ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.05.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
FEB-2020
Cuplu
PREȚ 226 lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în București?

“City Grill” Covaci – Restaurant Regal în București

TIPĂREȘTE

Voi povesti acum despre un restaurant din București ce le place copiilor mei bucureșteni și despre care sunt nerăbdători să citească.

Pe la începutul lunii februarie vorbind la telefon cu băiatul meu, întrebându-l dacă vin în weekend la Pitești, am primit o invitație ce nu putea fi refuzată: să venim noi la ei la București și să mergem la un restaurant. Nu era nici un eveniment ci doar plăcerea de a fi toți patru, de a ne vedea, a sta de vorbă și a bea împreună un pahar de vin, sau altceva, preferința fiecăruia, ei neputând veni la Pitești. Chiar dacă ne-a întrebat unde vrem să mergem, i-am lăsat pe ei, să aleagă localul, tot copiii stabilind și ziua, duminica.

București, rămâne, pentru mine, orașul în care am petrecut studenția, o perioadă foarte frumoasă, am spus-o atunci, o spun și acum după zeci de ani, colegii mei AFA-iști au scris și vor mai scrie multe despre el, așa că, …pe la ora 14 eram în strada Covaci.

City Grill Covaci, restaurantul ales de nora și băiatul nostru pentru acea zi, face parte alături de City Grill Primăverii, City Grill Floreasca din brandul românesc “City Grill”, ce a apărut în București în anul 2004, brand care se axează pe conceptul „mâncare sănatoasa - salate, grill din carne proaspătă, mâncăruri gătite”, un meniu variat şi accesibil. Cafenelele City Café fac parte din același grup, iar Caru cu Bere, Hanu lui Manuc localuri cu tradiţii istorice de tip “han”, cu mâncăruri specifice românești și Restaurantele Trattoria Buongiorno au fost preluate, ceva mai târziu, de același brand.

Localul este situat pe Strada Covaci la numărul 19, email-ul covaci@citygrill.ro, are telefonul cu numărul +40 727 626 262 unde se pot face rezervări ca și pe site-ul localului, citygrill.ro/en/restaurants/covaci, unde se găsesc și informații despre întreg City Grill. Restaurantul se deschide zilnic la ora 8 și se închide de duminică până joi la ora 24 și la ora 2 A. M. vinerea și sâmbăta noaptea.

City Grill Restaurant se află în centrul istoric, într-o clădire veche, cu etaj și subsol aflată la intersecția străzilor Covaci și Șepcari, perpendiculare între ele, nu pot spune pe ce stradă este intrarea, ușa fiind oblică pe cele două străzi.

Vara, pe lateralele clădirii se amenajază o terasă răcoroasă, cred că este plăcută în căldurile Bucureștiului...

Mi-a plăcut clădirea, mi-a plăcut fațada cu mica firmă și discreta siglă, vezi poza, nu și pereții care trebuiau reparați și zugrăviți, dar să revin….

Intrând în local privirea mi-a fost atrasă de grătarul instalat în sală, la vedere, pe care se pregăteau mai multe fripturi, lângă el se auzea sfârâitul și se simțea mireasma deosebită pe care o degajau, în sală nu. Am văzut și pozat barul din marmură albă, bine aprovizionat, de unde am primit zâmbete, nu numai românești, amândouă, bar, grătar, elegante și moderne. Câteva poze și, conduși de tânăra care ne preluase de la rezervări, am urcat la etaj, la masa rezervată pentru noi.

O altă tânără ne-a adus Meniurile, frumos legate, pe care tronează Marca „Furnizor al Casei Regale”. Oferta cuprinde mâncăruri tradiționale urbane românești și preparate din bucătăria internațională orientală sau occidentală, pe bază de carne sau vegetariene. Interesantă este oferta lor Produse recomandate pentru mai multe persoane, mi-a plăcut ideea.

Sunt pregătite mai multe tipuri de Gustări, „Gustarea națională”, sună frumos și cred că este și bună, ca și celelalte oferte cu carne, sau „Gustari vegetale”, „Zacuscă”, „Salată de vinete”. Urmează Salate din meniuri internaționale, Lyon, Nisa, Atena, Ciorbe, Supe românești de burtă, văcuță, cocoș sau legume și, iarăși ceva interesant Găteli, pe primul loc „Carne la garniță”, dar și mâncăruri la ceaun, la cuptor, tochituri. Nu lipsesc Micii din diferite zone, separați sau împreună pe „Platoul micilor”, Burgeri, atât cu carne cât și vegetarieni.

Specific City Grill este Grătarul care poate fi cu carne de porc sau de vițel, cu carne de oaie sau de pui, cu pește sau cârnați și Pâinea rustică, pâinea casei. Sunt oferite mai multe Garnituri, de legume asortate sau separate, de varză, fasole, cartofi, Salatele din legume și zarzavaturi, proaspete sau murate, Sosurile, Topingurile cu muștar, usturoi, brânză sau smântână, oferta de mâncăruri încheindu-se cu Deserturi, torturi și tarte, clătite și papanași, înghețate.

Spuneam că barul este bine aprovizionat cu Ceai, Cafea, diferite ca tipuri și cantități, cu Băuturi fără alcool, limonade, citronade, sucuri și freshuri, apă minerală sau plată și cu Bere, „Bere la Metru”, la halbă sau sticlă cu și fără alcool. Oferta lor de Băuturi tradiționale românești, afinată, vișinată, țuică, palincă arată bine alături de diferite Cocktailuri și Băuturi spirtoase, scotch, whiski, gin, vodcă, rom, tequila și mai multe aperitive. Oferă a gamă largă de „Vinuri”de toate culorile, din diferite podgorii și, ofertă practică, Vinul casei la pahar.

Alegerea mâncărurilor a fost ușoară, eu, amatoare de ciorbe, ceilalți nu, am dorit „Ciorbă de burtă”, îmi place dar nu o gătesc acasă și „Mici”, nora s-a hotărît rapid, „Gustare eroică”și „Gustare vegetariană”, deși nu este vegetariană, băiatul a cerut „Mici Obor”, iar soțul „Frigăruie de porc cu legume”. Am luat și „Papanași”, două porții, pe care i-am împărțit cu toții.

Mai mult a durat alegerea băuturilor, eu, ca de obicei nu am solicitat de băut, nora a dorit „Citronadă cu miere”, băiatul amator de „Bere Ursus retro nepasteurizată”, la pahar nu la halbă, șoferul a dorit „Apă minerală”, îl știam amator de bere, chiar și fără alcool...

Am mai făcut câteva poze, am mai stat de vorbă și gazda noastră a adus băuturile și destul de repede mâncărurile solicitate.

Ciorba avea smântână și era însoțită de ardei iute, fierbinte și bună, Gustarea vegetariană era viu colorată și arăta frumos în vasele ei, Eroica avea cartofi copți cu ouă și telemea, erau și bune, le-am gustat și eu, Micii cu trei tipuri de muștar erau însoțiți de cartofi prăjiți și telemea, am mâncat și eu, erau buni, dar nu ca cei de pe Dealul Negru, Frigăruia n-am gustat-o, avea cartofi prăjiți, arăta bine...

Băuturile nu le-am gustat, papanașii au fost buni, dar erau și mai buni dacă aveau mai multă dulceață și smântână.

A sosit și nota de plată, la copii, 226 lei, pe care au achitat-o cu cardul, eu i-am mulțumit tinerei care ne-a servit, amabilă și operativă, ne-a mulțumit și ea, și ne-am retras spre parcare, unde ne aștepta mașina.

Pentru preţuri vedeţi filele de meniu postate, pentru aspect vedeți pozele, nu arată chiar totul dar prezintă mai bine decât cuvintele, pentru arome mergeți acolo.

City Grill Covaci este un restaurant căruia merită să-i treceți măcar o dată pragul, sau, într-o zi frumoasă de vară, să rămâneți pe terasă….


despre LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Restaurantul este în Centrul Vechi pe atât de cunoscuta stradă Kovaci, aproape este și Hanu lui Manuc ca reper important și el foarte cunoscut.


---
Trimis de mprofeanu in 15.05.20 19:21:27
Validat / Publicat: 15.05.20 21:20:04
VIZUALIZĂRI: 385INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ROMÂNIA.
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

mishu [15.05.20 21:50:22] »

@mprofeanu: Of, of, of! asta este pentru ciorba de burta, acum as pleca sa mananc undeva daca as gasi in zona. Scriu si inghit in sec asa ca trebuie sa trec la alt subiect, micii, buni, gustosi, cred ca mi-ai facut pofta sa imi iau maine niste "cevapcici"care seamana cu micii dar sunt mai seci, insa macar sunt in zona.

Iar papanasii... aratau bine, dar nu intrec ciorba de burta.

Mi-a placut cum a fost prezentata gustarea vegetariana, ce inseama sa prezinti lucrurile asa cum trebuie.

Si ce este cel mai frumos din toata aceasta poveste, este ca ea a fost in familie​​​, si v-ati bucurat unii de altii.

Felicitari, votat cu mare drag. ​

doinafil [15.05.20 23:08:19] »

Acum 11 ani când am serbat aniversarea a șase decenii, mi-am invitat surorile la „Capșa”, local cu „ștaif”, cum se spune! A fost grozav! Anul următor, pentru 61 de ani mi-am serbat aniversarea la „City Grill” pe Lipscani, imediat cum intri dinspre Calea Victoriei, pe partea dreaptă. (Cred că acum nu mai este acolo, n-am mai fost să verific). Era a doua oară când alegeam un City Grill, primul fiind cel din Floreasca.

Dacă la primul am fost foarte mulțumită, la cel de pe Lipscani n-am mai fost la fel, din păcate! Îmi invitasem toate cele patru surori să le arăt cât de bine se mânâncă acolo, să ne simțim bine și să le fac o bucurie! Toate cinci am fost dezamăgite și de ciorbe și de felul doi (nu-mi mai amintesc ce-a luat fiecare), drept urmare am renunțat la desert și am plecat la o coferărie tot din zonă, unde totul a fost OK.

Dezamăgirea de-atunci, ca și altele pe care le-am întâlnit în alte locuri (ex. pe litoralul nostru) - cu alte ocazii - la același restaurant, însă în zile diferite, îmi confirmă încă odată convingerea că gustul mâncărurilor depinde de bucătarul care face mâncarea în acea zi, de cel care este de servici în acea zi. În același loc o saramură de crap a fost excelentă într-o zi și a doua zi a fost „nașpa”, cum spun tinerii, pe care îmi place să-i copiez atunci când exprimarea este „plastică”! 

La city Grill-ul de pe Covaci n-am fost - încă! De la dezamăgirea de acum 10 ani n-am mai avut curajul să intru în vreun local din „lanțul” lor.

Nu știam că (scuză-mi, te rog, cacofinia!) 

Cafenelele City Café fac parte din același grup, iar Caru cu Bere, Hanu lui Manuc localuri cu tradiţii istorice de tip “han”, cu mâncăruri specifice românești și Restaurantele Trattoria Buongiorno au fost preluate, ceva mai târziu, de același brand,

aparțin brandului „City Grill”, aflu acum, citindu-ți articolul.

Este foarte frumos - și sănătos - adaug eu, să iei masa alături de cei dragi, de familie - în special! Tot ce-ai fotografiat arată foarte bine, sunt convinsă că au fost și gustoase! Și eu mi-aș fi dorit mai multă dulceață și smântână la papanași!

Am citit (și salivat, totodată, chiar dacă am cinat ceva mai devreme) și votat, ca de obicei, cu drag! Vă doresc să vă întâlniți cât mai des cu putință!  

crismisscris / TELEFON [16.05.20 09:18:36] »

Am nimerit cândva la acest restaurant, oarecum întâmplător. Eram cu o prietenă (veniserăm pt un simpozion, eram cazate prin centru) și am vrut să ne desprindem de grup, căci aveam probleme arzătoare de dezbătut! Ne-am îndreptat spre Centrul Vechi și, iarnă fiind, am luat cârciumile la rând până am găsit o masă liberă într-o atmosferă pe care să n-o tai cu cuțitul (era vremea când încă se fuma înăuntru).

