Bărăția din Câmpulung Muscel - mărturie istorică catolică de peste 700 de ani

TIPĂREȘTE

Pe 1 iunie, de „Ziua Copilului” , cu 'copilul', am planificat o călătorie la Câmpulung Muscel, orășel de munte, situat într-o depresiune, la poalele Masivului Iezer. Curiozitatea ne este stârnită de statutul său de primă capitală a Țării Românești și primă reședință a lui Negru-Vodă-Basarab. Neexplorat până acum, recomandat de obiective descrise de călătorii pasionați și documentați de pe site-ul “Am fost acolo” , începem cu o plimbare pe bulevardul numit cândva “Pardon” . Ne atrag atenția clădirile cu un etaj, maxim două, pe stânga și dreapta, cu ornamente din zidărie, unele cu basorieliefuri, ferestre înalte și balcoane la stradă, puține renovate, altele mai scorojite, cu aspect învechit, așteptându-și redarea aerului decent.

Ne punem în ordine informațiile pe care le-am căutat despre oraș și luând în considerare mărturiile istorice, o pornim în ordine cronologică, de la locurile care poartă dovada originilor așezării; așa încât Bărăția este primul punct de interes. O găsim foarte repede în partea centrală a orașului, pe str. Negru Vodă la nr. 116, într-o intersecție. Ne întâmpină turnul impunător în stil gotic, specific edificiilor catolice. Aspectul de fortăreață medievală, chiar dacă la scară redusă, ne poartă gândul la vremurile primilor pași lăsați de trecerea cavalerilor teutoni. Ei sunt ctitorii orașului, pe valea larg deschisă a Râului Târgului. S-au stabilit aici și apoi au adus coloniști sași din Ardeal, care erau catolici și au răspândit credința în rândul populației locale.

Așezarea sașilor la Câmpulung a precedat constituirea ca stat a Țării Românești. Problema începuturilor așezării a generat numeroase controverse în lumea istoricilor, informațiile documentate fiind puține, dar, printre acestea se cunoaște o însemnare a minoritului conventual Angelo Petricca din Sonnino:” Acest oraș este așezat la hotarele Translivaniei și locuitorii săi sunt transilvăneni din vechime, de rit catolic, care s-au așezat aici, la hotare, din cauza fertilității pământului” . Puternica comunitate săsească a înflorit în secolele XIII-XVI. Prosperitatea sa s-a datorat în primul rând relațiilor comerciale intense întreținute cu Brașovul și funcției orașului ca loc de popas pe drumul Brașov- Dunărea de Jos. Toți cetățenii au primit un privilegiu domnesc “sunt scutiți de dijma din grâu, de slujbe pentru domn și de vama dregătorilor domnești. Orășenii au dreptul să posede și să transmită ereditar terenuri, case și vii” . În fruntea orașului se aflau judele și cei 12 pârgari. Multă vreme sașii au deținut funcțiile de conducere ale orașului și toate privilegiile domnești, care conțineau libertățile urbei. Au apărut cartiere de bresle. Sașii câmpulungeni și-au păstrat confesiunea luterană până în 1639, când misionarii franciscani din sudul Dunării, reprezentanți ai Contrareformei, i-au convertit la catolicism cu sprijinul domnului Matei Basarab. Declinul populației sășești este rezultatul frământărilor din cauza disputelor dintre capii Bărăției și cei ai mânăstirii ortodoxe Negru Vodă.  În 1640 erau în oraș 500 de sași, cu o situație materială precară din cauza birurilor mari impuse de domnitorul român. În următorii 8 ani aproximativ jumătate din populația săsească a emigrat în Transilvania.

Bărăția a fost construită de către călugării franciscani, veniți din Transilvania, în secolul XIII, în perioada feudală. În anul 1737 turcii au incendiat așezământul, care a fost refăcut prin 1760. În anul 1764, într-o cronică a starețului Mânăstirii din Vințu de Jos, un călugăr franciscan, se arată că Bărăția din Câmpulung a fost inițial deservită de călugări dominicani, abia apoi de cei franciscani.

Pe lespedea de mormânt a unui nobil feudal, Laurențiu de Longo Campo, ultimul comite sas al orașului, aflată încă din anul 1300 sub altarul Bisericii Sfântul Iacob din ansamblul Bărăției este inscriptionat:” Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memorie, anno Domini MCCC” (“Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300” ) . Această lespede, descoperită acum aproximativ 100 de ani, reprezintă cea mai veche atestare scrisă a orașului Câmpulung. Tot în biserică s-a păstrat, până în 1735, sigiliul cu legendă latină al orașului și toate privilegiile domnești, care conțineau libertățile urbei.

