un preambul pentru excursii viitoare, nu am fost acolo, dar am în plan...
Mi-a plăcut cum ai descris această excursie de o zi, ce poți să vizitezi,.... de la Pitești față de București nu e cale lungă, ...
Poza P05 mi-a amintit de stilul tău de a poza, te-am copiat și eu cândva...
@tata123: O zonă cu adevărat superbă, odihnitoare pentru ochi, minte și suflet!
Frumoasă regiune! La Mislea erai la doi pași de altă „mare stațiune de interes turistic” , Bordeni. Și de biserica translată cu boi și de biserica din Bordenii Mari cea cu iconostasul de la Mislea și vitraliile de la Sf, Vineri Hereasca.
Așa că... la drum!
@mprofeanu: Mulțumesc frumos pentru aprecieri. Mă bucur că articolele mele sunt folositoare călătorilor. Sunt atât de multe zone frumoase în jurul râului Doftana, aș mai enumera aici: arealul satelor Buștenari și Melicești, zona Podul Mușiții, etc.
Poate, la un moment dat, vom circula și pe mult promisul TransBai care pornește din Azuga, traversează munții Baiului, ajunge în Trăisteni, apoi mai departe până la Gura Vitioarei (prahovaeconomica.eu/2020/ ... ea-teleajenului).
@Carmen Ion: Adevărat odihnitoare din toate punctele de vedere plaiurile de pe valea râului Doftana. Vom reveni pe acolo. Mulțumesc.
Numai bine!
@mihaelavoicu: Hristos s-a Înălțat! Sunt multe obiective în zona menționată, le va veni rândul tuturor. Aș mai adăuga monumentul lui Aurel Vlaicu de la Bănești, stejarul de la Goruna, bisericile vechi, câmpul de lavandă de la Țipărești (vezi impresii). La toate acestea se adaugă superbul peisaj deluros cu sate ascunse pe văi, pâlcuri de pădure și pășuni.
Să auzim numai de bine!
@All_update_iulie 2021: Cu o lună în urmă în parcul Brebu s-a deschis un spațiu special dotat cu aparate de fitness cu adresabilitate largă (brebuprahova.eu/acasa/ite ... ort-si-sanatate).
De asemenea, în parcul din fața complexului arhitectural Brebu (mănăstire și muzeu - vezi impresii) a fost dezvelit bustul pictorului Ștefan Luchian (brebuprahova.eu/acasa/ite ... -aducere-aminte). Cunoscutul pictor botoșănean a poposit încântat la Brebu la începutul secolului al XX-lea, frumusețea locurilor îndemnându-l să picteze zeci de tablouri și să își desăvârșească tehnica pastelului.
Numai de bine!
Împreună cu continuările sale, articolul a fost selectat și ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2022 Călătorie de o zi — scris în 08.05.22 de Cosmina7 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Crucea Domnitorului de la Meliceşti — scris în 12.05.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Buştenari- satul care cu o sută de ani în urmă a fost California României — scris în 03.05.22 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 O mică incursiune de toamnă prin plaiurile și amintirile copilăriei... — scris în 09.01.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Șosea alpină de la Comarnic la Valea Doftanei — scris în 06.11.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Brebu și Valea Doftanei - istorie și natură — scris în 23.07.20 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Unde mai fugim din București? Drumeție (foarte) lejeră pe Vârful Secăria (1149 m) — scris în 09.07.20 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