City Grill a fost pe placul nostru imediat ce i-am deschis ușa și, culmea, aveau și vreo 2 mese libere la etaj! (Am revăzut în P7 masa de 2 persoane la care am stat noi, cea lipită de balustradă).

Nu mai știu exact ce am mâncat, oricum ceva grătar eu, țin minte că prietena mea a luat o mâncărica de ciuperci cu mămăligă, aflându-se în perioada postului. Oricum, am fost foarte mulțumite amândouă, important era mai mult că ne revedem după atâta timp și că putem sta de vorbă pe îndelete...

Să ne fie și să vă fie de bine și... Oare cum vor fi experiențele în restaurante în viitorul apropiat?! Nu pot să nu mă întreb...

mprofeanu [16.05.20 13:11:54] »

@mishu: Și eu sunt amatoare de ciorbă de burtă, cred că am un fix și cu acest fel de mâncare, oricum la cât de des mergem noi la restaurante, nu este o problemă!

Da, ai dreptate fiind într-o companie specială, în familie, ... cred că nu am fost prea atentă la detalii pentru că ne-am simțit bine.

Dar per total a fost în regulă, ambianța, localul, promtitudinea...

Cu mult drag,   !

mprofeanu [16.05.20 13:25:21] »

@doinafil: Așa este, ... este frumos să iei masa în familie. Băiatul meu este amator de aceste localuri cu specific românesc, Caru cu Bere, Hanu lui Manuc, localul lui Dinescu aflat foarte aproape, sunt doar câteva din ele...

A făcut rezervare telefonic acolo... Ai perfectă dreptate, tonul măncării ca să nu zic mai mult îl dă bucătarul, acum nu vreau să fiu cârcotașă, dar mai era loc de mai bine, mă refer la mărimea porțiilor și de ce nu și la gust... Mie mi-a plăcut localul, nu aș mai reveni pentru că sunt atâtea locuri de văzut, cine știe poate în altă parte...

Despre papanași am mâncat unii la Rucăr excelenți, dar cum în această "economie din piață" totul este în mișcare, nu poți să știi ce se întâmplă cu cel ce gătește, pleacă spre alte zări sau cine mai știe!?  

Rămân însă amintirile, sunt frumoase, merită și îți doresc să mergi undeva la fiecare aniversare, vor mai fi atâtea!

Cu mult drag,  !

mprofeanu [16.05.20 13:39:42] »

@crismis: Din ce am înțeles de la băiatul meu acea sală de la etaj este destinată rezervărilor, atunci erau câteva mese libere pentru că erau rezervate...

Am văzut în poză masa unde ați stat voi acolo...

Cât despre viitor nu știu ce să zic, la asta se gândea și băiatul meu care de regulă lua masa în oraș la sfârșit de săptămână​​, era modul lui de a își încărca bateriile, așa se deconecta el, un local bun, o ieșire cu prietenii... Vom vedea...

Cu mult drag,  !  ​

nicole33 [16.05.20 17:35:22] »

@mprofeanu:  

Ciorba avea smântână și era însoțită de ardei iute, fierbinte și bună, ​...

Of, piei ispită! Ce ne faci tu nouă?

Glumesc. Să vă fie de bine şi masa şi întâlnirea!

Am trecut direct la pozele cu mâncarea. Evident după ce am mâncat de prânz

Pentru preţuri vedeţi filele de meniu postate, pentru aspect vedeți pozele, nu arată chiar totul dar prezintă mai bine decât cuvintele, pentru arome mergeți acolo. ​​

Uşor de zis să mergem acolo, dar mai greu de realizat în această perioadă

Eu sunt optimistă şi abia aştept să ne reluăm cât mai curând obiceiul meselor în oraş, cu sau fără​​​ motiv, pentru că avem de recuperat lunile de stat în casă, vremea s-a încălzit şi terasele se vor deschide oricum primele.

nicole33 [16.05.20 17:47:02] »

@doinafil:  

Anul următor, pentru 61 de ani mi-am serbat aniversarea la „City Grill” pe Lipscani, imediat cum intri dinspre Calea Victoriei, pe partea dreaptă. (Cred că acum nu mai este acolo, n-am mai fost să verific). Era a doua oară când alegeam un City Grill, primul fiind cel din Floreasca. Dacă la primul am fost foarte mulțumită, la cel de pe Lipscani n-am mai fost la fel, din păcate! Îmi invitasem toate cele patru surori să le arăt cât de bine se mânâncă acolo, să ne simțim bine și să le fac o bucurie! Toate cinci am fost dezamăgite și de ciorbe și de felul doi​

În urmă cu vreo​ opt-zece ani am fost şi noi la City Grill - ul de pe Lipscani invitaţi de un sărbătorit de ianuarie. Nu am comandat ciorbe, ci direct felul al doilea şi multă bere de toate felurile. Din câte îmi amintesc, mâncarea a fost ok, nimic deosebit, dar mie mi-a plăcut, iar preţurile au fost rezonabile pentru un local din Centrul Vechi. Atmosfera a fost plăcută, serviciul destul de prompt, dar pentru noi mai importantă a fost bucuria întâlnirii. Aaa... pe vremea aia încă se mai fuma în interior. Boierie curată pentru noi fumători hotărâţi care am reuşit să-l corupem şi pe singurul nefumător de la masă

Este posibil ca acest restaurant City Grill​ să nu mai existe în prezent. Am mai trecut prin zonă şi parcă nu l-am mai văzut.

nicole33 [16.05.20 18:03:46] »

@mishu:  

Of, of, of! asta este pentru ciorba de burta, acum as pleca sa mananc undeva daca as gasi in zona. Scriu si inghit in sec asa ca trebuie sa trec la alt subiect, micii, buni, gustosi, cred ca mi-ai facut pofta sa imi iau maine niste "cevapcici"care seamana cu micii dar sunt mai seci, insa macar sunt in zona. ​

Nu eşti sungura care ai suspinat la citirea articolului şi mai ales la studierea pozelor. Mie poza P15 mi-a smuls chiar o lacrimă, dar a trebuit să mă resemnez cu ciorba de lobodă cu costiţă, singura disponibilă în meniul nostru de azi.

Noi suntem mai norocoşi putând comanda​ şi ciorbă de burtă şi multe altele la restaurantele care livrează acasă sau pe sistemul take away, însă nu este acelaşi lucru.

Personal nu văd rostul să comand mâncare gătită pentru acasă, să mă apuc să transbordez ciorba din cutii în bolurile proprii, eventual să o reîncălzesc puţin, apoi să îi adaug smântână etc. după dorinţă, să o pun pe masă şi să mă laud că am fost foarte harnică şi am gătit atât de bine . Asta poate şi pentru faptul că ieşirile noastre la restaurant sunt mai degrabă un prilej de a ne întâlni cu persoane dragi, de a socializa, mâncarea fiind mai mult un pretext.

Nu ştiu dacă tu iei "micii austrieci"gata prăjiţi, dar dacă îi faci tu pe grătar acasă, încearcă să adaugi puţin usturoi şi puţin bicarbonat şi vor fi mult mai gustoşi. ​

​​​

mprofeanu [16.05.20 19:53:03] »

@nicole33: Sunt de aceiași părere ca tine, este imposibil de mers acum acolo dar sunt optimistă și sigur va fi bine.

Mulțumesc frumos pentru ecou. Cu drag, !

Zoazore [17.05.20 15:31:58] »

@mprofeanu:  Alegerea mâncărurilor a fost ușoară, eu, amatoare de ciorbe, ceilalți nu, am dorit „Ciorbă de burtă”, îmi place dar nu o gătesc acasă

Bun venit în clubul select al Mâncătorilor de Ciorbă de Burtă!  

Ce să zic? Dacă două bătăi strică, două mâncătorii NU! Doar ce-am mâncat cu @mishu la un local select, acum am poposit și la masa voastră și-s fericită că vă revăd și că vă cunosc și ”aripile tinere”!

Și eu am lăcrimat puțin la P15, dar nici P16 nu e de lăsat!

Oricum eu nu cred că e atât de important ce e in farfurie, ci ce e pe lângă farfurie, adică anturajul, atmosfera!

Localul funcționează într-o casă veche, dar care tot local a fost la vremea ei. Ba, judecând după balcoane, chiar hotel! De aceea intrarea e pe colț! Buna mea a avut prăvălie și-mi spunea despre casele de prin târg că ”cele cu ușa ”pe colț” au fost crâșme, hanuri sau prăvălii, pentru ca accesul să fie ușor indiferent de unde vine mușteriul!

Să vă fie de bine și să revenim cât mai repede la o normalitate! Cum o fi ea, dar să fie!

nicole33 [17.05.20 17:09:14] »

@Zoazore:  

Buna mea a avut prăvălie și-mi spunea despre casele de prin târg că ”cele cu ușa ”pe colț” au fost crâșme, hanuri sau prăvălii, pentru ca accesul să fie ușor indiferent de unde vine mușteriul!  ”​​​

Uite că pe asta nu o ştiam, deşi este evident, dar nu mă gândisem până acum.

Deşteaptă femeie a fost bunica ta. ​​

Toate clădirile din zonă au o istorie interesantă în spate şi, dacă cercetăm puţin, este foarte posibil să se confirme ipoteza ta. ​

Și eu am lăcrimat puțin la ​​P15, dar nici P16 nu e de lăsat! ​

Articolul Marilenei a mai făcut o victimă ​​

Mika [17.05.20 19:24:06] »

@mprofeanu: Am fost de câteva ori la acest restaurant, de fiecare dată vara, pe terasă. De câteva ori, când ne intorceam pe bicicletă de la serviciu, făceam un popas pe terasă la o bere cu o porție de mici sau la o ciorbă. Fac ciorbe foarte bune la acest restaurant, au am probat vreo trei feluri. Acum, citind ce ai scris, mi s-a făcut o mare poftă de ciorbă de burtă! Votat cu drag!

mprofeanu [17.05.20 19:53:36] »

@Zoazore: Bineînțeles că fac parte din club, nu am legitimație, era să scriu declarație... dar mergem pe încredere!!    Nu știam de ce erau construite casele la intersecții, pe colț, acuma știu... ​

Cu mult drag, ! ​

mprofeanu [17.05.20 19:57:22] »

@Mika: Și mie mi s-a făcut dor și poftă de ciorba de burtă, dar trebuie să mai așteptăm ceva timp!  

Cu drag, ​ !  

tata123 [18.05.20 12:47:43] »

@mprofeanu: Mulțumim pentru prezentare și pentru stârnirea poftelor gastronomice.

@Zoazore:  Buna mea a avut prăvălie și-mi spunea despre casele de prin târg că ”cele cu ușa ”pe colț” au fost crâșme, hanuri sau prăvălii, pentru ca accesul să fie ușor indiferent de unde vine mușteriul!

Casele de colț cu prăvălii reprezintă o îmbinare de stiluri arhitecturale, un mix otoman-occidental, caracteristic spațiului balcanic. Acest tip de prăvălii urbane, cârciumi de cartier ori localuri de petrecere erau des întâlnite în secolul al XIX-lea, cu extensie în prima jumătate a veacului următor. Răscrucea de drumuri/ulițe/străzi reprezenta un loc de întâlnire pentru oameni, un spațiu în care se schimbau păreri și se aflau noutăți, un loc cu vad și vizibilitate crescută. Parfumul epocilor de altădată...

Zoazore [18.05.20 13:18:01] »

@tata123: Deci Buna a avut dreptate! Multumesc mult pentru confirmare!

@nicole33:  Da, clar a mai facut o victima!

mprofeanu [18.05.20 18:26:04] »

@tata123: Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru completare la completarea dată de Buna lui Zoazore .

Scriu acum un articol despre un cartier ce mi-a plăcut mult din Buenos Aires, Caminito și alegând pozele am văzut astfel de case faine la răscruce, cartierul era de italieni cândva, deci stil occidental fără otoman...

Excursii frumoase îți doresc și explicații cât mai multe vreau pentru că așa mai aflu câte ceva din lumea asta mare!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, doinafil, Mika, mishu, mprofeanu, tata123, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.19847202301 sec
ecranul dvs: 1 x 1