Bărăția cuprinde: Biserica “Sfântul Iacob” , Casa Parohială și Turnul Bărăției. Se remarcă arhitectura gotică medievală, tavanul are susținere pe ogive, care sunt arcuri ascuțite, intersectate în partea centrală. Ferestrele sunt completate cu colonete și timpane de piatră adăugate la ultima construcție.

Turnul, a fost ridicat aproximativ la 1730, anterior existând un alt turn, pe a cărui fundament s-a clădit actuala construcție, de plan pătrat, având înălțimea până la cornișă de 13 m. Îl recunoaștem din capodoperele clasicilor picturii românești, pentru care a fost model: Carol Pop de Szatmary (cromolitografie din 1859), Nicolae Grigorescu (două tablouri de șevalet din 1867) și Teodor Aman (tablou cu ocazia Târgului Anual de Sfântul Ilie, din 1890). Sub acoperiș, un cadran de ceas, așezat central este înconjurat de patru ormanentații rotunde simetrice. Se observă că ultimul etaj a fost adăugat ulterior prin îndepărtarea acoperișului de șindrilă și înălțarea edificiului. Există diferență de nuanță, diferită față de zona inferioară și stilul de ornare este diferit. Secțiunea ce corespunde etajului trei, este singura care are ferestre cu forme alungite, înalte, cu arcadă în partea de sus. Toate elementele decorative din zidărie sunt deteriorate, necesitând renovare și prețuire la adevărata valoare istorică. Din curte, accesul la etajul întâi se face pe o scară cu trepte de piatră.

Biserica actuală este, de fapt, corul unei biserici mai mari, dispărută, prelungită spre vest cu o navă ale cărei fundații au fost scoase acum la iveală și puse în evidență prin coborârea nivelului curții. Se remarcă pereții foarte solizi, din piatră clădită, cu o ornamentație în arcadă boltuită, la intrare. Biserica a cunoscut transformări în perioada luteranismului, specifice fiind noii confesiuni: minimalismul, austeritatea, simplitatea. S-au înlăturat icoanele, s-au îngropat moaștele și s-au acoperit cu var picturile bisericești. Aerul auster este acum atenuat într-o oarecare măsură de tablourile religioase și statuile din interior, dar lumina filtrată prin ferestrele înalte nu înlătură atmosfera sobră, aspectul de semiîntuneric accentuat de pereții gri, acoperiți de urmele vechimii. Accesul este barat de un grilaj de lemn care participă la starea de distanțare. Ne atrage privirile tabloul înfățisându-l pe Sfântul Anton de Padova, chiar în stânga intrării. Sfântul, devenit un simbol universal al dedicării pe calea creștină prin minunile pe care le-a înfăptuit în scurta sa viață, și-a câștigat o imensă popularitate fiind exemplu de abnegație în slujirea Domnului și Bisericii, renunțând la o viață luxoasă din familia bogată căreia îi aparținea spre a se consacra întrutotul ajutorării celor sărmani, celor în nevoie, celor păgubiți, bolnavilor. Tabloul îl înfățișează cu Pruncul Isus deoarece, conform legendei, a fost văzut în casa unui nobil când Isus-copil i s-a aruncat în brațe, semn de recunoaștere a devotamentului monahului pentru cele sfinte. Cutia pentru acatiste este la îndemână;  așternem și noi câteva gânduri de pomenire a celor trecuți la cele veșnice, spre a le lumina calea. Câteva tăblițe de mulțumire dedicate Sfântului Anton sunt atârnate în imediata apropriere.

Casa Parohială cu un etaj, acoperișul în patru ape, ridicată pe timpul lui Matei Basarab, în secolul al-XVII-lea, o observăm pe partea stângă după intrarea pe poartă. Are pridvor deschis specific construcțiilor muscelene în stil brâncovenesc. Construcția a fost reabilitată în 1960, pentru a fi cât mai apropiată de aspectul original. Încăperile de la etaj au aspect boltit și o pivniță de unde s-a îndepărtat materialul de umplutură și au fost întregite bolțile. În pivniță sunt depozitate fragmentele de piatră ce au fost recuperate: piese sculptate, capitele, fragmente cu inscripții. Mărturiile istorice atestă că a fost locuită de preoți luterani. La 1639, preoți misionari din congregația “De Propaganda Fide” i-au alungat pe luterani și s-au instalat în locul lor.

Tot ansamblul are un aer ponosit, chiar și curtea cu arbori seculari și aleile din piatră cu iarba crescută pe alocuri, bordurile neîngrijite,  o mașină probabil părăsită, purtând și ea patina vremii, ar necesita împrospătări. Dar, dincolo de aceste aspecte, primul contact cu începuturile orașului Câmpulung Muscel a fost o lecție de istorie de memorat despre creșterea și decăderea populației săsești și influențele specifice resimțite până în zilele noastre.

---

VIZUALIZĂRI: 83 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI