Excursie de vis pe Valea Doftanei

TIPĂREȘTE

Într-un an pandemic în care oamenii au călătorit de voie, de nevoie mai mult prin România căutând zone mai puțin aglomerate, dar totodată pitorești și posibil inedite. O astfel de zonă geografică se află la o aruncătură de băț de București și chiar dacă în ultimii ani s-a aglomerat considerabil încă ascunde colțuri de Natură nebănuit de frumoase – vorbim aici de valea râului Doftana cu împrejurimile sale.

Deja peisajele Subcarpaților Curburii se întrezăresc după ce depășim municipiul Ploiești, loc unde Câmpia piemontană a Ploieștilor se întâlnește cu Subcarpații Prahovei. Depresiunea Câmpina e prinsă ca într-un clește de văile râurilor Prahova și Doftana, iar orașul situat pe acea terasă are farmecul său (vezi impresii).

I. Valea râului Mislea. După ce am depășit centura de vest a Ploieștiului, apoi indicatoarele către monumentele de la Florești (vezi impresii) am virat dreapta pe o șosea îngustă care ne-a scos în satul Urleta, apoi în localitatea Mislea (pe DJ 100D) – aici mai există urmele Mănăstirii Mislea, dar și amintirile triste ale închisorii politice pentru femei. În centrul așezării urmăm drumul spre stânga pe valea râului Mislea – DJ 100E. Șoseaua are doar două benzi destul de înguste și e împresurată de construcții și gospodării, dar peparcursul a circa 8 km vedem case frumoase (și mai vechi, și mai noi), curți pline de flori, podețe peste râu, păduri pe culmile ce se ridica ca un zid pe ambele părți ale văii. Traversăm satele Telega (unde altădată funcționau băi bine apreciate) și Doftana – alt loc care are legătură cu o închisoare (vezi impresii). Această variantă ne facilitează accesul către Brebu, ocolind orașul Câmpina.

II. Brebu – muzeu, mănăstire și parc. Jos pe talveg se scurge apa Doftanei, în stânga sunt dealurile Câmpiniței, în dreapta Dealurile Doftănețului, înainte Depresiunea Brebu. După câteva serpentine scurte ajungem pe platoul superior unde s-a închegat localitatea Brebu și alte câteva sate, un loc fermecător care a atras artiști plastici renumiți (Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Sava Henția), medici (Carol Davila), tabere de copii (elevele de la Azilul „Elena Doamna” ) etc. În centrul satului descoperim Mănăstirea fortificată Brebu și Casa Domnească a lui Matei Basarab, azi gazdă a unui mic dar interesant muzeu (vezi impresii). În spatele ansamblului arhitectural medieval se desfășoară un parc nou, îngrijit și dichisit cu băncuțe, un mic amfiteatru și o minifaleză pe malul lacului format în gips.

III. Satul Pietriceaua. După vizita la muzeu și plimbarea în parc ne-am îndreptat spre o zonă rurală care te transpune în altă epocă urmând DJ 214. Drumul șerpuiește printre plaiuri și coline când domoale, când abrupte. Trupuri de pădure însoțesc uneori linia de asflat, livezi cu frunze de un verde crud și fânețe în plină dezvoltare se înșiră pe ambele laturi. Urcăm pe dealul Pietriceaua pe ale cărui culmi sunt presărate casele unui sat oarecum înțepenit în timp: Pietriceaua. Așezarea prahoveană e considerată printre cele mai frumoase sate din țară, lucru dovedit de peisajele minunate, gospodăriile tradiționale care îți amintesc de vacanțele petrecute la bunici și casele vechi. Am poposit la ieșirea spre Slănic Prahova în locul unde se găsește Crucea Unității – un monument metalic ridicat cu câțiva ani în urmă. Ne așezăm pe iarbă și admirăm zările, inspirăm aerul curat îmbibat de miros de pășune, cuprindem în brațe trovantul de mari dimensiuni și mai că am fugi până la fântâna cu cumpănă pentru o gură de apă rece. Vom reveni pe aceste meleaguri minunate!

IV. Cheile Doftanei. După un popas de peste o oră ne întoarcem spre Brebu, dar urmăm indicațiile aplicației de navigație către Păstrăvăria Doftana (vezi impresii), traversăm râul pe un pod îngust cât lățimea unui autoturism și gustăm un păstrăv delicios în locul amintit. La nici doi kilometri distanță se află cheile râului Doftana, un pasaj de vreo 300 m lungime, locul cel mai îngust având doar vreo 35 m lățime. Pe o parte un perete vertical de stâncă sparge albia râului, pe cealaltă parte stânca e străpunsă de un tunel – rămășiță a căii ferate cu ecartament îngust care circula odată pe valea Doftanei. Oprim pentru câteva fotografii – interesant e să urci sus pe platou, deasupra cheilor pentru priveliști din altă perspectivă (există un traseu). La vreo 8 km depărtare de zona cheilor se află barajul și lacul de acumulare Paltinu, nu am mai mers până acolo, l-am văzut de câteva ori (de fapt nu se poate intra pe coronament).

V. Valea Fiarelor. În dreptul bornei de la km 16 de pe DJ102L virăm la stânga pe porțiunea de drum numită Valea Fiarelor – un pasaj de legătură cu localitatea Șotrile. E vorba de 2 km de șosea în urcare accentuată cu serpentine strânse (google.ro/maps/dir/45.220 ... 90c79b2!1m0!3e0). Cele două serpentine consecutive au o înclinație de circa 20-22%, întregul segment având o medie de 13-14% înclinație. Această zonă e o adevărată provocare pentru bicicliști care frecventează aceste drumuri pitorești. Am oprit în partea superioară și timp de câteva zeci de minute am privit spre oglinda de apă azurie a lacului de acumulare Paltinu, iar în partea opucă către satul Podu Cheii.

VI. Prin Șotrile. Am continuat spre stânga pe DJ 207 către Câmpina urmând drumul care șerpuiește pe creasta dealurilor oferind imagini superbe asupra zonei. Oprim în câteva locuri pentru a capta imagini panoramice spre barajul Paltinu și munții Bucegi; un popas mai lung facem în apropierea Vârfului Cucuiatu (826 m) într-un areal străjuit de un releu. Un localnic care a oprit câteva minute lângă noi ne sfătuiește să ne descălțăm și să simțim energiile acelui loc. Asfaltul se „ondulează” pe creste asemeni undei de apă, acoperișuri roșii se ițesc din verdele crud de primăvară, pe fundal se zăresc clădirile Câmpinei.

Recomand parcurgerea acestui traseu într-o zi de weekend, veți vedea lucruri interesante, peisaje minunate și puteți face un popas mai lung pe o pajiște.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 5431 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI